Fond funciar

Sentinţă civilă 3259 din 31.10.2011


fond funciar

Dosar nr. /223/2011

Operator de date cu caracter personal nr.5695

 R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂCĂŞANI, JUDEŢUL VÂLCEA

Î N C H E I E R E

Şedinţa publică din 24  octombrie 2011

PREŞEDINTE -  ,  judecător

GREFIER -  …………….

Pe rol  este  judecarea cauzei civile , având ca obiect fond funciar, privind pe reclamanţii …şi ……şi pe pârâţii…..,……...

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au răspuns reclamanţii …………..şi pârâtul…………,  lipsind pârâtele……………..

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul reclamanţilor  avocat …………….şi apărătorul pârâtului avocat ….nu  mai au  cereri de formulat şi nici probe de solicitat.

Instanţa constatând  procesul în stare de  judecată, acordă cuvântul în fond.

Apărătorul reclamanţilor  avocat ….având cuvântul solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, să se constare nulitatea titlului de proprietate nr…………. emis la data de 26.09.1999 şi a procesului verbal care a stat la baza emiterii acestui titlu, emise pe numele lui……, ca urmare a constituirii dreptului de proprietate  asupra terenurilor pentru suprafaţa de 5014 m.p. , situată în intravilanul comunei Suteşti şi obligarea pârâtei ……să înainteze documentaţia necesară către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate pe numele moştenitorilor defunctei….. Va  depune concluzii scrise.

Avocat …..având cuvântul pentru pârâtul  ….,  solicită respingerea acţiunii şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, pentru că terenul în litigiu  este  aferent gospodăriei pârâtului şi imobilul a figurat în registrul agricol  pe numele pârâtului. Va depune concluzii scrise.

INSTANŢA:

Având nevoie de timp  pentru ca apărătorul reclamanţilor şi apărătorul pârâtului Nistor St. Ştefan să depună concluzi scrise, urmează a dispune  amânarea pronunţării.

DISPUNE:

Amână pronunţarea şi acordă  termen  la 31 octombrie 2011, pentru când : pune în vedere apărătorul reclamanţilor şi apărătorul pârâtului ……să depună concluzi scrise.

Cu drept de recurs odată cu fondul.

Pronunţată în şedinţa publică din 24  octombrie 2011

PREŞEDINTE, GREFIER,

 

Dosar nr. /223/2011

Operator de date cu caracter personal nr.5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI - JUDEŢUL VÂLCEA

SENTINŢA  CIVILĂ  NR. 3259

Şedinţa publică de la 31 octombrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE - …….., JUDECĂTOR

GREFIER- ……

Pe rol  este  pronunţarea cauzei civile, având ca obiect fond funciar, privind pe reclamanţii……, ……, ambii cu domiciliul ales la cabinet avocat ……..şi pe pârâţii………..,…………………………..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, nu  au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in şedinţa publica din 24 octombrie 2011,  fiind consemnate in încheierea de şedinţa din acea zi, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru ca apărătorii părţilor să depună concluzii scrise a dispus amânarea pronunţării  la data  de 31  octombrie 2011.

 I N S T A N T A :

Deliberând,constată următoare :

La data de 1 martie 2011 sub nr. 1184/223/2011, s-a înregistrat acţiunea civilă având ca obiect nulitate titlu formulată de reclamanţii ………….şi…………….., ………….., împotriva pârâţilor…………………, ……………., prin care solicită nulitatea absolută a titlului de proprietate nr., 464/47054, emis la data de 26 august 1999, a procesului verbal de punere în posesie ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate pe numele lui…………., ca urmare a constituirii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 5014 m.p., situat în intravilanul comunei…………...

În fapt, reclamanţii sunt fii pârâtului …..care a fost căsătorit cu……………, mama reclamanţilor, decedată la data de 19 iulie 2001.

Mama reclamanţilor……………, trebuia să beneficieze de emiterea titlului de proprietate contestat prin reconstituirea dreptului de proprietate, nu prin constituire ca persoană ce a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în calitate de moştenitoare, fiică a autorului…………….

Titlul de proprietate a fot emis în mod eronat pe numele pârâtului cu încălcarea prevederilor Lgii 18/1991, respectiv, a art. 8, 10, 11,12 şi 13.

Pârâtului în mod nelegal i s-a constituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5014 m.p. ce a aparţinut tatălui soţiei sale, suprafaţă pentru care soţia a formulat cerere de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991.

Pârâtul nu avea calitatea de moştenitor al autorului …………………şi nici nu figura în registrul agricol ca fiind beneficiar al suprafeţei respective.

Pârâtului nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi i s-a constituit acest drept pe vechiul amplasament.

Comisia pentru aplicarea Legii 18/1991 Suteşti a invalidat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5014 m.p. din anexa 3, poziţia 41, sat Mazili cu privire la autorul…., validând această suprafaţă pârâtului, invalidarea nu putea fi făcută ca urmare a faptului că moştenitoarea fiica acestuia …………..a formulat cerere de reconstituirea dreptului de proprietate.

S-a anexat în copie titlul de proprietate nr. 464/47054 din 26 august 1999, proces verbal de punere în posesie, acte de stare civilă ale reclamanţilor, actul de deces al lui Nistor Elena, certificat de naştere şi căsătorie ale lui…………., copia registrului agricol al autorului……………., adresa nr.1920 din 11 decembrie 1998 a Primăriei Suteşti, adresa de validare a lui …………..prin invalidarea dreptului de proprietate a lui…………..

În cauză s-a administra proba cu înscrisuri şi interogatorii.

Din probele administrate rezultă următoarele:

Autorul ………………a deţinut în perioada 1959-1962, teren pe raza comunei Sauteşti, aşa cum rezultă din copia registrului agricol (f.20 dosar), s-a înscris cu el în CAP, conform cererii (f.64 dosar), moştenitoarea autorului -…………….a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin cererea înregistrată la nr. 1529 din 19,03.1991 şi declaraţia dată (f.63,62 dosar), Comisia comunală a făcut propunerea de validare a moştenitoarei………... Pe anexa 3, poziţia 41,(f.55 dosar), cu suprafaţa de 0,84 ha în care este inclusă şi suprafaţa de 5014 m.p.

Ulterior, Comisia locală de fond funciar ……….., cu adresa nr. 1920 din 11.12.1998 a propus Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate invalidarea moştenitoarei autorului ………….din anexa 3 şi trecerea ca moştenitor a lui ……………care este soţul moştenitoarei, poziţia 22 de la f.18 dosar, în baza celei de a II-a validări s-a întocmit de către Comisia comunală procesul verbal de punere în posesie f.8 dosar, s-a înaintat documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pe numele lui-…………….., ……………….., la data de 20.08,.1999, prin constituirea dreptului de proprietate pe numele acestuia pentru suprafaţa de 5.014 m.p.

Din actele prezentate la dosar, rezultă că pârtul ………… nu a formulat la Comisia comunală Suteşti, cerere pentru reconstituirea sau constituirea dreptului ……….de proprietate, nu s-a înscris cu terenul în CAP, nu a avut rol agricol în perioada 1959-1963.

Pârâtul Nistor Ştefan apare cu rol agricol în perioada 1971-1974 (f.76 dosar) în perioada colectivizării, deci nu a deţinut teren înainte de colectivizare.

Art.8 din Lg. 18/1991, precizează că reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere de prevederile Lg. 18/1991, beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sau cărora li s-a preluat în orice mod terenul, iar în caz de deces moştenitorilor acestora.

Art.11din Lg. 18/1991, precizează că suprafaţa adusă în CAP este cea care rezultă din actele de proprietate: Carte funciară, cadastru, cerere de înscriere în CAP, registrul agricol la data intrării în cooperativă.

Art. 13 din Lg. 18, precizează calitatea de moştenitor, se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârilor judecătoreşti definitive ori în lipsa acestora prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.

Art. 24 din Lg. 18/1991, reglementează modul de constituire a dreptului de proprietate, terenurile care fac obiectul dreptului de constituire a dreptului de proprietate sunt cele care au fost atribuite de cooperativă în vederea construirii de locuinţe în baza unui act de dare cu plată sau lot în folosinţă.

Pentru a beneficia de constituirea dreptului de proprietate sunt necesare îndeplinirea cumulativă a condiţiilor : existenţa unui act de atribuire a terenului, acte care să provină de la CAP şi persoanele care au primit astfel de loturi să-şi fi edificat, casa de locuit şi anexele gospodăreşti.

Având în vedere probele de la dosar şi textele de lege menţionate, instanţa va admite acţiunea, va constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.464/47054 din 26 august 1999 a procesului verbal de punere în posesie şi va obliga Comisia comunală Suteşti pentru aplicarea Legii 18/1991, să pună în posesie pe moştenitoarea autorului …..lena cu suprafaţa de 5014 m.p. teren, să înainteze documentaţia către Comisia judeţeană în vederea emiterii titlului de proprietate pe considerentele:

Comisia comunală a încălcat prevederile art. 8  din Legea nr. 18/1991 deoarece pârâtul …nu a formulat cerere de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate, cererea de reconstituire fiind formulată de moştenitoarea………., pârâtul ……….nu este moştenitor legal al autorului-……………...

S-au încălcat prevederile art. 11 din Lg., 18/1991 deoarece pârâul nu s-a înscris cu teren în CAP, nu a avut rol agricol în anul de referinţă 1962, rolul agricol al său este din anul 1971, dar nu se precizează de unde provine terenul.

S-au încălcat prevederile art.13 din Lg. 18/1991 întrucât s-a constituit dreptul de proprietate unei persoane care nu are calitatea de moştenitor a autorului…………...

S-au încălcat prevederile art. 24 din Lg. 18/1991 în sensul că pârâtul nu a formulat cerere de reconstituire sau constituirea dreptului de proprietate, nu a făcut dovada că terenul a fost dobândit cu acte de dare cu plată sau că a fost atribuit ca lot în vederea edificării casei şi anexelor gospodăreşti.

Comisia comunală de fond funciar-….., greşit a propus invalidarea moşteniotoarei …………..din anexa 3 şi trecerea pârâtului ca titular al dreptului de proprietate prin constituire pentru suprafaţa de 5014 m.p.

PENTRU ACESTE M OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii…………………., împotriva pârâţilor……………………...

Constată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 464/47054, emis la data de 26 august 1999, precum şi a procesului verbal de punere în posesie ce a stat la baza emiterii dreptului de proprietate (f.9 dosar), pe numele lui…………….

Obligă Comisia comunală ……pentru aplicarea Legii 18/1991 să procedeze la o nouă punere în posesie a moştenitoarei ……………….prin întocmirea procesului verbal de punere în posesie şi înaintarea documentaţiei necesare Comisie judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate pentru suprafaţa de 5014 m.p., pe numele autoarei …………în calitate de moştenitoare a autorului……………..

Obligă Comisia judeţeană să emită un nou titlu de proprietate.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 31 octombrie 2011 la sediul Judecătoriei Drăgăşani.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Red.M.N.

Tehnored.M.L.

Ex.7