Contencios administrativ şi fiscal - Transport Public local – anulare hotărâre consiliu local -

Contencios administrativ şi fiscal

Transport Public local – anulare hotărâre consiliu local -

legea  nr. 92/2007 ;  art 4 din OUG nr. 30/ 1997 aprobată cu modificări prin Legea nr. 207/2007; art  14 alin.1 din OG nr. 86/2001.

Prin sentinţa civilă 2254/31.05.2011 pronunţată în dosarul nr. …/116/2011  Tribunalul  Călăraşi a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. T. C. S.R.L. împotriva pârâtului Consiliul local al C. şi s-a dispus anularea HCL nr.194/25.11.2010 emisă de pârât, si obligarea pârâtul către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 1.504,15 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călăraşi sub nr…./116/2011  reclamanta S.C. A. T. C. S.R.L. cu sediul în …., jud. Călăraşi, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al …., ce va fi citat la sediul Primăriei …., respectiv în …., jud. Călăraşi, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea HCL nr. 194/25.11.2010 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că prin hotărârea indicată, pârâtul a aprobat actul adiţional nr. 3 la contractul nr. 5T/1999 încheiat între pârât şi fosta SC …. SA, dar care nu mai există în opinia consilierilor locali, conform raportului Serviciului de …..,  dar şi o hotărâre prin care se interzice reclamantei să mai efectueze transport public local de călători în afara limitei teritoriale a ors. ….. , motiv pentru care consideră că hotărârea este nelegală.

A mai arătat că, la data de 04.02.1999 a fost încheiat contractul de concesiune nr. 5T/1999,  între concedentul consiliul local şi concesionarul SC …. SA, modificat ulterior prin actul adiţional nr. 1/29.03.2004, iar apoi prin actul adiţional nr. 2, ce a fost aprobat prin HCL nr. 314/29.11.2007.

A mai menţionat că obiectul contractului nr. 5T/1999 modificat prin actul adiţional nr. 2, îl reprezintă prestarea serviciilor de transport public local de persoane, cu mijloacele de transport specifice prevăzute de lege şi caietul de sarcini, respectiv autobuze, microbuze sau minibuze.

Conform adresei nr. 48055251/11.08.2009 ataşată la dosar, contractul nr. 5T/1999 este asimilat unui contract de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2007 şi care îşi produce efectele, conform clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, dar nu mai mult de termenul maxim prevăzut de art. 28 alin. 1 lit. a, respectiv 6 ani.

A mai arătat  reclamanta că, hotărârea sus indicată este nelegală pentru faptul că se aprobă încheierea unui act adiţional pe o durată de 6 ani, începând  cu data de 22.04.2007 până la data de 22.04.2013, conform clauzei de la art. 8 din actul adiţional nr. 3, deşi  drepturile şi obligaţiile se nasc de la data încheierii contractului şi nu retroactiv, cum a prevăzut pârâtul; arată că nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor, astfel că actul adiţional nr. 3 nu poate produce efecte juridice; conform art. 969 Cciv., menţionează că legea părţilor este convenţia, astfel că nu i se poate interzice să efectueze transport public de călători în baza contractului nr. 5T/1999 modificat prin actul adiţional nr. 2, care este valabil până în anul 2013, astfel că în mod nelegal a fost adoptată HCL nr. 314/2007.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.1 din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acţiunii, a depus la dosar înscrisuri în copie.

La data de 01.03.2011, pârâtul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat tribunalului să ia act de măsurile dispuse de ÎCCJ în dosarul nr. …./1/2011, respectiv suspendarea judecării cauzei în baza art. 40 alin. 2 Cpc., până la soluţionarea cererii de strămutare, cu termen de judecată la data de 08.04.2011, astfel că prin încheierea din data de 01.03.2011, s-a luat act de măsura suspendării dispusă de ÎCCJ până la data de 08.04.2011.

La data de 04.05.2011, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei ca urmare a respingerii cererii de strămutare formulată de pârât, motiv pentru care a fost repus pe rol dosarul şi a fost stabilit termen de judecată la data de 31.05.2011, pentru care s-a dispus citarea părţilor.

La data de 27.05.2011, pârâtul a formulat o cerere prin care menţionează că depune la dosar actele care au stat la baza emiterii HCL nr. 194/25.11.2011, iar cu privire la avizul de legalitate al prefectului judeţului, arată că acesta nu emite un astfel de aviz, ci doar atacă la instanţa de contencios administrativ actele administrative pe care le consideră nelegale.

La data de 31.05.2011, pârâtul a depus la dosar şi întâmpinare la acţiunea formulată de reclamantă, prin care a solicitat respingerea ei pentru următoarele motive:

La data de 04.02.1999 a fost încheiat contractul de concesiune nr. 5T/1999 între pârât, în calitate de concedent şi SC …. SA, cu capital public, în calitate de concesionar, în temeiul căruia concesionarul a preluat Serviciul Public ….  în orş….

Ulterior, a arătat că pârâtul a vândut reclamantei acţiunile deţinute de orş…. la SC … SA, iar în anul 2003, conform încheierii nr. 669/15.05.2003 a Oficiului Registrului Comerţului …., aceasta a fuzionat prin absorţie cu concesionarul.

Mai arată că, prin actele adiţionale nr. 1, aprobat prin HCL nr. 204/2006 şi nr. 2, aprobat prin HCL nr. 314/2007, la Contractul nr. 5T/1999, s-a luat act de schimbarea concesionarului şi s-au modificat o serie de clauze din acest contract.

În prezent, a arătat că reclamanta efectuează serviciile de transport public local de persoane, conform clauzelor din contractul nr. 5T/1999 şi actul adiţional nr. 2, propus de reclamantă şi aprobat de pârât prin HCL nr. 314/29.11.2007, dar fără a avea un contract de delegare a gestiunii, ce trebuia încheiat până la data de 31.12.2007.

Astfel, a arătat că la data de 10.04.2007 a fost aprobată Legea nr. 92/10.04.2007, care a stabilit cadrul juridic privind înfiinţarea, autorizarea, organizarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public în comune, oraşe, municipii, judeţe, iar ulterior s-a aprobat şi Ordinul nr. 353/23.11.2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a acestei legi, astfel că în baza acestor acte normative, serviciul public de transport se desfăşoară prin atribuirea de către autoritatea locală, pe baza de hotărâre, prin dare în administrare sau  prin atribuire în gestiune delegată, conform art. 25 din lege şi art. 10 din normele metodologice, nemaifiind legală forma concesiunii cu conţinutul contractului nr. 5T/1999 şi actul adiţional nr. 2 aprobat prin HCL nr. 314/2007.

Menţionează că aceste două acte nu mai corespund exigenţelor legale, mai ales că termenul limită pentru încheierea unui nou contract sau act adiţional la contract a fost stipulat la data de 31.12.2007, după care operatorul de transport nu mai putea efectua respectivele servicii.

Pârâtul susţine că cele două acte încheiate cu reclamanta nu reprezintă un contract de atribuire a gestiunii Serviciului de …., valabile conform dispoziţiile Legii nr. 92/2007, astfel că se impunea să fie încheiat, în baza obligaţiilor legale prevăzute la art. 69 şi 54 din normele metodologice, un contract sau un act adiţional de delegare de gestiune, cu operatorul de transport, cu respectarea noilor condiţii prevăzute în actul normativ, în caz contrar, putând fi antrenată răspunderea reprezentanţilor autorităţii publice locale, după caz disciplinară, civilă, contravenţională sau penală.

Pentru aceste considerente, a arătat că a fost întocmit unilateral noul act adiţional la contractul nr.5T/1999, înregistrat sub nr. 3, dar care nu a fost semnat de reclamantă.

Pârâtul a invocat în susţinerea legalităţii HCLnr. 194/2010, dispoziţiile Legii nr. 92/2007 care reglementează o serie de clauze specifice, arătând că se impune revizuirea actului adiţional nr. 2 aprobat prin HCL nr. 314/2007 şi care a modificat în totalitate contractul de concesiune nr. 5T/1999, iar această obligaţie legală a fost îndeplinită prin propunerea actului adiţional nr. 3, care ia fost prezentat reprezentantului legal al reclamantei pentru a fi semnat.

A menţionat că acesta a refuzat să semneze actul adiţional, dar şi actul prin care i se interzice să desfăşoare transport public de călători în afara razei teritoriale orş…, în condiţiile în care subvenţia se achită exclusiv de la bugetul local al municipiului.

Mai mult, a arătat că în prezent contractul de concesiune nr. 5T a fost modificat în totalitate de actul adiţional nr. 2, la propunerea reclamantei, unde sunt menţionate expres articolele abrogate, ceea ce a condus la obligarea Primăriei …. şi a Consiliului local al …. la plata unor sume de bani cu titlu de penalităţi pentru neplata subvenţiei.

Pârâtul a menţionat că reclamanta a depus la Primăria …. o adresă înregistrată sub nr.56772/16.12.2010, prin care a arătat că este de acord  cu o parte din clauzele actului adiţional nr. 3, respectiv cu durata contractului şi asimilarea acestuia cu un contract de delegare de gestiune, dar fără să le indice pe cele cu care nu este de acord, deşi sunt impuse prin lege.

Contrar opiniei reclamantei, exprimată în sensul că actul adiţional nr. 2 nu a modificat în totalitate contractul nr. 5T/1999, pârâtul susţine că acesta este modificat în totalitate în prezent, arătând şi faptul că  are clauze care nu respectă dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 92/2007 şi nu are valoarea juridică a unui contract de atribuire a gestiunii Serviciului de …., deşi a fost încheiat în luna aprilie 2007 şi care avea valabilitatea doar până în luna decembrie 2007.

În concluzie, pârâtul a susţinut că prin actul adiţional nr. 3 la contractul nr. 5T/1999, trebuia să se încheie contractul de delegare a gestiunii a Serviciului de ….. atribuit operatorului de transport, respectiv reclamantei, în mod direct prin licitaţie, până la data de 22.04.2013, în condiţiile în care nerespectarea dispoziţiilor art. 28 alin. 1 lit.a din Legea nr. 92/2007, conduce la încetarea/rezilierea concesiunii serviciului în favoarea reclamantei.

A susţinut că în această situaţie, actul adiţional nr. 2este lovit de nulitate absolută, deoarece se desfăşoară cu neglijarea unei norme referitoare la ordinea publică şi la valabilitatea contractelor administrative.

În dovedirea susţinerilor, pârâtul a depus înscrisuri în copie.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 115/118 Cpc..

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta a formulat prezenta acţiune în anularea HCL nr. 194/25.11.2010 emisă de pârât, prin care au fost luate două hotărâri, respectiv a fost aprobat actul adiţional nr. 3 la contractul nr. 5T/1999, precum şi  cea prin care s-a interzis efectuarea transportului local de persoane în afara localităţii.

Consideră că hotărâre este nelegală pe motiv că între părţi este încheiat un contract valabil, aflat în derulare de la data aprobării lui de către pârât, respectiv actul adiţional nr. 2 care, în opinia sa, este asimilat contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane, iar durata contractului este de 6 ani, conform argumentelor prezentate în acţiunea formulată.

Pârâtul a invocat în apărare nulitatea absolută a acestui act adiţional, susţinând că o serie din clauzele sale contravin dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 92/2007, deşi l-a aprobat prin HCL nr. 314/2007.

De asemenea, a susţinut că prin acest act adiţional a fost modificat în totalitate contractul nr. 5T/1999, mai puţin art. 1, referitor la părţile contractante stabilite iniţial, art. 26, referitor la documentele anexe iniţiale şi art. 27, referitor la numărul de exememplare în care a fost încheiat contractul şi data intrării în vigoare a acestuia, dar care nu mai sunt aplicabile prin încheierea actului adiţional nr. 2.

Aşadar, se reţine că actul adiţional nr. 2 semnat de reclamantă şi pârât, a fost supus aprobării acestuia, fiind adoptată HCLnr.314/2007, contrasemnată de secretarul municipiului (care efectuează şi primul control intern de legalitate), dar apreciată ca fiind legală şi în urma controlului de tutelă administrativă ce este efectuat de prefectul judeţului, astfel că acest act adiţional a fost pus în executare, primind girul de legalitate din partea celor abilitaţi.

Conform susţinerilor pârâtului, acest act adiţional nu mai corespunde exigenţelor impuse prin Legea nr. 92/2007, deşi a fost încheiat şi aprobat sub imperiul ei, astfel că a fost iniţiat de Primarul …. un proiect de hotărâre pentru aprobarea actului adiţional nr. 3 la contractul nr. 5T/1999, acesta reprezentând  anexa HCL nr. 194/2010, iar acesta şi actele preparatorii ce l-au însoţit, au fost depuse în copie la dosar.

Argumentul principal invocat de pârât se fondează pe nelegalitatea actului adiţional nr. 2, pe care l-a şi aprobat, ceea ce conduce la concluzia că această autoritate deliberativă îşi invocă propria sa culpă pentru a obţine desfiinţarea unui contract valabil încheiat, deşi nu a făcut dovada că a constatat şi a aplicat sancţiunile legale consilierilor locali care au votat HCL nr. 314/2007, care nici nu a fost criticată sub aspectul legalităţii deciziei luate, în condiţiile în care  tragerea la răspundere a persoanelor vinovate trebuia să fie prima măsură luată, până la aprobarea actului adiţional nr.3.

Se mai reţine că acest act adiţional nr.3 a fost întocmit unilateral de autoritatea executivă, iar primarul a fost împuternicit de pârât să negocieze cu reclamanta semnarea lui, dar fără succes.

Cu toate acestea, ignorând o condiţie legală prevăzută sine qua non pentru valabilitatea contractului reprezentat de actul adiţional nr. 3, respectiv lipsa acordului de voinţă al părţilor, acesta a fost supus aprobării pârâtului, care în urma dezbaterilor consemnate în procesul verbal de şedinţă din data de 25.11.2010, depus în copie la dosar, a emis hotărârea ce face obiectul controlului de legalitate în prezentul dosar, deşi prefectul judeţului nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a efectua controlul de legalitate al acestei hotărâri în termen de 5 zile de la înaintarea ei şi a documentaţiei necesare.

Reclamanta, după ce ia fost comunicată hotărârea, a formulat plângere prealabilă în baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, solicitând pârâtului să îşi revoce actul nelegal pentru motivele arătate în cerere, dar la care nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care s-a adresat instanţei pentru anularea lui, invocând aceleaşi motive, pe care doar le-a dezvoltat prin acţiunea formulată.

În concluzie, se reţine că reclamanta se prevalează de existenţa unor relaţii contractuale valabile, reflectate în actul adiţional nr. 2 la contractul 5T/1999 care poate fi asimilat unui contract de delegare a gestiunii serviciului public local de persoane,  conform adresei invocate în acţiune, încheiat pe o durată de 6 ani, calculată de la dat încheierii lui, care expiră în anul 2013, motiv pentru care nu se impunea încheierea actului adiţional nr. 3, în care se stipulează că produce şi efecte retroactive, ceea ce susţine că este nelegal.

Pârâtul susţine necesitatea încheierii acestui act adiţional pe motiv că, în prezent reclamanta desfăşoară transport public de persoane în baza actului adiţional nr. 2, care a expirat la data de 31.12.2007, când trebuia încheiat contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport.

De asemenea, în apărare şi în combaterea acţiunii reclamantei, în ipoteza în care s-ar aprecia de tribunal că relaţiile contractuale existente între părţi se derulează în baza actului adiţional nr. 2, pârâtul a înţeles să paralizeze argumentele acesteia, prin invocarea nulităţii absolute a acestuia, pe motiv că a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 92/2007, care reglementează cadrul general privind transportul public de persoane.

În raport de situaţia de fapt reţinută şi dispoziţiile legale invocate în susţinerea argumentelor de către ambele părţi, tribunalul urmează a constata întemeiată şi dovedită acţiunea reclamantei pentru următoarele motive:

1.Referitor la criticile de nelegalitate ale HCL nr. 194/2010 adoptată de pârât.

În ceea ce priveşte actul adiţional nr. 3 la contractul nr. 5T/1999.

Reclamanta susţine că hotărârea este nelegală pentru că între părţi este valabil încheiat actul adiţional nr. 2 la contractul nr. 5T/1999, care se află în executare şi în prezent, act care a fost încheiat în baza Legii nr. 92/2007, fiind asimilat contractului de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane, conform adresei nr. 4905525/SB/11.08.2009 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilătăţi Publice, iar durata contractului este de 6 ani, conform art. 28 alin. 1 lit.a din Legea nr. 92/2007.

Pârâtul susţine că nu mai sunt valabile clauzele contractului nr. 5T/1999, deoarece a fost modificat în totalitate la momentul încheierii actului adiţional nr. 2, dar pe care îl consideră nul absolut pentru că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 92/2007 la data încheierii lui.

Tribunalul constată că nici unul din punctele de vedere exprimate nu sunt corecte, pentru următoarele considerente:

În primul rând, se constată că actul adiţional nr. 3, este greşit denumit, deoarece prin HCL nr. 194/2010 a fost aprobat de pârât un contract nou de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane, situaţie de fapt care rezultă şi din apărările acestuia formulate prin întâmpinare, dar şi din actele preparatorii ce au stat la baza adoptării acestei hotărâri de aprobare.

Chiar dacă noul contract este denumit act adiţional nr. 3 la contractul nr. 5T/1999, această denumire greşită nu modifică natura juridică a contractului supus aprobării.

De altfel, ca să fie susţinută această calificare juridică de act adiţional nr. 3, pârâtul trebuia să facă dovada contractului valabil încheiat între părţi, căruia îi aduce modificări, chiar şi în mod unilateral, dar trebuia să prezinte şi acordul reclamantei pentru încheierea lui, condiţie impusă de art. 21 din actul adiţional nr. 2.

Din actele depuse la dosar, se constată însă că acest contract nu mai este valabil, conform susţinerilor corecte ale pârâtului, deoarece contractul nr. 5T/1999 a fost modificat prin actul adiţional nr. 1/29.03.2004 încheiat între reclamantă şi pârât, ocazie cu care s-a modificat art. 1 din contract, numai în ceea ce priveşte concesionarul,  dar şi o serie de clauze contractuale, fiind menţionate expres cele vizate, iar ulterior, prin actul adiţional nr. 2/2007, încheiat între părţile prevăzute în actul adiţional nr. 1/2004, a fost încheiat un nou contract de prestări servicii de trasport  public local de persoane, în condiţiile stipulate.

Tribunalul constată că prin noul contract, denumit greşit act adiţional nr. 2 la contractul 5T/1999, acesta a fost „abrogat” explicit, mai puţin art. 1, care nu mai exista, ca urmare a modificării intervenite prin actul adiţional nr. 1, dar şi art. 26, referitoare la documentele anexe în baza cărora a fost încheiat contractul 5T/1999, dar care nu mai erau valabile şi pentru actul adiţional nr. 2, fiind stabilite noile condiţii de executare ale contractului, chiar dacă erau invocate aceleaşi din documentaţia iniţială, pe care şi-au însuşit-o şi la care se raportează la art. 22.1 din actul adiţional nr.2, iar art. 27 nu putea fi menţinut pentru simplul motiv că nu mai putea fi invocată aceeaşi dată de intrare în vigoare.

Se constată că punctul de vedere al pârâtului referitor caducitatea acestor articole este corect, cu constatarea că nu este vorba de o caducitate, ci de o  reziliere a acestora, conform clauzelor contractuale.

Se constată, aşadar, că prin actul adiţional nr. 2, contractul nr. 5T/1999 nu a fost „abrogat”, pentru că nu este un act normativ, dar nici modificat în totalitate, cum greşit susţine pârâtul, ci a fost reziliat prin înţelegerea părţilor, conform art.8 teza II din acest contract.

 Ca atare, din momentul încheierii actului adiţional nr. 2, ce va fi denumit aşa doar pentru identificarea contractului valabil încheiat, nu mai există nici un alt contract încheiat între părţi, astfel că legalitatea HCL nr. 194/2010 adoptată de pârât se verifică doar în raport de acest contract de prestări servicii încheiat între părţi în anul 2007, care se află în executare la acest moment, cum corect susţine reclamanta, dar care nu este unul de delegare a gestiunii cum greşit menţionează prin acţiunea formulată.

În al doilea rând, pentru ca pârâtul să invoce necesitatea încheierii unui contract de delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane, trebuie să facă dovada existenţei acestei gestiuni, care implică existenţa unor bunuri ce fac parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, care sunt destinate efectuării serviciului public de transport persoane, bunuri care se predau operatorului de transport în baza contractului de delegare a gestiunii în vederea exploatării, dar şi a bunurilor ce fac parte din domeniul public al acesteia, având aceeaşi destinaţie specifică şi  care se concesionează aceluiaşi operator de transport.

Practic, în accepţiunea dispoziţiilor Legii nr. 92/2007, prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane, autorităţile publice locale transferă reclamantei, în calitatea sa de operator de transport cu capital privat sarcinile şi responsabilităţile proprii, în acest domeniu, precum şi bunurile proprietate privată sau publică a unităţii administrativ teritorială aferente sistemului de transport, aşa cum, de altfel, arată la art. 1 din actul adiţional nr. 3, în vederea exploatării.

La acest moment nu se pune în discuţie modalitatea de finanţare a transportului public local de persoane, ci doar legalitatea HCL nr. 194/2010 adoptată de pârât, deoarece tribunalul trebuie să respecte limitele investirii stabilite prin acţiunea reclamantei, conform principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Din actele depuse la dosar şi susţinerile pârâtului făcute prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul constată că această gestiune nu mai exista la momentul aprobării prin HCL nr. 194/2010 a noului contract de delegare a gestiunii, pentru următoarele motive:

Conform actelor depuse la dosar şi recunoaşterii pârâtului, SC …. SA a fost o societate comercială cu capital public, rezultată în urma reorganizării fostei RAGCL …. în 5 societăţi comerciale, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 30/ 1997 aprobată cu modificări prin Legea nr. 207/2007.

La data înfiinţării acestei societăţii comerciale, toate bunurile proprietate privată a orş... destinate desfăşurării activităţii de transport public local de persoane, au trecut de drept în patrimoniul acesteia, conform art.4 din acest act normativ (care exceptează doar bunurile din domeniul public, aşa cum stipulate la art. 135 alin.4 din Constituţia României, ce pot face doar obiectul unui contract de concesiune), iar acesta a devenit acţionar unic.

Din acest moment nu mai vorbim de bunuri ce fac parte din domeniul privat al orş…, ci de bunuri care fac parte din patrimoniul SC ….C SA, la care acţionar unic este acesta, până la momentul privatizării acestui operator de transport.

Această privatizare a intervenit, conform susţinerilor pârâtului, prin vânzarea acţiunilor pe care orş… le deţinea la SC …. SA, în anul 2003.

Vânzarea acţiunilor statului/unităţii administrativ teritoriale este o modalitate de privatizare, conform art. 14 alin.1 din OG nr. 86/2001, potrivit cărora „operatorii de transport public local de  călători pot fi privatizaţi în condiţiile legii numai pe baza hotărârii consiliului local”, iar la alin. 2 se prevede că „privatizarea, respectiv vânzarea bunurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, se poate face numai în cadrul procedurii de delegare/concesionare a serviciilor de transport public local de călători, prin licitaţie publică”.

Tribunalul constată că privatizarea prin vânzarea acţiunilor pe care orş… le-a deţinut la SC … SA s-a realizat în cadrul procedurii de concesionare a serviciului, potrivit menţiunilor din actul adiţional nr. 1/29.03.2004 la contractul nr. 5T/1999, astfel că reclamanta a devenit unic acţionar al operatorului de trasport, cu care ulterior a fuzionat prin absorbţie, conform  susţinerilor pârâtului şi menţiunilor din acest act adiţional.

Fuziunea prin absorbţie este o operaţiune juridică prin care una dintre societăţile comerciale îşi încetează existenţa, rămânând o singură societate mai puternică, care preia prin absorbţie patrimoniul celei care se radiază, iar fostul acţionar primeşte în schimbul bunurilor care compun patrimoniul, părţi sociale.

În cazul de faţă, reclamanta a absorbit SC … SA, la care era deja unic acţionar, astfel că nu se mai punea problema să îi fie cedate părţi sociale.

Din acest moment, nu mai se discută de bunuri din domeniul privat care să fie predate pentru exploatare operatorului de transport în baza contractului de delegare a gestiunii acestui seviciu public de transport, deoarece la momentul încheierii actului adiţional nr. 2, care este un nou contract, cum s-a arătat mai sus, acestea aparţineau în totalitate reclamantei, urmând să fie reglementată doar situaţia bunurilor din domeniul public, respectiv staţiile de călători aferente traseelor stabilite la acordarea licenţei de execuţie şi de traseu, de care reclamanta a beneficiat prin atribuire  directă şi nu prin atribuire directă prin licitaţie, cum nelegal susţine pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar.

Aşadar, se poate sublinia în cazul în speţă că, sistemul de transport public local se compune din infrastructură, pe care sunt organizate de către autorităţile locale traseele, dar care nu pot face obiectul contractului de concesiune/delegare de gestiune; staţiile de călători aferente traseelor, care sunt bunuri proprietate publică a municipiului, conform menţiunilor din actul adiţional nr. 2 şi care puteau fi concesionate reclamantei pe durata contractului de prestări servicii şi mijloacele de transport, care sunt proprietatea privată reclamantei.

Despre infrastructură, staţii de călători şi trasee, se constată că la art. 9 din actul adiţional nr. 2 încheiat între părţi, se prevede că vor fi folosite gratuit, deşi  în realitate această folosinţă se referă exclusiv la aceste staţii, deoarece traseele au fost atribuite prin negociere directă, iar traseele sunt stabilite pe drumurile publice, iar acestea sunt utilizate gratuit de toţi participanţii la traficul rutier.

Cum pentru staţiile de călători pârâtul nu a înţeles să încheie un contract de consiune şi să încaseze o redevenţă ce s-ar fi făcut venit la bugetul local, ci un contract de  comodat (folosinţă gratuită), iar înţelegerea părţilor a fost perfectată şi aprobată de pârât prin HCL nr. 314/2007, este evident că nu mai se pune în discuţie delegarea gestiunii serviciului public de trasport local, după cum nici concesionarea staţiilor, pentru care a intervenit un contract de comodat, iar legalitatea clauzelor actului adiţional nr. 2/29.03.2007 încheiat între părţi, excede cadrului procesual.

În al treilea rând, nulitatea absolută a actului adiţional nr. 2/2007 încheiat între părţi nu poate fi analizată în cadrul acestui dosar la cererea pârâtului, pentru următoarele considerente:

1.Nulitatea absolută a unui contract poate fi analizată numai pe cale principală şi nu incidentală, sub forma unei apărări, cum este cazul de faţă.

2.Constatarea incidenţei acestei sancţiuni prevăzută expres de lege este inadmisibilă, deoarece pârâtul pune în discuţie nulitatea absolută a actului adiţional nr. 2/2007, care a fost pus în executare după ce l-a aprobat prin HCL nr. 314/2007, motiv pentru care trebuia să se pună în discuţie în primul rând, nulitatea absolută a acestei hotărâri, în condiţiile în care în discuţie sunt două acte, respectiv actul administrativ de aprobare a contractului civil şi acest contract, care reprezintă actul de executare al unei decizii luată de autoritatea deliberativă, astfel că legalitatea lor nu poate fi analizată decât împreună şi nu separat.

3.Nulitatea absolută a actului adiţional nr.2 este invocată chiar de pârât, care este o autoritate publică deliberativă care reprezintă interesele şi acţionează în numele unităţii administrativ-teritoriale şi răspunde în faţa ei pentru legalitatea deciziilor pe care le ia, dar omite să aibă în vedere că l-a aprobat şi că putea să revină asupra deciziei de aprobare în termen de maxim 1 an, calculat de la dat emiterii HCL nr. 314/2007, conform art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, formulând o acţiune la instanţă, ocazie cu care se analiza şi legalitatea actul adiţional nr. 2, care este o anexă a hotărârii adoptate.

4.Pârâtul se raportează la prejudiciu material atunci când susţine nulitatea absolută a actului adiţional, mai ales că primarul în calitatea sa de ordonator de credite, conform actelor preparatorii, a anunţat autoritatea deliberativă că nu mai decontează sumele de bani necesare finanţării transportului public local de persoane, însă nu are în vedere că eventualele prejudicii rezultate ca urmare a producerii efectelor juridice ale HCL nr. 314/2007, se acoperă de consilierii locali care au adoptat actul vătămător pentru unitatea administrativ-teritorială, care este una solidară, dar care nu exclude şi antrenarea altor forme de răspundere, disciplinară/penală după caz, cum susţine acesta prin întâmpinare.

5. HCL nr. 314/2007 nu mai poate fi supusă controlului de legalitate în faţa instanţei, pârâtul fiind decăzut din dreptul la acţiune la expirarea termenului de 1 an, conform dispoziţiilor art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, tribunalul a înlăturat apărările pârâtului fondate pe nulitatea absolută a actului adiţional nr. 2/2007 încheiat între părţi, după cum a înlăturat şi apărările fondate pe necesitatea încheierii actului adiţional nr. 3, având în vedere că actul adiţional nr. 2 este un contract nou de prestări de servicii, care se află în executare conform recunoaşterii părţilor.

În condiţiile în care contractul de prestări servicii încheiat în anul 2007 între părţi a fost aprobat de pârât prin HCL nr. 314/2007, iar această hotărâre a fost contrasemnată de secretarul municipiului şi nu a fost atacată la instanţă de prefect pentru nelegalitate, rezultă că şi-a produs efectele juridice în considerarea cărora a fost adoptată, iar actul adiţional nr. 2 este valabil încheiat, nefiind reziliat, motiv pentru care nici nu trebuia să se pună în discuţie necesitatea adoptării actului adiţional nr. 3, care este un contract nou de delegare de gestiune, în condiţiile nu a stabilit anterior care este situaţia juridică a actului adiţional nr. 2, prin care sub imperiul legii nr. 92/2007, au fost stabilite condiţiile privind desfăşurarea activităţii de transport public local de persoane.

Dacă acest act adiţional a fost încheiat sau nu cu respectarea acestor dispoziţii legale, excede cadrului procesual impus de reclamantă prin acţiunea formulată, astfel că tribunalul  nu va analiza legalitatea lui în lipsa unei investiri legale de către pârât.

2.Referitor la legalitate deciziei privind interdicţia desfăşurării transportului public local de persoane în afara orş….

Prin HCL nr. 194/2010, pârâtul a interzis reclamantei să efectueze  transport public de persoane în afara razei teritoriale a municipiului, pe motiv că celelalte autorităţi locale beneficiare ale serviciilor de transport, nu au nici o contribuţie la subvenţionarea lui, care se suportă exclusiv de bugetul local al orş….

Tribunalul constată că pârâtul a adoptat această hotărâre fără ca decizia sa să aibă la bază o fundamentare reală şi obiectivă, însoţită de acte justificative, ci doar o propunere făcută de Primarul …., susţinută verbal şi nu de protocolul încheiat între autorităţi, pentru a se stabili condiţiile de desfăşurare a activităţii de transport în afara municipiului.

Practic, singurul argument de natură juridică, este cel prevăzut în Legea nr. 92/2007, care defineşte transportul local ca fiind cel făcut în perimetrul municipiului, iar cel judeţean în afara acestuia, iar în raport de această calificare se stabileşte şi cuantumul cheltuielilor suportate de bugetul local/judeţean după caz.

Reclamanta susţine că acest transport nu a fost efectuat în baza dispoziţiilor Legii nr. 92/2007, ci din perioada anterioară intrării ei în vigoare, în baza protocolului pe care autorităţile locale ale municipiului şi cele limitrofe l-au încheiat, astfel că este unul legal în baza OG nr. 86/2001 aflată în vigoare la acel moment.

Situaţia de fapt care a condus la luarea deciziei nu a fost verificată de către pârât, deşi caietul de sarcini şi celelalte documente anexă la contractul din 2007, puteau face dovada existenţei cadrului legal, prin verificare traseelor, care nu le-a stabilit reclamanta ci autorităţile locale, iar întinderea lor, respectiv până la limita teritorială a municipiului sau dincolo de această limită, putea fi dovedită numai de aceste documente.

Pentru ca pârâtul să impună o interdicţie expresă reclamantei, întâi trebuia să dovedească culpa acesteia în nerspectarea obligaţiilor contractuale, ceea ce nu a făcut, iar hotărârea adoptată este una profund  nelegală.

3.Referitor la cheltuielile de judecată.

Conform art. 274 alin. 1 Cpc., partea care cade în pretenţii este obligată la acoperirea cheltuielilor pe care le-a provocat, ori pârâtul a căzut în pretenţii, iar reclamanta a depus chitanţele care fac dovada cheltuielilor, motiv pentru care va fi admis şi acest capăt de cerere.

Pentru considerentele arătate şi dispoziţiile legale analizate, tribunalul constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind vătămată în drepturile sale prin adoptarea HCL nr. 194/25.11.2010 de către pârât, motiv pentru care în baza art. 18 alin. 1 din aceeaşi lege, va proceda la anularea ei.

Domenii speta

Spete similare