Prin sentinţa civilă nr. 1902/08.10.2009 a Judecătoriei Fălticeni s-a respins ca nefondată plângerea contravenţională formulată de către petenta EIS în contradictoriu cu intimatul DRDP Iaşi şi s-a menţinut procesul verbal de contravenţie nr. 3300969/03.06.2009 prin care acesta a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 care a constat în faptul că la data de 03.06.2009 autoturismul cu nr. de înmatriculare HD 4404/HD 4693 aparţinând societăţii petente a fost surprins circulând pe DN 2 fără a face dovada deţinerii unei roviniete valabile pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale.
Instanţa de fond a reţinut că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie contravenţională, iar petenta nu a făcut dovada achiziţionării unei roviniete valabile, lipsa de la bordul autovehiculului a dovezii de achitare a taxei de drum în momentul controlului echivalează cu inexistenţa acesteia.
Judecătoria Tulcea
Plangere contraventionala
Tribunalul Bistrița Năsăud
Faptul că şi comisariatele judeţene care, spre deosebire de cele regionale, nu au personalitate juridică, sunt competente a aplica sancţiunea contravenţională a amenzii prevăzute de art. 15 alin. 2 (temeiul sancţionării în prezenta cauză) rezultă din...
Tribunalul Arad
Anulare proces-verbal de contravenţie
Judecătoria Balș
Plângere contravenţională. Neîndeplinirea condiţiilor constitutive ale contravenţiei prevăzute art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991
Judecătoria Tulcea
plangere contraventionala