Salarizare

Prin  acţiunea de dreptul muncii înregistrată la data de 04 ianuarie 2010 formulată de reclamanta G. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. I. S.R.L.  s-a  solicitat  obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă  şi actelor adiţionale:

1.-15.810 lei reprezentând sporul de 10% pentru vechime în muncă începând cu  01.01.2007 până la încetarea raportului de muncă la 31.07.2009.

2.-majorarea salarială de 48% începând cu data de 01.12.2007 şi până la 31.07.2009 şi  numai într-un subsidiar îndepărtat indexarea salariului potrivit ratei inflaţiei începând cu  01.01.2007.

3.- diferenţa dintre primele de Paşti, Crăciun şi de vacanţă primite şi cele la care era îndreptăţită.4.- daune morale de 30.000 euro, fiind discriminată.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că potrivit art. 59 din CCM pe anul 2007, cu începere de la 01.01.2007, la salariul de bază se aplică un spor de vechime în muncă de 10% angajaţilor cu vechime de peste 3 ani. Cu toate că acest drept se cuvenea tuturor angajaţilor, în cazul său nu a fost acordat.

Totodată, în baza actului adiţional nr. 1/19.12.2007, salariile urmau să se majoreze din luna decembrie 2007 cu 48%. Acest procent se aplica angajaţilor TESA după un proces de evaluare individuală. Toţi angajaţii inclusiv TESA au fost înscrişi pe lista cu majorările salariale de  care  beneficiază,  numai numele său nu a  apărut. Deşi a  sesizat pe directorul societăţii, i s-a răspuns că este un caz special şi trebuie să se adrese conducerii din străinătate  a companiei.

Prin neacordarea acestor drepturi băneşti, a fost prejudiciată şi la calcularea primelor de Paşti, Crăciun şi de vacanţă potrivit art. 60 din CCM.

Pretinde daune morale considerând că este discriminată, fiind sigura angajată care nu a beneficiat de aceste drepturi. La firma la care a fost angajată ulterior a primit acelaşi salar pe  care l-a avut la pârâtă, ori dacă i se acordau toate drepturile, salariu cu care s-a  reangajat era mult mai mare decât cel pe care-l primeşte în prezent.

La termenul din 25 martie 2010 reclamanta îşi precizează acţiunea în sensul majorării pretenţiilor  conform cererii de la f. 254, după cum urmează :

- obligarea pârâtei la plata sporului de vechime de 10 % începând cu data de 19.03.2007 – data înregistrării CCM şi pe viitor, lunar, până la încetarea raporturilor de  muncă dintre reclamantă şi noul angajator.

- obligarea pârâtei la plata celor două majorări de salariu aplicate în temeiul deciziilor nr.419/01.12.2007 şi nr. 170/01.03.2008, în funcţie de coeficientul mediu de majorare aplicat salariaţilor TESA, începând cu data aplicării acestor decizii( 01.12.2007, respectiv  01.03.2008), precum şi pentru viitor până la data încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă şi noul angajator.

- plata diferenţelor dintre  primele de Paşti, Crăciun şi de  vacanţă încasate şi cele cuvenite prin aplicarea sporului de vechime şi a celor două  majorări salariale.

Solicită în principal plata acestor drepturi până la încetarea raportului de muncă cu  actualul angajator,  iar în subsidiar până la punerea în executare a sentinţei ce se va pronunţa  în  cauză.

În motivare susţine că angajatorul răspunde patrimonial nu numai pentru daune efective ci şi pentru  foloasele nerealizate. Ori  rezultă  din adresa  actualului  angajator, că la încheierea contractului individual de muncă s-a avut în vedere salariul avut cu toate componentele lui ca şi angajată a pârâtei. Dacă la data preluării de noul angajator ar fi avut  înscris sporul de vechime şi majorările de care au beneficiat ceilalţi salariaţi, nu ar fi înregistrat  un prejudiciu actual şi nici pentru viitor.

Prin cererea înregistrată la 02.09.2010 (f.316) reclamanta îşi majorează din nou câtimea pretenţiilor solicitând obligarea pârâtei să-i plătească coeficientul  mediu de majorare a  salariului de 48% potrivit actului adiţional nr. 1 la CCM cu începere din 1.12.2007 şi în continuare până la încetarea raportului de muncă la S.C. A. R. U. S.R.L., iar sumele datorate să se plătească  la valoarea actualizată începând cu data naşterii dreptului până la efectuarea  plăţii.

  În drept nu se indică alte temeiuri legale în afara celor menţionate în motivarea cererilor.

Prin întâmpinările şi concluziile scrise formulate de pârâta S.C. M.  I. S.R.L. se  solicită respingerea în întregime a acţiunii şi a cererilor de majorare a pretenţiilor depuse de reclamantă ca nefondate. Susţine în apărare că sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază începând cu  01.12.2007, în baza actului adiţional nr. 1 la CCM pe anul 2007, iar în CCM  pe anii 2008, 2009  nu mai este prevăzut. Referitor la majorările salariale arată că reclamanta nu se  încadrează în categoriile de salariaţi vizate de  actul adiţional nr. 1  la CCM  pe anul 2007, întrucât acesta nu privea  şi  personalul TESA din care făcea parte, îndeplinind o funcţie de conducere, respectiv director de vânzări şi că nu a fost negociată niciodată cu sindicatul o grilă de salarizare pentru personalul TESA. În acest sens au fost şi concluziile  ITM  cu ocazia verificărilor efectuate. În consecinţă reclamanta nu este îndreptăţită nici la  diferenţe în plus pentru primele de Paşi, Crăciun şi de vacanţă. În ce priveşte indexarea  salariului cu rata inflaţiei  arată că aceasta se putea face  în cadrul  negocierilor anuale cu sindicatul  conf. art.  63  din CCM şi  nu automat  şi  periodic,  cu  un procent  predeterminat,  însă asemenea negocieri  nu au avut loc.  Se opune  de  asemenea  şi la plata  pretenţiilor până la încetarea contractului de  muncă  cu  actualul angajator cu titlu de  prejudiciu şi la plata de daune morale, pentru acelaşi considerent că dacă  primea  toate drepturile  cuvenite,  ar  fi beneficiat de un salariu  mai mare la  societatea la  care este angajată în prezent. Susţine  că obţinerea  la noul angajator doar  a unui  salariu  egal  cu cel avut  la societatea  pârâtă  şi nu a  unui salariu mai mare, nu-i poate fi  imputată, întrucât  salariul se stabileşte  în urma negocierilor  dintre angajator şi candidatul la angajare şi în mod independent  de drepturile primite  la  locul  de  muncă  anterior.

Depune în probaţiune contracte colective de muncă.

Analizând actele  şi lucrările  dosarului instanţa  reţine următoarele:

Reclamanta G. C.  a  fost salariata  pârâtei  S.C. M.  I.. S.R.L. în perioada  17.07.2006 – 01.08.2009  în funcţia de director de  vânzări  conform înscrierilor din  carnetul  de muncă de la f. 233 – 240  din dosar.  La data angajării  a  avut un  salariu de  bază brut  de 5100 lei, fără alte sporuri, adaosuri,  indemnizaţii, aşa cum s-a  stabilit prin contractul  individual de  muncă (f.214), iar începând cu  01.01.2007 salariul a fost majorat la 5279 lei.

Prin contractul colectiv de  muncă  înregistrat  cu nr.  127/  19.03.2007 (f.109-136) valabil  pe perioada 19.03.2007 – 31.12.2007, s-a prevăzut  la  art. 59 lit. c acordarea unui spor de vechime  la salariul  de  bază  în  procente diferenţiate  pe tranşe de vechime. Pentru  o vechime  între  3-10 ani  s-a stabilit un spor  de vechime de  10%, aşa  cum a  pretins reclamanta prin acţiune. Acest  contract colectiv de muncă  şi-a produs efectele  de la data înregistrării  conf. art. 199  din contract şi disp. art. 25 al.3  din L. nr. 130/1996, iar conf. art. 2  din contract prevederile  sale  erau aplicabile  tuturor  angajaţilor  din  cadrul societăţii.

Pârâta  nu a  făcut dovada  că a acordat reclamantei  sporul de  vechime cuvenit  de 10%  din salariul de bază, începând  cu data aplicării  CCM  menţionat. Dimpotrivă, la dosar s-au depus fluturaţii de salarii şi state de  plată pentru primele  de  care a beneficiat  pe perioada  angajării, din care rezultă că drepturile salariale au fost calculate  doar la salariul de bază  brut  avut de  5100 lei  până la 01.01.2007,  respectiv  de  5279 lei după  această dată (f.124,252). Nu se va reţine  apărarea  pârâtei că reclamanta  nu  era  îndreptăţită  la  plata sporului de vechime,  dat  fiind  creşterea salarială  acordată în ianuarie 2007,  întrucât  acest drept  s-a stabilit  ulterior, odată cu aplicarea CCM  înregistrat la  19.03.2007, iar majorarea operată  este  cu mult  sub  suma ce i se  cuvenea cu acest  titlu. Nici faptul că  acest spor  a fost  inclus în salariu  de  bază începând cu decembrie  2007 conf. actului adiţional nr. 1  la CCM(f.156)  nu poate fi avut  în vedere,  întrucât drepturile salariale plătite  reclamantei  au  fost calculate pe  baza aceluiaşi  salariu  de  bază brut de  5279  lei  până la data încetării contractului  de muncă, aşa cum se  poate  observa şi din  statele de plată de la f. 256- 292  din dosar.

Tot prin CCM  la  nivel de unitate  pe perioada 19.03- 31.12. 2007,  dar şi  prin contratele colective de muncă  pe anii 2008 şi 2009  ( f.159 -189) s-a prevăzut  la  art. 60 acordarea de  adaosuri  cum sunt:  prima de vacanţă  acordată  în condiţiile art. 43  ( eroare materială  în CCM  pe 2007, corectată în CCM  pe 2008,2009), prima de Paşti şi  prima de  Crăciun. Toate  aceste adaosuri sunt  stabilite în mod expres a se acorda din salariul brut  al  angajatului (salariul negociat şi sporul de vechime).

Constatând că reclamanta era  îndreptăţită  să primească  sporul  de vechime de 10%  din salariul de bază,  în mod  necesar  şi adaosurile  menţionate trebuiau calculat  prin includerea  acestui spor  în baza de calcul. Cum însă primele au  fost plătite doar la salariul de bază  conf. statelor de plată de la f.244-252,  se găsesc justificate  şi pretenţiile privind plata  diferenţelor cuvenite cu acest  titlu,  începând  cu anul 2007 până  la  încetarea  contractului de muncă.

În ce priveşte majorările salariale solicitate cu  începerea  din 01.12.2007,  în baza  actului adiţional  nr. 1 la CCM pe anul 2007( f.156), se constată  că prin acest act s-a  convenit că „începând  cu 01.12.2007 salariile de  încadrare  ale  angajaţilor  S.C. M.  I. S.R.L să se  majoreze  cu  un  procent mediu  de 48%,  conf. grilei  anexate” (f.157). Această grilă la care  se face referire expresă  priveşte  doar salariile  personalului  direct şi indirect productiv ( necalificaţi, calificaţi, calificaţi cu experienţă, specialişti, şefi echipă, maiştri)  pentru  care s-au stabilit cuantumul creşterilor  salariale cuvenite.

Chiar  dacă s-a negociat să se acorde  majorări  salariale  pentru toţi  angajaţii,  rezultă din adresa  Sindicatului de la f.255 din dosar  că  pentru personalul TESA (din  care  făcea parte reclamanta)  urma  ca  procentul de  mărire  salarială să fie negociat  individual de  către fiecare angajat  cu conducerea  societăţii.

Din carnetele  de muncă  ale altor  salariaţi din cadrul personalului TESA depuse  de reclamantă  la dosar (f.232, 465- 479)  precum şi din înscrisurile comunicate de  I.T.M. Sibiu (f.459 -464), rezultă că în luna decembrie 2007, s-a operat o primă „majorare” salarială constând în includerea  sporului de  vechime  în salariul  de  încadrare, prevăzută deopotrivă în actul  adiţional nr.1 la CCM  pe 2007,  întocmindu-se acte  adiţionale la  contractele individuale  de muncă, iar în luna  martie 2008 s-a procedat  la  altă majorare  salarială, în mod diferit pentru fiecare  angajat, tot  prin acte adiţionale  la  contractele individuale de  muncă. Într-adevăr,  reclamanta  nu a  beneficiat de o  creştere salarială  după ianuarie  2007, dar cum majorările salariale s-au stabilit  diferenţiat  pentru  personalul TESA  după  criterii de performanţă,  la  aprecierea  angajatorului, instanţa de  judecată nu se poate substitui acestuia, pentru a stabili procentul de majorare  ce i s-ar  fi cuvenit  reclamantei. Cert este  că nu s-a negociat  pentru personalul TESA un anumit procent de majorare, iar  pretenţiile reclamantei raportate  la procentul mediu de  48% din  actul adiţional menţionat  nu pot fi primite,  acest procent nefiind unul de referinţă, aplicabil pentru categoria de  personal  din care făcea parte. In cauză  nu s-au depus fişe de  evaluare  anuale din care să rezulte că au fost îndeplinite  criteriile de  performanţă impuse de angajator. Întrucât  majorările salariale în cazul angajaţilor  TESA au fost  lăsate  la  latitudinea  angajatorului  prin  negociere directă  cu fiecare angajat, se prezumă  că nu s-a  găsit de cuviinţă  o majorare salarială  pentru reclamantă. Argumentul pârâtei că avea un salariu  corespunzător,  printre cele mai mari salarii  din societate,  poate fi  justificat în contextul în care, dacă s-ar  admite această cerere a reclamantei, salariul  său  cu sporul de vechime  de 10% ( ce se includea în salariu  din decembrie  2007) ar fi  fost  de 5807 lei x 48%=8594 lei, cu mult  mai  mare decât al oricărui director  din societate, după  majorările intervenite conf. tabelului de  la  f. 481-482  din dosar,  ce au  variat între 10%  şi 40%.De altfel,  este  acelaşi argument ce se aduce chiar  de  reclamantă pentru ceilalţi  4 colegi aflaţi într-o situaţie similară  şi  care nu au beneficiat  de  majorări,  respectiv că la  angajare  în cursul anului  2007  au primit salarii considerabile.  Ori şi  reclamanta,  chiar dacă s-a angajat  în iulie  2006, a beneficiat de o majorare  de salariu în ianuarie 2007, care nu s-a  aplicat celorlalţi salariaţi TESA. Chiar  şi cu ocazia  controlului efectuat de I.T.M.  la sesizarea reclamantei conf.  înscrisurilor  de la f. 455- 456, 483, nu s-au  constatat  încălcări al CCM şi actului adiţional aferent.

Codul muncii la art. 154(3)  interzice orice discriminare la  stabilirea  şi acordarea salariului pe  criterii  de  sex,  orientare  sexuală,  caracteristici  genetice,  vârstă , apartenenţă  naţională,  rasă , culoare  , etnie, religie,  opţiune politică,  origine socială,  handicap,  situaţie sau  responsabilitate  familială,  apartenenţă sa  activitate sindicală. Reclamanta susţine că a fost  discriminată, fără să  indice în concret pe ce anume criterii şi  să  producă probe  în acest  sens. Ori este evident  că singurul motiv pentru care  angajatorul  nu a  considerat necesar  să  procedeze  la  alte majorări, a  fost justeţea salariului  său faţă de funcţia şi munca  îndeplinită.

Indexarea salariului cu rata inflaţiei  pretinsă  în subsidiar  prin acţiune, în baza art.  63  din CCM pe anii  2007-2009,  este  prevăzută  a se face  în cadrul negocierilor cu sindicatul,  cu consultarea datelor privind  rata inflaţiei , furnizate de Comisia Naţională de Statistică. Ori cum  nu au  avut lor  asemenea negocieri pentru a se  stabili procentul de creştere cu care să fie  indexate  salariile, considerăm  că şi această pretenţie  este  neîntemeiată.

În ceea ce priveşte  întinderea  pretenţiilor cu titlu de daune  materiale produse,  se  constată că acordarea aceluiaşi salariu de către noul angajator, s-a făcut  potrivit „înţelegerilor comerciale” dintre cele  două societăţi.  Faptul că  noul angajator i-a menţinut  întocmai salariul  dat  de vechiul angajator  conf. adresei  de la f. 225  şi contractului individual de  muncă de la f.226- 231 , nu înseamnă că  în mod necesar  acesta  ar fi acceptat  un salariu  cu mult mai mare  de  8594  lei rezultat , aşa  cum s-a arătat . în urma  creşterilor pretinse  de  reclamantă. Nici un angajator nu este  obligat  să  menţină salariul  avut anterior  la  alt angajator. Potrivit  art. 157 C. muncii  salariile se  stabilesc  prin negociere  individuală  sau/ şi colectivă. Prin urmare  nu prezintă  nici o certitudine că un asemenea  salariu  s-ar fi  oferit efectiv reclamantei  de noul angajator. Pe de altă parte, la încetarea  contractului de  muncă  încetează toate  drepturile şi obligaţiile  corelative  dintre  părţi.  Obligaţia  de despăgubire revine  conf. art.  269 C. muncii pentru prejudiciul suferit în timpul îndeplinirii obligaţiilor  de serviciu  sau în legătură  cu serviciul. Reţinând că acordarea  majorărilor  salariale era  atributul  exclusiv al angajatorului, prin negociere  individuală  cu reclamanta ,  care însă nu a avut loc şi nu o  îndreptăţeşte  la plata lor în  discuţie rămâne doar sporul de vechime  de 10%  ce  trebuia acordat  şi inclus  în salariu  începând  cu  luna decembrie  2007. Considerăm  că şi în acest  caz plata sumei  globale rămânea la aprecierea noului angajator, adresa  de  informare de la f. 225  nefiind un argument convingător  în sensul că ar fi  acordat  reclamantei orice salariu pe carel-ar fi primit de la angajatorul anterior.

Daunele la care este îndreptăţită  reclamanta,  prin neplata sporului de vechime stabilit în mod  cert  prin negociere  colectivă şi a  diferenţelor  ce decurg  din aceasta  la  calculul  primelor anterior menţionate, constau în plata valorii  actualizate a acestor drepturi potrivit  ratei inflaţiei  de la data la care  trebuiau acordate şi până la plata lor efectivă,  conf. art. 161 al.4 C.p.c.  în vederea reparării  integrale a prejudiciului cauzat pe durata angajării.

Daunele morale pretinse trebuiau  dovedite,  sarcina  probei revenind în acest caz reclamantei,  care  nu a produs nici o probă asupra  prejudiciului  moral încercat.

În consecinţă acţiunea precizată s-a găsit  întemeiată doar în parte,  în ce priveşte  sporul de vechime, diferenţele de prime cuvenite  pe perioada angajării la  societatea  pârâtă şi valoarea actualizată a acestor  drepturi salariale.

Deşi în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă  pentru stabilirea  pretenţiilor în sume absolute, nu se  poate determina  pe baza  acesteia  valoarea  absolută a  drepturilor admise,  întrucât s-a procedat  la  un calcul global, nu  defalcat pe categorii de  pretenţii.

Prin urmare  această probă nu  prezintă  relevanţă, astfel că pârâta se va  obliga la plata despăgubirilor  menţionate,  fiind  suficiente indicii pentru a fi  determinate  cu ocazia executării.

În baza art. 274, 276 C. p. c.  pârâta  a fost obligată de asemenea la plata parţială a cheltuielilor de judecată, proporţional pretenţiilor admise (10%), din cheltuielile justificate  de reclamantă reprezentând onorarii expert şi avocat  conform chitanţelor aflate la dosar.

Domenii speta

Spete similare