Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 1345 din 10.11.2010


Prin cererea  înregistrată la această instanţă sub nr. 1614/259/2010, reclamanta I.E, a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii D. G. şi D. A.  , pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea pârâţilor să-i permită continuarea lucrărilor de construcţie, la partea de nord a locuinţei proprietatea sa , care se învecinează cu locuinţa proprietatea acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sent. Civ. nr. 329/18.03.2008 a Judecătoriei Mizil, rămasă definitivă şi irevocabilă, a dobândit de la numitul S.G, imobilul situat în Mizil, strada Sbl.Erou Ionescu Gheorghe, nr. 20, jud.Prahova şi a înscris acest imobil în cartea funciară, după ce în prealabil şi-a întocmit schiţe cadastrale pentru acesta, după care a început edificarea unei construcţii.

Reclamanta a precizat că la efectuarea schiţelor cadastrale, topometistul a trasat şi liniile de hotar şi pentru că între proprietatea sa şi a pârâtului nu exista gard , ci doar semne exterioare de hotar , a încercat să edifice gardul dintre proprietăţile părţilor , însă pârâţii s-au opus edificării gardului şi mai mult decât atât, nu-i ermit să continue lucrările de construcţii la imobilul proprietatea sa , pe latura cu care se învecinează.

Reclamanta a menţionat că a cumpărat materialele de construcţie , pe care le-a depozitat în curte , materiale care se deteriorează uşor, mai ales din cauza timpului nefavorabil , arătând că pe rolul Judecătoriei Mizil a promovat o acţiune în grăniţuire, pentru a nu mai avea pe viitor alte probleme cu pârâţii , dar până la judecarea acesteia este imperios necesar să termine lucrările de construcţie începute.

În ceea ce priveşte urgenţa, reclamanta a arătat că urmează să se aibă în vedere că datorită timpului nefavorabil (perioada toamnă-iarnă) materialele de construcţie se pot deteriora , iar construcţia nu va fi terminată în timp util , aducându-i grave prejudicii , în ceea ce priveşte subzistenţa spaţiului locativ, aspecte în raport de care considerând îndeplinite condiţiile prev. de art. 581 c.pr.civ. a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În cauză s-au administrat probatorii cu acte, s-au luat interogatoriile părţilor şi au fost audiaţi martorii N.M. şi P. N. propuşi de reclamantă în dovedirea cererii şi martorii P. G. şi C. N., propuşi de pârâţi.

Prin răspunsurile la interogatoriile luate, pârâţii au susţinut  că reclamanta nu i-a întrebat niciodată şi nu le-au solicitat să-i permită continuarea lucrărilor la casa proprietatea sa , pe latura cu care se învecinează , dar solicită să fie anunţaţi când intră să efectueze lucrările respective , fiind de acord să-i permită continuarea lucrărilor până la finalizarea cauzei privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile lor , dar pe terenul cu vechiul amplasament, nu pe terenul lor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor, de probele administrate în cauză, precum şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa a reţinut în fapt, următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 329/18.03.2008 a Judecătoriei Mizil, rămasă definitivă, s-a constatat că reclamanta a cumpărat de la numitul S. G, imobilul locuinţă şi o magazie , situate pe terenul în suprafaţă de 375 m.p. în T.3, P.83, pe care este edificată locuinţa , situată în Mizil, strada Sbl.Erou Ionescu Gheorghe , nr. 20, jud.Prahova , împreună cu alte 2 suprafeţe de teren, cu un drept de abitaţie viageră a numitului S. G.  şi cu obligaţia de întreţinere a acestuia , dreptul de proprietate al reclamantei fiind întabulat în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 53695/28.09.2010 a B.C.P.I. Ploieşti.

Instanţa a reţinut de asemenea că prin sentinţa civilă nr. 2205/21.12.2009, pârâţii D. A şi D.I. au cumpărat de la numiţii D.G. şi D. C. , imobilul situat în intravilanul oraşului Mizil, jud.Prahova, în suprafaţă totală de 1114 m.p. şi locuinţa edificată pe acest teren, situată în Mizil, str.Sbl.Erou Gheorghe Ionescu, nr. 20, jud.Prahova.

Având în vedere actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor , precum şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză , instanţa a  reţinut că reclamanta a început edificarea unei construcţii la partea de nord a locuinţei proprietatea sa, care se învecinează cu locuinţa proprietatea pârâţilor şi în acest scop a cumpărat şi o serie de materiale de construcţie , pe care le-a depozitat în curte şi întrucât între proprietăţile părţilor nu exista gard, ci doar semne exterioare de hotar , a început să edifice gardul dintre proprietăţile lor , dar pârâţii s-au opus edificării gardului şi nu i-au mai permis să continue lucrările de construcţie , întrucât, au susţinut aceştia, pentru efectuarea lucrărilor reclamanta intră şi pe terenul proprietatea lor.

În raport de aceste aspecte, reclamanta a introdus o acţiune pe rolul Judecătoriei Mizil, având ca obiect grăniţuirea proprietăţilor părţilor ce formează obiectul dosarului nr. 1613/259/2009, dar având în vedere că se apropie timpul nefavorabil, iar materialele de construcţie achiziţionate de reclamantă şi depozitate în curtea locuinţei sale, sunt supuse degradării, putându-i cauza pagube importante, instanţa a  apreciat că cererea reclamantei este întemeiată , în raport de urgenţa finalizării lucrărilor şi evitarea degradării materialelor de construcţie deja achiziţionate şi supuse degradării, datorită timpului nefavorabil şi pe cale de consecinţă, în baza disp.art. 581 c.pr.civ.  a admis-o, obligând pârâţii să permită reclamantei continuarea lucrărilor de construcţie la partea de nord a locuinţei sale , care se învecinează cu locuinţa proprietatea acestora .