Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr . 13412/180/ 20.08.2009 petentul DC a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună reabilitarea judecătorească privind pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 819/10.05.1991 a Judecătoriei Bacău definitivă la 15.08.1991 prin decizia penală nr. 571/1991 a Tribunalului Bacău .
În motivarea cererii petentul arată că de la data rămânerii definitive a sentinţei penale menţionate nu a mai săvârşit alte infracţiuni , a avut un comportament corect în societate , si-a câştigat existenţa din venituri obţinute în mod licit şi a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat. Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine :Prin sentinţa penală nr. 819/10.05.1991 a Judecătoriei Bacău petentul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 CPen .
Sentinţa penală nr. 819/10.05.1991a Judecătoriei Bacău a rămas definitivă la data de 15.08.1991 prin respingerea recursului.Potrivit art. 135 alin 1 lit a CPen ,condamnatul poate fi reabilitat , la cerere , de instanţa judecătorească în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani , după trecerea unui termen de 5 ani , la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate .
Potrivit art. 136 Cpen termenele prevăzute de art. 135 Cpen se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris .
Petentul a început executarea pedepsei la data de 06.11.1990, a fost eliberat condiţionat la data de 04.05.1994, cu un rest de 1462 zile, aceasta sfârşindu-se la data de 05.05.1998, dată de la care a început să curgă termenul de reabilitare judecătorească de 8 ani şi 9 luni, acesta împlinindu-se la data de 05.02.2007.
Din fişa de cazier judiciar declaraţia martorului EC şi din înscrisurile de la fl. 31-32 dosar, rezultă că petentul de la data rămânerii definitive a sentinţei penale susmenţionate nu a mai săvârşit alte infracţiuni , a avut un comportament corect în societate , si-a câştigat existenţa din venituri obţinute în mod licit prin muncă şi a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat.
Pentru considerentele expuse instanţa va admite cererea şi va dispune reabilitarea judecătorească a petentului.
Judecătoria Iași
Cerere de reabilitare judecătorească. Neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 168 lit. b Cod penal
Tribunalul Prahova
Dispunerea reabilitării judecătoreşti cu privire la pedeapsa cu închisoare, cu executare la locul de muncă
Tribunalul Iași
Recurs nefondat. Reabilitare judecătorească. Caracterul indivizibil al reabilitării judecătoreşti. Modalitatea de calcul a termenului de reabilitare în cazul condamnărilor succesive şi data de la care începe să curgă acest termen.
Judecătoria Caracal
Reabilitare judecatoreasca
Curtea de Apel Suceava
REABILITARE JUDECATOREASCA. REABILITARE DE DREPT – DATA DE LA CARE INCEPE SA CURGA