Plângere contravenţională

Decizie 65 din 25.01.2012


Decizia nr. 65/2012

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012

Pe rol fiind judecarea recusului declarat de recurenta intimată I T M împotriva sentinţei civile nr. 2678/2011 din 28 Septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria  …….. în dosarul nr. în contradictoriu cu intimata petentă S.C. F C I  SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns pentru recurenta intimată consilier juridic B A şi pentru  intimata petentă apărătorul ales avocat  B A.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă învederându-se  că recursul este declarat în termen şi  nemotivat.

Întrucât nu s-au formulat cereri noi s-a acordat cuvântul părţilor prezente.

Reprezentantul recurentei  a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând pe fond  să fie menţinut procesul verbal de contravenţie ca fiind legal şi temeinic şi cuantumul amenzii, susţinându-se că la controlul efectuat la data de 14 iunie 2011 la punctul de lucru situat în comuna T..., judeţul Gorj la centrul de colectare a deşeurilor metalice a fost depistată o persoană ce nu avea încheiat contract individual de muncă şi cu toate acestea presta activitate în beneficiul firmei.

Apărătorul intimatei petiţionare  a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, susţinându-se că starea de fapt expusă în procesul verbal de contravenţie nu este susţinută de nici o probă, că declaraţia numitului C A  a făcut dovada că acesta nu presta activitate pentru firmă.

S-a mai invocat faptul că la data de 14.06.2011 activitatea la punctul de lucru din … nu începuse, autorizaţia fiind obţinută la 6.06.2011 iar contractul de vânzare-cumpărare pentru deşeuri industriale reciclabile a fost încheiat la 07.06.2011. A depus la dosar concluzii scrise.

TRIBUNALUL

 Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 2678 din 28 Septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria …. în dosarul nr. a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. F C I SRL în contradictoriu cu intimatul ITM  şi a fost anulat procesul verbal de contravenţie seria GJ nr. 008154 întocmit la data de 16.06.2011.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond  a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie seria GJ nr.008154/16.06.2011 încheiat  de  I T M  petenta S.C. F C I  SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în temeiul art.260 alin.1 lit.e  din Legea  nr.53/2003 r , reţinându-se în sarcina sa că la controlul inopinat efectuat în data de 14.06.2011 de către inspectorii din cadrul ITM  la punctul de lucru al societăţii,respectiv centrul de colectare al deşeurilor metalice feroase şi neferoase situat în localitatea T, comuna T, judetul Gorj a fost depistat la lucru numitul C I A care presta activitate în beneficiul societăţii fără a avea forme legale de angajare, respectiv fără a avea încheiat contract individual de muncă.

Analizând modul de întocmire al procesului verbal de contraventie instanţa a constatat că s-au respectat dispoziţiile imperative ale legii nefiind incidente nici una din cauzele de nulitate absolută arătate de art 17 din O.G.2/2001. Procesul verbal de contraventie atacat a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art 19 alin 1 şi 3 din OG 2/2001 pentru că,  în condiţiile în care reprezentantul legal nu se afla de faţă nici la momentul constatării faptei şi nici la momentul întocmirii procesului verbal de conztravenţie, agentul constatator avea obligaţia trecerii unui martor în procesul verbal, sau în cazul imposibilităţii îndeplinirii acestei obligaţii, trebuia să menţioneze motivele pentru care nu poate consemna un martor în procesul verbal de contravenţie, condiţie pe care intimatul a îndeplinit-o. În acest sens menţiunile efectuate de organul constatator în momentul încheierii procesului verbal de contravenţie în sensul că erau prezenţi doar agenţi constatori cărora legea nu le permite semnarea acestuia în calitate de martori.

În ceea ce priveşte fondul cauzei instanţa a reţinut că potrivit disp. art 276 alin 1 litera e din legea 53/2003 constituie contravenţie primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă  sancţiunea fiind amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei societatea petentă are ca obiect secundar de activitate producţia metalelor şi a altor metale neferoase fabricarea produselor de metal, turnarea metalelor neferoase, etc toate acestea fiind descrise la fila 2 a statului societăţii.

La data de 6.06.2011 societatea petenta a fost autorizată să desfăşoare activităţi de colectare deşeuri metalice, feroase, deşeuri metalice neferoase, de la persoanele fizice prin punctul de lucru situat în localitatea  , sat , nr.  judetul Gorj, pentru aceasta fiind emisă autorizaţia de colectare seria GJ nr. 179/6.06.2011 fila 36.

În scopul începerii  desfăşurării activităţii pentru care a fost autorizată, societatea petenta a procedat la întocmirea contractului de vânzare cumpărare pentru deseuri industriale şi reciclabile cu nr. 165/7.06.2011, obiect al contractului fiind livrarea deseurilor metalice şi nemetalice provenite din dezmembrari de utilaje şi activitatea proprie către  cumpărătorul SC A C SRL.

La data de 16.06.2011 a fost sancţionată societatea petentă  în urma unui control efectuat retinându-se că la data de 13.06.2011 numitul C A presta activitate în beneficiul socităţii ca lucrător gestionar.

Audiat în cursul cercetării judecătoreşti martorul C A a arătat că la data de 13.06.2011 în urma unui interviu organizat de petenta s-a deplasat la punctul de lucru pentru a se interesa care sunt condiţiile de muncă şi salariul aferent, moment la care la punctul de lucru situat în...  nu se desfăşura activitate, fiind singura persoană care a răspuns interviului. A mai susţinut că în urma controlului efectuat a menţionat că nu este angajat la societate şi că în situaţia în care condiţiile de muncă comunicate nu-i vor fi favorabile, nu va presta activitate la aceea societate.

Având în vedere starea de fapt expusă instanţa a reţinut că la momentul efectuării controlului numitul C A nu desfăsura activitate în beneficiul societăţii nefiind angajat al acesteia sau în perioada de probă, aflându-se la punctul de lucru numai pentru susţinerea unui interviu.

În susţinerea acuzării intimata a depus la dosarul cauzei declaraţia olografă a aceleiaşi persoane în care se menţionează că se află în perioada de probă şi nu a primit un exemplar al contractului de muncă, însă declaraţia dată în fata instanţei este sub prestare de jurământ şi are putere probatorie net superioară celei date în faţa inspectorilor de muncă.

Instanţa a înlăturat apărările intimatei din cuprinsul întâmpinării, starea de fapt descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenţie nefiind susţinută probator.

Fiind vorba de o acuzaţie penală, organul constatator avea obligaţia de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil asupra naturii şi cauzei acuzaţiei formulate împăotriva sa şi de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzaţia.

 În faţa instanţei intimata nu a înţeles să probeze săvârşirea faptei de către petentă, declaraţia olografa a celui ce a susţinut interviul nefiind susţinută de alte probe.

În disp. OG 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de contravenţie, dar în practica judiciară având în vedere şi prevederile art 1171 c.civ se reţine că de regulă procesul verbal de contravenţie face dovada până la probe contrarie.

Cum petenta a făcut dovada contrară a celor reţinute în procesul verbal de contravenţie iar intimata nu a reuşit să facă dovada vinovăţiei petentei conform celor imputate la descrierea faptrei în procesul verbal de contravenţie, instanţa a apreciat plângerea contravenţională intemeiată şi în acord cu dispoziţiile art 34 din OG 2/2001 a admis-o şi a anulat procesul verbal de contravenţie seria GJ nr. 008154 întocmit de intimată la data de 16.06.2011.

Împotriva sentinţei a declarat recurs I T M , nemotivat. 

Luând în examinare recursul prin prisma motivelor invocate în şedinţa publică din 25 ianuarie 2012 de reprezentantul I.T.M. tribunalul constată următoarele;

Prin procesul verbal contestat s-a dispus sancţionarea intimatei petiţionare S.C. F C I SRL pentru săvârşirea faptei prevăzute de dispoziţile art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 reţinându-se că la controlul efectuat la data de 14 iunie 2011 la punctul de lucru situat în comuna Turburea, judeţul Gorj la centrul de colectare a deşeurilor metalice a fost depistat domnul C I A ce nu avea încheiat contract individual de muncă şi cu toate acestea presta activitate în beneficiul firmei.

Instanţa de fond a reţinut ca relevantă pentru starea de fapt declaraţia dată în faţa instanţei de numitul C I A în conformitate cu care în ziua controlului punctul de lucru al firmei nu funcţiona iar el se afla acolo doar pentru un interviu, că nu a lucrat nici o zi pentru societatea petiţionară.

La dosar se află însă declaraţia dată cu ocazia controlului  de către acesta consemnându-se că lucrează ca şi gestionar din 13.06.2011 fiind în perioada de probă, că nu a semnat contract de muncă şi nu a primit nici un exemplar.

Ca argumente în susţinerea plângerii petiţionara a invocat faptul că la 14.06.2011 activitatea la punctul de lucru din T nu începuse, autorizaţia  de colectare fiind obţinută la 6.06.2011 iar contractul de vânzare-cumpărare pentru deşeuri industriale reciclabile este încheiat cu nr. 165 din 07.06.2011.

Documentele depuse de petiţionară confirmă tocmai contrariul în sensul că anterior controlului efectuat de reprezentanţii ITM  la 14.06.2011 firma obţinuse autorizaţia de colectare seria GJ nr. 179 din 6.06.2011 şi  autorizaţia de mediu nr. 91 din 13 mai 2011 , încheiase la 7.06.2011 contractul de vânzare-cumpărare pentru deşeuri industriale reciclabile nr. 165 din 7.06.2011 cu partenerul  SC A C SRL  . De altfel acesta este un e aspect cu privire la  funcţionarea în condiţii de legalitate a agentului economic, starea de fapt vizând prestarea activităţii de către o persoană  în lipsa contractului individual de muncă .

Prin notele de concluzii intimata petiţionară a susţinut că starea de fapt expusă în procesul verbal de contravenţie nu este susţinută de nici o probă şi că declaraţia numitului C A  a făcut dovada că acesta nu presta activitate pentru firmă.

În speţa dedusă judecăţii se reţine că fapta a fost constatată personal de agentul constatator, fiind de altfel dovedită de declaraţia dată cu ocazia controlului de domnul C A, aşa încât procesul verbal de contravenţie beneficiază de o prezumţie de legalitate şi temeinicie ce urmează a fi analizată prin coroborarea cu alte dovezi.

Revenirea asupra primei declaraţii în sensul că persoana era prezentă la punctul de lucru din comuna Turburea doar pentru un interviu şi că de fapt nici nu s-a angajat la petiţionară, aşa cum s-a încercat a se demonstra prin  declaraţia dată la instanţă la data de 28.09.2011 nu are relevanţă pentru înlăturarea stării de fapt cu atât mai mult cu cât s-a susţinut contrariul a aceea ce a rezultat din documentele depuse de petiţionară în sensul că punctul de lucru nu funcţiona la data de 14 iunie 2011. De asemenea, cu toate că domnul C I A a recunoscut că a dat o declaraţie în faţa inspectorilor ITM , a susţinut în faţa instanţei că a consemnat că nu este angajatul societăţii şi în măsura în care nu îi convin condiţiile de muncă va pleca, însă susţinerea sa nu este confirmată de declaraţia extrajudiciară ataşată la dosarul de fond la fila 22 conform acesteia rezultând că este gestionar, fiind în perioada de probă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 53/2003 contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor în formă scrisă, în limba română, obligaţie ce revine angajatorului, forma scrisă fiind obligatorie pentru încheierea valabilă a acestuia. Anterior începerii activităţii contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

 Dispoziţiile  Codului muncii se coroborează cu cele ale HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor ce a intrat în vigoare la 1.08.2011, registrul întocmindu-se în forma electronică, fiind completat în ordinea angajării şi trebuind să cuprindă elementele prevăzute la art. 3 alin. 2 :a) elementele de identificare a tuturor salariaţilor: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetăţenia şi ţara de provenienţă - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spaţiul Economic European - SEE; b) data angajării; c) perioada detaşării şi denumirea angajatorului la care se face detaşarea;d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative;e) tipul contractului individual de muncă;f) durata normală a timpului de muncă şi repartizarea acestuia; g) salariul, sporurile şi cuantumul acestora  ;h) perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale; i) data încetării contractului individual de muncă.

Conform art. 6 angajatorii au obligaţia să îl transmită la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză, prin raportare la art. 4 alin. 1 lit. a.

În speţa dedusă judecăţii se reţine că nu era necesară depunerea contractului individual de muncă la sediul I.T.M.,  obligaţie ce nu mai subzistă după 1 ianuarie 2011 prin abrogarea Legii 130/1999 privind unele măsuri privind protecţia persoanelor încadrate în muncă prin OUG 123/2010 ci doar a transmiterii registrului general la inspectoratul teritorial de muncă în conformitate cu art. 6 din Legea 500/2011.

Din interpretarea art. 16 din Legea 53/2003 , după modificările aduse Codului muncii prin Legea 40/2011 rezultă că s-a  impus ca şi condiţie ad validitatem forma scrisă ceea ce presupune că  respectarea unei anumite forme impuse de lege la încheierea actelor juridice constituie condiţia necesară ca actele respective să producă efecte juridice, neîndeplinirea ei ducând la nulitatea actului.

Pe de altă parte, este adevărat că  există posibilitatea verificării  prealabile a aptitudinilor profesionale  şi personale ale persoanei care solicită angajarea , conform art. 29 din Legea 53/2003 însă perioada de probă se stabileşte la încheierea contractului individual de muncă pentru un interval de timp care nu depăşeşte 90 de zile, pe durata perioadei de probă sau la sfârşitul acesteia contractul individual de muncă putând înceta fără preaviz la iniţiativa oricărei părţi .

Amenda aplicată este  în limitele legale şi corect individualizată (la minimul prevăzut de lege) de agenţii constatatori, respectându-se condiţia de proporţionalitate în raport de pericolul social al faptei şi împrejurările în care a fost săvârşită, de  scopul urmărit şi de consecinţa produsă, criterii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 cu care se coroborează legea specială.

Având în vedere considerentele expuse întrucât prin probele administrate nu s-a putut răsturna prezumţia de legalitate  şi temeinicie a procesului verbal contestat, fapta fiind percepută personal de agentul constatator şi confirmată de declaraţia  extrajudiciară dată cu ocazia controlului de  persoana surprinsă la muncă, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 312 alin. 3  C.p.civ. recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis modificându-se sentinţa în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta intimată I T M  împotriva sentinţei civile nr. 2678/2011 din 28 Septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria în dosarul nr. în contradictoriu cu intimata petentă S.C. F C I  SRL.

Modifică sentinţa şi respinge plângerea contravenţională.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică din 25 ianuarie 2012 la Tribunalul Gorj.

Domenii speta