Acţiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA-JUD. BIHOR

Secţia civilă

DOSAR NR. 7919/271/2013

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 12177

Şedinţa publică din 04 Noiembrie 2013

Instanţa constituită din:

Preşedinte:

Grefier:

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamanţii: ……. în contradictoriu cu pârâta ….., având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică părţile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică  din data de 28.10.2013, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 04.11.2013, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii ………. în contradictoriu cu pârâtele ….. ……… au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: 1) constatarea nulităţii absolute raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în punctul 5 teza a II-a din contractul de credit nr. 2031PF/04.12.2006 [„după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile B… (Sucursala …), la care se adaugă 1,90 p.p”] întrucât, inter alia, permite entităţii bancare ca, în mod unilateral, să stabilească obiectul contractului cu privire la dobândă în funcţie de propriile considerente (art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi art. 1 lit. a la Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 raportat la art. 5 din Codul Civil de la 1864; art. 1010 din Codul Civile de la 1864); 2) constatarea nulităţii absolute, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în condiţiile generale de creditare – anexă la contractul de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006, respectiv a art. 2.10.a şi a art. 2.11, referitor la posibilitatea entităţii bancare de a modifica unilateral dobânda (art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi art. 1 lit. a la Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 raportat la art. 5 din Codul Civil de la 1864; art. 1010 din Codul Civil de la 1864); 3) obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/per annum, convenită iniţial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective (restituirea prestaţiilor executate în temeiul unui act juridic nul); 4) constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale cuprinse în pct. 8 lit. c) din contractul de credit nr. 2031PF/04.12.2006 şi a art. 3.9 din condiţiile generale de creditare – anexă la contractul de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 referitoare la comisionul de administrare credit, ca reprezentând o clauză abuzivă (Legea nr. 193/2000); 5) obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate, reprezentând comision de administrare credit de la data încheierii convenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care se va pronunţa în prezenta cauză, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective (restituirea prestaţiilor executate în temeiul unui act juridic nul); 6) obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acţiunea ce face obiectul prezentei cauze.

În motivarea acţiunii, s-a arătat, în esenţă, că reclamanţii au încheiat cu pârâta un contract de credit bancar, a cărui restituire a fost garantată cu un drept de ipotecă de rangul I în favoarea pârâtelor asupra unui imobil, apartament, în care reclamanţii locuiesc (2 camere + dependinţe, situat în Oradea, str. M. ………..……., nr. cad. …/63), astfel cum rezultă din art. 9 a contractului de credit încheiat. S-a arătat că, prin contractul încheiat, reclamantului i s-a arătat că urmează a se aplica o dobândă de 6,4%/annum, precum şi un comision de administrare de 5,70 euro/lunar. S-a arătat că ulterior, fără nicio justificare, dobânda percepută reclamantului augmentată la 9,95%, majorată apoi la 10,8%/annum, aproape dublu faţă de valoarea convenită iniţial. S-a arătat că, de altfel, prin adresa nr. …/12.08.2009, pârâta a arătat şi recunoscut faptul că dobânda este „stabilită unilateral de către bancă”. S-a arătat că, în această ambianţă, reclamanţii înţeleg să învedereze faptul că respectivele clauze care stipulează caracterul variabil al dobânzii şi permit stabilirea unilaterală a acesteia şi modificarea unilaterală a acesteia, precum şi clauza referitoare la comisionul de administrare, reprezintă clauze abuzive, raportat la Legea nr. 193/2000. În acest sens, reclamanţii au arătat că clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul; că acestea creează un dezechilibru semnificativ în dauna consumatorului; respectiv că au fost stabilite contrar regulilor bunei-credinţe. În ce priveşte primele două capete de cerere din petitul acţiunii reclamanţilor, s-a arătat că aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive. S-a arătat astfel că, potrivit art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condiţiile în care comerciantul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul. S-a apreciat că, din cele desprinse din lit. a) a anexei nr. 1 la Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză care dă comerciantului dreptul de a modifica unilateral clauzele contractuale să nu fie considerată abuzivă, este necesar ca aceasta să întrunească cumulativ următoarele două condiţii: a) să dea dreptul consumatorului să rezilieze contractul ca urmare a modificării unilaterale survenite; b) să existe un motiv întemeiat precizat în contract. S-a arătat că clauzele prevăzute la pct. 5 teza a II-a din contractul de credit nr. 2031PF/04.12.2006 şi în art. 2.10a şi 2.11 la anexa la contractul de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 reprezintă prevederi care dau posibilitatea stabilimentului bancar de a modifica unilateral clauzele contractuale, fără însă a respecta niciuna din cele două condiţii cumulative necesare. Astfel, s-a arătat că clauzele prevăzute nu permit consumatorului denunţarea unilaterală a contractului, ca urmare a modificării unilaterale a prevederilor contractuale. Totodată, s-a arătat că clauzele prevăzute nu permit identificarea unui „motiv întemeiat şi concret prevăzut în contract”. În susţinerea afirmaţiilor reclamanţilor s-a invocat jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată. S-a arătat în continuare că, distinct de cele arătate mai sus, respectivele clauze atacate prin prezenta acţiune se înscriu şi în alt exemplu de clauză abuzivă, oferit de anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, respectiv prevederile literei p) teza a II-a, potrivit cărora sunt considerate abuzive acele clauze care permit furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului. S-a arătat că serviciul furnizat reclamanţilor este acordarea unui credit pentru acoperirea unor cheltuieli personale curente, iar respectivele clauze cuprinse în Convenţia de credit permit băncii de a creşte „preţurile” (costul total al creditului acordat), în mod unilateral şi discreţionar, astfel încât acestea pot fi mult superioare preţului convenit la momentul încheierii contractului. S-a apreciat că, în condiţiile în care reclamanţilor nu le este permisă denunţarea unilaterală a contractului, respectiva clauză se înscrie şi în tiparul prevăzut de lit. p) teza a II-a a anexei nr. 1 la Legea nr. 193/2000, susţinându-se că, şi pentru acest motiv, s-ar impune constatarea caracterului abuziv al acesteia şi, în consecinţă, anularea ei. În susţinerea celui de al treilea petit al cererii de chemare în judecată, s-a arătat că, întrucât constatarea nulităţii unei clauze contractuale are drept efect posibilitatea părţii de a solicita restitutio in integrum, prin solicitarea restituirii prestaţiilor achitate în temeiul actului (clauzei) nule, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/per annum convenită iniţial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunţa în prezenta cauză. De asemenea, s-a arătat că se solicită actualizarea acestei sume cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective. S-a arătat că, în condiţiile în care toţi contractanţii sunt supuşi „legii comerciale”, rezultă că, în prezenta speţă, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Codul Comercial, care stabileşte regula curgerii de drept a dobânzilor, astfel încât se impune ca pârâta să fie obligată la actualizarea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/annum convenită iniţial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză. În acest sens, s-a menţionat expres faptul că reclamanţii înţeleg să nu solicite dobânzi în temeiul art. 994 din Codul Civil, ci în temeiul art. 43 din Codul Comercial, în calitatea acestui text din urmă de lex specialis. În susţinerea celui de al patrulea capăt de cerere din petitul acţiunii, s-a arătat că clauzele menţionate în acest petit, vizând obligativitatea plăţii unui comision de administrare lunar, în cuantum de 5,70 euro, nerambursabil, pe toată durata derulării contractului, reprezintă o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000, în condiţiile în care, din cuprinsul contractului, nu se poate stabili în baza căror elemente a stabilit pârâta cuantumul acestui comision şi ce costuri presupune administrarea creditului, ajungându-se astfel ca, pentru întreaga perioadă de derulare a contractului, reclamanţii să achite o sumă relativ ridicată pentru „administrarea creditului”. Şi în susţinerea acestui capăt de cerere s-a invocat jurisprudenţa instanţelor de judecată în materie. În susţinerea celui de al cincilea capăt de cerere din petitul acţiunii, s-a arătat că, întrucât constatarea nulităţii unei clauze contractuale are drept efect posibilitatea părţii de a solicita restitutio in integrum, prin solicitarea restituirii prestaţiilor achitate în temeiul actului (clauzei) nule, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reprezentând comision de administrare credit de la data încheierii convenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunţa în prezenta cauză. De asemenea, s-a arătat că se solicită actualizarea acestei sume cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective. S-a arătat că, în condiţiile în care toţi contractanţii sunt supuşi „legii comerciale”, rezultă că, în prezenta speţă, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Codul Comercial, care stabileşte regula curgerii de drept a dobânzilor, astfel încât se impune ca pârâta să fie obligată la actualizarea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/annum convenită iniţial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză. În acest sens, s-a menţionat expres faptul că reclamanţii înţeleg să nu solicite dobânzi în temeiul art. 994 din Codul Civil, ci în temeiul art. 43 din Codul Comercial, în calitatea acestui text din urmă de lex specialis. În susţinerea celui de al şaselea capăt de cerere al petitului acţiunii, s-a arătat că, în temeiul art. 274 din Codul de Procedură Civilă, reclamanţii solicită obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi, constând în onorariu de avocat – în cuantumul ce va fi relevat cu ocazia dezbaterilor – şi a altor cheltuieli de care reclamanţii le vor dovedi. În finalul motivării cererii de chemare în judecată s-a arătat că, potrivit hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Beian (nr. 1) c. România din data de 6 decembrie 2007, jurisprudenţă reiterată extrem de recent prin hotărârea Ştefănică şi alţii c. România, din data de 2 noiembrie 2010, ca o aplicaţie a art. 6 din Convenţie şi a garantării principiului securităţii juridice, un drept fundamental al persoanei este dreptul la o jurisprudenţă unitară (§35-40 din hot. Beian nr. 1 şi §34-35 din hot. Ştefănică). Astfel, s-a arătat că atunci când la nivelul unui sistem judiciar există o practică neunitară, ajungându-se la soluţii judecătoreşti diferite cu privire la persoane aflate în aceeaşi situaţie, de plano se constată violarea art. 6 din Convenţie, căci într-un asemenea caz ideea de justiţie se confundă cu hazardul. În acest sens, s-a învederat că există o jurisprudenţă unitară şi unanimă la nivelul Tribunalului Bihor (instanţă de ultim grad) prin care toate acţiunile dintre alţi reclamanţi şi B.C.R. S.A. având obiect similar sau identic problemelor juridice ivite de prezentul litigiu au fost admise de instanţele de judecată. Drept urmare, s-a apreciat că se impune a se proteja principiul securităţii juridice şi, ca o aplicaţie, a dreptului la o jurisprudenţă unitară s-a solicitat ca, în cazul respingerii capătului de cerere principal, instanţa să dispună, în subsidiar, în baza art. 20 alin. 2 din Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admiterea acţiunii reclamanţilor, pentru a evita generarea unor diferenţe de tratament juridic dintre reclamanţii din prezenta cauză şi reclamanţii din alte cauze şi pentru a evita implicit violarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 2 pct. 2 teza ultimă din Noul Cod de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei şi în ipoteza lipsei reclamanţilor de la dezbateri.

În anexă, reclamanţii au depus la dosarul cauzei: contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. …… şi condiţiile generale de creditare – anexă la contractul de credit bancar nr. ………; graficul de rambursare aplicabil la momentul încheierii contractului; adresa fără număr din data de 27.11.2008 a pârâtelor; adresa fără număr din data de 04.06.2009 a pârâtelor; adresa nr. ../12.08.2009 a pârâtelor; invitaţia la conciliere adresată pârâtelor; răspunsul la conciliere al acestora; sentinţa civilă nr. 5552 din 10.04.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 271/271/2011, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Tribunalul Bihor prin decizia din data de 22.10.2012; sentinţa civilă nr. 10963 din 18.09.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 10963/2012, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Tribunalul Bihor; CEDO, hot. Beian nr. 1 c. România din 6 decembrie 2007; CEDO, hot. Ştefănică şi alţii c. România din 2 noiembrie 2010; împuternicire avocaţială.

Pârâta S.C. BANCA …….. S.A. a depus o întâmpinare la dosarul cauzei, prin care, în contradictoriu cu reclamanţii din prezenta cauză, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în principal, să respingă acţiunea formulată de reclamanţi, ca efect al admiterii excepţiilor invocate de către pârâtă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, în ambele cazuri cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu de aspecte prealabile, s-a arătat că, la data de 04.12.2006, B…. a încheiat cu reclamanţii contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2031PF, pentru suma de 28.500 euro, pe o perioadă de creditare de 300 de luni. S-a arătat că, la încheierea contractului de credit, clienţii au primit grafic de rambursare prin care s-au eşalonat plăţile pe care aceştia trebuie să le efectueze către Bancă. S-a arătat că, imediat după semnarea acestei convenţii, pârâta şi-a îndeplinit obligaţia stipulată în contract (obligaţie uno ictu) şi a pus la dispoziţia împrumutaţilor suma solicitată, la rândul lor reclamanţii având obligaţia corelativă de a restitui eşalonat suma împrumutată, achitând totodată dobânda şi comisioanele aferente (obligaţie cu executare succesivă).

Prin întâmpinarea depusă, pârâta ……. S.A. a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei Banca …….. În susţinerea acestei excepţii, s-a arătat, în esenţă, că …… este o entitate fără personalitate juridică, astfel că aceasta nu are capacitate procesuală de folosinţă şi implicit nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. S-a arătat că dispoziţia procesuală aplicabilă este cea cuprinsă în art. 41 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, conform căruia asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

De asemenea, pârâta …….. S.A a mai invocat excepţia nulităţii petitelor 3 şi 5 din cererea de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă. În susţinerea acestei excepţii s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă. S-a arătat că acţiunea introductivă este ambiguă, reclamanţii nefăcând o analiză punctuală cu privire la fiecare dintre clauzele pretins abuzive, din perspectiva prevederilor Legii nr. 193/2000, invocată ca temei de drept. S-a arătat că reclamanţii nu arată clar şi individualizat sumele de bani pe care le solicită spre restituire şi nici modalitatea de calcul a acestora, cu toate că legea le impune reclamanţilor să indice obiectul cererii şi valoarea acestuia după preţuirea lor, dar într-o manieră transparentă.

Totodată, pârâta B.C.R. S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor. În susţinerea acestei excepţii s-a arătat că, aşa cum s-a statuat în doctrină, sancţiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat în fiecare caz în parte este cel al fiecărui consumator în parte, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana fiecăruia. S-a arătat că această nulitate are la bază viciile de consimţământ care sunt invocate de către clienţii Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit pentru, de exemplu, lipsa negocierii ori a explicării costului creditului luat. S-a considerat că perioada în care o astfel de acţiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimţământului din momentul încheierii contractului, poate fi iniţiată, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamanţii apreciind că, potrivit art. 6 alin. 4 din Codul Civil actual, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legii care le-a instituit, deci legii vechi. S-a apreciat că acest termen este suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanţa dintre condiţiile în care a crezut că a contractat şi condiţiile pe care Banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc că pasivitatea consumatorului timp de 7 ani să fie sancţionată prin aplicarea prescripţiei. S-a arătat că contractul de credit ce face obiectul prezentei acţiuni a fost încheiat la data de 04.12.2006, iar acţiunea a fost înregistrată la aproape 7 ani de la semnarea contractului, acţiunea fiind astfel introdusă la mult timp după epuizarea termenului legal. S-a apreciat că, în mod evident, normele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat în situaţia în care (în mod cumulativ): nu a putut negocia clauzele contractului încheiat cu profesionistul; contractul astfel încheiat a fost încă de la început dezechilibrat în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor; profesionistul a acţionat cu rea-credinţă la momentul încheierii contractului. S-a apreciat astfel că norma în discuţie este buna de ordine privată şi că sancţiunea care intervine nu poate fi decât nulitatea relativă.

În susţinerea netemeiniciei cererii de chemare în judecată, s-a invocat inadmisibilitatea cererii de eliminare a dobânzii şi comisioanelor şi imposibilitatea evaluării clauzelor referitoare la preţ din perspectiva Legii nr. 193/2000. În motivarea acestei susţineri, s-a arătat că voinţa părţilor este suverană şi nicio putere a Statului nu se poate substitui consimţământului liber exprimat al părţilor. S-a arătat astfel că situaţiile în care judecătorul poate interveni în sensul suplinirii voinţei părţilor sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. S-a arătat că, dacă instanţa ar da curs solicitărilor reclamanţilor, aceasta ar nesocoti principiul forţei obligatorii a contractelor încheiate între particulari. S-a arătat, în continuare, că dispoziţiile Legii nr. 193/2000 nu vin să răstoarne ordinea juridică existentă. S-a arătat că, potrivit art. 4 alin. 6 din această lege specială, nu pot face obiectul controlului instanţei clauzele referitoare la preţul sau obiectul principal al contractului, astfel că nici din această perspectivă acţiunea formulată nu este admisibilă. În sensul că clauzele privind preţul contractului sunt excluse de la controlul caracterului abuziv, respectiv că preţul contractului este reprezentat inclusiv de dobândă şi de comisioane, pârâta a invocat prevederile art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE, respectiv prevederile art. 3 lit. g) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008. S-a arătat că, nici Directiva 93/13/CEE, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune, nu prevede posibilitatea judecătorului de a modifica retroactiv contractul, ci doar pe aceea de a elimina pe viitor clauzele abuzive existente sau, în măsura în care raporturile contractuale dintre părţi nu ar mai putea continua în lipsa acelor clauze, de a desfiinţa întregul contract. S-a arătat că instanţa nu îşi poate asuma competenţa de a modifica clauzele referitoare la preţul contractului, întrucât ar încălca principiul primatului dreptului Uniunii asupra dreptului intern, ignorând jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie care, potrivit dreptului intern şi tratatelor internaţionale la care România este parte, constituie izvor de drept şi este aplicabilă în mod prioritar. În susţinerea afirmaţiilor de mai sus, pârâta a invocat jurisprudenţa instanţelor de judecată. Prin urmare, s-a considerat că, în speţă, nu există nicio bază legală care să permită instanţei de judecată să modifice clauzele contractuale la care reclamanţii fac referire , fiind de datoria acesteia să vegheze la respectarea de către împrumutaţi a condiţiilor contractuale la care au convenit în mod liber.

În continuare, pârâta ……... S.A. a invocat inadmisibilitatea cererii de restituire a prestaţiilor efectuate în baza contractelor de credit, susţinându-se că admiterea acţiunii formulate nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. S-a arătat astfel că, potrivit teoriei generale a obligaţiilor contractuale, anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive, acest fapt explicându-se prin imposibilitatea uneia dintre părţi de a returna folosinţa asigurată de cealaltă parte. S-a apreciat că această excepţie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă şi în cazul contractelor de credit încheiate de Bancă. S-a arătat că, tot astfel cum un chiriaş nu poate restitui folosinţa unui bun de care s-a bucurat, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinţei sumelor de bani puse la dispoziţie de către Bancă în schimbul achitării costurilor contractuale asumate. S-a arătat că, tot astfel, potrivit art. 1588 din Vechiul Cod Civil, aplicabil de altfel contractului încheiat sub imperiul acestei legi, în materia împrumutului de folosinţă, dobânzile plătite, chiar nedatorate ori plătite în temeiul unei clauze nule, nu se mai restituie. S-a apreciat că raţiunea acestei excepţii este tocmai evitarea unei îmbogăţiri fără justă cauză, însă a împrumutatului, iar nu a împrumutătorului, deoarece împrumutatul este cel care nu poate restitui valoarea folosinţei banilor pentru timpul trecut. S-a arătat că contractul de credit este un contract real, cu titlu oneros, unilateral, cu executare succesivă, care dă naştere la obligaţii numai în sarcina împrumutatului, respectiv aceea de a restitui suma şi de a plăti dobânda şi comisioanele, ambele costuri ale creditului, obligaţie care se execută succesiv, respectiv lunar. S-a apreciat că, în situaţia în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situaţie inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogăţirea fără justă cauză a clienţilor Băncii, în sensul că patrimoniul acestora s-ar îmbogăţi cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinţei sumelor acordate prin contractul de credit.

În susţinerea netemeiniciei acţiunii formulate de reclamanţi, pârâta B.C.R. S.A. a invocat, în continuare, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă. S-a arătat astfel că clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent, că clauzele nu sunt contrare bunei credinţe, respectiv că clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Cu privire la corectitudinea clauzelor referitoare la dobândă, s-a arătat că, potrivit opţiunii reclamanţilor din momentul contractării, determinarea dobânzii variabile se face prin raportare la dobânda de referinţă variabilă a Băncii, la care se adaugă o marjă fixă, conform art. 5 din Condiţiile Speciale. S-a arătat că, la rândul său, dobânda de referinţă variabilă a Băncii se stabileşte în funcţie de costul resurselor de creditare ale Băncii, fiind independentă de voinţa acesteia, şi are la bază următoarele elemente: indicele reprezentând evoluţia dobânzii indicative de pe pieţele internaţionale, care reflectă costurile de refinanţare ale Băncii (euribor/robor); primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare; costul datorat riscului de ţară asociat pieţei locale pe pieţele internaţionale; costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care Banca trebuie să le blocheze la B.N.R.; costul generat de contribuţia la fondul de garantare a depozitelor; modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru Bancă. S-a arătat că toate aceste costuri se stabilesc şi au la bază Reglementări ale B.N.R., fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi şi a unor formule de calcul, Băncilor fiindu-le permis, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referinţă proprie. S-a arătat că Banca pârâtă nu a modificat niciodată contractul, ci a perceput dobânda variabilă, calculată cu respectarea strictă a clauzelor contractuale agreate de părţi.

Cu privire la comisionul de administrare perceput în contractele de credit Banca pârâtă a arătat că, în Condiţiile speciale de creditare ale contractului de credit, fiecare comision este exprimat printr-un procent sau o sumă sau exprimat atât prin procent cât şi prin sumă. S-a arătat că, la fel ca şi alte comisioane, şi comisionul de administrare este un element al preţului Băncii. S-a arătat că, prin semnarea contractului de credit, reclamanţii şi-au asumat obligaţia de a suporta comisionul de administrare a creditului, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziţie legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanţei să modifice cuantumul acestuia. S-a arătat, în continuare, că comisionul de administrare: se percepe pentru administrarea contului de credit; cuprinde costuri cu operaţiunile bancare privind întreţinerea aplicaţiilor informatice de gestiune a creditului şi informarea permanentă a clientului; fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum şi intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeaşi valoare, constantă, pe întreaga perioadă. S-a arătat astfel că raportarea acestui cost la valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1 nu poate constitui un abuz. S-a considerat aşadar că este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant, pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea Băncii şi serviciul prestat nu scade nici calitativ şi nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.

În probaţiune, pârâta ……. S.A. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul reclamanţilor.

Prin Notele Scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 30.09.2013 (filele 232 şi 233 din primul volum al prezentului dosar), reclamanţii din prezenta cauză au răspuns excepţiilor şi apărărilor invocate de către pârâta B……. S.A., prin întâmpinarea depusă de aceasta.

Prin Notele Scrise mai sus arătate, s-a arătat că excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei …….. S.A. – ….. este nefondată, raportat la dispoziţiile art. 56 din Codul de Procedură Civilă, conform cărora pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. S-a arătat că, întrucât Sucursala ………. S.A. este constituită potrivit legii, această excepţie este vădit nefondată.

Prin aceleaşi Note Scrise, reclamanţii s-au pronunţat şi cu privire la nulitatea petitelor 3 şi 5 din cererea de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, pentru neindicarea valorii obiectului cererii, raportat la art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă. Reclamanţii au arătat că pârâta invocă dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă, în condiţiile în care acţiunea care face obiectul prezentei cauze a fost introdusă după data de 15 februarie 2013. S-a menţionat faptul că petitele 3 şi 5 vizează obligarea pârâtei la restituirea unor prestaţii cu caracter succesiv a căror valoare efectivă va putea fi stabilită numai la data la care hotărârea pronunţată în prezenta cauză va rămâne definitivă.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor, reclamanţii au apreciat că această solicitare a fost formulată cu vădită rea credinţă de către pârâtă, fiind manifest nefondată, întrucât sancţiunea inserării unor clauze abuzive este nulitatea absolută, această apreciere fiind rodul majorităţii doctrinei de specialitate. S-a arătat că, în realitate, sancţiunea este nulitatea absolută, întrucât Legea nr. 193/2000 protejează un interes public, respectiv al echilibrului dintre consumatori în ansamblul său şi profesionişti, cărora le interzice stipularea unor clauze abuzive. S-a apreciat că transgresarea unei dispoziţii de ordine publică, astfel cum se prezintă art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se sancţionează cu nulitatea absolută.

Cu privire la aspectele invocate de către pârâtă referitoare la netemeinicia cererii de chemare în judecată, s-a arătat că aceste argumente sunt contrazise de jurisprudenţa Judecătoriei Oradea şi a Tribunalului Bihor, depuse la dosarul cauzei, instanţe în care s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară în sensul admiterii acţiunilor de tipul celei introduse de către reclamanţi, jurisprudenţă de care aceştia înţeleg să se prevaleze în temeiul art. 6 din Convenţia CEDO, raportat la cauzele Beian (nr. 2) c. România şi Ştefănică şi alţii c. România, în care s-a statuat că art. 6 din Convenţie garantează dreptul la o jurisprudenţă unitară. S-a arătat astfel că hotărârile invocate de către pârâtă la pct. 1 al argumentelor referitoare la fondul cauzei sunt de valoare probatorie nulă, întrucât respectivele acţiuni aveau alt obiect decât cea a reclamanţilor. S-a arătat că pârâta a prezentat aceste hotărâri în mod trunchiat şi în extras, evitând a le depune în integralitatea lor la dosarul cauzei. Cu privire la inadmisibilitatea cererii de restituire a prestaţiilor efectuate în baza contractului de credit justificată pe caracterul succesiv al executării, s-a arătat că aceasta reprezintă încă o apărare efectuată cu rea credinţă de către pârâtă, întrucât această restituire este paralizată doar dacă prestaţiile cu caracter succesiv sunt ireversibile, dându-se exemplul chiriaşului, care nu va putea restitui folosinţa bunului în care a locuit timp de o anumită perioadă de timp, pe când în speţă se pune problema restituirii unor sume de bani plătite de către reclamanţi, prestaţii în mod evident reversibile. Cu privire la caracterul negociat al clauzelor abuzive, s-a arătat că, în materie, este incidentă prezumţia caracterului nenegociat al acestora, raportat la art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, că acestea creează un dezechilibru semnificativ între obligaţiile părţilor, fiind stipulate cu încălcarea regulilor bunei credinţe de către entitatea pârâtă. S-a arătat, pe de altă parte, că, în ce priveşte „corectitudinea clauzelor privitoare la dobândă” invocate de către pârâtă, reclamanţii au argumentat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, in extenso, care sunt motivele în susţinerea poziţiei contrare a reclamanţilor, arătând că îşi menţin, în totalitate, susţinerile iniţiale.

Prin Notele Scrise mai sus arătate, reclamanţii au solicitat amendarea judiciară a Băncii pârâte, în temeiul art. 187 alin. 1 lit. a) din Noul Cod de Procedură Civilă, pentru formularea cu rea credinţă a unor cereri vădit netemeinice. S-a apreciat că, având în vedere multitudinea de aspecte vădit şi manifest nefondate invocate de către pârâtă, de care aceasta înţelege să se prevaleze, în condiţiile în care există dispoziţii legale care tratează expressis verbis excepţiile de care pârâta înţelege să se prevaleze numai cu scopul tergiversării prezentei cauze, în cauză sunt îndeplinite criteriile menţionate de art. 187 alin. 1 lit. a) din Noul Cod de Procedură Civilă, referitoare la amendarea judiciară a părţii care, cu rea credinţă, formulează cereri vădit netemeinice. 

În condiţiile în care instanţa de judecată a pus în vedere reclamanţilor să evalueze obiectul petitelor nr. 3 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, reclamanţii s-au conformat solicitării instanţei, comunicând instanţei Note de Şedinţă în acest sens, la termenul de judecată din 07.10.2013 (filele 243 şi 244 din primul volum al prezentului dosar). Prin aceste Note de Şedinţă, reclamanţii au arătat că, valoarea totală a obiectului petitului nr. 3, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată (24.04.2013) este de 4.005,23 euro, iar raportat la zi (07.10.2013), valoarea petitului nr. 3 este de 4.496,46 euro. De asemenea, reclamanţii au arătat că valoarea totală a obiectului petitului nr. 5, de la data încheierii contractului de credit şi până la data introducerii acţiunii (24.04.2013) este de 427,5 euro, iar de la data încheierii contractului de credit şi până la zi (07.10.2013), valoarea totală a obiectului petitului nr. 5 este de 467,4 euro.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …./04.12.2006, Banca ……., a acordat reclamanţilor ……. un credit imobiliar (Camin Super …….) în valoare de 28.500 euro, pentru cumpărare imobil, pentru o perioadă de 300 de luni, calculată de la data primei trageri din credit.

Din contractul mai sus arătat, reclamanţii au invocat caracterul abuziv al clauzelor privitoare la caracterul variabil al dobânzii şi la comisionul de administrare.

Clauzele contestate privitoare la dobândă sunt cele de la art. 5 teza a II-a din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …/04.12.2006, respectiv de la art. 2.10.a şi 2.11 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat.

Clauza de la art. 5 din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …/04.12.2006 are următorul conţinut: „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 6,4% pe an şi este fixă primul an şi variabilă ulterior. Dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 6 şi 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile ………, la care se adaugă 1,90 p.p.”.

Clauza de la art. 2.10 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …./04.12.2006, are următorul conţinut: „Pentru creditele cu dobândă variabilă, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii datorate.

 Clauza de la art. 2.11 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ….., are următorul conţinut: „Noul procent de dobândă revizuibilă semestrial va fi afişat la sediul băncii de la data aplicării acesteia. Noul procent de dobândă de referinţă va fi afişat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.”.

Clauzele contestate privitoare la comisionul de administrare sunt cele de la art. 8 lit. c) din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ……, respectiv de la art. 3.9 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat. 

Clauza de la art. 8 lit. c) din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. .. are următorul conţinut: „Pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane: comision de administrare de 5,70 euro lunar, reprezentând un procent de 0,02% din valoarea creditului prevăzută la pct. 1”.

Clauza de la art. 3.9 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ….., are următorul conţinut: „Comisionul de administrare este în sumă fixă lunară şi se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit şi dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracţiunile din lună.”.

În ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei Banca Comercială Română S.A. – Sucursala Rogerius, invocată de către pârâta Banca Comercială Română S.A., instanţa reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Sucursala ….. a Băncii pârâte nu se încadrează însă în prevederile art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, nefiind nici asociaţie, nici societate (ci sucursală, dezmembrământ fără personalitate juridică, a societăţii comerciale Banca …… S.A.), şi nici entitate fără personalitate juridică (ci o subentitate, un dezmembrământ fără personalitate juridică, a unei entităţi – S.C. Banca …… S.A. – care are personalitate juridică, şi care a fost chemată în judecată separat de către reclamanţi). În consecinţă, este evident că, în judecată fiind chemată întreaga Societate Comercială Banca Comercială Română S.A., în calitate de pârâtă, Sucursala acesteia nu are folosinţa drepturilor civile, în mod distinct, separat de societatea comercială din care face parte. O astfel de capacitate procesuală de folosinţă, într-o cauză în care este chemată însăşi societatea comercială, o are doar această societate comercială, nu şi dezmembrămintele fără personalitate juridică ale acesteia, respectiv sucursalele.

În consecinţă, văzând, pe de o parte, că Sucursala nu are folosinţa drepturilor civile, în raport cu societatea din care face parte, iar pe de altă parte, că Sucursala nu se încadrează în categoriile prevăzute de art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanţa consideră că Sucursala nu are nici capacitate procesuală de folosinţă şi nici calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care obligaţiile asumate de către S.C. Banca ………. S.A., prin intermediul sucursalelor acesteia, angajează întreaga societate pârâtă, şi nu în mod distinct, sucursalele prin care au fost încheiate convenţiile de credit.

În consecinţă, pentru motivele mai sus arătate, instanţa va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei S.C. Banca … S.A. – Sucursala ….., considerând întemeiată această excepţie, şi va respinge acţiunea formulată de reclamanţi împotriva Sucursalei …….. S.A.

În ce priveşte excepţia nulităţii petitelor 3 şi 5 din cererea de chemare în judecată raportat la prevederile art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă, invocată de pârâta S.C. Banca …… S.A., instanţa va respinge această excepţie, deoarece, pe de o parte, aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care se întemeiază pe prevederi din Vechiul Cod de Procedură Civilă, care nu mai erau în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, această excepţie a rămas fără obiect, în condiţiile în care, la solicitarea instanţei, reclamanţii au complinit aceste lipsuri, evaluând valoarea obiectului cererii şi indicând modul de calcul al acestei valori.

În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor, invocată de către pârâta S.C. Banca …….. S.A., instanţa va respinge şi această excepţie, ca fiind neîntemeiată. Astfel, profesioniştilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, interdicţie stabilită în mod expres, prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată. Încălcarea de către profesionişti a acestei interdicţii legale este asimilată, de către legiuitor, unei fapte ilicite. Mai mult, nerespectarea acestei interdicţii legale de către profesionişti este sancţionată ca şi contravenţie, prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată. Din intransigenţa normelor legale mai sus arătate, prin care se interzice şi se sancţionează stipularea unor clauze abuzive în contractele dintre profesionişti şi consumatori, din caracterul imperativ al acestor norme legale, se deduce în mod clar faptul că Legea nr. 193/2000 a înţeles să protejeze un interes public, constând în protejarea unui echilibru în încheierea şi derularea raporturilor contractuale dintre profesionişti şi consumatori, în condiţiile în care consumatorii au o poziţie mai fragilă, în raport cu profesioniştii, la încheierea şi derularea unor astfel de contracte. De aceea, în situaţia în care profesioniştii au impus adoptarea unor clauze abuzive în contractele pe care le-au încheiat cu consumatorii, sancţiunea aplicabilă acestor clauze este nulitatea absolută, şi nu nulitatea relativă, aşa cum în mod nefondat susţine pârâta. Or, invocarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive este imprescriptibilă, conform prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, republicat, nefiind limitată la termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, aplicabil în cazul invocării nulităţii relative.

În ce priveşte apărările de fond invocate de către pârâtă, ca şi inadmisibilităţi, instanţa înlătură aceste apărări ale pârâtei, ca fiind neîntemeiate. Astfel, este nefondată invocarea de către pârâtă a inadmisibilităţii cererii de eliminare a dobânzii şi comisioanelor şi imposibilităţii evaluării clauzelor referitoare la preţ din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 193/2000. În primul rând, reclamanţii din prezenta cauză nu au solicitat eliminarea dobânzii, aşa cum în mod neîntemeiat susţine pârâta, prin întâmpinare, ci eliminarea clauzei care îi dă dreptul pârâtei să modifice unilateral dobânda. În consecinţă, o astfel de cerere este admisibilă, fiind fondată pe prevederile Legii nr. 193/2000, republicată. De asemenea, atunci când clauzele, prin care au fost stabilite unele comisioane, au un caracter abuziv, contestarea acestora este admisibilă, conform prevederilor Legii nr. 193/2000, republicată. În ce priveşte imposibilitatea evaluării clauzelor referitoare la preţ, invocată de pârâtă, instanţa apreciază că nu a fost investită cu o astfel de evaluare a preţului contractului, ci cu analizarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, o astfel de analiză fiind admisibilă şi posibilă din punct de vedere juridic.

În ce priveşte invocarea de către pârâtă a inadmisibilităţii cererii de restituire a prestaţiilor efectuate în baza contractelor de credit, instanţa consideră că şi această susţinere a pârâtei este neîntemeiată, înlăturând-o ca atare. Astfel, cererea de restituire a prestaţiilor succesive este admisibilă, însă este adevărat că uneori o astfel de restituire nu este posibilă, cum ar fi, de exemplu, situaţia chiriaşului care a beneficiat de spaţiul închiriat în baza unui contract de închiriere reziliat. Este adevărat că o astfel de prestaţie, în mod obiectiv, nu mai poate fi restituită de chiriaş. În situaţia de faţă însă, restituirea sumelor pe care pârâta le-ar fi încasat în baza unor clauze abuzive este în mod clar posibilă, astfel că susţinerea inadmisibilităţii unei astfel de cereri este în mod evident neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, analizând clauzele mai sus redate, respectiv cele de la art. 5 teza a II-a din contractul de credit şi de la art. 2.10.a şi 2.11 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat, privind posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii de către Banca pârâtă, instanţă că aceste clauze sunt abuzive.

Incidente în prezenta cauză sunt prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, republicată. Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Conform alin. 2 din acelaşi text legal, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Potrivit alin. 3 din acelaşi text legal, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Conform alin. 4 din acelaşi text legal, lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Conform alin. 5 din acelaşi text legal, fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Conform alin. 6 din acelaşi text legal, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. Conform prevederilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condiţiile în care profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.

Raportat la textele legale mai sus arătate şi la conţinutul clauzelor contestate de către reclamanţi, respectiv a clauzelor de la art. 5 teza a II-a din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …/04.12.2006, respectiv de la art. 2.10.a şi 2.11 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat, privind posibilitatea unilaterală a Băncii de a revizui rata dobânzii curente „în funcţie de costul resurselor de creditare”, instanţa apreciază că această clauză reprezintă o clauză abuzivă în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Instanţa apreciază că această clauză nu a fost negociată direct cu reclamanţii, făcând parte dintr-un contract standard preformulat. Caracterul preformulat al clauzei mai sus arătate rezultă din aceea că, în multe alte contracte deduse judecăţii, încheiate de Banca pârâtă, clauza mai sus arătată are acelaşi conţinut ca şi în prezenta cauză. Această clauză, prin ea însăşi, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Dezechilibrul semnificativ constă în posibilitatea Băncii pârâte de a revizui în mod unilateral rata dobânzii curente, atunci când, în mod unilateral, pârâta va aprecia că au survenit modificări în ce priveşte costul resurselor de creditare, fără însă a se defini, în mod concret şi obiectiv, prin indicarea unor criterii clare de evaluare care să poată fi cunoscute şi verificate de cealaltă parte, ce reprezintă sintagma „în funcţie de costul resurselor de creditare”. Revizuirea ratei dobânzii curente de către Bancă, „fără consimţământul împrumutatului”, aşa cum se arată prin contract, şi fără raportarea la un indice de referinţă, are un caracter unilateral şi impredictibil, producând prin aceasta, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor şi în favoarea Băncii. 

De aceea, pentru motivele de fapt şi de drept mai sus arătate, reţinând caracterul abuziv al clauzelor contestate de reclamanţi, de la art. 5 teza a II-a din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ……PF/04.12.2006, respectiv de la art. 2.10.a şi 2.11 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat, instanţa va constata nulitatea absolută, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a clauzei contractuale cuprinse în pct. 5 teza a II-a din Contractul de credit nr. ……F/04.12.2006, clauză cu următorul conţinut: „După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 p.p.”. De asemenea, pentru aceleaşi motive, instanţa va constata nulitatea absolută, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în Condiţiile generale de creditare – anexă la Contractul de credit bancar nr. …../04.12.2006, respectiv a art. 2.10.a. şi a art. 2.11, referitor la posibilitatea Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda. 

Ca urmare a constatării nulităţii absolute a clauzelor mai sus arătate, în condiţiile în care este posibilă restituirea prestaţiilor încasate de Banca pârâtă în baza clauzelor abuzive mai sus arătate, instanţa o va obliga pe pârâta Banca …S.A. să restituie reclamanţilor sumele încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4% pe an, convenită iniţial, de la data încheierii contractului de credit bancar nr. …../04.12.2006 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective. Pentru a dispune obligarea pârâtei şi la plata dobânzii mai sus arătate, instanţa are în vedere faptul că reclamanţii au fost prejudiciaţi de sumele plătite în baza clauzelor abuzive, în momentul achitării acestor sume. Astfel, în condiţiile în care nulitatea produce efecte nu doar pentru viitor, ci şi pentru trecut, iar restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive este posibilă, instanţa consideră că, în virtutea raporturilor comerciale existente între părţi la momentul încheierii contractului, se impune ca sumele pe care reclamanta le-a încasat în baza clauzelor abuzive să fie restituite reclamanţilor, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective, conform prevederilor art. 43 din Codul Comercial în vigoare la data încheierii contractului părţilor.

Instanţa nu va menţiona în prezenta hotărâre un cuantum concret al sumelor care vor fi restituite reclamanţilor, în condiţiile în care, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri cuantumul acestor sume poate suferi modificări, fapt ce ar conduce la promovarea altor procese pentru restul sumelor care nu ar fi indicate în prezenta hotărâre. De aceea, instanţa va dispune obligarea Băncii pârâte la restituirea sumelor încasate de la reclamanţi, conform celor mai sus arătate, fără indicarea cuantumului concret al acestor sume.

În ce priveşte clauzele privitoare la comisionul de administrare, mai sus redate, instanţa apreciază că acestea nu au un caracter abuziv, în condiţiile în care acest comision a fost clar determinat şi cunoscut de părţi de la încheierea contractului de credit, pe toată perioada acestuia. De aceea, chiar dacă se poate reţine că acest comision a fost introdus în contract prin clauze preformulate, acestea nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe. În consecinţă, aceste clauze nu au un caracter abuziv. Prin urmare, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale de la art. 8 lit. c) din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ……………..F/04.12.2006, respectiv de la art. 3.9 din Condiţiile Generale de Creditare – Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat. Pe cale de consecinţă, văzând caracterul licit, neabuziv, al clauzelor privitoare la comisionul de administrare, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, şi cererea accesorie formulată de reclamanţi, privind obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate reprezentând comision de administrare credit de la data încheierii convenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective (restituirea prestaţiilor executate în temeiul unui act juridic nul).

De asemenea, în condiţiile în care, cel puţin în parte, apărările formulate de către Banca pârâtă, în prezenta cauză, s-au dovedit a fi întemeiate, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor de a aplica o amendă judiciară pârâtei. 

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamanţi în prezenta cauză, instanţa, în baza prevederilor art. 453 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, incidente în prezenta cauză, o va obliga pe pârâta Banca … S.A. să le plătească reclamanţilor suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând ½ parte din cuantumul total al onorariului avocaţial de 1.100 lei achitat de reclamanţi prin chitanţa nr. 12 din 26.03.2013 eliberată de av. … (filele 14, 15 din volumul II al dosarului prezentei cauze). La stabilirea acestui cuantum, instanţa a avut în vedere faptul că acţiunea formulată de reclamanţi urmează să fie admisă doar în parte, în sensul că urmează să fie admise jumătate din capetele de cerere formulate de reclamanţi.

Fără alte cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei Banca C..…., invocată de pârâta Banca ……..A., cu sediul social în Bucureşti, B……., în contradictoriu cu reclamanţii .. jud. Bihor, ambii având domiciliul procesual ales la Avocatul …… jud. Bihor şi, în consecinţă:

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii …… în contradictoriu cu pârâta Banca …… S.A., Sucursala …

Respinge, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii petitelor 3 şi 5 din cererea de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor, excepţii invocate de pârâta Banca ….. S.A. în contradictoriu cu reclamanţii ……...

Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii …… în contradictoriu cu pârâta Banca ….. S.A. şi, în consecinţă:

Constată nulitatea absolută, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a clauzei contractuale cuprinse în pct. 5 teza a II-a din Contractul de credit nr. ……..F/04.12.2006, clauză cu următorul conţinut: „După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 p.p.”.

Constată nulitatea absolută, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în Condiţiile generale de creditare – anexă la Contractul de credit bancar nr. ……../04.12.2006, respectiv a art. 2.10.a. şi a art. 2.11, referitor la posibilitatea Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda.

Obligă pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4% pe an, convenită iniţial, de la data încheierii contractului de credit bancar nr. …….F/04.12.2006 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plăţii fiecărei rate (plăţi) efectuate în parte şi până la data restituirii efective.

Respinge celelalte cereri formulate de reclamanţi în prezenta cauză.

Obligă pârâta Banca ……….. S.A. să le plătească reclamanţilor suma de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără alte cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunţată în şedinţa publică din 4 noiembrie 2013.

PREŞEDINTE  GREFIER

 ……..

…….

Domenii speta

Spete similare