Furtul (art.208 C.p.) - 209 c.p.

Sentinţă penală 290/2011 din 28.09.2010


Dosar nr. 1497/109/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGE?

SEC?IA PENAL?

SENTIN PENAL? Nr. 290

?edin?a public? de la 23 Septembrie 2010

Completul compus din:

PRE?EDINTE

Grefier

Parchetul de pe lâng? Tribunalul Arge? este reprezentat prin procuror

D. M. T.

S-a luat în examinare, pentru solu?ionare, cauza penal? privind pe inculpatul

C.  I.  D.  ... , domiciliat în comuna  ..., CNP  ..., trimis în judecat? prin

rechizitoriul nr. 48/P/2010 al Parchetului de pe lâng? Tribunalul Arge?, pentru

s?vâr?irea infrac?iunii prev. de art.  208 alin.1, art.109 alin.1 lit. e Cod penal, parte

v?t?mat? fiind SC B. E.  SA PITE?TI.

La apelul nominal f?cut în ?edin?a public? au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinit?.

S-a f?cut referatul cauzei de c?tre grefierul de ?edin, dupa care:

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 16 Septembrie 2010,

când sus?inerile p?r?ilor au fost consemnate în încheierea de ?edin din acea dat?,

care face parte integrant? din prezenta sentin, iar în urma deliber?rii s-a pronun?at

urm?toarea solu?ie.

INSTAN?A

Asupra cauzei penale de fa:

Prin rechizitoriul nr.48/P/2010 din 26.03.2010, Parchetul de pe lâng?

Tribunalul Arge? a dispus  punerea în mi?care ?i trimiterea în judecat? în stare de

libertate a inculpatului C.  I.  D., agent de poli?ie judiciar? pentru s?vâr?irea

infrac?iunii de furt calificat prev.?i ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1  lit.e Cod

penal.

În esen, actul de sesizare a instan?ei a re?inut c?  la data de 08.09.2009

inculpatul C.  I.  D.  a luat de pe un raft din interiorul magazinului SC B. E.  SA

Pite?ti un aparat  electronic  - telemetru, în valoare de 469 lei, a t?iat elementele de

siguran de pe cutia în care se afla, a introdus în buzunarul bluzei ?i a trecut cu

acesta de casele de marcat f?r? s?-l pl?teasc?.

Partea v?t?mat? SC B. E. SA Pite?ti nu s-a constituit parte civil?, iar

prejudiciul cauzat a fost recuperat prin restituirea bunului sustras.

Din actele ?i lucr?rile dosarului: proces verbal de constatare,  rela?ii de la

M.A.I., adresa emis? de partea v?t?mat?, procesul verbal de examinare ?i plan?a

foto ?i CD cu imagini din magazinul MR B.  din data de 08.09.2009, declara?iile ?i

cazierul inculpatului, caracteriz?rile  privind pe inculpat întocmite de ?eful poli?iei

comunale Bascov, ?eful poli?iei ora?ului Coste?ti ?i Primarul com. Bascov,

tribunalul re?ine urm?toarele:

La data de 08.09.2009 inculpatul C.  I.  D.  a mers în magazinul Mr. B.  din

Mun. Pite?ti jud.Arge? , cu inten?ia de a achizi?iona un telemetru.

De la un alt raion al magazinului inculpatul a luat un cuter ?i a t?iat

elementele de siguran de pe cutia în care se afla telemetru, dup? care a introdus

obiectul sustras în buzunarul bluzei.

Inculpatul a fost surprins datorit? înregistr?rilor video ce se efectuau în

magazin ?i a fost oprit de lucr?torii unitii comerciale dup? ce a trecut de casele de

marcat unde a pl?tit numai cuterul.

Fapta inculpatului care la data de 08.09.2009 inculpatul C.  I.  D.  a luat de pe

un raft din interiorul magazinului SC B. E.  SA Pite?ti un aparat  electronic  -

telemetru, în valoare de 469 lei, a t?iat elementele de siguran de pe cutia în care se

afla, a introdus în buzunarul bluzei ?i a trecut cu acesta de casele de marcat f?r? s?-l

pl?teasc?, întrune?te elementele constitutive ale  infrac?iunii calificat prev.?i ped.de

art. 208 alin.1, art.209 alin.1  lit.e Cod penal, sub aspectul laturii obiective ?i a laturii

subiective.

Inculpatul a recunoscut ?i regretat fapta, a avut o comportare bun? atât în

colectivitate cât ?i la locurile de munc?, ob?inând rezultate foarte bune, este

c?s?torit ?i are un copil minor.

În raport de prejudiciul cauzat în valoare de 469 lei, de faptul c? acesta a fost

recuperat prin restituirea bunului sustras ?i de elementele ce caracterizeaz? persoana

inculpatului, tribunalul constat? c?  fapta s?vâr?it? de inculpat nu prezint? pericolul

social.

Potrivit disp.art.181  Cod penal nu constituie infrac?iune fapta prev.de legea

penal? dac? prin atingerea minim? adus? uneia dintre valorile ap?rate de lege ?i prin

con?inutul ei concret fiind lipsit? în mod v?dit de importan, fapta nu prezint?

gradul de pericol social al unei infrac?iune.

Având în vedere  valoarea relativ sc?zut? a prejudiciului cauzat ?i elementele

ce descriu persoana inculpatului, tribunalul apreciaz? c? fapta nu prezint? gradul de

pericol social al unei infrac?iuni având în vedere ?i disp.art.181  alin.2 Cod penal ,

respectiv împrejur?rile în care a fost comis? fapta, urmarea  produs?, precum ?i

persoana ?i conduita f?ptuitorului înainte ?i dup? s?vâr?irea infrac?iunii.

Potrivit art.17 cod penal infrac?iunea este fapta care prezint? pericol social,

este s?vâr?it? cu vinovie ?i prev?zut? de legea penal?.

Fapta inculpatului este s?vâr?it? cu vinovie ?i este prev?zut? de legea penal?

dar nu prezint?  pericolul social al unei infrac?iuni, motiv pentru care se va dispune

achitarea inculpatului ?i aplicarea unei sanc?iuni cu caracter  administrativ.

La aplicarea în cauz? a disp.art.181  Cod penal se au în vedere elementele  sus

men?ionate, în cauz? neavând relevan  calitatea inculpatului, legea fiind aplicat? în

mod egal pentru toate persoanele.

În concluzie, în baza disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit. b/1

C.proc.pen.si art 18/1 C.pen. va achita pe inculpatul C. I.  D. ,  pentru infractiunea

de furt calificat prev si ped de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit e C.pen.

In baza art.91 lit.c C.pen va  aplica inculpatului sanctiunea cu caracter

administrativ a amenzii in cuantum de 500 lei.

Va constata recuperat prejudiciul cauzat partii vatamate SC B. E.  SA

Pitesti.

In baza disp.art.192 alin.1 pct.1 lit.d C.proc.pen va obliga inculpatul la 200

lei cheltuieli judiciare catre stat, din care 50 lei reprezentand 25% din onorariul de

avocat din oficiu delegatie nr.1775/27.04.2010 emisa de Baroul Arges, avocat B. C.,

care se vor achita din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOT?RTE

In baza disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit. b/1 C.proc.pen.si art 18/1

C.pen. achita pe inculpatul C. I.  D. ,  ... , domiciliat în ..., CNP ... , cetean

român, studii liceale, stagiul militar nesatisaf?cut, c?s?torit, un copil minor,  agent

de poli?ie în cadrul IPJ Arge?,  fara antecedente penale, pentru infractiunea de furt

calificat prev si ped de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit e C.pen.

In baza art.91 lit.c C.pen aplica inculpatului sanctiunea cu caracter

administrativ a amenzii in cuantum de 500 lei.

Constata recuperat prejudiciul cauzat partii vatamate SC B. E.  SA Pitesti, 

cu sediul în ....

In baza disp.art.192 alin.1 pct.1 lit.d C.proc.pen obliga inculpatul la 200 lei

cheltuieli judiciare catre stat, din care 50 lei reprezentand 25% din onorariul de

avocat din oficiu delegatie nr.1775/27.04.2010 emisa de Baroul Arges, avocat B. C.,

care se vor achita din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei.

Cu apel in termen de 10 zile de la pronuntare pentru inculpat si de la

comunicare pentru partea vatamata. Pronun?at? în ?edin?a public? de la 23

Septembrie 2010

Pre?edinte,

Grefier,

 

 

 

 

3

Domenii speta