Prin sentinţa civilă nr. 1092/20.05.2009 a Judecătoriei Fălticeni s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta BM în contradictoriu cu pârâţii Comisia jud Suceava şi Comisia locală de fond funciar Fântâna Mare şi BG, s-a constatat nulitatea absolută a adeverinţei nr. 2/2/1991 în sensul excluderii numitului BVV şi s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 952/194 emis de către comisia jud. Suceava în sensul excluderii numitului BVV. Prin acţiunea introdusă pe rolul instanţei, reclamanta BM a solicitat să se constate nulitatea absolută a adeverinţei de proprietate nr. 2/2/1991 şi a TP nr. 952/2004 în sensul excluderii numitului BVV şi a includerii sale în titlul de proprietate menţionat deoarece a dobândit în calitate de moştenitoare a defuncţilor TO şi TC suprafaţa de 3600 mp teren la locul Grădină, iar după formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate i s-a eliberat TP nr. 952/15.02.2004 pe numele soţului său ea nefiind evidenţiată pe acest titlul deşi este singura îndreptăţită la terenul dobândit prin actul de partaj.
Instanţa a reţinut că suprafaţa de 4400 mp teren identificată prin raportul de expertiză întocmit de către expert CA a aparţinut reclamantei şi autoarei acesteia şi a fost înscrisă în registrul agricol anii 1959-1962 pe numele soţului reclamantei din eroare deşi acesta nu era îndreptăţit la reconstituire aşa cum a rezultat şi din declaraţiile martorului LG.
Judecătoria Hârlău
Sentinta civila
Judecătoria Slatina
Fond funciar respins prin neapelare
Tribunalul Bacău
Fond funciar
Judecătoria Bistrița
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta B.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii C.M.S.D.P.T.B., C.J.S.D.P.P.T. Bistriţa-Năsăud, P.A. şi P.M., să se constate că din masa succesorală a autorului reclamantei
Tribunalul Bistrița Năsăud
Proprietate dobândită în temeiul legilor fondului funciar. Grăniţuire.