Dosar nr. 367/828/2011
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1390/2011
Şedinţa publică de la 19 Aprilie 2011
Completul compus din:
S-a luat în examinare pentru soluţionare recursul declarat de creditorii L M
R şi L N M, împotriva încheierii din data de 01.03.2011 pronunţată de Judecatoria
Topoloveni în dosarul nr.367/828/2011, intimaţi-debitori fiind C G şi C A.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părtilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile
asupra recursului au avut loc în şedinţa publică din data de 05 Aprilie 2011,
susţinerile părtilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din aceea
dată şi care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de faţă,
Constată că prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de
28.02.2011 sub nr.367/828/2011, la cererea creditorilor L M R şi L N M, „I I” a
solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor C G şi C A în baza
titlului executoriu - contract de promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare
autentificat sub nr.1263/27.07.2009 de către B.N.P. „I G”, modificat prin actele
adiţionale autentificate sub nr. 250/16.02.2010 şi sub nr. 1185/16.08.2010 de către
B.N.P. „I G”.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Prin încheierea din data de 01.03.2011 pronunţată de Judecătoria Topoloveni
s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de B.E.J. „I I” pentru
creditorii L M R şi L N M ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei s-a arătat că prin contractul de promisiune bilaterală
de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1263/27.07.2009 de către B.N.P. „I G”
(f. 5, 8), debitorii C G şi C A, în calitate de promitenţi - vânzători, şi-au asumat
obligaţia de a transmite creditorilor L R şi L N M, în calitate de promitenţi –
cumpărători, dreptul de proprietate asupra apartamentului (garsonierei), judeţul
Argeş, stabilind ca încheierea contractului de vânzare – cumpărare în formă
autentică să aibă loc la data de 15.02.2010, dată până la care debitorii urmau să
restituie integral creditul primit de la Banca Comercială Română S.A. prin
contractul de credit nr. 2008107383/11.04.2008 şi să radieze ipoteca aferentă din
cartea funciară. Părţile au convenit ca preţul vânzării să fie 30.000 euro, la data
încheierii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare creditorii plătind un avans
de 5000 euro. De asemenea, părţile au stabilit ca, în situaţia în care debitorii s-ar
răzgândi şi nu s-ar mai prezenta în vederea încheierii contractului de vânzare -
cumpărare în formă autentică, contractul de promisiune bilaterală de vânzare –
cumpărare „să constituie titlul executoriu precum o hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă pentru suma reprezentând de cinci ori suma primită drept
avans [5000 euro] până la data convenită”, după expirarea perioadei de încheiere a
actului autentic (15 februarie 2010), dovedită cu încheierea procesului – verbal al
notarului public de certificare a lipsei celorlalte părţi, creditorii urmând a pune în
executare contractul de promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare asupra
bunurilor mobile/imobile ale debitorilor. S-a mai reţinut că prin două acte
adiţionale la contractul de promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare anterior
identificat, acte autentificate sub nr. 250/16.02.2010 (f. 6) şi, respectiv sub nr.
1185/16.08.2010 (f. 7) la B.N.P. „IG”, părţile au amânat succesiv data încheierii
contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică la datele de 16.08.2010 şi,
respectiv, 16.02.2011.
S-a mai considerat de către instanţa de fond că pentru a fi putea fi pus în
executare contractul de promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare
(antecontractul de vânzare - cumpărare) autentificat sub nr.1263/27.07.2009 de
către B.N.P. „I G” (f. 5, 8) împotriva debitorilor (promitenţilor vânzători) pentru
suma reprezentând de cinci ori suma primită de aceştia drept avans [5 x 5000 euro],
este necesar ca, în prealabil, să se constate că actul de vânzare – cumpărare
preconizat nu a fost încheiat la data de 16.02.2011 din vina debitorilor
(promitenţilor - vânzători), întrucât doar în acest caz creanţa pretinsă de creditori
devine certă, lichidă şi exigibilă, potrivit art. 379 C.proc.civ., iar antecontractul de
vânzare – cumpărare constituie titlu executoriu potrivit art. 66 din Legea nr.
36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale. S-a mai apreciat că problema
existenţei sau nu a unei culpe a debitorilor în neîndeplinirea obligaţiei de încheiere
a contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică nu poate fi dezbătută în
cadrul procedurii privind încuviinţarea executării silite împotriva acestora,
soluţionarea cererii creditorilor având loc în condiţii de necontradictorialitate şi
fără citarea părţilor. Totodată s-a mai arătat că menţiunea inserată în antecontractul
de vânzare – cumpărare, potrivit căreia această convenţie „constituie titlul
executoriu precum o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru suma
reprezentând de cinci ori suma primită drept avans”, nu atribuie acesteia în mod
automat putere de titlu executoriu, deoarece acest caracter poate fi conferit doar de
lege, nu şi prin convenţia părţilor.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs creditorii L M R şi L N M care
au arătat că încheierea este nelegală pentru următoarele considerente:
1.instanţa a realizat o greşită interpretare a actului dedus judecăţii în
condiţiile în care în promisiune s-a prevăzut că se va restitui de 5 ori avansul
achitat, ceea ce semnifică că se va restitui de 5 ori toate sumele achitate până la data
autentificării contractului de vânzare-cumpărare;
2. în mod greşit a apreciat instanţa de fond că pentru a se dispune punerea în
executare a promisiunii de vânzare-cumpărare este necesar să se constate , în
prealabil, culpa debitorilor întrucât trebuie dovedit doar că aceştia nu s-au
prezenta la notariat;
3.în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că problema culpei nu
poate fi analizată în cadrul procedurii încuviinţării executării silite;
4.în mod greşit s-a apreciat că menţiunea din contract prin care se caracter
executoriu ar fi lipsită de eficienţă juridică;
5. în mod greşit s-a apreciat de instanţă de fond că creanţa pretinsă nu ar fi
certă, lichidă şi exigibilă.
Tribunalul analizând recursul reţine că acesta este nefundat pentru
următoarele considerente:
1.În ce priveşte critica privind greşita interpretare actului juridic dedus
judecăţii, respectiv a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub
nr.250/16.02.2010 (f.5-6, dosar fond) tribunalul reţine că este neîntemeiată. Astfel
potrivit art.982 c.civ. toate clauzele unei convenţii se interpretează unele prin
altele. Or, în cauză astfel cum rezultă din simpla lecturare a promisiunii de
vânzare-cumpărare mai sus menţionată, rezultă că s-a instituit în sarcina
promitenţilor-vânzători obligaţia de a restitui de 5 ori avansul primit, care potrivit
contractului a fost de 5000 euro, restul de 25.000 euro ,reprezentând diferenţă de
preţ, care urma a fi plătit în 72 de rate. Or, în mod corect a reţinut instanţa de fond
că în virtutea clauzei mai sus arătate, recurenţii pot solicita doar suma de 25.000
euro, reprezentând de 5 ori avansul achitat de 5000 euro.
2-5.Criticile recurenţilor privind greşita aplicare a legii de către instanţa de
fond este neîntemeiată. Astfel art.66 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi a
activităţii notariale prevede că „actul autentificat de notarul public care constată o
creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii
acesteia”.Iar, potrivit art.372 c.proc.civ.,executarea silită se va efectua numai în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau a unui alt înscris care, potrivit legii,
constituie titlu executoriu.
În cauză prin promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare autentificat
sub nr. 1263/27.07.2009 părţile au cuprins o clauză de dezicere, în temeiul căreia s-
a conferit ambelor părţi contractante dreptul de a denunţa (desfiinţa) unilateral
contractul pe care l-au încheiat în schimbul unei sume de bani (de 5 ori avansul în
cazul în care dezicerea provenea din partea promitenţilor-vânzători), denumită
dezicere, achitată cocontractantului său. Desfiinţarea unilaterală a unui contract
prin dezicere este un drept potestativ care îşi are izvorul în acordul iniţial de voinţă
al părţilor, astfel încât nu mai depinde în niciun fel de voinţa celeilalte părţi
contractante, aceasta neputând împiedica, în nici un mod desfiinţarea contractului.
Esenţa clauzei de dezicere constă în faptul că beneficiarul acesteia are la dispoziţie
un timp de reflecţie pentru analizarea consecinţelor contractului încheiat, în final
având dreptul de a-şi retrage unilateral consimţământul dat, desfiinţând astfel
contractul, ea neconstituind o excepţie de la principiul irevocabilităţii unilaterale a
contractelor sinalagmatice, avându-şi originea chiar în voinţa părţilor, cu atât mai
mult cu cât aceasta a fost stipulată în mod neechivoc de către părţi în contract.
Totodată, facultatea de dezicere este discreţionară, putând fi exercitată fără a fi
necesară justificarea ei, ea neputând fi privită nici ca o condiţie suspensivă şi nici ca
o condiţie rezolutorie, fiind parte integrantă a consimţământului, adică a unui
element esenţial (de validitate) al contractului, fără de care acesta nu putea lua
naştere în mod valabil.
În mod corect, a apreciat instanţa de fond că creanţa pretinsă de către
recurenţii L M R şi L N M, nu are un caracter cert, nefiind întrunite cerinţele
art.66 din Legea nr.36/1995 raportat la art.372 c.proc.civ. Astfel pentru ca creanţa
reprezentând despăgubiri achitate în cazul activării clauzei de dezicere să fie certă
este necesar ca să rezulte, în mod neîndoielnic, voinţa părţii de a se prevala de
clauza de dezicere. Astfel simpla împrejurare a neprezentării unei părţi la
încheierea în formă autentificată a contractului de vânzare-cumpărare nu are
semnificaţia activării cauzei de dezicere, întrucât o asemenea împrejurare este
echivocă, lipsa părţii putându-se datora şi unor altor motive, în afara de acela că a
înţeles să se prevaleze de clauza de dezicere.
Or, în speţă astfel cum rezultă din conţinutul încheierii de certificare
nr.554/6.02.2011 (f.4-dosar fond), încheierea contractului de vânzare-cumpărare în
formă autentificată nu a fost posibilă datorită neachitării creditului la Banca
Comercială Română şi a faptului că garsoniera, ce a făcut obiectul promisiunii de
vânzare-cumpărare a făcut obiectul unei executării silite imobiliare iniţiată de
creditoarea P M. Prin urmare, nu a rezultat în cauză că neîncheierea contractului
de vânzare-cumpărare nu a fost posibilă ca urmare a activării clauzei de dezicere de
către promitenţii-vânzători C G şi C A, respectiv ca urmare a răzgândirii acestora,
ci ca urmare a unor alte împrejurări care nu se circumscriu noţiunii de dezicere. În
atare condiţii, în mod just, a apreciat instanţa de fond, că creanţa de 25.000 euro nu
are un caracter cert, urmând ca promitenţii-cumpărători să acţioneze potrivit
dreptului comun, prin mijloacele procesuale pentru repararea prejudiciului cauzat
prin neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, aspect care nu poate fi
soluţionat în procedura necontencioasă a încuviinţării executării silite.
De asemenea este neîntemeiată şi critica potrivit căreia instanţa de fond a
pronunţat soluţia fără a lua în considerare convenţia părţilor prin care s-a conferit
valoare executorie creanţei reprezentând de 5 ori avansul plătit. Astfel titlurile
executorii sunt numai acelea care au caracter în virtutea unor reglementări legale
exprese, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art.372 c.proc.civ., voinţa părţilor fiind
subordonată, prevederilor legale imperative. Aşa fiind, părţile nu pot, prin acordul
lor, să creeze noi categorii de înscrisuri autentice sau de titluri executorii,
principiul autonomiei de voinţă neavând caracter absolut, dimpotrivă, fiind
circumscris principiului legalităţii convenţiilor consacrat de art.969 c.civ.Este
adevărat că raportul execuţional, este prin definiţie, un raport «inter partes»:
creditor urmăritor şi debitor urmărit, însă prin semnificaţiile şi implicaţiile sale,
raportul execuţional depăşeşte sfera interesul strict privat, interferând sub mai
multe aspecte cu interesul general, în condiţiile în care titlul executoriu are vocaţia
implicării forţei de constrângere a statului pentru aducerea lui la împlinire. Or, câtă
vreme astfel cum s-a arătat creanţa nu avea un caracter cert , nefiind incidente
dispoziţiile art.66 din Legea nr.36/1995, convenţia părţilor prin care s-a conferit
caracter de titlul executoriu clauzei de dezicere nu este legală, fiind încheiată cu
încălcarea art.969 c.civ. raportat la art.5 c.civ..
Pentru considerentele expuse, tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. va
respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorii L M R şi L N M ambii
cu domiciliul în judeţul Argeş împotriva încheierii din data de 01.03.2011
pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr.367/828/2011, intimaţi-debitori
fiind C G şi C A, ambii cu domiciliul în judeţul Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 Aprilie 2011.
1
Judecătoria Constanța
Evacuare RAEDPP
Tribunalul Arad
Încuviinţare executare silită
Curtea de Apel Târgu Mureș
Întroducerea în cuprinsul Legii 64/1995 rep. a textului art. 140 alin. 2 este interpretat diferit de creditorii bugetari pe de o parte şi de judecătorul sindic, administrator sau lichidator judiciar pe de altă parte . Legiuitorul a avut intenţia de a...
Judecătoria Craiova
INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI INCHISORII art. 592 C.p.p.
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
EXECUTARE SILITĂ