Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 809 din 13.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 809 din 13 martie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/2008 petentul … Stere a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie, seria CC nr. 0117189/16.05.2008 încheiat de IPJ Tulcea – BPR prin care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei şi avertisment şi reţinerea permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 16 mai 2008, a constatat faptul că ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B 81 NEE pe str. Isaccei din municipiul Tulcea, iar la intersecţia cu str. Spitalului ar fi depăşit pe contrasens coloana de autoturisme care era oprită la semafor trecând pe culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune, însă situaţia de fapt era cu totul alta.

Petentul critică în esenţă procesul verbal de contravenţie pentru următoarele considerente: apreciază în primul rând că procesul verbal este lovit de nulitate în conditiile art. 17 din OG2/2001 întrucât nu poartă ştampila organului de control. Se mai arat că actul sancţionator a fost întocmit cu nerespectarea art. 19 alin.1 din OG2/2001, în sensul că deşi apare ca martor asistent numitul Banu Paul nu au fost indicate datele personale din actul de identitate al acestuia, inclusiv adresa, fapt ce atrage nulitatea.

Pe fondul cauzei procesul verbal nu este întemeiat, întrucât în data de 16 mai 2008 în jurul orelor 22,00 în timp ce circula cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B 81 NEE pe raza municipiului Tulcea, pe str. Isaccea, la intersecţia semaforizată din zona Inspectoratului de Poliţie al jud. Tulcea a pătruns în intersescţie pe culoarea verde a semaforului, acesta şi-a schimbat culoarea în galben, iar după aprox. 100 m a fost oprit de un agent de poliţie care l-a legitimat şi i-a comunicat faptul că a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, încheindu-i actul sancţionator.

Mai arată petentul că nu a depăşit pe contrasens nici o coloană de autoturisme care să fi fost oprită a semafor întrucât nu exista  o astfel de coloană, semaforul indicând culoarea verde.

Nu în ultimul rând, procesul verbal de contravenţie se impune a fi cenzurat şi anulat şi prin prisma dispoziţiilor CEDO asupra cauzelor având un astfel de obiect. Se arată că în lumina jurisprudenţei CEDO contravenţiile privind circulaţia pe drumurile publice, intră în sfera acuzaţiilor în materie penală la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Această concluzie are în vedere două criterii şi anume faptul că norma juridică ce sancţionează aceste fapte are caracter general şi pe faptul că sancţiunea contravenţională ce se aplică, respectiv amenda urmăreşte un scop preventiv şi represiv. Petentului contravenient trebuiau să i se recunoască garanţiile specifice în materie penală consacrate în art.6  din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului printre care şi prezumţia de nevinovăţie. În drept au fost invocate prevederile OG 2 /2001, OUG 195/2002 art. 132 alin.1 C.proc.civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Petentul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise precum şi o copie a procesului verbal de sancţionare.

Intimata deşi legal citată cu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare, depunând la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat încuviinţarea probei cu martori, probă încuviinţată de către instanţă fiind audiat martorul Leoliu Dumitru, petentul renunţând la audierea martorului Taşcu Ştefan George.

Analizând cauza în raport cu probele administrate, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 0117189/16.05.2008 încheiat de IPJ Tulcea – BPR petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 400 lei şi avertisment şi cu  reţinerea permisului de conducere, deoarece a condus autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare … pe str. Isaccea din municipiul Tulcea iar la intersecţia cu str. Spitalului a depăşit pe contrasens coloana de autoturisme care erau oprite la semafor trecând pe culoarea roşie a semaforului electric şi nu a avut pentru control permisul de conducere, faptele fiind prev. şi sancţionate de art. 120 lit.k din R.A OUG 195/2002, art. 52 alin.1 şi art. 157 alin.1 din RA OUG 195/2002.

Instanţa reţine că din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în raport de disp. art. 6 CEDO deşi necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenţia este subsumată noţiunii de „acuzaţie în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei cât şi preeminenţa caracterului represiv al sancţiunii contravenţionale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar, respectarea garanţiilor specifice recunoscute persoanei acuzate între care şi a prezumţiei de nevinovăţie a petentului ce priveşte şi aspectul sarcinii probaţiunii în cazul soluţionării unei plângeri contravenţionale care fără îndoială profită persoanei acuzate şi incumbă intimatei.

Instanţa constată că menţiunile procesului verbal de contravenţie în cauză nu sunt susţinute de un probatoriu aferent cu privire la existenţa celor trei fapte contravenţionale, săvârşirea faptelor de către petent şi vinovăţia acestuia în comiterea lor.

Astfel, procesul verbal de contravenţie trebuie să aibă la baza întocmirii sale, mijloace de probă temeinice, în ceea ce priveşte vinovăţia petentului în săvârşirea faptei, menţiunile agentului constatator inserate în actul sancţionator, neputând singure servind drept temei pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale în absenţa altor mijloace de probă.

Din examinarea depoziţie martorului Leoliu Dumitru, rezultă în mod indubitabil că cel puţin una dintre faptele reţinute în sarcina petentului, aceea de a fi trecut pe culoarea roşie a semaforului, aflat în funcţiune, nu subzistă  situaţia de fapt fiind cu totul alta.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite plângerea şi va anula procesul verbal seria CC nr.0117189/16.05.2008 încheiat de IPJ Tulcea - BPR ca netemeinic.