Liberare condiţionată

Hotărâre 225 din 22.02.2011


Dosar nr. 1806/302/2011

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREŞTI

SECTIA I PENALA

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 225/2011

Şedinţa publică de la 22 Februarie 2011

Instanta constituita din:

PREŞEDINTE – EA

GREFIER -CC

Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror  ARS .

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul N F, având ca obiect cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns petentul, personal şi asistat de avocat MD, cu delegaţie de substituire a avocatului M M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care: 

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa  constată  cauza în stare de judecată şi  acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătoarea petentului solicită admiterea cererii  de liberare condiţionată a petentului, urmând să se aibă în vedere că a executat fracţia prevăzută de lege, are 2 copii.

Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de liberare condiţionată, faţă de faptul că, a fost sancţionat disciplinar de cinci ori, este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiţionată şi nu a dat dovezi de îndreptare.

Petentul, în ultimul cuvânt, arată că, lasă soluţia la aprecierea instanţei.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucuresti la data de 31.01.2011, sub nr.1806/302/2011, petentul-condamnat N F a contestat propunerea de amânare a comisiei de liberare condiţionată din cadrul P R,  din executarea pedepsei de 3  ani şi 6 luni  închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5/2009 a Judecătoriei sectorului 2.

În dovedirea cererii s-au ataşat la dosar următoarele înscrisuri:procesul-verbal nr.4/26.01.2011,  caracterizare, copie fişă cazier judiciar. 

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Condamnatul N F  se află în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni  închisoare, aplicată  în baza sentinţei penale nr.5/2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 2, definitivă, pentru săvârşirea infracţiunii de  furt calificat.  În baza acestei hotărâri definitive s-a emis mandatul de executare nr.8/2009. 

Executarea pedepsei a început la data de 30.09.2008  şi urmează să expire la data de 29.03.2012.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv  851 zile şi a executat în fapt 855  zile, în care  s-au inclus 6  zile ca efect al muncii prestate. 

Din caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării  pedepsei, instanţa reţine că deţinutul a relaţionat în general,  fără dificultate cu personalul; a participat la programul de adaptare la condiţiile privării de libertate, la cel de combatere a consumului de droguri, iar în prezent participă la programul Prolib; a fost sancţionat disciplinar de cinci ori, pentru exercitare de acte de violenţă şi pentru atitudine necuviincioasă şi  nu a fost recompensat, a prestat activităţi productive, câştigând 6, 71 zile. 

Comisia,  observând comportamentul necorespunzător pe întreg parcursul executării pedepsei, petentul fiind sancţionat disciplinar de cinci ori, starea de recidivă, a propus amânarea cu 1 an, respectiv până la 25.01.2012. 

Instanţa reţine că, potrivit art.59 alin.1 cp., după ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executare în întregime a pedepsei.

Instanţa constată că, în speţă, condamnatul a executat fracţia de pedeapsă calculată potrivit dispoziţiilor susmenţionate pentru a beneficia de liberare condiţionată, însă, apreciază că nu sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute cumulativ în disp.art. 59 al.1 C.pen.,  având în vedere comportamentul petentului în detenţie, acesta fiind sancţionat disciplinar de cinci ori.

Faţă de cele reţinute mai sus, în baza art. 450 C.proc.pen., art. 77 din Legea 275/2006 şi art. 59 al.1 C.pen., instanţa va respinge cererea de liberare condiţionată, formulată de condamnatul N F, ca neîntemeiată şi va fixa termen de reiterare la data de  25.01.2012.

În baza art.192 al.2 C.proc.pen., va obliga condamnatul la 120 lei cheltuieli judiciare către  stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul M J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de  condamnatul NF (fiul lui G şi al lui M , născut la ..., deţinut în  Penitenciarul R., CNP- .....), ca neîntemeiată.

Fixează termen de reiterare la data de 25.01.2012.

În baza art.192 al.2 C.proc.pen., obligă condamnatul la 120 lei cheltuieli judiciare către  stat, (se vor achita la oficiile poştale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal 434063323, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul M J.

Cu recurs

Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2011.

Preşedinte,Grefier, 

Red. E.A./ 4 ex

Tehnored. C.C. 28 Februarie 2011