Art.208,209 C.p.

Sentinţă penală 127 din 10.12.2008


Pe rol, soluţionarea procesului penal pornit prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi împotriva inculpaţii B.M. E. şi P. C. I., pentru săv.infr.prev. de art. 208, 209 c.p.S-a  învederatcă S.C.V.Bucureşti a răspuns la adresă, precum şi faptul că mandatul de aducere al martorului B. G. nu a fost îndeplinit.Inculpatul P. C. I. precizat că martorul B. G  este plecat în străinătate, dar urmează să revină în ţară.Instanţa, constatând că martorul B.G., citat de instanţă la patru termene consecutive nu poate fi audiat, fiind plecat în străinătate, fapt confirmat şi de inculpatul care l-a propus, a pus în discuţie renunţarea  la audierea acestui martor.Reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu se impune audierea martorului, întrucât au fost audiaţi 3 martori cu privire la aceeaşi stare de fapt.Apărătorul inculpaţilor a precizat că insistă în audierea martorului.Instanţa, având în vedere celelalte probe administrate, respectiv răspunsul S.C. V., depoziţiile martorilor audiaţi la propunerea inculpatului, precum şi faptul că martorul propus de inculpat nu se află în ţară, a dispus renunţarea la audierea martorului B. G.Instanţa interpelează părţile cu privire la faptul dacă mai au cereri de formulat sau excepţii de ridicat.Av.C., pentru inculpaţi, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul B. M. din infr.prev. de art.208, 209 c.p. în infracţiunea prevăzută de art 264 c.p.,.Instanţa a pus în discuţie cererea formulată.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a precizat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, întrucât din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă fapta de coautorat a inculpatului B. M. şi nu aceea de ajutor ulterior dat la cererea fratelui său.Av.C., în replică, a precizat că, aşa cum reiese din listingul depus la dosarul cauzei, în noaptea săvârşirii faptei s-au purtat convorbiri telefonice de pe raza loc.Butoieşti şi Filiaşi, ceea ce înseamnă că pe inculpatul P. l-a sunat fratele său şi l-a rugat să facă deplasarea la ora 5,12. Instanţa respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. M., apreciind că aceasta este neîntemeiată.Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de ridicat sau probe de administrat, instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul pe fond, în ordinea prevăzută de art.340 c.p.p.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a expus pe scurt starea de fapt reţinută în rechizitoriu şi a solicitat să se constate că din materialul de urmărire penală, şi din probele administrate de instanţă rezultă vinovăţia ambilor inculpaţi, fapta fiind săvârşită în forma coautoratului. A precizat că deşi inculpaţii au negat săvârşirea faptei, în timpul judecăţii inculpatul P. C. I. a recunoscut fapta, dar nu a recunoscut că a săvârşit-o împreună cu inculpatul B. M., însă, dintr-o analiză atentă a probelor, rezultă participaţia inculpatului B. M.. Astfel, în declaraţia inculpatului P., acesta a arătat că după ce a fost observat de paznicul de la hotel la ora 5 l-a sunat pe fratele său care a ajuns după o oră, iar din procesul verbal întocmit de organele de poliţie şi din listingul convorbirilor telefonice depus la dosar reiese că în jurul orei 5 , inculpatul B.se afla pe raza localităţii Filiaşi.De asemenea, din listingul amintit şi din probele administrate, care se coroborează, nu poate fi reţinută apărarea inculpatului B. M. în sensul că s-a deplasat la solicitarea fratelui deoarece, atunci când paznicul, respectiv martorul S. a arătat că a observat două persoane, le-a descris prin obiectele vestimentare care corespund cu cele purtate de inculpat.A solicitat condamnarea ambilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu reţinerea stării de recidivă pentru inculpatul B. M., cu aplicarea art.71 al.1 c.p.p., faţă de inculpaţi, să se reţină că partea vătămată nu se constituie parte civilă, să se facă aplicarea art.88 c.p., respectiv să se deducă din perioada pedepsei, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor şi să se dispună confiscarea corpurilor delicte ataşate la dosar, cu obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat, în baza art.191 c.p.p.Av.C., pentru inculpaţi, a precizat că situaţia este diferită pentru fiecare inculpat, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P. C. I., a solicitat condamnarea acestuia la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării, întrucât prejudiciul este modic, în jur de 4 milioane de lei şi să se reţină atitudinea sinceră a acestuia.In ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. M., a solicitat să se constate că a avut o atitudine constantă pe timpul judecăţii nerecunoscând fapta şi nu-l incriminează simpla prezenţă alături de fratele său la locul săvârşirii infracţiunii, nu este nicio altă dovadă că acesta ar fi săvârşit fapta, decât simpla prezenţă, iar principiul ce se aplică este cel al prezumţiei de nevinovăţie, întrucât dacă a fost găsit împreună cu fratele său, nu înseamnă că este coautor.A solicitat achitarea inculpatului în baza art,.10 lit.c c.p.p.Inculpatul P. C. I., având ultimul cuvânt, a arătat că achiesează la concluziile apărătorului său.Inculpatul B.M.E., având ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 20.06.2008 în dosarul 457/P/2008 s-a dispus trimitrea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor B.M.E. şi P. C. I., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208  alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. a,e,g şi i Cod penal.În ceea ce priveşte starea de fapt în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi s-a reţinut că în ziua de 28.05.2008 cei doi inculpaţi s-au hotărât să sustragă carburant, respectiv motorină din rezervoarele autocamioanelor ce erau staţionate în parcarea aferentă Motelului ce aparţine SC L.H.SRL, parcare situată în afara localităţii Filiaşi, iar în noaptea de 28/29.05.2008, observând că în parcarea pendinte de această societate comercială se aflau staţionate mai multe camioane au spart buşonul de la rezervorul autocamionului cu nr. de înmatriculare NT 20 LAC, de unde au sustras cantitate de 140 l de motorină, pe care au depozitat-o în cinci recipienţi din plastic, pe care i-au ascuns în vegetaţia forestieră crescută în apropierea parcării, unde au şi fost găsiţi ulterior de către organele de poliţie.S-a mai reţinut în rechizitoriu că în timp ce inculpaţii sustrăgeau carburant din rezervorul autocamionului au fost depistaţi de către martorul S.B. paznic în cadrul SC L. H.SRL, fapt ce i-a determinat pe cei doi inculpaţi să părăsească parcarea şi să se ascundă în vegetaţia forestieră crescută în apropierea acesteia, în zona căii ferate. Martorul S.B. a anunţat-o pe administratorul societăţii, martora R.I. , care la rândul său a sesizat organele de poliţie ce  s-au deplasat imediat la faţa locului şi i-au depistat pe cei doi inculpaţi ascunşi în vegetaţia forestieră din apropierea parcării, cinci recipienţi din plastic plini cu motorină şi alţi şapte recipienţi din plastic goi şi un furtun. În momentul depistării hainele celor doi inculpaţi emanau un miros puternic de motorină , aspect justificat prin aceea că reparaseră o maşină în munic. Dr. Tr. Severin şi nu au mai apucat să se spele, venind cu un autoturism de ocazie până în oraşul Filiaşi unde trebuiau să se întâlnească cu o persoană despre care nu au putut furniza nicio relaţie care să conducă la identificarea acesteia.În rechizitoriul Parchetului s-a mai reţinut că asupra inculpatului P.C. I. au fost găsite o şurubelniţă şi o lanternă, obiecte "corp delict" folosite de cei doi inculpaţi la spargerea rezervorului autocamionului de unde au sustras cantitatea de 140 de litri de motorină.De asemenea, se arată că inculpaţii şi-au motivat prezenţa în vegetaţia forestieră din apropierea parcării pe considerentul că au fost anunţaţi de o persoană necunoscută că persoana cu care trebuiau să se întâlnească nu poate să vină la locul de întâlnire datorită faptului că în zonă sunt mai multe patrule de poliţie.Starea de fapt reţinută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracţiuni flagrante, procese verbale de percheziţie domiciliară împreună cu planşe foto, declaraţiile martorilor S.B., R. I. şi L. E. I. , declaraţia părţii vătămate, înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor.În faza urmăririi penale inculpaţii au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 29.05.2008 şi arestaţi preventiv în aceeaşi dată pentru 29 de zile.În faza cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii  au fost audiaţi nemijlocit martorii din faza de urmărire penală S. B., L. E. I.  şi R. I. au fost audiaţi la propunerea inculpaţilor martorii A. M., B. M.şi P. L. De asemenea în şedinţa publică din 29.10.2008 instanţa a luat un supliment de declaraţie celor doi inculpaţi .Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unei adrese către V.SA pentru a comunica listingul convorbirilor efectuate de la numărul de telefon aparţinând inculpatului B. M. E.în datele de 28 şi 29.05.2008 , identitatea persoanelor către care s-au efectuat apelurile şi localizarea apelurilor, SC V.SA răspunzând prin adresa nr. 11962/28.11.2008 la care au anexat şi CD-ul cuprinzând listingul convorbirilor , acesta fiind listat de către instanţă şi anexat dosarului cauzei.Analizând actele şi lucrările cauzei, probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, instanţa reţine următoarea stare de fapt :În ziua de 28.05.2008 inculpatul B. M. E. s-a aflat în localitatea Strehaia în apropiere de locul săvârşirii infracţiunii , aşa cum rezultă din listingul convorbirilor sale telefonice în care se arată că la orele 00,53 şi 07,13 din data de 28.05.2008, inculpatul a efectuat convorbiri din această localitate. Cu această ocazie inculpatul împreună cu fratele săi P. C. I. s-au hotărât să sustragă motorină din rezervoarele autocamioanelor aflate în parcările aferente motelurilor din zonă. Astfel, în noaptea de 28/29.05.2008 inculpaţii au plecat din localitatea Malovăţ, jud. Mehedinţi şi au ajuns pe la ora 4,00 dimineaţa în localitatea Butoieşti, jud. Mehedinţi aflată în vecinătatea parcării motelului SC L. H.SRL. Aici inculpaţii au spart buşonul de la rezervorul autocamionului cu nr. de înmatriculare NT 20 LAC de unde au sustras cantitatea de 140 l motorină , pe care au depozitat-o în cinci recipienţi din plastic, pe care i-au ascuns în vegetaţia forestieră crescută în apropierea parcării, unde au şi fost găsiţi ulterior de către organele de poliţie.În timp ce inculpaţii sustrăgeau carburant din rezervorul autocamionului au fost observaţi de către martorul S. B. paznic în cadrul SC L. H.SRL, fapt ce i-a determinat pe cei doi inculpaţi să părăsească parcarea şi să se ascundă în vegetaţia forestieră crescută în apropierea acesteia, în zona căii ferate, iar  martorul S. B. a anunţat-o pe administratorul societăţii, martora R. I. , care la rândul său a sesizat organele de poliţie ce s-au deplasat imediat la faţa locului şi i-au depistat pe cei doi inculpaţi ascunşi în vegetaţia forestieră din apropierea parcării, găsind şi cinci recipienţi din plastic plini cu motorină şi alţi şapte recipienţi din plastic goi şi un furtun în tufişurile din apropierea parcării. Din procesul verbal încheiat de organele de poliţie rezultă că , în momentul depistării hainele celor doi inculpaţi emanau un miros puternic de motorină , aspect justificat prin aceea că reparaseră o maşină în munic. Dr. Tr. Severin şi nu au mai apucat să se spele. Această stare de fapt, instanţa o reţine din procesele verbale de cercetare, declaraţiile martorilor S., R.şi L., înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală precum şi cele solicitate ulterior de instanţă şi parţial din declaraţia inculpatului P. C..In ceea ce priveşte declaraţiile celor doi inculpaţi şi declaraţiile celor trei martori audiaţi la propunerea acestora, instanţa constată următoarele:În faza de urmărire penală inculpatul P. C. I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor arătând că se afla în vegetaţia forestieră din zona căii ferate deoarece se plimba prin zonă împreună cu fratele lui , iar în ceea ce priveşte mirosul de motorină al hainelor a arăta  că nu ştie de ce acestea sunt impregnate cu acest miros, iar lanterna şi şurubelniţa găsite asupra sa de către organele de cercetare penală le-a justificat ca fiind în scop de apărare în caz că era atacat. Ulterior, tot în faza de urmărire penală, acelaşi inculpat a arătat că se afla în zonă deoarece urma să cumpere cupru de la o persoană pe care o cunoştea fratele său, inculpatul B. M. şi că a venit în Filiaşi împreună cu fratele său cu o maşină de ocazie. În ceea ce priveşte mirosul de motorină al hainelor inculpatul a arătat că acestea miroseau a motorină deoarece el şi fratele său schimbaseră filtrul de motorină la un autoturism al unui prieten al fratelui său , maşină a cărei marcă nu a putut-o preciza. Atunci când a fost audiat pentru soluţionarea propunerii arestării preventive inculpatul P. C. I. nu a recunoscut săvârşirea faptei şi şi-a menţinut ultima declaraţie dată în faza de urmărire penală. În declaraţia dată în faţa instanţei însă inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei  descriind modul cum a sustras motorină din rezervorul TIR-ului aflat în parcarea motelului, arătând însă că a săvârşit fapta împreună cu un prieten al cărui nume nu l-a putut preciza şi nu împreună cu fratele său , inculpatul B. M., care a venit ulterior în apropierea locului săvârşirii faptei, când inculpatul l-a chemat, sunând pe la ora 5,00 dimineaţa.În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. M. E. instanţa constată că acesta nici în faza de urmărire penală nici în faza de judecată nu a recunoscut săvârşirea faptelor. În faza de urmărire penală, inculpatul B. M. E. a refuzat să dea declaraţie, iar cu ocazia audierii de către instanţă la luarea măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat că în data de 29.05.2008 plecase cu celălalt inculpat din Dr.Tr. Severin spre Filiaşi pentru a achiziţiona cupru de la un prieten pe care şi-l făcuse în Franţa şi că a rămas în zona motelului aparţinând SC L. H. SRl deoarece acel prieten le-a spus să mai aştepte o perioadă de timp în zonă. În ceea ce priveşte prezenţa lui în vegetaţia din zona căii ferate inculpatul a motivat că s-a deplasa în acea zonă să-şi aprindă o ţigară, după care, la apariţia echipajului de poliţie s-a speriat şi a fugit . În ceea ce priveşte mirosul de motorină al hainelor sale inculpatul l-a justificat că în jurul orelor 22,00 a lucrat la o maşină în Severin şi din cauza oboselii nu a mai avut timp să se spele. De asemenea, inculpatul a arătat să şi în data de 24.04.2008 a fost oprit în zona Coporova, Jud. Mehedinţi de un echipaj de poliţie care a constat că inculpatul avea asupra a bidoane de plastic cu resturi de motorină, inculpatul justificând prezenţa acestora prin faptul că dorea să alimenteze maşina proprie.În faţa instanţei, cu ocazia cercetării judecătoreşti, inculpatul B. M. E. a arătat că în data de 29.05.2008 începând de dimineaţa şi până la 7 seara a lucrat cu mai mulţi prieteni la fundaţia casei sale din loc. Malovăţ, jud-. Mehedinţi, după care s-a deplasat la Dr. Tr Severin să ducă o betonieră cu martorul A., ocazie cu care a schimbat şi uleiul şi filtrele de la maşina acestuia, iar între orele 8 şi 10 seara s-a întors înapoi în loc. Malovăţ. Mai arată că până la ora 12 noaptea a stat într-un bar din această localitate împreună cu prietenii cu care turnase fundaţi şi cu martora P.L., după care s-au dus acasă la numitul B. G. unde pe la ora 4 a fost sunat de celălalt inculpat care i-a spus că este în zona Filiaşului şi i-a cerut să vină la el. Inculpatul a arătat că a venit în zona Filiaşului împreună cu martorul A. şi cu martora P. cam pe la ora 5,00 şi deoarece fratele său nu i-a răspuns la telefon s-a dus în zona mărăcinilor , la calea ferată, să-l caute, acolo fiind găsit de către organele de poliţie. În susţinerea depoziţiei sale inculpatul a propus spre audiere pe martorii A. M., B. M.şi P.L., martori care au confirmat cele susţinute de inculpat.

Instanţa însă apreciază declaraţia acestui inculpat precum şi o parte din declaraţia inculpatului P.C., ca şi declaraţiile martorilor propuşi de acesta ca fiind nesincere deoarece dincolo de faptul că inculpaţii au relatat o altă stare de fapt cu ocazia audierii de către instanţă la luarea măsurii arestării preventive , ultima declaraţie a inculpaţilor precum şi declaraţiile celor trei martori sunt contrazise de listingul convorbirilor telefonice ale inculpatului comunicat de V. SA, listing în care se precizează şi locul de unde inculpatul a efectuat convorbirile şi persoanele cu care a efectuat aceste convorbiri. Astfel, între orele 18 şi 22 , în ziua de 28.05.2008, inculpatul nu se afla în localit. Dr. Tr. Severin ci în loc. Malovăţ, iar la ora 00,46 în ziua de 29.05.2008 se afla în localit. Ergheviţa, jud. Mehedinţi, pe drumul ce duce de la Dr.Tr.Severin la Butoieşti – Filiaşi unde a ajuns în jurul orei 4,00  , oră la care atât inculpatul cât şi cei trei martori pretind că acesta se afla la un grătar în localit. Malovăţ şi a fost sunat de fratele său, celălalt inculpat. De asemenea, în ziua de 28.05.2008 inculpatul a avut o convorbire telefonică cu martora P. deşi aceasta a pretins că în acea zi s-a aflat tot timpul în prezenţa inculpatului.În consecinţă, instanţa va înlătura declaraţiile nesincere ale inculpatului B. M. şi ale celor trei martori, apreciind că acestea au fost făcute doar cu scopul de a induce în eroare instanţa de judecată în privinţa participării inculpatului B. M. E. la săvârşirea infracţiunii, instanţa reţinând din cazierul inculpatului B. M. E.că acesta este recidivist şi că , deşi are numai 28 de ani, a săvârşit mai multe infracţiuni de tâlhărie , furt calificat, tăinuire, violare de domiciliu, pentru care a fost condamnat începând cu anul 1998 şi,  de asemenea a reţinut din declaraţia acestui inculpat dată cu ocazia luării măsurii arestării preventive că a mai fost depistat şi altă dată de către organele de poliţie având asupra sa recipienţi cu resturi de motorină.  Totodată instanţa reţine că inculpatul B. M. a fost identificat după haine de către martorul S. ca fiind alături de celălalt inculpat în parcare lângă rezervorul TIR-ului şi că hainele acestuia erau impregnate cu miros de motorină cu toate că a fost infirmată susţinerea lui că a schimbat filtre la o maşină în timp de era în loc. Severin .Ca urmare a coroborării probelor administrate instanţa reţine că cei doi inculpati se fac vinovati de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată , faptele de furt fiind săvârşite în coautorat, noaptea, într-un loc public şi prin efracţie, cu intenţie, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1  rap la art.209 alin.1 lit.a,g,e, şi i Cod penal, infracţiune pentru care inculpatii urmează să fie condamnaţi.In stabilirea pedepselor ce urmează a fi aplicate ambilor inculpaţi, instanţa va aplica criteriile generale prev. de art. 72 C.p., respectiv va tine seama de imprejurările săvârşirii faptei,  de urmările acesteia şi prejudiciul produs, de modalitatea de săvârşire descrisă mai sus , de pericolul social concret care rezultă şi din faptul că există suspiciunea că inculpaţii nu sunt la prima faptă de acest gen, suspiciune ce rezultă din declaraţia inculpatului B. dată cu ocazia audierii la luarea măsurii arestării preventive şi dinprocesul verbal încheiat cu ocazia percheziţiei la domiciliul fratelui său unde organele de cercetare penală au găsit bidoane din plastic şi un butoi mirosind a produs petrolier.Instanţa va avea în vedere şi atitudinea nesinceră a celor doi inculpaţi, precum şi persoana inculpaţilor,  reţinând din fişele de cazier că inculpatul P. C. nu are antecedente penale, iar inculpatul B. M. este recidivist . Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.C.I. instanţa îl va condamna pe acesta la pedeapsa de 3 ani închisoare. Deoarece inculpatul este infractor primar, tânăr şi în final a recunoscut săvârşirea faptei, iar pe de altă parte a avut o atitudine nesinceră şi există suspiciunea săvârşirea altor fapte similare, instanţa va face aplicarea art.861 C.p. şi va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere având în vedere că sunt întrunite condiţiile prev. în art.861 lit.a şi b C.p. , iar instanţa apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta chiar şi fără executarea pedepsei, instanţa având speranţa că inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni. În baza art.862  C.p instabţa va stabili un termen de încercare de 6 ani compus din cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare la care se adaugă un interval de 3 ani, iar în baza art. 863 al.1, 2 Cp, va obliga inculpatul P. C.I.  să se  supună pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit a)-d) şi al.2 C.p., respectiv: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p. , iar în baza art. 88 C.p., va scădea din durata pedepsei închisorii aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 29.05.2008 până la data de 25.07.2008. Instanţa va aface aplicarea disp.art. 71 C.p., şi va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, art. 64 lit. b., instanţa făcând aplicarea şi jurisprudenţei CEDO, respectiv cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii unde s-a statuat că interzicerea absolută a dreptului la vot a unui condamnat, indiferent de circumstante, constituie o incalcare a art. 3 din Protocolul 1 al CEDO.  In acest caz, instanţa apreciază că in raport de fapta săvârşită şi de persoana inculpatului nu se impune interzicerea dreptului la vot a acestuia. De asemenea, instanţa va face aplicarea art. 71 al.5 C.p. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. M. E., instanţa va face şi aplicarea art.37 lit. b Cp. reţinând din cazierul acestuia că fapta este săvârşită în stare de recidivă postexecutorie şi-l va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.Instanţa va face şi în cazul acestui inculpat aplicarea disp.art. 71 C.p., şi va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, art. 64 lit. b., instanţa apreciind că in raport de fapta săvârşită şi de persoana inculpatului nu se impune interzicerea dreptului la vot a acestuia.Şi în cazul acestu inculpat instanţa va face aplicarea art.88 Cp şi va deduce din durata  pedeapsei aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 29.05.2008 la 25.07.2008. Instanţa va face aplicarea art.118 lit. b C.p.  şi va dispune confiscarea lanternei, şurubelniţei, celor 12 recipienţi de plastic şi furtunului folosite de inculpati la comiterea infracţiunii.Pe latură civilă, în baza art. 14 şi 346 C.p.p., se va lua act că partea vătămată U. I., nu s-a constituit parte civilă.In baza art. 191 C.p.p., inculpaţii vor fi obligaţi  la plata sumei de 700 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat, avansate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.In baza art. 208 al.1 rap. la art. 209 al.1 lit. a, g, i, e C.p.Condamnă pe inculpatul P. C. I.,  la pedeapsa de 3 ani închisoare.In baza art. 861 Cp şi art. 862 C.p.Dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani compus din cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare la care se adaugă un interval de 3 ani, conform disp. art. 862 C.p.In baza art. 863 al.1, 2 Cp.Inculpatul P. C. I. se va supune pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit a)-d) şi al.2 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p. In baza art. 88 C.p.,Scade din durata pedepsei închisorii aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 29.05.2008 până la data de 25.07.2008. In baza art. 71 C.p.,Interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.p. Face aplicarea art. 71 al.5 C.p.In baza art. 208 al. 1 rap. la art. 209 al.1 lit. a, e, g, i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp,condamnă pe inculpatul B. M. E., In baza art. 71 al.1 C.p.,Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.p. In baza art. 88 C.p.,Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 29.05.2008 la 25.07.2008. In baza art.118 lit. b C.p.Dispune confiscarea lanternei, şurubelniţei, celor 12 recipienţi de plastic şi furtunului folosite de inculpati la comiterea infracţiunii.In baza art. 14 şi 346 C.p.p., Ia act că partea vătămată U.I., nu s-a constituit parte civilă.In baza art. 191 C.p.p., Obligă inculpaţii la plasta sumei de 700 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

7

Domenii speta