Prin declararea neconstituţională a textului care a abrogat insulta şi calomnia, aceste infracţiuni au reintrat în vigoare, iar faptele săvârşite după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale pot fi sancţionate, în temeiul disp. art. 2...

Decizie penală

Constituţionalitate

Prin declararea neconstituţională a textului care a abrogat insulta şi calomnia, aceste infracţiuni au reintrat în vigoare, iar faptele săvârşite după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale pot fi sancţionate, în temeiul disp. art. 205 şi  art. 206 Cod penal.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 62/R/11 mai 2010)

Prin sentinţa penală nr. 243 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a dispus, în temeiul disp. art. 278? alin. 8 Cod procedură penală respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentul TZC împotriva rezoluţiei din data de 16.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa menţinută prin rezoluţia nr. 489/II/2009 din data de 17.12.2009 pronunţată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în contradictoriu cu intimatul DAB  menţinându-se soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul DAB, pronunţată de procuror prin rezoluţia nr. 2437/P/2009 din data de 16.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de insultă conform art. 205 Cod penal şi calomnie, conform art. 206 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 Cod procedură penală petentul TZC a fost obligat la plata către intimatul DAB a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul.

Recursul petentului este întemeiat.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt reglementate de Constituţia României, republicată, în cadrul art. 147. Astfel, potrivit alin. 1 al acestui articol  „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Curtea Constituţională nu poate impune Parlamentului să adopte o lege într-o anumită formă, art. 147 din Constituţie nefăcând decât să stabilească un termen în care forul legislativ suprem să pună de acord cu prevederile Constituţiei dispoziţia declarată neconstituţională, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii constând în încetarea efectelor juridice ale respectivei dispoziţii.

Aceste concluzii rezultă cu claritate din art. 2 alin. 3 a Legii nr. 47/92 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care prevăd că „ în exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său, contrar Constituţiei”.

Prin deciziile Curţii Constituţionale nu se abrogă şi nu se modifică prevederi legale, ci se împiedică producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale, până la intervenţia legiuitorului pozitiv.

Potrivit alin. 4 al art. 147 din Constituţie „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Instanţele de drept comun sunt obligate să respecte deciziile Curţii Constituţionale.

Fără îndoială că Legea nr. 47/92 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale(art. 31 al. 3) este incomplet formulată, aceasta deoarece ar fi trebuit să prevadă explicit şi soluţia în cazul în care Parlamentul sau Guvernul nu se supun deciziei Curţii Constituţionale ca în termen de 45 de zile să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Această omisiune se impune a fi completată prin interpretare.

Opinia potrivit căreia, în situaţia în care legiuitorul ordinar nu intervine înaintea trecerii celor 45 de zile, nu se vor sancţiona penal faptele  prev. de art. 205-207 Cod penal, nu poate fi primită, deoarece în atare interpretare se lasă fără efect, după 45 de zile, decizia Curţii Constituţionale. Ori de câte ori, organul legislativ nu ar fi de acord cu decizia Curţii Constituţionale, ar lăsa să treacă cele 45 de zile, după care totul s-ar desfăşura ca şi cum decizia Curţii Constituţionale nu ar fi fost pronunţată. În realitate, decizia Curţii Constituţionale trebuie să-şi producă efectul indiferent cum vor acţiona Parlamentul sau Guvernul. Dacă acestea nu au folosit posibilitatea de a corecta ele însele viciul de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele mai departe. Textele declarate neconstituţionale nu se vor mai aplica, chiar dacă în locul lor nu s-a substituit o altă reglementare sau se vor aplica în sensul recomandărilor Curţii Constituţionale, formulările acesteia completând textul viciat. Dacă viciul neconstituţionalităţii priveşte o lege abrogativă, aceasta rămâne fără efect şi renasc automat dispoziţiile anterioare abrogate.

În ce priveşte faptele comise în perioada în care a acţionat legea abrogativă şi până la decizia Curţii Constituţionale, ori în perioada de la decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţionale dispoziţiile de dezincriminare şi până la epuizarea celor 45 de zile aflate la dispoziţia Parlamentului şi Guvernului, acestea nu vor fi sancţionate, deoarece nu există o incriminare a acestor fapte.

Faptele comise după data deciziei Curţii Constituţionale care a considerat neconstituţională abrogarea vor constitui infracţiune, deoarece incriminările respective au renăscut.

Cu privire la problema de drept supusă discuţiei în speţă şi anume care sunt consecinţele suspendării de drept, respectiv încetării producerii efectelor juridice a dispoziţiei de abrogare, în doctrină s-au conturat două opinii.

Într-o opinie, bazată pe disp. art. 62 al. 3 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora „abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv, nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior, să se repună în vigoare actul normativ iniţial”, s-a susţinut că dispoziţiile abrogate nu pot fi repuse în vigoare prin declararea neconstituţională a normei de abrogare a acestor dispoziţii, fără ca Parlamentul sau Guvernul să adopte o nouă reglementare care vizează domeniul respectiv.

Potrivit altei opinii, majoritate, la care subscriem, ne aflăm în prezenţa unei dispoziţii declarate neconstituţionale şi care, potrivit regulii generale înscrise în art. 147 al. 4 din Constituţie, nu-şi mai poate produce efectele juridice pe viitor, concluzia firească fiind aceea că încetarea efectelor juridice ale unei dispoziţii de abrogare declarată neconstituţională, face ca prevederile legale ce au format obiectul abrogării să continue să producă efecte.

De altfel, în însuşi cuprinsul Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale se stabileşte, cu privire la efectele declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii de abrogare că „ în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prev. de art. 147 al. 1 din Constituţie, iar prevederile legale ce au format obiectul abrogării continuă să producă efectele.” În mod unitar toţi membrii Curţii Constituţionale au apreciat că decizia Curţii Constituţionale face ca de la data publicării sale în Monitorul Oficiul al României „să reintre în vigoare dispoziţiile iniţiale”.

De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-au întâlnit şi alte situaţii similare, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţii de abrogare (Legea nr. 31/96, Legea nr. 94/92, etc.).

Susţinem, alături de majoritatea doctrinară că, prin declararea neconstituţională a textului care a abrogat insulta şi calomnia, aceste infracţiuni au reintrat în vigoare, iar faptele săvârşite după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale pot fi sancţionate, în temeiul disp. art. 205 şi  art. 206 Cod penal.

A aprecia în sensul în care a făcut-o instanţa de fond, că infracţiunile prev. de art. 205-207 Cod penal nu mai sunt prevăzute şi pedepsite de legea penală, câtă vreme nu a avut loc o reincriminare a acestora, ulterior pronunţării deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale, ar însemna ca organele judiciare să lase fără efect(să nesocotească) o decizie a Curţii Constituţionale, continuând să aplice o normă devenită neconstituţională.

În consecinţă, potrivit prev. art. 147 al. 1 din Constituţie, pe durata a 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, textul legal constatat ca fiind neconstituţional este suspendat de drept, iar după expirarea acestui termen îşi încetează efectele, dacă nu a fost pus de acord cu prevederile Constituţiei. Suspendarea de drept a textului abrogator a determinat reintrarea în vigoare a disp. art. 205-207 Cod penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d Cod procedură penală, s-a admis recursul declarat de petent, s-a casat sentinţa atacată şi rejudecând, în conformitate cu disp. art. 278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală, s-a admis plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa din 17 decembrie 2009, dată în dos. P. Nr. 489/II/2009 prin care s-a menţinut rezoluţia din 16.11.2009 emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, dată în dos. P. Nr. 2437/P/2009, ca fiind întemeiată, dispunând trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de numitul DAB cu privire la comiterea infracţiunilor de insultă, prev. de art. 205 şi calomnie, prev. de art. 206 Cod penal.

Pe cale de consecinţă, raportat la soluţia dată în recurs, se vor înlătura dispoziţiile de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului şi la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului reprezentând onorariu de avocat, la fond şi se va dispune, în temeiul disp. art. 193 Cod procedură penală, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea petentului în cuantum de 750 lei, reprezentând onorariu de avocat, în fond.

În temeiul disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în fond şi recurs vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul disp. art. 193 Cod procedură penală, intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 750 lei, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea petentului recurent.

Domenii speta

Spete similare