În speţă, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.825.000 euro pentru perioada de 10 ani cât a fost deţinut politic.
Tribunalul a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că jocul combinat al deciziilor Curţii Constituţionale a României (nr.1354, 1358 şi 1360 din 2010) şi al efectului acestora (general-obligatoriu şi pentru viitor, potrivit art.147 din Constituţie) face ca, în prezent, să nu mai existe temei juridic pentru despăgubirea reclamantului (deşi temeiul faptic există necontestat).
Curtea de Apel Alba Iulia
Legea nr. 221/2009. Deportările/strămutările în URSS pe motiv de apartenenţă etnică (a etnicilor germani) nu intră sub incidenţa acestei legi şi nu au caracter politic.
Tribunalul Botoșani
Răspunderea civilă a asigurătorului. Limite. Despăgubiri, penalităţi
Curtea de Apel Iași
Acţiune în constatarea caracterului politic al condamnării
Curtea de Apel Târgu Mureș
Lipsa concluziilor pe fond din încheierea de şedinţă. Consecinţe.
Tribunalul București
Pretenţii – Legea nr. 221/2009