Contencios administrativ - suplimentul postului-supliment treaptă de salarizare

Dosar nr. 2654/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 36

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 2654/88/24.10.2008, reclamanta .... a chemat în judecată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TULCEA, pentru a fi obligată la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit.c şi d din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, retroactiv, din data de 01.01.2004 până la data de 08.05.2006, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data efectuării plăţii efective.

In motivare, reclamanta arată că, în perioada 1 ianuarie 2004 – 8 mai 2006, a fost funcţionar public la pârâtă şi la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 1 ianuarie 2004, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Arată reclamanta că norma legală de suspendare contravine şi ar.16 alin.1 din constituţie întrucât i s-a acordat acest drept prin lege iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuşi.

Mai arată că norma de suspendare contravine şi art.15 al.2 din constituţie, deoarece disp. art.44 din OUG nr.92/2004 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câştigat sub imperiul Legii nr.188/1999, republic. cu modificările şi completările ulterioare.

Examinând textul art.44 din OUG nr.92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor băneşti, reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând însăşi existenţa dreptului.

Conform art.1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru apărarea dreptului şi a libertăţilor fundamentale” „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale.”

Mai arată reclamanta că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitatea publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului, astfel dreptul la aceste sporuri salariale reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanţă şi prin urmare, este un bun în sensul artz.1 din protocolul adiţional nr.1 la Convenţia menţionată.

In drept, se invocă dispoziţiile  art.31 alin.(1) lit.c) şi d) şi art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 şi 39 din Legea nr.53/2006, Constituţia României.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie:jurământul dat de reclamantă la data de 14.08.2000, adresa nr.30890/17.10.2008, sentinţa nr.155 pronunţată la data de 7.02.2008 de Tribunalul Suceava.

Pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanta a fost funcţionar public în cadrul Casei Judeţene de Pensii Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge acţiunea ca nefondată.

3

Domenii speta

Spete similare