Ordonanta presedintiala

Decizie 620 din 12.10.2012


Prin decizia civila nr. 620/12.10.2012, tribunalul a respins recursul declarat de  recurentul – pârât G.I., în contradictoriu cu intimata-reclamanta SC M SRL.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre tribunalul a retinut ca prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Turnu Magurele la data de 14.08.2012 sub nr. 2026/329/2012, reclamanta S.C. M S.R.L. a chemat în judecata si personal la interogatoriu pe pârâtul G.I., solicitând instantei ca pe cale de ordonanta presedintiala sa hotarasca obligarea pârâtului la încetarea demolarii constructiilor sale (baraci) aflate în zona port TM si la efectuarea unor constructii noi în locul celor demolate. Totodata a solicitat obligarea pârâtului si la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, a aratat ca este proprietarul constructiilor (baracilor) aflate în zona port TM pe care le-a cumparat de la S.C. MG S.R.L. TM si S.C. DC S.R.L. TM, conform facturilor pe care le va anexa.

În data de 07.08.2012 pârâtul a început demolarea constructiilor (baracilor) proprietatea sa, ajungând pâna la data introducerii actiunii la trei baraci. A sesizat Primaria TM care a trimis un reprezentant la fata locului care i-a atras atentia pârâtului sa se opreasca. A sesizat si Politia TM care a încheiat un proces-verbal în acest sens. Cu toate acestea pârâtul continua sa demoleze constructiile.

A precizat ca a formulat si plângere penala, dar acest proces dureaza mai mult iar pârâtul nu se opreste din actiunea pentru demolare. Apreciaza ca urgenta impune obligarea pârâtului sa sisteze lucrarile de demolare, sens în care solicita a fi obligat prin hotarâre judecatoreasca.

În drept, si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 581 C.proc.civ.

 La data de 20.08.2012 pârâtul GI a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonantei presedintiale.

În motivare, a aratat ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN a cumparat de la vânzatoarea SC PP SRL imobilul situat în TM, sola 121, parcela 1106/3, sos. P, jud. T, având numar cadastral 751, înscris în cartea CF 20595, compus din teren extravilan în suprafata de 21.500 m.p. (21.558,04 m.p, din masuratorile cadastrale)  din care 10.056  mp categoria curti constructii  si 11.502 mp categoria teren arabil si din constructiile existente pe acest teren C1- grajd în suprafata  construita de 373,54 mp, C2 - grajd în suprafata construita 292,35 mp, C3 - anexa în suprafata construita de 289,23 mp, C4 – grajd în suprafata construita de 241,16 mp.

Pârâtul a mai aratat ca  a formulat  actiune prin care a solicitat pronuntarea unei hotarâri prin care sa se dispuna  evacuarea pârâtilor de pe terenul categoria curti constructii  în suprafata de 4.000 mp împreuna cu constructiile edificate pe acesta, proprietatea sa, parte a imobilului categoria curti constructii în suprafata de 10.056 mp, situat în TM, sola 121, parcela 1106/3, soseaua P, judetul T. Actiunea a fost înregistrata la Judecatoria TM sub nr.1926/329/2012 si are termen de judecata la data de 05.09.2012.

Mai arata pârâtul G.I.  ca  reclamantii M.M.A. si M.D. ocupa în mod abuziv si fara titlu legal terenul categoria curti constructii în suprafata de 4.000 m.p. împreuna cu constructiile edificate pe proprietatea sa, parte a imobilului categoria curti constructii în suprafata de 10.056 m.p., situat în TM, sola 121, parcela 1106/3, soseaua P, judetul T, având numar cadastral 751, înscris în CF 20595. Anterior  dobândirii proprietatii asupra imobilului de catre SC PP SRL, imobilul în cauza s-a aflat coproprietatea devalmasa a sa si a sotiei, conform istoricului proprietatii descris în art. 4.2 din contractul de vânzare - cumparare autentificat sub nr.1202/05.06.2012.

În aceasta calitate de fosti proprietari ai imobilului, învedereaza instantei ca nu au încheiat cu pârâtii nici un contract de închiriere de comodat sau  orice act juridic în baza caruia acestia sa dobândeasca dreptul de folosinta asupra imobilului în cauza. De asemenea, nici la data redobândirii  dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv 05.06.2012 si pâna în prezent nu a încheiat cu pârâtii  niciun  act juridic în baza caruia acestia sa exercite posesia si folosinta terenului proprietatea sa.

Conform art. 4.4 din contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012, vânzatoarea SC PP SRL precizeaza ca imobilul ce face  obiectul vânzarii „nu este grevat de nici o sarcina, de nici un drept, de orice natura al unor terte persoane”, rezultând astfel ca  nici acest proprietar nu a transmis partilor dreptul de folosinta al imobilului. În mod abuziv, fara nicun drept legal sau conventional, pârâtii au ocupat terenul si constructiile aferente, refuzând sa paraseasca proprietatea sa la cererea expresa. A mai aratat pârâtul G.I. ca au fost  notificati  prin executorul judecatoresc sa-i elibereze proprietatea, dar s-a lovit de acelasi refuz ilegal al acestora.

A mai precizat pârâtul G.I. ca nu a demolat baracile reclamantei, ca aceste sustineri sunt neîntemeiate, ca nu a initiat nici un demers de demolare al baracilor invocate, arata ca actiunea este inadmisibila si nu îndeplineste conditiile  prev. de art.581 cod proc civila. Reclamanta nu  are înscris la cartea funciara nici un drept de proprietate, neexistând opozabilitate fata de terti.

Cu privire la capatul de cerere privind efectuarea  unor noi constructii arata ca acesta este inadmisibil, iar aceasta solicitare nu îndeplineste conditia vremelniciei impusa de art. 581 C.proc.civ. Nu se pot efectua noi  constructii, cu titlu temporar.

Prin încheierea pronuntata al data de 20 august 2012 s-a luat act de renuntarea reclamantei la cel de-al doilea capat de cerere, referitor la efectuarea unor noi constructii în locul celor demolate.

Prin sentinta civila nr.1241 din 23.08.2012 instanta a admis cererea si l-a obligat pe pârât la încetarea demolarii constructiilor reclamantei (un numar de noua baraci), situate în mun. TM, Soseaua P, fara numar, pâna la solutionarea litigiului pe fond în dosarul nr. 1924/329/2012 aflat pe rolul Judecatoriei TM.

A obligat pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 810,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel instanta a retinut ca potrivit prevederilor art. 581 C.proc.civ. „instanta va putea sa ordone masuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari”.

Din înscrisurile depuse la dosar, se desprinde aparenta detinerii dreptului de proprietate de catre pârâtul G.I., în devalmasie cu sotia sa, asupra imobilului situat în TM, sola 121, parcela 1106/3, sos. P, jud. T, având numar cadastral 751, înscris în cartea CF 20595, compus din teren extravilan în suprafata de 21.500 m.p. (21.558,04 m.p, din masuratorile cadastrale)  din care 10.056  mp categoria curti constructii  si 11.502 mp categoria teren arabil si din constructiile existente pe acest teren C1- grajd în suprafata  construita de 373,54 mp, C2 - grajd în suprafata construita 292,35 mp, C3 - anexa în suprafata construita de 289,23 mp, C4 – grajd în suprafata construita de 241,16 mp. Imobilul a fost dobândit prin cumparare de la vânzatoarea SC PP SRL, conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN. Dreptul de proprietate astfel dobândit a fost înscris în cartea funciara, conform încheierii si extrasului depuse la dosar.

Reclamanta S.C. M S.R.L. detine în aparenta dreptul de proprietate asupra a noua constructii (baraci) situate în zona portului din mun. TM, dintre care sapte au fost achizitionate prin factura fiscala nr. 1694670/27.04.2012 emisa de S.C MG S.R.L. în favoarea reclamantei. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezulta exact unde sunt amplasate aceste constructii (baraci).

Cu toate acestea, coroborând sustinerile partilor, continutul actiunii în evacuare formulata de pârât si care formeaza obiectul dosarului nr. 1924/329/2012 aflat pe rolul Judecatoriei TM, explicatiile date de pârât la interogatoriul luat din oficiu de catre instanta si declaratiile martorilor, rezulta ca aceste constructii (baraci) sunt situate fie în imediata vecinatate a terenului aflat în proprietatea pârâtului G.I. (astfel cum pretinde reclamanta, cum rezulta din adeverinta nr. 22830/21.08.2012), fie chiar pe terenul aflat în proprietatea pârâtului G.I. (astfel cum pretinde pârâtul), dar fiind folosite de mai mult timp de catre reclamanta (astfel cum rezulta din coroborarea raspunsurilor pârâtului la interogatoriul luat de instanta, din declaratiile martorilor si din formularea actiunii în evacuare de catre pârât).

Conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN, pârâtul detine si dreptul de proprietate asupra a patru constructii. Dar, conform înscrisurilor depuse la dosar si declaratiilor martorilor, reclamanta detine în acea zona un numar de circa noua constructii (baraci). Martorul SS declara ca aceste baraci se învecineaza cu alte baraci detinute de pârâtul G.I.. Si din acest aspect rezulta ca nu exista aparenta identitatii totale dintre constructiile mentionate în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN si constructiile proprietatea reclamantei sau cel putin folosite de reclamanta (pârâtul pretinde ca facturile fiscale invocate ca titlu de proprietate de catre reclamanta sunt falsuri).

În aceste conditii, compararea si analiza validitatii titlurilor de proprietate ale partilor sau existenta vreunor alte drepturi, precum si identificarea exacta a constructiilor vor face obiectul judecatii dosarului nr. 1924/329/2012 având ca obiect evacuare.

De aceea, actiunile pentru demolarea unora dintre constructiile reclamantei înainte de solutionarea litigiului pe fond dintre parti, fata de aparenta existenta, anterior prezentata, este cel putin prematura, de natura a aduce un prejudiciu iminent, important si probabil iremediabil reclamantei.

Rezulta de aici urgenta în a se lua masurile solicitate de reclamanta pentru stoparea actiunii pârâtului, cu titlu temporar, pâna la solutionarea dosarului nr. 1924/329/2012.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul G.I. care a solicitat modificarea sentintei în sensul respingerii cererii.

În motivarea recursului se arata ca instanta a încalcat principiul contradictorialitatii  întrucât nu a dispus citarea partilor dupa reluarea dezbaterilor.

Instanta a admis proba cu martori în cadrul procedurii ordonantei presedintiale.

A dovedit instantei ca este proprietarul imobilului si ca intimata ocupa imobilul fara titlu iar el nu a demolat baracile reclamantei.

Actiunea este inadmisibila întrucât reclamanta nu are înscris în cartea funciara nici un drept de proprietate, neexistând opozabilitate fata de terti.

Analizând actele si lucrarile dosarului tribunalul constata ca recursul este nefondat având în vedere urmatoarele considerente:

Instanta nu a încalcat principiul contradictorialitati în procedura de solutionare a cauzei, întrucât la termenul din 23.08.2012 când recurentul prin aparator a formulat cerere de recuzare a judecatorului fondului în mod corect acesta a suspendat sedinta pentru solutionarea cererii de recuzare punând în vedere partilor sa astepte solutionarea cererii de recuzare. Ulterior cauza fiind reluata în cadrul aceleiasi sedinte la a doua strigare.

Din modul în care s-au desfasurat lucrurile reiese ca masura dispusa a fost suspendarea sedintei de judecata în vederea solutionarii incidentului procedural de un alt complet si nu suspendarea judecatii cauzei conform art. 242-244 C Pr Civ pentru ca la reluarea judecatii sa fie necesara citarea partilor.

Administrarea probei cu martori nu este prohibita în cadrul procedurii ordonantei presedintiale, asupra admisibilitatii acesteia instanta pronuntându-se având în vedere imperativul solutionarii de urgenta si cu precadere a cauzei.

În ceea ce priveste criticile vizând dreptul de proprietate al partilor asa cum a retinut si instanta de fond în cadrul acestei proceduri se analizeaza numai aparenta dreptului. Astfel ca nu se pot analiza decât în procedura de drept comun pe care partile o au pe rol existenta sau nu a dreptului de proprietate cu privire la imobile, sau faptul ca s-au demolat sau nu baracile proprietatea intimatei. Instanta dispunând asupra cererii numai pe aparenta dreptului care este în favoarea intimatei, conform probei administrate.

Inexistenta înscrierii dreptului în cartea funciara nu are relevanta asupra promovarii cererii întrucât în aceasta procedura se analizeaza numai aparenta dreptului, astfel ca în raport cu art. 312 Cod procedura civila, recursul a fost respins.