Ordonanta presedentiala

Hotărâre 915 din 20.09.2009


Dosar nr. 915/239/2009

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată  următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău sub nr. 915/239/2009, reclamantul **********************, a chemat în judecată pe pârâta *******************, solicitând instanţei să stabilească, pe calea ordonanţei preşedinţiale, domiciliul minorei Airimioaei Alexandra Florina la actualul domiciliu al reclamantului în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că minora Airimioaei Alexandra Florina a rezultat din căsătoria părţilor.

A arătat reclamantul că pârâta, ulterior pronuntarii hotararii de divort, a plecat din tara si a lasat pe minora in grija mamei sale.

A arătat că minora are grave probleme de sanatate, a fost internata singura in spital si nimeni nu se ingrijeste de ea. A invederat instantei si faptul ca a luat pe minora de acolo, gasind-o pe aceasta slaba, prost hranita si piscata de diferite insecte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 581 şi 274 C.proc.civ.

Pârâta, în termen legal, a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu acţiunea reclamantului, invocand si exceptia necompetentei teritoriale.

A solicitat respingerea actiunii reclamantului, ca inadmisibila si neintemeiata, aratand ca mijlocul procedural care trebuia ales era o actiune in reincredintarea minorei.

La termenul de judecata din data de 29.07.2009, prin incheiere interlocutorie, instanta a respins exceptia invocata de catre parata prin intampinare.

Au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, certificatul de naştere al minorei, acte medicale, sentinta civila de divort nedefinitiva, contract de vanzare-cumparare, plangere penala, sentinta civila nr. 658/2009 a Judecatoriei Toplita si decizia civila nr. 509/2009 a Tribunalului Harghita, adresa de la Parchetul de pe langa Judecatoria Toplita, precum si referatele de anchta sociala efectuate la domiciliul partilor. De asemenea, a fost administrata proba cu interogatoriul paratei, fiind audiaţi doi martori, a căror declaraţii au fost ataşate la dosarul cauzei.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În data de 12.01.2004, urmare a relaţiilor de căsătorie dintre părţi, s-a născut minora Airimioaei Alexandra Florina.

Instanţa reţine faptul că parata, dupa pronuntarea hotararii de divort, a parasit tara, lasand-o pe minora in grija bunicii materne.

Cu privire la stabilirea domiciliului minorei, văzând şi dispoziţiile art. 42 C.fam. şi art. 581 şi urm., precum şi art. 613 indice 2 C.proc.civ., instanţa, având în vedere declaraţiile sub jurământ ale martorilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, cu susţinerile reclamantului, va admite acţiunea reclamantului, stabilind domiciliul minorei conform solicitării acestuia.

Se apreciază de către instanţă că prin această stabilire provizorie a domiciliului minorei nu este lezat interesul superior al minorei, avându-se în vedere mai ales vârsta acesteia, faptul că parata nu s-a ocupat îndeaproape de creşterea şi educarea minorei, in conditiile in care copila are grave probleme de sanatate, care necesita ajutorul si implicarea directa a unuia dintre parintii sai.

Urgenta si necesitatea rezolvarii imediate a situatiei rezulta din caracterul grav al problemelor de sanatate ale minorei, gravitate care nu poate sa nu produca efecte juridice in acest sens. In aceeasi ordine de idei, in analiza urgentei situatiei, instanta a  avut in vedere si maniera anormala in care parata a inteles sa trateze problemele de sanatate ale copilului sau, fiind de neconceput pentru instanta ca o minora de o varsta atat de frageda sa fie internata singura intr-un spital, fara a avea sprijinul si afectiunea unuia dintre parinti in momente dificile din viata ei, cum a fost acesta.

In ceea ce priveste atitudinea parintilor sai, instanta a stabilit ca reclamantul, in momentul cand a inteles gravitatea problemelor minorei, a intrerupt contractul de munca din strainatate si s-a intors de urgenta in tara pentru a fi alaturi de copil si nevoile sale, in timp ce parata nu a inteles sa procedeze intr-o maniera asemanatoare.

Prin urmare, având în vedere toate considerentele şi precizările de mai sus, instanţa va admite cererea reclamantului şi va stabili, pe calea ordonanţei preşedinţiale, domiciliul minorei Airimioaei Alexandra Florina la actualul domiciliu al reclamantului în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., instanţa va obliga pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 13,50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamantul ********************,  în contradictoriu cu pârâta *******************.

Stabileşte, pe calea ordonanţei preşedinţiale, domiciliul minorei Airimioaei Alexandra Florina la actualul domiciliu al reclamantului în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., obligă pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 13,50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de acesta.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2009.

PREŞEDINTEGREFIER

Pristavu Codrin Mirel Doboş Mirela

Red./tehnored. P.C.M.

4 ex.

20.09.2009