Infirmare plan de reorganizare

Sentinţă comercială 43s din 17.01.2012


Constată că în cadrul procedurii generale a  insolvenţei deschisă împotriva debitorului S.C. G S.R.L.,  debitorul. a înregistrat la data de 23.12.2011 un plan prin care propune menţinerea în viaţa comercială şi socială.

 Planul de reorganizare prin continuarea activităţii a vizat protejarea intereselor creditorilor, care ar avea şansă în plus la realizarea creanţelor lor.

 In ceea ce priveşte durata de implementare a planului de reorganizare, în vederea acoperirii intr-o cat mai mare măsură a pasivului societăţii debitoare, se propune implementarea acestuia pe durata maxima prevăzute de art 95 alin 3 din legea 85/2006 , modificată si anume trei ani de la data confirmării acestuia de către judecătorul sindic . 

În drept, potrivit dispoz art 100 alin 3 din legea 85/2006, creditorii titulari ai acelor creanţe care constituie categorii distincte vor vota separat , si anume :

- creditorii cu creanţe garantate

- creanţele salariale

- creditorii bugetari

- creditorii chirografari

- creditorii stabiliţi conform art 96 alin 1, respectiv furnizorii fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi.

Procedura reorganizării judiciare este guvernată de voinţa anumitor creditori , care pot decide fie reorganizarea debitorului, fie falimentul acestuia.

In doctrina s-a considerat că din punct de vedere al gradului de intervenţie a judecătorului sindic în actul jurisdicţional, hotărârea de confirmare a planului poate fi asemănată unei hotărâri prin care instanţa consfinţeşte învoiala părţilor , in condiţiile art 271-273 cod proc civilă, cu deosebirea că hotărârea judecătorului sindic nu va încorpora planul, ci numai il va confirma.

Astfel , potrivit dispoz art 101 pct A din legea 85/2006 , planul va fi confirmat de către judecătorul sindic dacă cel puţin jumătate plus una din categoriile de creanţe menţionate in programul de plăţi , dintre cele prevăzute  la art 100 alin 3 , acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minim una dintre categoriile defavorizate să accepte planul.

În speţă, sunt trei categorii supuse votului, identificate în programul de plăţi:

- creanţele garantate, care au votat în proporţie de 86,24%% împotriva planului de reorganizare,

- creanţele bugetare, care nu şi-au exprimat votul(valoarea creanţelor bugetare fiind de 1466 lei).

- Creanţele chirografare, care au votat planul în procent de 50,27%.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 101 al.1 lit A, raportat la art. 100 al.4, planul nu a fost aprobat, astfel încât judecătorul sindic nu îl poate confirma.

Administratorul judiciar apreciază că planul a fost aprobat de creditori şi invocă în acest sens dispoziţiile art. 101 pct.B din Legea insolvenţei, arătând că sunt două categorii care au votat, iar cea care a aprobat planul este cu valoare totală mai mare a creanţelor. Instanţa constată că în cauză nu este incident art. 101 lit B, ci art. 101 lit A, pentru că numărul categoriilor prevăzute de lege se referă la cele din programul de plăţi, nu la cele care efectiv votează planul.

Pe de altă parte, categoria creditorilor bugetari nu poate fi considerată conform legii ca „socotită că acceptă planul”, acestea fiind creanţele de la art. 101 lit D: anume cele care se achită integral în 30 de zile de la confirmarea planului sau în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă. Din analiza planului de reorganizare se constată că aceste creanţe bugetare nu sunt achitate în termen de 30 de zile, ci sunt şi ele eşalonate pe 3 ani.

Nefiind astfel întrunit cvorumul prevăzut de art 101 din legea insolvenţei, instanţa va infirma planul de reorganizare iar in temeiul dispoz art 107 alin 1 , lit A – c va dispune intrarea debitorului in procedura generală a falimentului .

In temeiul  is part  107 alin 2 lit b instanţa va desemna, in mod provizoriu lichidatorul judiciar.

De asemenea, faţă de  is part 107 din legea 85/2006 instanţa urmează a dispune dizolvarea societăţii debitoare, ridicarea dreptului de administrare al debitorului, notificarea deschiderii falimentului, sigilarea bunurilor, indisponibilizarea imobilelor, precum si îndeplinirea celorlalte operaţiuni legate de lichidare .

Nu in ultimul rând, judecătorul sindic va fixa termenele limită pentru înregistrarea cererilor de creanţă născute după data deschiderii procedurii , pentru verificarea acestora, depunerea si soluţionarea contestaţiilor precum si înregistrarea si afişarea tabelului definitiv consolidat , in conformitate cu  is part 108 din legea 85/2006 .

Domenii speta