Prin sentinţa civilă nr. 1329/16.06.2009 a Judecătoriei Fălticeni s-a admis în parte cererea având ca obiect restituire metale preţioase formulată de către reclamantul SI în contradictoriu cu pârâtul Statul Român şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea a 28,10 grame de aur in aferent a 2 monede de aur confiscate pe numele SG II în echivalent în lei la data plăţii la preţul practicat de BNR, cu respingerea celorlalte capete de cerere ca nefondate precum şi a solicitării de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Prin acţiunea introdusă pe rolul instanţei, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata diferenţei de valoare pentru preţul a 19 monede de aur şi suma de bani plătită cu titlul de despăgubiri reactualizată motivând că autoului său SG II i-au fost confiscate de către stat un număr de 19 monede aur în anul 1990 fiindu-i restituită ulterior o sumă modică de bani , respectiv 3345 lei.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 39 din HG 1344/2003 restituirea obiectelor din metale preţioase confiscate abuziv şi depuse la BNR se efectuează de către această instituţie doar în măsura în care acestea se mai regăsesc ca atare în depozitele acesteia, fapt pentru care având în vedere lipsa acestora a obligat pârâta la plata contravalorii acestora în echivalentul în lei de la data plăţii la preţul practicat de BNR. În ceea ce priveşte restituirea către reclamant a contravalorii celor 19 monede, această cerere urmează a fi respinsă ca nefondată în condiţiile în care la data restituirii reclamantul a primit contravaloarea acestora respectiv suma de 3345 lei.
Curtea de Apel Timișoara
Despăgubiri. Modalitatea acordării lor în baza Legii nr.10/2001 şi Legii nr. 165/2013
Curtea de Apel București
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor în litigiile având ca obiect restituirea valorii de piaţă a imobilului
Curtea de Apel București
Admiterea acţiunii în revendicare a fostului proprietar al imobilului în condiţiile existenţei unei hotărâri irevocabile prin care anterior fusese admisă acţiunea în revendicare a reclamantului în contradictoriu cu reprezentantul statului
Curtea de Apel București
Legea nr. 10/2001. Întelesul termenului de imobil, în legatura cu care s-a formulat notificarea.
Curtea de Apel București
Restituirea în natura a colectiei de arta preluata abuziv de stat.