Reconstituire drept de proprietate, eliberare titlu

Sentinţă civilă 2002/2010 din 29.11.2010


ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU,JUDEŢUL ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR.2408/246/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR.2002/2010

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010

Preşedinte:..

Grefier:…

S-a luat în examinare cauza civilă, privind acţiunea formulată de reclamantul N.S. împotriva pârâtelor Comisia Judeţeană Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P., pentru obligaţia de a face, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,11 ha în  natură şi eliberarea titlului de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că  s-a depus la dosar prin biroul de  registratură al instanţei la data de 18 noiembrie 2010 întâmpinare din partea pârâtei Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P., prin care solicită respingerea acţiunii reclamantului N.S. ca fiind netemeinică şi nelegală.

La data de 26 noiembrie 2010, se constată că s-au depus la dosar prin biroul de registratură un set de înscrisuri din partea numiţilor I.A., T.A. şi reclamant, prin care au arătat că solicită în mod expres pentru acordarea de despăgubiri , iar acest despăgubiri să nu fie prin echivalent cu compensare de alte bunuri sau servicii.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar conform art.15 din Legea nr.146/1997, republicată, precum şi art.43 din Titlul VI din Legea nr.247/2005.

Faţă de lipsa părţilor şi având în vedere că reclamantul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, instanţa pe  marginea probelor d e la dosar, a trecut la judecata cauzei.

J U D E C A T A,

Asupra cauzei civile, constată că prin acţiunea înregistrată la aceasta instanţă la data de 02 noiembrie 2010, scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, reclamantul N.S domiciliat în A., strada C., nr., bl., ap.., judeţul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în A., B-dul R., nr.75 şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P., cu sediul în P., strada T.V., nr., cod poştal , judeţul Arad a solicitat obligarea pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P. la punerea în posesie în natură cu suprafaţa de 1,11 ha teren, în  vederea obţinerii titlului de proprietate.

Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că, deţine suprafaţa de 1,11 ha teren, potrivit anexei 39, poziţia 17, suprafaţa reconstituită în baza Legii nr.1/2000, fiind întocmită documentaţia aferentă acordării de despăgubiri, c are însă nu mai pot fi acordate.

Cererea nu a fost motivată în drept, fiind incidenţa disp.Legii nr.18/1991, modificată prin Legea nr.67/2010, prev. Legii nr.1/2000 cu modificări şi completări aduse prin legea nr.247/2005, precum şi prev.HG nr.890/2005.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12.11.2010, Comisia Judeţeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii procesual pasive, întrucât, prin cererea adresată instanţei petentul nu formulează pretenţii faţă de această comisie.

Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestei pârâte a  fost unită cu fondul cauzei la termenul din 29.11.2010.

Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P., prin întâmpinarea depusă la  fila 18 dosar a solicitat respingerea ca nefondată a cererii, întrucât reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,11 ha, împreună cu numiţii T.A. şi I.A.

Reclamantul, împreună cu cei doi titulari, menţionaţi mai sus au fost înscrişi în anexa 39 întocmită în baza Legii nr.1/2000, prin Hotărârea comisia Locale P. cu nr.1/2000, respectiv Hotărârea Comisiei Judeţene A. cu nr.68/2000, pe care reclamantul nu a contestat-o.

De asemenea, a arătat că, reclamantului şi numiţii T.A. şi I.A., au dat la data de  11.12.2009 declaraţii exprese că doresc să fie despăgubiţi în bani, şi n u prin echivalent, pentru suprafaţa de teren rămasă de restituit.

În  probaţiune s-au depus înscrisuri f.3-6, 10,14,18,20-22 dosar.

Examinând cererea reclamantului, faţă de apărările formulate pe cale de excepţie precum şi prin întâmpinările depuse la  dosar,  prin prisma disp.legale aplicabile, instanţa reţine în fapt următoarele  :

Reclamantului N.S. i s-a reconstituit dreptul de proprietate  în baza Legii nr.1/2000, pentru suprafaţa de 1,11 ha, prin înscrierea în anexa 39, poziţia 17, întocmită de pârâta Comisia Locală P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în coproprietate cu numiţii T.A. şi I.A. f.3-6 dosar.

La data de 11.12.2009, titularii N.S., T.A. şi I.A. au solicitat aceleaşi pârâte acordarea de despăgubiri, arătând că  nu doresc atribuirea de echivalent cu alte bunuri ori servicii, filele 20-22 dosar.

Astfel, potrivit art.51 din HG nr.1172/2001, în  vigoare la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de  1,11 ha,, În anexa nr. 39 se înscriu persoanele fizice pentru care nu există suprafeţe de teren agricol pentru restituirea integrală a proprietăţii, solicitate prin cerere, cărora li se vor acorda despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedată, precum şi în cazurile în care nu sunt terenuri agricole disponibile pentru a fi reconstituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.,,

În acelaşi sens, sunt şi disp.art.3 din legea nr.1/2000, cu modificări ulterioare.

Potrivit disp.Legii nr.67/2010, în articol unic de modificări a alin.3,art.18 din legea nr.18/1991 se arata ca,, Terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, se pot restitui, la cerere, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora care au fost înscrişi în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar."

Ori, faţă de aceste dispoziţii legale, cererea reclamantului apare ca nefondată în  condiţiile  în care, pe de o parte reconstituirea dreptului de proprietate prin acordarea de despăgubiri nu a fost contestată potrivit HG nr.890/2005, iar pe de altă parte că reclamantul nu a solicitat în  temeiul prev.  Legii nr.67/2010 restituirea terenului în natură, dispoziţii care prevăd în mod expres că „ terenurile neatribuite---- se pot restitui la cerere, în condiţiile legii „.

Instanţa mai reţine de asemenea că, cererea reclamantului apare şi ca inamisibila, neputându-se adresa direct instanţei de schimbare a modului de  reconstituire a dreptului de proprietate respectiv din despăgubiri în acordare de teren în natură, acest atribut revenind fără discuţie comisiei locale în a cărei rază teritorială este situat terenul, disp.art.52-56 coroborat cu prev.art.5 din HG nr.890/2005, fiind  astfel fără echivoc, instanţa soluţionând plângerile împotriva hotărârile autorităţilor ad-tiv juridicţionale.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Comisia judeţeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aceasta apare ca fiind întemeiată întrucât faţă de aceasta nu s-au formulat pretenţii,  iar pe de altă parte nu s-a pus în discuţie examinarea legalităţii hotărârii emise de această pârâtă, cu privire la validarea propunerii pârâtei Comisiei locale P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, privind modalităţile de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

Prin urmare, pentru cele expuse, în temeiul art.6 din HG nr.890/2005, prev.art.52 şi următoarele din Legea nr.18/1991 republicată, se va admite excepţia invocată, iar în temeiul  HG nr.890/2005, prev.art. 3 din Legea nr.172000, prev.art.18 alin.3 din Legea nr.18/1991 republicată şi modificată prin Legea nr.67/2010, se va respinge ca nefondată cererea reclamantului.

Nepunându-se problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274 c.pr.civilă, instanţa urmează a nu le  acorda.

Pentru aceste motive, în  numele legii,

H O T Ă R Â Ş T E,

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de Comisia judeţeană A.pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Respinge cererea formulată de reclamantul N.S. domiciliat în A., strada C., nr., bl., ap., judeţul A. împotriva pârâtelor Comisia Judeţeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în A., B-dul R., nr. şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P., cu sediul în P., strada T. V., nr., cod poştal , judeţul A., pentru obligaţia de a face.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile  de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2010.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta