Fond funciar - declinare competenţă

Dosar nr. 3094/205/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2137/2011

Şedinţa publică de la 20 Iunie 2011

S-a luat în examinare, spre soluţionare, recursul formulat de petenta  S.C.

HIDROELECTRICA S.A. BUCUREŞTI-SUCURSALA HIDROCENTRALE

împotriva sentinţei civile nr.1965/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în

dosarul nr. 3094/205/2010, intimaţi fiind OBŞTEA MOŞNENILOR, COMISIA

LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND

FUNCIAR ARGEŞ, având ca obiect fond funciar declinare de competenţă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: consilier juridic I. V.

pentru recurenta-petentă  şi avocat C.G. pentru intimata  OBŞTEA

MOŞNENILOR, lipsă fiind intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND

FUNCIAR, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentantul recurentei-petente şi apărătorul intimatei OBŞTEA

MOŞNENILOR având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat

în cauză.

În raport de această împrejurare, instanţa constată recursul în stare de

judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul recurentei-petente, având cuvântul, solicită admiterea

recursului, iar pe fond admiterea cererii, constatarea nulităţii  absolute parţiale a

Hotărârii comisiei judeţene  nr.87/2006, modificată conform sentinţei civile

nr.2053/2007 , a titlului de proprietate nr.139340/2009 şi a procesului verbal

depunere în posesie  pentru terenul în suprafaţă de 5673 m.p..

Apărătorul intimatei OBŞTEA MOŞNENILOR, având cuvântul, solicită

respingerea recursului, menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, cu

cheltuieli de judecată. Arată că terenul din litigiu este proprietatea obştei, dobândit

în baza legii fondului funciar, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi

irevocabilă, acesta este liber, nu este afectat de construcţii şi de  detalii de

sistematizare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată că:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.4920/280/2010, pe rolul Judecătoriei

Piteşti, reclamanta SC Hidroelectrica SA Bucureşti - Sucursala a chemat în judecată

pârâtele Obştea Moşnenilor, Comisia Locală de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană

de Fond Funciar Argeş, solicitând instanţei să se constate nulitatea absolută parţială

a HCJ nr.87/07.09.2006, a titlului de proprietate nr.39340/25.03.2009 şi a

procesului verbal de punere în posesie nr.18/05.02.2009, cât şi actele

premergătoarea acestora şi cheltuieli de judecată.

În considerente reclamanta arată, în esenţă, că asupra unui teren pentru care

reclamanta deţine acte de proprietate, situat în comuna D., s-a reconstituit dreptul

de proprietate Obştii Moşnenilor cu încălcarea dreptului său de proprietate, iar

despre acest aspect reclamanta a aflat în momentul în care i-a fost restituită

declaraţia de impunere.

În acest fel, arată reclamanta, nu numai că s-a încălcat dreptul său de

proprietate ce îşi are temei în lege, dar s-au încălcat şi dispoziţiile legilor speciale în

materie de reconstituire, avându-se în vedere că acest teren era exceptat de lege de

la reconstituirea  în natură, iar pârâtele comisii trebuiau să atribuie persoanei juridice

care a cerut reconstituirea, alt teren, liber din punct de vedere juridic, sau

despăgubiri conform art.4 din Legea 1/2000, republicată şi modificată.

Faţă de acţiunea principală, la data de 21.05.2010, s-a depus întâmpinare din

partea Obştii Moşnenilor, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii.

În considerente pârâta arată că cererea reclamantei este nefondată.

Astfel, arată pârâta, reconstituirea dreptului de proprietate s-a efectuat cu

respectarea procedurii speciale, prevăzute de legea de reconstituire, că asupra

dreptului său de proprietate instanţa s-a pronunţat prin sentinţa civilă

nr.2053/17.10.2007, hotărâre irevocabilă şi intrată în puterea lucrului judecat.

Mai arată pârâta că în contextul acelei judecăţi a făcut dovada pe deplin

asupra dreptului său de proprietate anterior, că s-a efectuat expertiză de identificare

şi s-a constatat că acel teren nu se circumscrie nici uneia din situaţiile de exceptare

expresă de la reconstituirea pe vechiul amplasament al proprietăţii.

Totodată, arată pârâta, reclamantul nu face dovada interesului în promovarea

acţiunii, câtă vreme nu probează că acel teren este indispensabil desfăşurării

activităţii sale, conform obiectului de activitate.

În cauză s-a administrat proba cu acte şi înscrisuri.

La data de 31 mai 2010, în cauză s-a pronunţat sentinţa civilă nr.4697/2010 a

Judecătoriei Piteşti prin care s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale în baza

art.158 şi 159 din C.pr.civ. coroborate cu art.11  alin.2 din Legea 247/2005, iar

cauza a fost trimisă Judecătoriei Câmpulung.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.3094/205/2010

(număr în format vechi 3094/2010), iar părţile au fost legal citate.

După înregistrare, la data de 19.08.2010, reclamanta a depus la dosar răspuns

la întâmpinare prin care arată că, pe de  o parte, justifică un interes legitim în

promovarea prezentei acţiuni câtă vreme acest teren se afla în patrimoniul său până

la momentul reconstituirii, iar pe de altă parte hotărârea judecătorească nu-i este

opozabilă, deoarece pârâtele nu s-au judecat în contradictoriu cu ea. Celelalte

apărări sunt reluate din cererea de chemare în judecată.

În cauză au fost din nou depuse acte.

La termenul de judecată din 03.11.2010, pârâta, prin apărător, a arătat că

renunţă să mai invoce excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea acţiunii.

În cauză a fost administrată proba cu acte şi s-au solicitat relaţiile de la

organele abilitate.

Prin sentinţa civilă nr.1965/17.11.2010, Judecătoria Câmpulung a respins 

acţiunea formulată de reclamanta S.C. HIDROELECTRICA S.A. BUCUREŞTI-

SUCURSALA în contradictoriu cu  pârâţii OBŞTEA MOŞNENILOR, COMISIA

LOCALĂ DE FOND FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND

FUNCIAR ARGEŞ, obligând-o să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.303 din 21.09.2005, pârâta a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate deţinut anterior deposedării abuzive, cerere

întemeiată pe actele primare de proprietate ale pârâtei.

Într-o primă fază cererea reclamantei a fost parţial validată de către pârâta

Comisia Locală de Fond Funciar cu excepţia suprafeţei de 6.312 mp teren.

Împotriva aceste validări parţiale pârâta a formulat contestaţia nr.1979 din

24.07.2006 către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, contestaţie respinsă

prin Hotărârea nr.87 din 07.09.2006, cu unica motivare că terenul nu se află în

administrarea Comisiei Locale de Fond Funciar.

Împotriva aceste Hotărâri pârâta a formulat plângere la Judecătorie, conform

dispoziţiilor art.56 şi următoarele din Legea 18/1991, republicată.

În dovedirea dreptului său de proprietate pârâta a utilizat actele sale primare

de proprietate, acte ce nu au fost nici un moment contestate de pârâtele din acea

cauză, respectiv Aşezământul Obştii Moşnenilor din anul 1946, Amenajamentul „

Domeniului Forestier”, întocmit de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în anul

1935, acte ce definesc averea obştii şi precizează vecinătăţile proprietăţii

revendicate.

În baza acestor documente s-a procedat la efectuarea unei expertize, ocazie

cu care, la punerea în teren a actelor, s-a constatat că se întâlnesc două situaţii

distincte.

 Astfel, o primă porţiune de teren, în suprafaţă de 871 mp, era situată chiar în

curtea sediului Obştii Moşnenilor, făcând corp comun cu restul proprietăţii

reconstituite deja.

O altă porţiune de teren, în suprafaţă de 5.531 mp, având ca vecinătăţi: N-

drum comunal, S- Pensiunea, E- Râul Dâmboviţa, V- drum comunal, este ocupat

de reclamantă.

La momentul expertizei nu au fost identificate pe teren instalaţii

hidrotehnice, hidroelectrice sau hidroamelioraţii, nici alte obiective prevăzute de

dispoziţiile art.4 din Legea 1/2000 ca reprezentând categorii exceptate de la

reconstituirea pe vechiul amplasament.

În aceste condiţii a fost posibilă reconstituirea proprietăţii pârâtei pe vechiul

amplasament, iar în baza hotărârii judecătoreşti s-au emis pârâtei titlul de

proprietate şi procesul verbal de punere în posesie mai sus arătate.

În ceea ce priveşte pe reclamantă, aceasta îşi probează pretenţiile cu actele ce

urmează  fi analizate mai jos.

Prin decretul nr.299 din 25 septembrie 1985, emis de Consiliul de Stat au

fost expropriate şi trecute în proprietatea statului şi în administrarea directă  a

Intreprinderii Electrocentrale Curtea de Argeş, mai multe suprafeţe de teren din

bazinul hidrografic al râului Dâmboviţa, în scopul amenajării hidroenergetice a

acestui râu.

După cum rezultă din chiar cuprinsul acestui  decret (f. 33-37) numai o parte

din aceste terenuri urmau a fi definitiv afectate lucrărilor hidroenergetice şi

hidroamelioraţiilor necesare în mod strict desfăşurării obiectului de activitate al

unităţii economice, restul terenului urmând a fi repus în circuitul agricol şi forestier

în perioada 1987-1990.

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că unitatea economică ce primea

doar în administrare aceste terenuri ar fi procedat la repunerea în circuitul agricol şi

forestier a terenurilor ce nu-i sunt strict necesare, conform dispoziţiilor actului de

putere pe care-l invocă.

După schimbarea regimului politic, statul român a recunoscut caracterul

abuziv al actelor de expropiere în mod explicit.

Astfel, la apariţia Legii 18/1991, în forma sa iniţială, art. 5 şi 6, din lege au

definit în mod imperativ şi limitativ categoriile de terenuri ce fac obiectul domeniul

public şi privat al statului.

Forma acestor articole nu s-a modificat de-a lungul timpului, deşi Legea

18/1991 a cunoscut numeroase modificări, ceea ce îndeptăţeşte instanţa să

aprecieze că voinţa legiuitorului este fermă şi consecventă în această problemă.

În acelaşi timp aceleaşi texte de lege îndreptăţesc instanţa să aprecieze că

aceste terenuri ce nu au fost enumerate nu mai sunt considerate de statul român ca

făcând parte din domeniul public sau privat al statului, recunoscându-se astfel

caracterul abuziv al  unor acte de expropriere.

Ulterior prin HG 834/1991, prin art.1 se prevede că terenurile aflate în

patrimoniul societăţilor comerciale de stat, la data înfiinţării acestora rămân în

patrimoniul lor, dar numai dacă sunt necesare desfăşurării activităţii conform

obiectului de activitate al acestora.

La momentul apariţiei acestui act, antecesoarea reclamantei nu avea în

patrimoniu nuda proprietate asupra acestui teren, ci doar un drept de administrare

în condiţiile legislaţiei anterioare dar şi a celei prezente.

Abia în 2006, prin Certificatul de Atestare a dreptului de Proprietate asupra

terenurilor seria MO3 nr.10303 din 22.02.2006, se atestă dreptul de proprietate  al

reclamantei asupra terenului în cauză.

Din anexele depuse în vederea emiterii acestui certificat rezultă că terenul

este afectat unui parc auto, având ca subcategorii de folosinţă platformă betonată,

rampe, magazii, fundaţie de beton şi chiar spaţiu verde ( f 20 ).

Or, o dată ce legiuitorul nu a definit aceste categorii de terenuri ca făcând

parte din domeniul public sau privat al statului, pe de o parte, iar antecesoarea

reclamantei nu a avut vreodată un drept de proprietate asupra terenului, se ridică

întrebarea al cui drept de proprietate este atestat prin acest înscris?

În altă ordine de idei, acest certificat a fost emis la mult timp după ce Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o jurisprudenţă constantă în această materie, arată

că statul nu poate atribui în deplină proprietate nimănui imobile pe care el însuşi nu

le deţinea în condiţiile legislaţiei în vigoare, ci prin abuz.

Pentru ca reclamanta să poată beneficia de o atribuire a dreptului de

proprietate în condiţiile HG 834/1991, trebuia să facă dovada că acest teren este

absolut necesar desfăşurării activităţii prestate.

Activitatea prestată de reclamantă este producerea energiei electrice, iar

transportul produselor sale nu se face cu mijloace auto, pentru ca instanţa să poată

aprecia că reclamanta are strictă nevoie de parc auto sau teren pe care să-l

amplaseze. Aşa se explică faptul că, la data efectuării expertizei, expertul constată că

spaţiul nu este afectat unei activităţi economice efective.

În aceste condiţii instanţa de fond a constatat că vocaţia reclamantei la

dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, care nu este nicidecum

afectat vreunei amenajări hidroenergetice productive, nu există.

Împotriva sentinţei civile nr.1965/17.11.2010, reclamanta SC

HIDROELECTRICA SA BUCUREŞTI - SUCURSALA HIDROCENTRALE

CURTEA DE ARGEŞ a formulat în termen legal recurs, criticând-o pentru

nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că:

1. Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale apreciind că

imobilele terenuri care nu sunt prevăzute de art.5 şi 6 din Legea nr.18/1991 nu mai

sunt considerate de staul român ca făcând parte din domeniul public sau privat al

statului, recunoscându-se astfel caracterul abuziv al actelor de expropriere prin care

au fost preluate de la proprietarii lor de drept. Astfel, prima instanţă deşi apreciază

că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu, anume Decretul nr.299/1985 emis de

Consiliul de Stat al RSR, consideră că acest act normativ are care caracter abuziv

deşi pricina nu s-a judecat pe tărâmul Legii nr.10/2001, ci pe cel al Legii nr.18/1991

care se referă la terenuri preluate abuziv de CAP de la persoane fizice care nu s-au

înscris în cooperativă sau de către stat, fără nici un titlu, ceea ce nu e cazul în speţă.

2. În mod greşit, instanţa de fond a avut în vedere faptul că până la apariţia

HG nr.834/1991 reclamanta nu a avut în patrimoniu decât dreptul de administrare,

iar nu cel de proprietate, şi a nesocotit legislaţia în vigoare, în speţă Legea

nr.15/1990, HG nr.834/1991, HG nr.627/2000, potrivit cărora dreptul de

proprietate a fost întărit, iar mai apoi confirmat prin emiterea certificatului de

atestare care a fost emis în considerarea faptului că terenul în litigiu este necesar

desfăşurării activităţii ce presupune nu numai transport de energie electrică prin

cabluri electrice, ci şi conductori electrici, stâlpi de susţinere, mijloace auto care să

transporte materiale pentru îndiguiri, garaje, canale de aducţiune, care să amplaseze

hidroagregate în centrale etc. Se conchide că terenul în litigiu este necesar pentru

întreţinerea obiectivului energetic 02 pe sectorul x

3. Prima instanţă validează titlul de proprietate al pârâtei care a fost emis în

baza unei hotărâri judecătoreşti care nu este opozabilă recurentei, nefiind

pronunţată în contradictoriu şi cu aceasta. Astfel, se arată că în procesul civil

soluţionat prin sentinţa civilă nr.2053/2007, comisia locală a depus la dosar un alt

certificat de atestare al recurentei, care nu privea terenul în litigiu, astfel că s-a

încuviinţat reconstituirea vechiul amplasament în baza concluziilor expertului V.

care a menţionat, nereal, că terenul este liber.

Analizând sentinţa instanţei de fond prin prisma criticilor aduse acesteia prin

motivele de recurs, privite unitar întrucât privesc aceleaşi linii directoare şi converg

către o soluţie unitară, tribunalul constată următoarele:

Prin decretul nr.299 din 25 septembrie 1985 au fost expropriate şi trecute în

proprietatea statului şi în administrarea directă a Întreprinderii Electrocentrale

Curtea de Argeş mai multe suprafeţe de teren din bazinul hidrografic al râului

Dâmboviţa, în scopul amenajării hidroenergetice a acestui râu.

Legislaţia ce a urmat anului 1989 a venit să definitiveze şi să delimiteze strict

proprietatea de stat, astfel că prin Legea nr.15/1990 unităţile economice de stat,

indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, între care se

înscria la acel moment şi antecesoarea recurentei, s-au organizat urmând să

funcţioneze, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub forma de regii

autonome sau societăţi comerciale, devenind proprietarele bunurilor din

patrimoniul său (art.1 şi 5 alineatele 1 din Legea nr.15/1990).

Antecesoarea recurentei era proprietara bunurilor, între care se înscria şi

terenul în litigiu, în temeiul Decretului nr.299/1985 emis de Consiliul de Stat al

Republicii Socialiste România privind exproprierea unor imobile, scoaterea din

producţia agricolă şi fondul forestier a unor terenuri, defrişarea unor suprafeţe

împădurite precum şi demolarea unor construcţii.

Capitalul social al unităţilor economice foste de stat a fost stabilit şi evaluat

prin HG nr.834/1991, în temeiul art.19 din Legea nr.15/1990.

Prin HG nr.627/2000 se înfiinţează SC Hidroelectrica SA care demarează

procedura de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate întocmai

cum prevăd disp.art.5 din HG nr.834/1991, certificat care se obţine la data de

22.02.2006.

Sentinţa civilă nr.2053/2007, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, este

obţinută de către pârâtă aproximativ un an mai târziu, astfel că emiterea titlului de

proprietate şi a procesului verbal de punere în posesie nu trebuia să se facă decât pe

un teren care se afla la acel moment la dispoziţia comunei D., terenul în litigiu

nemaifiind încă de dinainte de 1990, această operaţiune, desigur, neînsemnând

nerecunoaşterea dreptului de proprietate al Obştii ci doar valorificarea dispoziţiilor

legale potrivit cărora atunci când vechiul amplasament nu este liber reconstituirea

se face pe un altul aflat dispoziţia comisiei locale de fond funciar.

În plus, din lectura sentinţei în discuţie rezultă că reconstituirea dreptului de

proprietate în favoarea intimatei Obşti s-a dispus pe raza D., iar nu expres pe

vechiul amplasament dovedit cu actele primare.

Este adevărat că se menţionează în dispozitiv că se are în vedere expertiza

V., însă încă de atunci acest expert atestă existenţa pe terenul în litigiu a unor

construcţii – barăci – aparţinând unui terţ, în contradictoriu cu care pricina nu s-a

judecat pentru ca acesta să-şi facă apărarea şi să prezinte instanţei situaţia juridică

reală  a imobilului.

De aceste construcţii, sub numele de magazii, aminteşte şi expertul din

prezenta cauză, astfel că ele nu pot fi minimizate până la a considera că nu există. În

atare situaţie, se poate conchide că terenul în litigiu a fost afectat scopului pentru

care a fost expropriat şi nu a fost cuprins în certificatul de atestare doar fictiv,

lipsind abuziv fostul proprietar de dreptul său.

În plus, se constată că actele de proprietate ale recurentei reclamante, aşa

cum au fost acestea enumerate, acte care sunt emise anterior pârâtei, nu au fost

anulate, apărând ca emise cu respectarea normelor legale în materie.

Prin urmare, având în vedere toate cele ce preced, în temeiul art.312

C.pr.civ., tribunalul, apreciind recursul fondat, îl va admite şi va modifica sentinţa

recurată în sensul că va admite în parte acţiunea şi va dispune numai anularea

titlului de proprietate nr.139340 din 23.03.2009 şi a procesului-verbal de punere în

posesie nr.18/05.02.2009, acte emise în favoarea pârâtei Obştea Moşnenilor, HCJ

nr.87/07.09.2006 referindu-se la validarea dreptului de proprietate al intimatei

pârâte care a fost apreciată, aşa cum s-a arătat mai sus, ca temeinic şi legal dispusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite recursul formulat de petenta  S.C. HIDROELECTRICA S.A.

BUCUREŞTI-SUCURSALA HIDROCENTRALE, împotriva sentinţei civile

nr.1965/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 3094/205/2010,

intimaţi fiind OBŞTEA MOŞNENILOR, COMISIA LOCALĂ DE FOND

FUNCIAR, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ.

Modifică sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea şi dispune anularea

titlului de proprietate nr.139340 din 23.03.2009 şi a procesului-verbal de punere în

posesie nr.18/05.02.2009, acte emise în favoarea pârâtei Obştea Moşnenilor .

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2011, la Tribunalul Argeş, secţia

civilă.

Preşedinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Domenii speta

Spete similare