Diverse neregularitati ale procesului verbal de contravenţie care nu atrag nulitatea, jurisprudenţa cedo

Sentinţă civilă 3409 din 19.11.2012


Prin sentinţa civilă nr. 3409/2012 din data de 19 Noiembrie 2012 Judecătoria Găeşti a dispus a se respinge plângerea contravenţională formulată de petentul BG, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ..., ca neîntemeiată. A fost menţinut procesul verbal contestat seria CP nr. 2224466 din data de 29.04.2012.

Pentru a stabili astfel instanţa a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 14.05.2012 sub nr. de dosar .../2012, petentul BG a contestat procesul verbal seria CP nr. 2224466 din data de 29.04.2012, încheiat de Poliţia oraşului ..., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a acestuia şi să dispună anularea sancţiunii aplicate şi a punctelor de penalizare.

În motivarea plângerii petentul arată că, la data de 29.04.2012, în jurul orei 14,55, circulând pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, judeţul Dâmboviţa, cu auto marca VW, cu numărul de înmatriculare ..., a fost oprit de un agent de poliţie care i-a adus la cunoştinţă că a fost înregistrat cu aparatul radar având viteza de 79 km/h, fapt pentru care i-a aplicat o sancţiune contravenţională de 4 puncte amendă, în sumă de 280 lei.

Petentul arată că, prin procesul verbal contestat, i-au fost aplicate două sancţiuni principale, respectiv avertismentul şi amenda contravenţională.

În această situaţie, apreciază că îi sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanţiile conferite de acesta, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea principiului egalităţii armelor, garanţie instituită tot prin articolul mai sus menţionat.

Mai arată că, potrivit art. 5 alin. 7 din O.G. 2/2001, pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală, iar conform art. 5 alin. 2 din O.G. 2/2001, sancţiunile principale sunt avertismentul, amenda contravenţională şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Consideră că agentul constatator în mod nelegal a aplicat două sancţiuni principale, avertismentul şi amenda contravenţională, fiind încălcat principiul unicităţii sancţiunii principale, producându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat.

Mai arată petentul că, în măsura în care procesul verbal contestat este scris ilizibil, acesta este lovit de nulitate, lipsind descrierea faptei contravenţionale, nulitate expresă prevăzută de art. 17 din O.G. 2/2001. Neputându-se înţelege scrisul, nici numele agentului constatator, evident că nu se poate aprecia dacă fapta contravenţională reţinută în procesul verbal a fost descrisă.

Mai susţine petentul că, în privinţa raportului agentului constatator, neexistând nici un text de lege care să-i confere valoarea probatorie, nu se impune ca instanţa să-l analizeze ca probă.

În acest sens, este de remarcat că în jurisprudenţa Curţii se reţine în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei. Astfel, în hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut că prezumţiile sunt permise de Convenţie, dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile, ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, a continuat petentul, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de îndoiala rezonabilă.

A mai invocat petentul şi că fapta este insuficient descrisă, neconţinând elemente de natură a asigura o corectă apreciere a gravităţii ei, ceea ce echivalează cu nedescrierea ei.

De asemenea, arată petentul că încheierea procesul verbal contestat în lipsa unui martor ocular care să confirme starea de fapt expusă s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 19 din O.G. 2/2001. În procesul verbal nu s-a precizat nici cauza pentru care nu există martori oculari, de aceea solicită să se comunice identitatea, respectiv domiciliul a cel puţin doi conducători auto care au fost opriţi şi sancţionaţi, anterior sau posterior opririi sale.

A mai susţinut şi că agentul constatator nu a înscris în procesul verbal contestat ocupaţia şi locul său de muncă, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001, atrăgând nulitatea absolută a procesului verbal contestat.

Mai arată petentul că nu se menţionează în procesul verbal contestat unde era amplasat autovehiculul intimatului, dacă se afla sau nu lângă vreun stâlp de înaltă tensiune.

A solicitat petentul ca intimatul să depună planificarea în serviciu a agentului constatator, atestatul de operator radar, buletinul de verificare metrologică a cinemometrului. 

A mai cerut a se efectua adresă la Administraţia Naţională de Meteorologie pentru a se  comunica starea vremii la momentul efectuării măsurătorilor radar, precum şi a se solicita relaţii dacă cinemometrul se afla sau nu sub influenţa undelor electromagnetice.

A mai invocat petentul erorile tolerate pentru măsurarea vitezei, respectiv marja de eroare a aparatului radar, care profită petentului şi de care instanţa trebuie să ţină cont. 

A mai susţinut că elementele de identificare a cinemometrului nu sunt arătate în procesul verbal contestat, astfel se naşte un dubiu care îi foloseşte contravenientului.

A mai cerut să se precizeze dacă aparatul radar avea sau nu discriminator de direcţie, care este semnificaţia literelor şi a cifrelor care apar în fotografiile radar, să se indice codul de operator de date cu caracter personal şi actele prin care aparatul radar a fost avizat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, invocând Legea 667/2001, Ordinul 52/2002, Decizia 95/2008.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002, Ordinul 52/2002, Legea 677/2001, Legea 544/2001, Legea 682/2001, Legea 102/2005, Regulamentul (EC) 45/2001, practică judiciară.

În dovedirea plângerii a fost indicată proba cu înscrisuri, depunându-se în acest sens, în copie: procesul verbal contestat, cartea de identitate, model al unui proces verbal radar fix, spre a evidenţia codul de operator date cu caracter personal 9776, lista documentelor de interes public emise de către structurile din cadrul Aparatului Central al Ministerului Administraţiei şi Internelor – conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, un studiu geotehnic privind DN72, unele sentinţe civile.

Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, solicitând instanţei respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal ca fiind legal şi temeinic. A susţinut că, şi dacă s-ar aplica marja de eroare de + / - 3 %, încadrarea juridică a faptei nu s-ar schimba.

A depus anexat întâmpinării un set de înscrisuri. 

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

La data de 14.11.2012, petentul BG a formulat o cerere precizatoare la plângerea contravenţională, solicitând să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 2224466/29.04.2012, încheiat de agentul de poliţie VC din cadrul Poliţiei oraşului ...; anularea sancţiunilor aplicate şi a punctelor de penalizare. În motivare, a reluat aspectele învederate prin plângerea iniţială.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, instanţa a constatat că se impune respingerea plângerii formulate pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal contestat, în baza art. 48 din O.U.G. 195/2002, raportat la art. 100 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, a fost sancţionat petentul cu amendă contravenţională în sumă de 280 de lei (4 puncte amendă), iar în baza art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 raportat la art. 99 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, a fost sancţionat petentul cu avertisment.

De asemenea, în baza art. 108 alin. 1 lit. b şi a, i s-a aplicat sancţiunea complementară constând în 5 puncte de penalizare.

Faptele imputate petentului prin procesul verbal atacat constau în aceea că: la data de 29.04.2012, ora 14,55, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare ... pe DN 72, Picior de Munte, cu viteza de 79 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar Python II seria 672000070 montat pe autoturismul marca Dacia Solenza cu număr de înmatriculare MAI .... De asemenea, s-a constatat că petentul nu a purtat centura de siguranţă.

Petentul a fost de faţă la încheierea procesului verbal de contravenţie contestat, a semnat acest act, la rubrica „Alte menţiuni” formulând obiecţiuni.

De asemenea, instanţa a reţinut că petentul a formulat plângerea contravenţională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.

În drept, în ceea ce priveşte prima contravenţie reţinută în sarcina petentului:

Potrivit art. 48 din O.U.G. 195/2002, „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”, iar potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, „conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.

Conform art. 100 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, sancţiunea aplicabilă conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. b, constă în amendă contravenţională prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni.

Conform art. 98 alin. 4 lit. b din O.U.G. 195/2002, „clasele de sancţiuni sunt următoarele (…) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă”.

Potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. 195/2002, „săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: (…) 3 puncte de penalizare pentru depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

În baza art. 109 alin. 2 din O.U.G 195/2002, „constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 121 alin. 2 din H.G. 1391/2006, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 181 alin. 1 din H.G. 1391/2006, care prevede că „în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul”.

Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legala NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia”.

În drept, în ceea ce priveşte a doua contravenţie reţinută în sarcina petentului:

Conform art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, conducătorii de autovehicule şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.

Conform art. 99 alin. 1 din acelaşi act normativ constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice (…), iar potrivit alin. 2 amenda contravenţională prevăzută la alin. 1 se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. a.

Conform art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 2 puncte de penalizare pentru (…) nerespectarea obligaţiei de a purta, în timpul circulaţiei pe drumurile publice, centura de siguranţă.

Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenţie contestat, cu prioritate sub aspectul legalităţii sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanţa a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanţă din oficiu. Astfel, procesul verbal cuprinde menţiuni privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

În legătură cu apărarea petentului în sensul că agentul constatator i-a aplicat două sancţiuni principale, avertismentul şi amenda contravenţională, pentru o singură contravenţie, fiind astfel încălcat principiul unicităţii sancţiunii principale, producându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat, instanţa a reţinut că:

Petentul a fost sancţionat prin procesul verbal contestat pentru două fapte, nu pentru una, respectiv: pentru fapta de a fi depăşit viteza legală a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 280 de lei şi 3 puncte penalizare, iar pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranţă a fost sancţionat cu avertisment şi 2 puncte penalizare.

Faptele sunt descrise suficient pentru a permite instanţei să aprecieze asupra lor şi sunt corect încadrate în drept, iar scrisul agentului constatator este lizibil, contrar celor susţinute de petent, astfel că instanţa va înlătura atât apărarea petentului în sensul că i-au fost aplicate două sancţiuni principale pentru o singură contravenţie, cât şi apărarea potrivit căreia procesul verbal contestat este scris ilizibil, lipsind astfel descrierea faptei contravenţionale.

Instanţa a constatat deci că faptele contravenţionale sunt descrise în mod complet, articolele din O.U.G. 195/2002 care prevăd şi sancţionează respectivele fapte sunt corect indicate, la fel şi articolul care instituie aplicarea punctelor de penalizare.

De asemenea, obiecţiunile petentului au fost evidenţiate la rubrica „Alte menţiuni”, acesta semnând procesul verbal contestat.

Legat de susţinerea petentului în sensul că procesul verbal trebuia să poarte semnătura unui martor, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din O.G. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor. De asemenea, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, iar în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Textul de mai sus instituie obligativitatea ca aspectele cuprinse în procesul verbal să fie confirmate de un martor numai în situaţia în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze. Tot într-o asemenea situaţie, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Or, în prezenta cauză, procesul verbal contestat a fost semnat de contravenient, deci nu se impunea prezenţa unui martor şi nici ca agentul constatator să precizeze motivele pentru care a încheiat procesul verbal în lipsa unui martor.

Legat de susţinerea petentului în sensul că agentul constatator nu a înscris în procesul verbal contestat ocupaţia şi locul său de muncă, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001, atrăgând nulitatea absolută a procesului verbal contestat, instanţa a reţinut că:

Neindicarea acestor menţiuni în procesul verbal poate duce la nulitatea relativă a acestuia, dar numai în măsura în care este dovedită o vătămare care nu poate fi altfel înlăturată, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. 2 din Cod procedură civilă. Or, în cauză, nu s-a invocat şi nu s-a dovedit o astfel de vătămare de către petent, motiv pentru care apărarea petentului va fi înlăturată.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal contestat, instanţa a analizat numai prima contravenţie reţinută în sarcina petentului, aceea prevăzută de art. 48 din O.U.G. 195/2002, respectiv depăşirea vitezei legale, deoarece petentul a contestat procesul verbal numai cu referire la această faptă, fără a se plânge şi pentru cealaltă contravenţie – aceea de a nu fi purtat centura de siguranţă. Pentru acest considerent, instanţa a analizat procesul verbal numai în limitele în care a fost învestită.

Astfel, instanţa a reţinut că săvârşirea faptei reţinute în sarcina petentului a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. 195/2002, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentaţie a fost depusă la dosar.

Contrar susţinerii petentului, cinemometrul utilizat pentru constatarea contravenţiei este identificat în procesul verbal contestat, arătându-se tipul acestuia, seria, marca şi numărul de înmatriculare al autoturismului pe care era amplasat. 

Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei de către intimat (fila 97), rezultă că cinemometrul indicat în procesul-verbal de contravenţie - Python II seria 672000070 montat pe autoturismul marca Dacia Solenza cu număr de înmatriculare MAI 20453, a fost declarat admis în urma verificării metrologice, valabilitatea verificării fiind de un an, precum şi faptul că acest cinemometru măsoară viteza atât în sistem staţionator, cât şi în regim de deplasare.

De asemenea, sunt pe deplin respectate şi prevederile pct. 3.5.1 din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legala NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, întrucât înregistrările efectuate cuprind data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia. Aceste aspecte se pot observa în planşa foto de la fila 95, dar şi din înregistrarea video a contravenţiei.

În plus, intimatul a depus la dosarul cauzei atestatul de operator radar al agentului constatator.

În ceea ce priveşte aplicarea marjei de eroare, solicitată de petent, chiar dacă s-ar da eficienţă acesteia, fapta ar constitui aceeaşi contravenţie, prevăzută şi sancţionată de acelaşi articol din O.U.G. 195/2002.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului că agentul constatator nu a indicat codul de operator de date cu caracter personal şi actele prin care a fost avizat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, instanţa a reţinut că neindicarea acestor menţiuni în procesul verbal contestat nu poate duce la nulitatea absolută a acestuia şi, din moment ce nu s-a dovedit o vătămare de către petent, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat, instanţa nu poate constata nici că există vreo cauză de nulitate relativă.

Legat de susţinerea petentului în sensul că fapta pentru care a fost sancţionat trebuie asimilată unei acuzaţii în materie penală, instanţa a reţinut că, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, opinia petentului este corectă, el beneficiind de prezumţia de nevinovăţie (Cauza Anghel contra României), sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea însă a principiului egalităţii armelor.

Trebuie totuşi precizat că niciuna dintre aceste garanţii conferite petentului nu este absolută, nici prezumţia de nevinovăţie – care funcţionează în anumite limite, raportat la specificul fiecărui caz în parte, dar nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei – întrucât ar reprezenta o povară excesivă şi nejustificată

O asemenea atitudine – de a acorda petentului prezumţia de nevinovăţie în orice împrejurare şi fără nicio limitare ar conduce la consecinţa ca anumite fapte, deşi prezintă pericol social, să nu mai poată fi sancţionate. Or, dacă aceste fapte nu ar mai putea fi sancţionate, s-ar ajunge la suprimarea scopului pentru care ele au fost prevăzute ca atare, textul de lege rămânând lipsit de orice eficienţă şi fără utilitate, întrucât nu s-ar mai putea bucura de aplicabilitate.

Este adevărat că obligaţia de a dovedi săvârşirea faptei imputate petentului incumbă autorităţilor statului, însă respectarea principiilor fundamentale care se desprind din jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care au fost expuse mai sus presupune să nu se ajungă la impunerea unor condiţii exagerate, imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Conduita pur pasivă a petentului, care invocă generic prezumţia de nevinovăţie, solicitând o atitudine activă exclusiv intimatului, în sensul de a-şi dovedi susţinerile, intră în contradicţie cu principiul egalităţii armelor – care stă la baza oricărui proces echitabil, ceea ce presupune tratarea egală a părţilor, fără ca una dintre ele să fie favorizată în raport cu cealaltă, fiecărei părţi trebuind să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu adversarul, asigurându-se astfel un just echilibru între părţi.

Din aceasta perspectivă, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi poate constitui o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului. Această observaţie nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar putea perturba în mod grav funcţionarea autorităţilor statului, deoarece ar face extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale, precum cea din prezenta cauză.

În cauza de faţă, instanţa a ţinut seama şi de prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenţie. În acest sens, Curtea Europeană a constatat deja că orice sistem juridic cunoaşte prezumţii de fapt şi de drept. Convenţia nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag, luând în calcul gravitatea mizei şi păstrând dreptul la apărare. Prin raportare la prezenta cauză, instanţa consideră că aplicarea prezumţiei de legalitate şi temeinicie a procesului verbal atacat nu depăşeşte aceste limite rezonabile.

Astfel, dreptul petentului la apărare a fost respectat pe deplin, acesta fiind legal citat, instanţa admiţând la primul termen cererea acestuia de amânare a judecării cauzei în scopul pregătirii apărării, acordându-se încă un termen de judecată pricinii pentru a se comunica petentului copia de pe întâmpinarea şi înscrisurile depuse de intimat.

În ceea ce priveşte gravitatea mizei, instanţa a considerat că sancţiunea aplicată petentului nu este foarte severă, ci este încadrată în clasa a II-a de sancţiuni şi reprezintă minimul prevăzut de textul de lege.

Faţă de toate acestea, instanţa a reţinut că în cauză s-a dovedit săvârşirea de către petent, cu vinovăţie, a faptei pentru care a fost sancţionat prin procesul-verbal contestat, aceea constând în depăşirea vitezei legale, întrucât agentul constatator a prezentat probe fără echivoc în sprijinul celor consemnate în procesul verbal, astfel încât prezumţia de nevinovăţie de care se bucura petentul a fost răsturnată, instanţa respingând deci ca nefondate toate apărările petentului formulate în sens contrar. De asemenea, instanţa a apreciat că nu se impune ca agentul constatator sau intimatul să facă vreo dovadă în plus, probele existente la dosarul cauzei fiind suficiente. 

Constatând legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat, instanţa a analizat în continuare sancţiunea aplicată de agentul constatator, aşa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Sancţiunea pecuniară constând în 4 puncte amendă în valoare de 280 lei a fost aplicată cu respectarea limitelor impuse de lege, reprezentând cuantumul minim. Săvârşirea contravenţiei reţinute este sancţionată cu amendă prevăzută în clasa a II a de sancţiuni, prin urmare agentul constatator putea aplica 4 sau 5 puncte-amendă, potrivit art. 98 alin. 4 lit. b din O.U.G. 195/2002.

În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii complementare constând în 3 puncte de penalizare, instanţa a constatat că aceasta este impusă de prevederile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. 195/2002, fiind deci obligatorie.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanţa a apreciat că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, aceasta putând atrage atenţia contravenientului asupra faptei săvârşite şi putându-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.

Având în vedere considerentele menţionate, instanţa a respins plângerea petentului ca fiind neîntemeiată.

Soluţia a fost menţinută în recurs, la Tribunalul Dâmboviţa.