Alte cereri

Dosar nr. 14088/280/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1763/2011

Şedinţa publică de la 24 Mai 2011

Completul compus din:

S-a luat în examinare pentru soluţionare recursul declarat de intimata SC -

prin SC PITESTI, împotriva  sentinţei civile nr.8461 din data de 28.10.2010

pronunţată de Judecătoria Pitesti în dosarul nr., intimat-petent fiind

COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR

ARGES şi intimată G F A.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns consilier juridic O D Ş

pentru intimatul-petent, lipsind celelalte părti.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la

dosar la data de 20.05.2011 întâmpinare formulată de intimatul-petent.

Reprezentanta intimatului-petent depune la dosar delegaţie de reprezentare

şi arată că nu are cereri de formulat.

Tribunalul având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată cauza în

stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta  intimatului-petent solicită respingerea recursului ca

nedovedit. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a sancţiona

contravenţiile solicită să fie respinsă ca neîntemeiată. Arată că instanţa de fond a

dat dovada de rol activ  şi a apreciat corect cele 4 clauze ce nu sunt negociate cu

consumatorul. Solicită menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

TRIBUNALUL

La 13.07.2010 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. sesizarea

formulată de petenta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA

CONSUMATORILOR, COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA

CONSUMATORILOR  ARGES în contradictoriu cu intimaţii SC,  SC PITESTI şi  G

F A., solicitând instanţei să dispună măsurile care se impun- sancţiuni

contravenţionale şi măsuri corespunzătoare, conform art.13 din Legea 193/2000.

In motivarea sesizării s-a arătat că prin procesul verbal seria XXX nr.0019264

din 30.06.2010 (53/501/2010) reprezentanţii  COMISARIATULUI JUDEŢEAN

PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR  ARGES  au constatat că o serie de

patru clauze contractuale existente în contractul de credit nr.xxxxx/02.10.2008

dintre  SC PITESTI şi împrumutatul G F A.sunt considerate abuzive, sens în care

solicită instanţei să constate existenţa clauzelor abuzive în respectivul contract, să

aplice sancţiune contravenţională şi să dispună modificarea clauzelor abuzive.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.12 şi 13 din Legea 193/2000.

S-a ataşat procesul verbal de constatare a contravenţiei a cărei analiză se cere

(f.5-8), punctul de vedere al intimatei S.C. , sesizarea clientei G F A.către

COMISARIATUL  REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR 

ARGES, Convenţia de Credit nr. xxxxx/02.10.2008, Poliţa Complexă Pentru Daune

Materiale EUROCA S.A. emisă de GA

Intimata S.C. Piteşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea sesizării.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că prevederile pretins abuzive nu au un

asemenea caracter, toate având un fundament contractual. S-a mai invocat

împrejurarea că aşa numitul comision de risc reprezintă un comision perceput de

bancă pentru punerea creditului la dispoziţia clientului dar şi pentru acoperirea

riscurilor asumate de Bancă urmare a producerii unui eveniment viitor

(exemplificat : riscul de neîncasare a valorii asigurării, riscul de depreciere a

garanţiei etc.)

Prin sentinţa civilă nr. 8461/28.10.2010 a Judecătoriei Piteşti  s-a admis

sesizarea AGENŢIEI NATIONALE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR -

COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA  CONSUMATORILOR

ARGES ÎN CONTRADICTORIU CU INTIMAŢII S.C. PITEŞTI şi  G F A., s-a

constată ca abuzive clauzele prevăzute de pct.3 lit d) din condiţiile speciale ale

Convenţiei de credit nr.xxxxx / 02.10.2008, de secţiunea 8, pct. 8.1 lit.c) şi d) din 

Condiţiile  generale ale  Convenţiei de credit nr. xxxxx/02.10.2008, de secţiunea 10,

pct.10.2 din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. xxxxx/02.10.2008 şi de

secţiunea 3, pct.3.5 din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr.

xxxxx/02.10.2008. De asemenea a fost obligată intimata să modifice Convenţia de

credit nr. xxxxx/02.10.2008 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că la data de 01.02.2008 între S.C. PITEŞTI,

în calitate de împrumutător şi G F A., în calitate de împrumutat, s-a încheiat

Convenţia de credit nr.0165122 privind o valoare de 75.000 CHF – credit de

refinanţare. S-a mai arătat că la data de 30.06.2010 s-a înregistrat la CJPC Argeş

reclamaţia cu numărul 2307/821 (f.11-12) prin care intimata G F A.a sesizat

inserarea în convenţia de credit a mai multor clauze considerate abuzive. Sesizarea

face referire expresă la clauzele pretins abuzive, anume :obligaţia de a plăti

comisionul de risc în cuantum de 0,22 % ,  plătibil lunar pe toată perioada de

derulare a convenţiei, comision al cărui scop se suprapune cu scopul instituirii

garanţiei ipotecare;dreptul băncii împrumutătoare de a revizui rata dobânzii

curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară;

dreptul băncii de a declara scadent anticipat soldul şi  obligaţia împrumutatului de a

achita costurile efectuate de bancă, în urma unei prealabile notificări, dacă

respectivele costuri cresc din diverse motive. S-a constatat de asemenea că în baza

acestei sesizări COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA

CONSUMATORILOR  ARGES a efectuat verificări privind convenţia de credit iar

la 30.06.2010 a încheiat procesul verbal seria XXX  nr.ZZZ (nr.53/501) prin care a

constatat stipularea de clauze abuzive în contractul nr.xxxxx încheiat cu

consumatoarea G F A.reţinându-se că un număr de patru clauze au caracter abuziv,

anume clauza privind data ajustării dobânzii ( pct.3 lit.d din Condiţiile speciale ale

Convenţiei), deoarece prin manifestarea unilaterală de voinţă a băncii se poate

interveni cu privire la revizuirea ratei dobânzii curente, clauza referitoare la

declararea anticipată a scadenţei soldului în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute

(art 8.1 lit.c şi d din Condiţiile generale ale Convenţiei), clauza privind obligaţia

clientului ca în termen de 15 zile de la notificare să plătească sumele suplimentare

provenite din creşterea costurilor pe care banca le are cu acordarea creditului

(art.10.2 din Condiţiile generale ale Convenţiei) şi clauza referitoare la comisionul

de risc a cărei plată incumbă împrumutatului pe toată durata derulării contractului,

deoarece reprezintă o dublare a garanţiei reale imobiliare (ipotecă) ce însoţeşte

convenţia (pct. 5 din Condiţii speciale ale Convenţiei).

Instanţa de fond a mai constatat că prevederile clauzei contractuale din art.3

lit.d din Condiţii speciale creează un dezechilibru contractual, întrucât oferă Băncii

dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată  să fie negociată cu

clientul, acesta având doar  dreptul să fie înştiinţat, reţinându-se totodată că

exprimarea prevederii contractuale analizate, aceea privind „intervenirea unor

schimbări semnificative pe piaţa monetară”, este una extrem de generică, nu

cuprinde  niciun element pe baza căreia să se poată aprecia ce înseamnă „schimbări

semnificative” , în acest mod Banca, apreciind unilateral că s-au produs „schimbări

semnificative”, poate majora dobânda, creând, fără doar şi poate, o situaţie

defavorabilă clientului, care nu este răspunzător de eventualele fluctuaţii monetare

sau de producerea unor evenimente financiare.În ce priveşte clauza prevăzută de

art.8.1 lit.c şi d din Condiţiile generale ale Convenţiei s-a reţinut de instanţa de

fond că termenii ca „situaţii neprevăzute” , „în opinia Băncii” , „să devină

improbabil”, „situaţie neprevăzută ”, „ nu mai este  garantat corespunzător” nu

sunt în măsură să ofere posibilitatea reală şi obiectivă de a se aprecia cu privire la

temeinicia unor astfel de motive .Este evident că dacă „opinia Băncii ”  este aceea

de a declara soldul scadent anticipat, simpla invocare a intervenirii  unei aşa-zise 

„situaţii neprevăzute” (care poate fi , la urma urmei, orice situaţie neavută în vedere

încă de la momentul încheierii acordului de voinţă) conferă dreptul discreţionar

Băncii să încaseze, înainte de termen, toate sumele aferente a 300 de luni de la data

încheierii Convenţiei. S-a mai constatat de asemenea că privitor la  disp.pct.10.2 (

secţiunea 10) din Condiţiile generale ale Convenţiei, din nou, se creează un

dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, desigur, în favoarea

băncii, care, deşi funcţionează şi are ca obiect de activitate acordarea de servicii

bancare, inclusiv credite, înţelege să nu-şi asume niciun fel de riscuri ori de costuri

ci să le paseze în sarcina exclusivă a clientului. De asemenea în ce priveşte clauza de

risc s-a apreciat că punerea creditului la dispoziţia clientului nu poate fi un risc în

sine şi nu echivalează nicidecum cu riscul de neplată sau cu riscul de neexecutare a

garanţiei, deci nu pot fi încadrate în aceeaşi categorie. Punerea creditului la

dispoziţia clientului este una din activităţile specifice oricărei bănci şi, chiar dacă

banca ar dori să taxeze suplimentar această activitate, este necesar să  o negocieze,

ca existenţă şi întindere, cu clientul.

Împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs de către intimata SC, care a

arătat că sentinţa este nelegală întrucât:

1.instanţa a încălcat principiul rolului activ întrucât în mod greşit s-a

apreciat de instanţa de fond că pentru a fi calificată o clauză abuzivă o condiţie o

reprezintă nenegocierea directă întrucât aceasta reprezintă o premisă iar nu o

condiţie; s-a făcut o greşită apreciere a caracterului abuziv al clauzelor , câtă vreme

nu au fost analizate toate condiţiile prevăzute de lege;

2.instanţa de fond a încălcat principiul egalităţii părţilor în faţa instanţei

neţinând cont de faptul că intimata este o societate comercială;

3.instanţa de fond a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil

întrucât nu a luat în considerare nici un argument folosit în întâmpinare;

4.în mod greşit nu s-a reţinut că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de

a sancţiona contravenţiile;

5.în mod greşit s-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art.3 lit.d) din

Convenţia la credit, întrucât Banca a decis modificarea acestei clauze,legea permite

modificarea unilaterală a dobânzii; clauza a fost negociată şi nu creează un

dezechilibru între drepturile şi obligaţiilor părţilor; clauza priveşte obiectul

contractului şi ca urmare este exclusă din sfera de aplicare a Legii nr.193/2000;

6.în mod greşit s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de

secţiunea 8, pct. 8.1 lit.c) şi d) din  Condiţiile  generale ale  Convenţiei de credit nr.

xxxxx/02.10.2008, de secţiunea 10, pct.10.2 din Condiţiile generale ale Convenţiei

de credit nr. xxxxx/02.10.2008 şi de secţiunea 3, pct.3.5 din Condiţiile speciale ale

Convenţiei de credit nr. xxxxx/02.10.2008, întrucât acestea au fost negociate.

Tribunalul analizând recursul reţine că este nefondat pentru următoarele

considerente:

1.În ce priveşte critica privind faptul că instanţa a încălcat principiul rolului

activ tribunalul reţine că este neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 129

alin. 4 din Codul de procedură civilă, judecătorul este în drept să ceară părţilor să

prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în

întâmpinare, iar, potrivit alin. 5, are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe

care le consideră necesare, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Judecătorul nu se substituie obligaţiei părţilor în producerea probelor,

prevăzută de art. 1169 din Codul civil, iar exercitarea rolului său activ este un drept

exclusiv al acestuia, lăsat la aprecierea sa, în raport de specificitatea fiecărei cauze,

şi nu se aplică în mod automat şi obligatoriu, în orice pricină, astfel că, în situaţia în

care acesta şi-a putut forma convingerea intimă asupra cauzei, pe baza probelor

administrate de părţi, şi se poate pronunţa în consecinţă, nu mai are obligaţia legală

de a ordona alte probe.

În cauză, judecătorul fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului

administrat, concluzionând , în mod just, astfel cum se va arăta că clauzele ce au

făcut obiectul sesizării au un caracter abuziv. În plus, susţinerea conform căruia

judecătorul fondului ar fi dedus caracterul abuziv al clauzei din lipsa nenegocierii

este lipsită de suport, câtă vreme din analiza motivării sentinţei recurate rezultă că

s-a avut în vedere în stabilirea caracterului abuziv recurgerea la criteriile oferite de

art.4 din Legea nr.193/2000.

2-3.În ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de fond a încălcat principiul

egalităţii şi echităţii , tribunalul reţine că  şi aceasta este neîntemeiată în condiţiile

în care instanţa de fond a analizat susţinerile din întâmpinarea formulată,arâtând

motivele pentru care a apreciat caracterul abvuziv al clauzelor. Faptul că instanţa

de fond nu a reţinut apărările formulate prin întâmpinare nu presupune o încălcare

a principiului egalităţii părţilor, câtă vreme recurenta a avut posibilitatea de a-şi

expune apărările sale. În plus, în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor abuzive

în mod corect instanţa s-a raportat doar la criteriile prevăzute de art.4 din Legea

nr.193/2000  şi nu la faptul că recurenta este societate comercială.

4.În ce priveşte critica potrivit căreia nu s-a reţinut că în cauză a intervenit

prescripţia dreptului de a sancţiona contravenţiile, tribunalul reţine că este de

asemenea neîntemeiată. Astfel încălcarea obligaţiei legale de a nu fi inserate în

contractele de creditare, clauze abuzive reprezintă o obligaţiei continuă, astfel că

nerespectarea unei asemenea obligaţii apare ca un element constitutiv al unei

contravenţii continue, astfel cum este definită de ar.13 alin (2) teza finală din OG

nr.2/2001 privind  regimul juridic general al contravenţiilor, în care se arată că ne

aflăm în prezenţa unei contravenţii continue, în situaţia în care încălcarea

obligaţiei legale durează în timp. Nu se poate susţine că obligaţia mai sus

menţionată s-a epuizat în momentul încheierii contractului de creditare, întrucât

recurenta SC are obligaţia ca în eventualitatea în care a stipulat asemenea clauze

abuzive să le modifice astfel încât să asigure păstrarea obligaţiei continue de a nu

stipula clauze abuzive.

5.În ce priveşte critica conform căreia în mod greşit s-a constatat caracterul

abuziv al clauzei de la art.3 lit.d) din Convenţia la credit, întrucât Banca a decis

modificarea acestei clauze, legea permite modificarea unilaterală a dobânzii; clauza

a fost negociată şi nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiilor

părţilor; clauza priveşte obiectul contractului şi ca urmare este exclusă din sfera de

aplicare a Legii nr.193/2000, tribunalul reţine că este neîntemeiată pentru

următoarele considerente:

Astfel conform  Secţiunii 3, art. 3.1., intitulat marginal „Dobânda curentă”,

pct. 2 lit.c)(f.19-dosar fond) din Condiţiile Generale ale Convenţiei, „rata dobânzii

curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa

fiind menţionată în Condiţiile Speciale”.

Potrivit pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei (fila 9), rata

dobânzii curente este fixă, de 3,99% pe an. Potrivit literei d) al aceluiaşi punct, cu

privire la care intimata Comisariatul Regional pentru Protecţia Cosumatorilor Argeş

a solicitat să se constate că reprezintă o clauză abuzivă lovită de nulitate, „banca îşi

rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor

schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a

dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.

Or potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 litera a) din

Condiţiile Speciale are prevalenţă asupra art. 3.2.1 din Condiţiile Generale, acestea

din urmă trimiţând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile

speciale.

Astfel, dacă recurenta SC poate acorda, potrivit regulilor  generale,

împrumuturi fie cu rată fixă, fie cu rată variabilă, în cazul d-nei G F A., părţile au

încheiat un contract cu rata dobânzii fixă, de 3.99% pe an.

După concluzia logică de interpretare menţionată mai sus, art. 3 litera d) din

Condiţiile Speciale prevede că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii

curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară. Or,

instanţa de fond în mod corect, în aprecierea caracterului abuziv a  reţinuit că

banca nu a inserat şi interpretat această clauză în contextul schimbărilor

intervenite pe piaţa monetară, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin

introducerea unei clauze abuzive.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din

contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în caz de dubiu asupra

interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea

consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art.

983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condiţiile

Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără

informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce

au determinat o asemenea măsură.

Nu poate fi reţinută apărarea recurentei SC  conform căreia modificarea

unilaterală a contractului este în concordanţă cu teza finală a literei a) din Anexa

Legii nr. 193/2000, întrucât  legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în

contract a „motivului” în funcţie de care poate avea loc modificarea unilaterală a

contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deşi în Condiţiile Generale, Banca a

definit nu mai puţin de 28 de termeni (a se vedea secţiunea 1, denumită marginal

„Definiţii”), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari”) – nu a indicat ce

se înţelege prin „schimbări semnificative pe piaţa monetară”.

Prin  urmare în mod corect a reţinut instanţa de fond că această sintagmă din

Convenţia părţilor nu se încadrează în exigenţele literei a) din Anexă, dat fiind că

modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piaţa

financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care ne raportăm, iar Banca va

putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor

sale.

Nu se asemenea nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia erau aplicabile 

dispoziţiile literei a) alin. 2 din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, din care ar

rezulta, în interpretarea sa, că regulile interdicţiei modificării unilaterale a

contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare, întrucât  aplicând

legea în lumina textului şi finalităţii directivei, din interpretarea sistematică a

literei a) rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziţie derogatorie de la alin. 1, dat

fiind că legea menţine în sarcina furnizorului de servicii financiare obligaţia de a

„îşi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii”, în condiţiile unei „motivaţii

întemeiate” şi implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiţii.

În plus, aliniatul 2 menţionează în teza finală libertatea consumatorului de a

rezilia imediat contractul. Or, părţile nu au prevăzut în contract o asemenea

posibilitate şi nici Banca nu l-a notificat pe consumator în consecinţă. Banca nu

poate invoca o dispoziţie contractuală numai în privinţa drepturilor pe care i le-ar

recunoaşte, fără a îşi îndeplini în mod corespunzător propriile obligaţii, legale sau

contractuale.

Or, clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) şi definirea termenilor

(„motivaţiile întemeiate”) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere

posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de

modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi

oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a modifica dobânda, iar clauza

analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată,

posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

Împrejurarea că art. 3 litera d) nu ar fi fost negociat direct cu reclamantul-

consumator nu constituie, prin ea însăşi, un motiv de nulitate a clauzei şi de

apreciere a ei ca fiind abuzivă. Legea prevede o asemenea sancţiune numai în cazul

în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art.

4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu

consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte

prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor

bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ dintre părţi tribunalul reţine

că, nu rezultă din niciun înscris de la dosar că Banca şi-ar fi asumat în egală măsură

un minim risc decurgând din evoluţia pieţei monetare. În măsura în Banca

interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor

care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl

lipseşte pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele

teoriei impreviziunii şi este contrară cerinţelor bunei-credinţe.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia clauza mai sus menţionată ar fi

exclusă de sub incidenţa legii, este de constatat că potrivit art.4 alin (6) din Legea

nr.193/2000, doar clauza privind cuantumul dobânzii stabilită prin convenţia de

credit nu poate fi considerată abuzivă şi nu clauza prin care se permite modificarea

unilaterală a dobânzii de către recurentă.

În consecinţă, în mod corect a apreciat instanţa de fond că art. 3 lit. d din

Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. ZZZZZ/18.12.2009 reprezintă o

clauză ce încălcă drepturile consumatorului care a intrat în raporturi contractuale

cu pârâta SC în cadrul unui contract de împrumut cu dobânda fixă – ca modalitate

răspândită de acordare a creditelor.

6.În ce priveşte critica conform căreia în mod greşit s-a constatat caracterul

abuziv al clauzelor prevăzute de secţiunea 8, pct. 8.1 lit.c) şi d) din  Condiţiile 

generale ale  Convenţiei de credit nr.XXXXX /02.10.2008, de secţiunea 10, pct.10.2

din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. XXXXX/02.10.2008 şi de

secţiunea 3, pct.3.5 din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr.

0165122/02.10.2008, tribunalul reţine că este de asemene neîntemeiată

A)  În ce priveşte clauza art. 8.1.lit. e şi d din  Condiţiile generale ( care

prevăd că în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia Băncii, face să

devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate,

respectiv în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia

Băncii, creditul acordat nu ai este garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe

baza unei modificări transmise Împrumutatului, Codebitorului şi Garantului, să

declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună

cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii conform

Convenţiei), în mod just  apreciat instanţa de fond că aceste clauze, pentru a nu fi

abuzive, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, în sensul arătat

anterior, concluzionându-se în mod întemeiat că formulările cuprinse în clauzele

analizate, respectiv, situaţie neprevăzută”, în opinia Băncii”, să devină improbabil”,

garantat corespunzător”,  sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator

independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate,

aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul

creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea  legalităţii unei

astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza

analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată,

posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

B)În ce priveşte clauza prevăzută de art. 10.2 din Condiţiile generale (unde

se arată că în oricare din cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1,

costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit 

cresc, Împrumutatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a

fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru

creşterea costurilor), în mod legal a apreciat, de asemenea , instanţa de fond că o

astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-

credinţe , un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel

încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în

loc ca eventuala creştere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de

aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între Bancă şi client, acesta din urmă este

obligat să acopere toată suma.

C)În ce priveşte clauza privind comisionul de risc prevăzut de pct.3.5 din

Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. XXXXX/02.10.2008 raportat la art.5

5 pct. 1 lit. a) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit (care prevăd plata

unui comision de risc de 0,22 %, aplicat la soldul creditului, lunar, la scadenţă, pe

toată perioada de derulare a creanţei), în mod corect a reţinut instanţa de fond că

această clauză este şi ea abuzivă, deoarece nu a fost negociată direct cu

consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutaţii să

aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un

dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru

împrumutul respectiv , debitoarea G F A. au mai garantat cu o ipotecă de rang I

asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii (f.27), astfel

încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care

nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se  achită integral creditul, conform ratelor

lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal,

acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral

creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nicio

clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce

creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate.

În acest sens, tribunalul reţine că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai

mari decât cele care ar fi putut fi  acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar

fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea

dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc,

nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă, fără

nicio problemă.

Trebuie subliniat ca art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea

riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca

împrumutătorii sunt obligaţi sa informeze clienţii prin menţionarea posibilităţii

modificării, in sensul majorării, a sumelor datorate, in cazul materializării riscului

valutar, a riscului de rata a dobânzii ori in cazul creşterii costului creditului

provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului

prevăzute in contract. In primul rând, trebuie observat ca Regulamentul vorbeşte

despre materializarea riscului, in defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din

start ideea ca ar fi permisa încasarea de către banca in cazul opus, a unor sume care

sa ii acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune băncii obligaţia

informării fiecărui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispoziţii

contractuale) cu privire la posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora in

temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului

valutar sau a celui de rata a dobânzii (in cazul in care acestea se produc in

defavoarea împrumutaţilor) sau (ii) creşterii costului creditului provenind din

comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract.

La rândul sau, art. 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de

credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituţiilor de credit, tot in

scopul diminuării riscului “sa isi organizeze activitatea de creditare astfel încât sa

asigure separarea clara si efectiva a funcţiei de promovare si vânzare a produselor

de creditare de funcţia de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.”

Pentru considerentele expuse, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata SC cu sediul în Piteşti, 

Judeţul Argeş şi  G F A.domiciliată în  , judeţul Argeş  împotriva  sentinţei civile

nr.8461 din data de 28.10.2010 pronunţată de Judecatoria Pitesti în dosarul

nr.14088/280/2010, intimat-petent fiind COMISARIATUL REGIONAL PENTRU

PROTECTIA CONSUMATORILOR ARGES şi G F A.domiciliată în  Piteştijudeţul

Argeş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 24 Mai 2011

10

1

Domenii speta

Spete similare