Fara titlu

Sentinţă penală 326 din 25.11.2009


Judecătoria Mediaş

Sentinţa penală nr. 326/25.11.2009

Domeniu asociat - tâlhărie (art.211 C.p.)

Prin rechizitoriul 273/P/2009 înregistrat  la Judecătoria Mediaş  în data de 8.04.2009 sub nr. X/257/2009 parchetul a pus în mişcare acţiunea penală şi a dispus  trimiterea în judecată a inculpatului C. N.  pentru săvârşirea  infracţiunii de tâlhărie , prevăzută de art.211 alin.1 , alin.2 lit a, d, şi f C.P. cu  aplicarea art.13 C.P., constând în aceea că în noaptea  de 10/11.11.2001, a pătruns  împreună cu alte 2 persoane rămase neidentificate  în locuinţa numitului S. I., l-au legat pe acesta  şi au sustras din curte doi porci.

Inculpatul s-a prezentat în faţa organelor de urmărire  penală, a dat declaraţii  prin care a negat fapta comisă, a fost supus  testului poligraf şi i s-a prezentat materialul de urmărire penală.

În instanţă nu s-a prezentat, fiind plecat  între timp din ţară. Deşi nu se poate stabili în mod cert că inculpatul a înţeles  să se sustragă judecăţii, instanţa reţine totuşi că acesta are cunoştinţă despre întreaga cercetare efectuată împotriva sa, i-a fost prezentat întregul probatoriu administrat în faza de urmărire  şi neglijând consecinţele posibile ce decurg dintr-un proces penal a plecat la muncă în străinătate, fără să mandateze cel puţin pe cineva să-i reprezinte interesele în instanţă.

În faza de judecată s-au luat declaraţii părţii vătămate şi martorilor S. V. şi C. S..

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În noaptea de 10/11.11.2001, partea vătămată se afla singur la domiciliul său de atunci situat în cantonul CFR nr.- de pe raza comunei Ş. M. şi dormea. La un moment dat în locuinţă au intrat pe uşa descuiată 3 bărbaţi necunoscuţi, neidentificaţi din cauza întunericului, care l-au aşezat pe podea pe burtă, l-au imobilizat, legându-i mâinile şi picioarele  cu sfoară. Agresorii au exercitat asupra sa acte de violenţă şi l-au ameninţat cu moartea, cerându-i să le dea banii pe care îi deţine. Întrucât a spus că nu are bani, agresorii au început să caute prin locuinţă de unde i-au sustras un ceas de mână, un briceag, un topor şi o lanternă. Au ieşit în curte, au aruncat câinele  de pază peste gard,  iar din coteţul din curte au sustras 2 porci în greutate de circa 160 kg, respectiv 200 kg., după care au părăsit locul faptei.

După ce a rămas singur în curte, partea vătămată a reuşit să-şi  dezlege picioarele şi legat la mâini s-a deplasat la cantonul CFR vecin, situat la cca 500 metri, unde i-a relatat martorului C. S. cele întâmplate.

Organele de poliţie care  au fost anunţate de către martor au sosit la locul faptei şi cu ocazia cercetării împrejurimilor au găsit în apropierea cantonului o bancnotă de 50.000 Rol şi un cuţit tip baionetă, pierdute probabil de autorii infracţiunii, precum şi ceasul şi briceagul sustrase din locuinţă şi care au fost restituite părţii vătămate.

Cu ocazia cercetărilor criminalistice  au fost prelevate 7 fragmente de urme papilare de pe o cutie de pantofi marca”Viviane” în care partea vătămată ţinea de obicei acte personale şi fotografii, de pe ceasul tip „chitară” găsit pe pat şi de pe cutia ceasului de pe perete. După efectuarea excluderilor făcute cu membrii familiei părţii vătămate, au mai rămas 3 urme necunoscute ridicate de pe cutia de carton şi de pe ceasul de  pe perete, care au fost introduse încă de la acea dată în sistemul centralizat de date privind amprentele, aşa numitul sistem AFIS. La acea dată, acest sistem nu a identificat niciuna din cele 3 amprente ca aparţinând vreunei persoane aflată în baza de date.

Cercetările efectuate de către organele de poliţie de la data comiterii infracţiunii  până în anul 2008 nu au condus la identificarea vreunuia din cei 3 suspecţi, deşi urmărirea penală se începuse în cauză  „in rem” încă de la data de 15.01.2002, cauza figurând cu autori necunoscuţi.

Este de precizat faptul că periodic, urmele papilare prelevate în dosarele penale cu autori necunoscuţi se reintroduc în baza de date a sistemului AFIS, în vederea identificării persoanelor care au comis infracţiunile rămase cu autori necunoscuţi.

Şi în acest caz, aşa cum rezultă din adresa de la fila 63 a Serviciului de criminalistică al IPJ Sibiu, în anul 2008, cu ocazia implementării  unui nou sistem AFIS, mai performant decât cel existent la nivelul anilor 2001-2002, la data de 3.04.2008 a fost introdus în sistem şi fişa dactiloscopică cu amprentele palmare şi digitale ale inculpatului C. N., amprente care fuseseră prelevate de la acesta la data de 29.10.2002, atunci când  a fost suspectat pentru săvârşirea  unei alte infracţiuni  de tâlhărie , comisă pe raza aceleiaşi comune. La scurt timp sistemul AFIS a identificat faptul că una dintre amprentele papilare de pe fişa dactiloscopică a inculpatului corespunde cu una din amprentele ridicate cu ocazia cercetării la locul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Ca atare s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, în sensul comparării amprentei  ridicată de pe cutia de pantofi „Viviane”  cu amprentele aflate în evidenţa poliţiei pe fişa dactiloscopică a inculpatului C. N..

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.55241 C din 30.05.2008 a Serviciului de criminalistică  al IPJ Sibiu, rezultă că fragmentul de urmă papilară digitală ridicat de pe cutia de pantofi şi redat în fotograma nr.1 a fost creat de relieful papilar al degetului mare de la mâna stângă a inculpatului C. N.. Prin acelaşi raport de constatare s-a concluzionat că celelalte 2 urme papilare digitale ridicate de pe aceeaşi cutie  şi de pe ceasul de pe perete nu au fost create de inculpat.

Inculpatul a negat comiterea faptei, arătând că nu cunoaşte partea vătămată  şi nu a intrat niciodată în cantonul CFR. La rândul său, partea vătămată şi soţia  au declarat că nu  au mai văzut niciodată pe inculpat. Aceste aspecte , coroborate cu urma papilară descoperită pe cutia de pantofi găsită de organele de poliţie în cantonul CFR, demonstrează  fără dubii că inculpatul este unul dintre autorii tâlhăriei comise cu 8 ani în urmă.  Faptul că a trecut un timp îndelungat între momentul infracţiunii şi descoperirea făptuitorului nu constituie un argument în a considera că dovezile administrate şi-au pierdut din forţa probantă, atâta timp cât coroborarea lor într-un raţionament logic conduce la o concluzie neechivocă.

La termenul din 14.10.2009 (fila 129), reprezentantul Ministerului Public a solicitat extinderea procesului penal faţă de inculpatul C. N. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.2 C.P. alături de cea de tâlhărie deja reţinută. Motivarea procurorului a avut la bază decizia în interesul legii nr.31/16.04.2007 pronunţată de Î.C.C.J. Analizând cererea, instanţa a admis-o  şi în temeiul art.336 C.pr.pen a extins procesul penal faţă de inculpat.

Prin urmare, instanţa constată că faptele inculpatului se încadrează în dispoziţiile art. 192 alin.2 C.P. ( violare de domiciliu comisă în timpul nopţii de mai multe persoane) şi art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, d, f  Cod penal (tâlhăria comisă de mai multe persoane în timpul nopţii într-o locuinţă).

Trebuie precizat că în ce priveşte violarea de domiciliu la data faptei pedeapsa era  închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în prezent este închisoare de la 3 la 10 ani. Aplicând legea penală mai favorabilă, cea de la data faptei,  instanţa va reţine aplicarea art. 13 C.P. De asemenea, în ce priveşte tâlhăria, la data faptei textul infracţiunii era diferit faţă de reglementarea actuală, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de la 5 la 20 de ani. În prezent,  pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani. Instanţa va face aplicarea aceluiaşi principiu al legii penale mai favorabile.

Ţinând seama de criteriile generale ale individualizării  ale art.72 C.P. instanţa va condamna pe inculpat pentru cele 2 fapte la pedeapsa închisorii al cărei cuantum, va fi coborât sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit a C.P., constând în conduita bună înainte de comiterea faptei. La reducerea pedepselor, instanţa va avea în vedere şi timpul îndelungat scurs de la data infracţiunii până în prezent, şi, foarte important, faptul că inculpatul , în afara unor suspiciuni de comitere a altei tâlhării în anul 2002,  nu a  mai  intrat în conflict cu legea penală.

În  baza art.33 lit.a C.P. şi 34 lit.b C.P. instanţa va contopi cele 2 pedepse în cea mai grea dintre ele.

Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului  de a fi ales în autorităţile publice sau  de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.P. cu aplicarea  art. 71 C.penal.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată S. I. a solicitat obligarea inculpatului la restituirea contravalorii celor 2 porci sustraşi (3000 lei) şi la daune morale de 3000 lei. Instanţa va admite în parte acţiunea şi va obliga inculpatul la plata sumelor de 3000 lei cu titlu de daune materiale.

Referitor la daunele morale, instanţa reţine că modul foarte agresiv de comitere a faptei, imobilizarea victimei şi abandonarea sa în această stare, vârsta acesteia, au fost în măsură să creeze un prejudiciu de natură psihică, ce se impune a fi reparat prin echivalent bănesc, însă nu în cuantumul solicitat, disproporţionat de mare faţă de valoarea efectivă a pagubei.

În temeiul art.191 C.pr. penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.