Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate Lg. 248/2005.

Sentinţă civilă 1329 din 26.10.2010


Dosar nr. 1776/89/2010 limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate Lg. 248/2005.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 1329

Sedinta publica de la 26 Octombrie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE

Grefier ANGELA CHIRVASA

--------

Ministerul Public reprezentat prin procuror Galan Radu

 de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Vaslui

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE BUCURESTI, cu sediul în Bucuresti, si pe pârât ZG,  având ca obiect limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate Lg. 248/2005.

La apelul nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura de citare nelegal îndeplinita, citarea fiind îndeplinita prin afisare la Consiliul Local Padureni si citatia returnata de la domiciliul din Deva.

 S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza faptul ca dosarul este la al-4-lea termen de judecata; SEIP a raspuns adresei în sensul ca pârâtul are domiciliul în; se solicita judecarea în lipsa.

S-au verificat actele si lucrarile dosarului, dupa care instanta, fata de precizarile SEIP, constata procedura de citare legal îndeplinita cu pârâtul, terminata cercetarea judecatoreasca si da cuvântul la dezbateri, pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicita respingerea actiunii reclamantei ca fiind nedovedita.

Instanta declara dezbaterile închise, conform art. 150 Cod procedura civila si lasa cauza în pronuntare, dând solutia de fata;

INSTANTA

Asupra cauzei de fata,

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante cu nr. 1776/89/2010 reclamanta Directia Generala de Pasapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul ZG, restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în Belgia pentru o perioada de cel mult 3 ani a acestuia.

În motivarea actiunii se arata ca din documentele înaintate Directiei Generale de Pasapoarte de catre Inspectoratul General al Politiei de Frontiera cu privire la numitul ZG în vederea luarii masurilor conform competentelor si a dispozitiilor legale în vigoare, rezulta ca în data de 23.03.2010 lucratorii P.F.- Henri Coanda, întocmesc pe numele susmentionatului, înscrisul denumit -Talon - pe care fac mentiunea - Returnat Belgia - însotit de declaratia acestuia, ca urmare a masurii dispuse de catre autoritatile din Belgia.

Mentioneaza ca România a încheiat cu statul belgian Acordul de readmisie, aprobat prin H.G. nr. 825/1995, publicata în Monitorul Oficial nr. 241/1995, care în art.l prevede ca: "Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul sau, la cererea Guvernului Belgiei, al Luxemburgului sau al Tarilor de Jos si fara formalitati, a oricarei persoane care nu îndeplineste sau nu mai îndeplineste conditiile de intrare sau de sedere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, Luxemburgului sau Tarilor de Jos(...) ".

In temeiul dispozitiilor art. 38 lit.(a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, modificata si completata cu O.G. nr.5/2006 "Restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 anu...cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat”.

Conform art. 5 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate cu modificarile si completarile ulterioare, „Pe perioada sederii lor în strainatate, cetatenii români au urmatoarele obligatii:

a)sa respecte legislatia României si sa nu desfasoare activitati de natura sa compromita imaginea României ori care sa contravina obligatiilor asumate de România prin documente internationale;

b)sa respecte legislatia statului în care se afla, precum si scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra si dupa caz, de a ramâne pe teritoriul statului respectiv, în

conditiile stabilite prin legislatia acestuia sau prin documentele internationale încheiate cu România. "

Dreptul la libera circulatie este în strânsa legatura cu respectarea legislatiei statului român, precum si a tratatelor si conventiilor pe care România le-a ratificat si care fac astfel parte din dreptul intern.

În art. 2. din Protocolul Aditional nr.4 la C.E.D.O., pct.3 si 4, se prevede ca: " Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Drepturile recunoscute pot, de asemenea, în anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restrângeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratica. "

Art. 23 din Legea 157/2005 arata ca "Masurile enumerate în anexele VI si VII la prezentul act se aplica Bulgariei si României în conditiile prevazute de anexele mentionate din Actul de aderare la Uniunea Europeana."

România trebuie sa îsi probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta, fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere, a pârâtului (ca si a altor persoane aflate în situatii similare) pe teritoriul unor state straine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetatenilor români.

Învedereaza instantei faptul ca pârâtul declara ca a fost retinut de politia belgiana în timp ce se afla într-un magazin pe motiv de complicitate la furt.

În dovedire a depus înscrisuri.

Actiunea a fost legal timbrata.

În drept a invocat art. 5, 38, 39 din Legea 248/2005 si Codul de Procedura Civila.

Pârâtul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat în instanta pentru a-si sustine apararile.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Pârâtul a locuit în Belgia de unde a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat între România si aceasta tara cu motivarea ca a fost retinut pentru complicitate la furt.

În prezent, în materia liberei circulatii a persoanelor având cetatenia româna este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. si art. 4 din Directiva 2004/38/C.E. Norma comunitara (art. 27 din Directiva 2004/38/CE) prevede în mod limitativ doar trei situatii în care se poate dispune masura extrema a restrângerii dreptului la libera circulatie: afectarea ordinii publice, a sigurantei publice sau a sanatatii publice. În al. 2, textul prevede ca masurile luate trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza.

Art. 38 lit. a din legea nr. 248/2005 prevede masura restrângerii dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor români poate fi dispusa cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat între România si acel stat..

Posibilitatea, iar nu obligativitatea, stipulata prin legea nr. 248/2005, obliga judecatorul sesizat, fara a cenzura în vreun fel însasi masura returnarii, sa stabileasca faptele care au determinat returnarea persoanei în cauza, daca acestora le sunt sau nu aplicabile masurile restrictive prevazute de dreptul intern sau cel comunitar si sa examineze acele fapte si masura ceruta prin prisma raportului de proportionalitate.

În speta nu s-a facut dovada ca pârâtul, prin conduita sa, a afectat odinea publica, siguranta sau sanatatea publica a statului belgian, iar solicitarea reclamantei de restrângere a dreptului la libera circulatie a acestuia fara a se dovedi ca a savârsit o fapta de natura a afecta ordinea publica, fiind doar retinut conform celor spuse de pârât, nu respecta principiul proportionalitatii consacrat de norma comunitara.

În consecinta, în raport de motivele expuse, tribunalul va respinge ca neîntemeiata cererea reclamantei formulata împotriva pârâtului ZG având ca obiect restrângerea dreptului la libera circulatie a acestuia pe teritoriul Belgiei pe o perioada de cel mult 3 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul în Bucuresti, în contradictoriu cu pârâtul ZG,

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi,  26 octombrie 2010.

Domenii speta