Sentinta civila

Sentinţă civilă 532 din 20.05.2010


Dosar nr. 801/239/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HÂRLĂU, Judeţul IAŞI 

JUDECĂTORIE

Şedinţa publică din 20 Mai 2010

Preşedinte - C. M. P.

Grefier M. S.

Sentinţa civilă nr. 532

La ordine fiind judecarea cauzei minori şi familie privind pe reclamant Ş. M. -M. şi pe pârât L.M., autoritate tutelară Primăria com.E., având ca obiect stabilire paternitate.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică : se prezintă reclamanta asist. avocat P.,lipsă pârâtul şi aut.tut.

S-a expus oral referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura este completă.

Avocat P. pentru reclamantă depune la dosar o adeverinţă din care rezultă că pârâtul nu s-a prezenta la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti  în vederea efectuării expertizei şi un număr de trei chitanţe.

Nemaifiind cereri de formulat instanţa acordă părţilor cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Avocat P. care asistă reclamanta solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată cu toate cele trei capete de cerere,cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 150 cod procedură penală instanţa declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare.

I N S T A N Ţ A ,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus, reclamanta Ş. M. M., domiciliată în sat E., comuna E.,jud. Iaşi în numele şi ca reprezentantă legală a minorei Ş. D. M., a chemat în judecată pe pârâtul L. M., domiciliat în sat E., comuna Erbiceni,jud. Iaşi  şi Autoritatea Tutelară Primăria Erbiceni,jud. Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că pârâtul este tatăl minorei Ş. D. M., născută la data de ....., să dispună ca numele pârâtului să fie trecut în actul de naştere al minorei la rubrica "Tatăl", cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma unei relaţii - cunoscute de toată lumea - cu pârâtul, a rezultat minora Ş. D. M., născută la data de .......

A susţinut reclamanta şi faptul că era de notorietate în localitate faptul că relaţia dintre părţi era foarte serioasă, fiind discuţii şi despre o eventuală căsătorie a acestora.

A învederat că la momentul când a comunicat pârâtului faptul că este însărcinată acesta a promis că vom face nunta după sărbătorile pascale.

Ulterior, pârâtul a refuzat încheierea căsătoriei şi nu a mai recunoscut că ar fi tatăl minorei Ş. D. M., născută la data de .........

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 56, 59, 60, 64 alin. 2 şi 86 C.fam. şi art. 274 C.proc.civ.

La dosar au fost depuse: dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, certificatul de naştere al minorei Ş. D. M., născută la data de ........

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a fost de acord cu acţiunea reclamantei.

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu doi martori, ale căror declaraţii sunt ataşate la dosarul cauzei; a fost încuviinţată de instanţă şi efectuarea unei expertize, respectiv expertiza serologică, concluziile acesteia fiind depuse, de asemenea, la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv înscrisurile aflate la dosar, coroborate cu declaraţiile martorilor, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:

În urma unei relaţii sexuale dintre părţile din prezenta cauză, a rezultat minora Ş. D. M., născută la data de .....2008.

Instanţa reţine că era de notorietate în localitate faptul că relaţia dintre părţi era foarte serioasă, fiind discuţii şi despre o eventuală căsătorie a acestora.

În considerarea acestei soluţii, cum că pârâtul este fără îndoială tatăl minorei, instanţa a coroborat susţinerile pârâtei cu declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză şi cu concluziile raportului de expertiză aflat la dosar.

Astfel, având în vedere cifrele de probabilitate date de expertiză, instanţa a coroborat aceste date ştiinţifice cu declaraţiile martorilor, care au confirmat că pârâtul este tatăl minorei.

Instanţa reţine şi faptul că în perioada anterioară sarcinii, reclamanta a avut doar o relaţie stabilă cu pârâtul din prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere toate considerentele şi motivele de mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 56, 59, 60, 64 alin. 2 şi 86 C.fam., instanţa urmează să admită prezenta cerere şi să constate că constate că pârâtul este tatăl minorei Ş. D. M., născută la data de......2008, precum şi să dispună ca numele pârâtului să fie trecut în actul de naştere al minorei la rubrica "Tatăl", cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei.

Potrivit dispoziţiilor legale din Codul Familiei, având în vedere în special interesul superior al copilului, văzând şi atitudinea pârâtului raportată la nerecunoaşterea minorei ca fiind a sa şi insistarea în efectuarea unei expertize, văzând şi vârsta foarte fragedă a minorei, instanţa stabileşte ca această minoră să fie încredinţată reclamantei spre creştere şi educare.

Astfel că, în temeiul art. 42 alin. 3 şi 4 C.fam., raportat la art. 86 alin. 1 şi 3 C.fam. şi art. 94 alin. 1 C.fam., instanţa urmează ca, văzând şi susţinerile părţilor, precum şi lipsa veniturilor permanente ale pârâtului, să-l oblige pe acesta la plata unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 126 lei în favoarea minorei Ş. D. M., născută la data de......2008, începând cu data introducerii prezentei cereri şi până la majoratul acesteia.

În considerarea soluţiei privind pensia de întreţinere, instanţa a avut în vedere următoarele aspecte:

În primul rând, venitul minim net pe economie este stabilit la 504 lei, venitul minim brut pe economia naţională fiind de 600 lei.

În al doilea rând, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 94 alin. 3 teza I C.fam., potrivit cărora, când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său pentru un copil, respectiv o pătrime din venitul minim net pe economie.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., având în vedere chitanţele doveditoare, instanţa va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 2259,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta, respectiv 19 lei taxa de timbru, 30 de bani timbrul judiciar, 1400 lei onorariul avocatului ales şi 840 lei contravaloarea expertizei serologice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea reclamantei Ş. M. M., domiciliată în sat Erbiceni, comuna Erbiceni,jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul L.M., domiciliat în sat Erbiceni, comuna Erbiceni,jud. Iaşi, şi Autoritatea Tutelară Primăria Erbiceni,judeţul Iaşi.

Constată că pârâtul este tatăl minorei Ş.D. M., născută la data de ......2008.

Dispune ca numele pârâtului să fie trecut în actul de naştere al minorei la rubrica "Tatăl".

Încredinţează reclamantei spre creştere şi educare pe minora Ş. D. M., născută la data de .......2008.

Obligă pe pârât la plata unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 126 lei în favoarea minorei Ş. D. M., născută la data de  ......2008, începând cu data introducerii prezentei cereri, 28.05.2009, şi până la majoratul acesteia.

Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 2259,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.05.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

P. C. M. S.M.

Red./tehnored. P.C.M.

5 ex.

21.05.2010

tă.