Reîncredinţare minor

TIP SPEŢĂ: SENTINŢĂ CIVILĂ

TITLU: REÎNCREDINŢARE MINOR

NR. 1043

DATA: 11 AUGUST 2010

AUTOR: JUDECĂTORIA LUDUŞ

DOMENII ASOCIATE:

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând asupra acţiunii de faţă, constată următoarele:

 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ***, sub nr. ***, reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâta ***, a solicitat instanţei următoarele:

- încuviinţarea cererii de a avea legături cu minora ***, după cum urmează: stabilirea de a avea legături personale cu minora, astfel:

o în fiecare prima şi a treia (sau a doua şi a patra) week-end prelungit, începând cu ziua de vineri, de la orele 16:00 până duminica la orele 20:00, prin ridicare şi readucere acasă la ora 20:00;

o la sărbătorile de Paşti şi de Crăciun, în mod alternativ, o dată va sta cu reclamantul şi o dată cu pârâta;

o de Revelion minora, în mod alternativ, va sta o dată cu reclamantul şi o dată cu pârâta;

o în fiecare vacanţă de vară, câte o lună, în perioada 15 iunie – 15 septembrie;

o în fiecare vacanţă de iarnă, câte o săptămână, în perioada 20 decembrie – 10 ianuarie;

- cu cheltuieli de judecată, ocazionate de proces, pentru următoarele motive:

În fapt, reclamantul a fost căsătorit cu pârâta, din căsătorie rezultând minora ***, care prin sentinţa civilă nr. ***, pronunţată de Judecătoria Luduş a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei sale.

La acel moment neopunându-se mama minorei de a avea legături personale cu aceasta, divorţând de altfel într-un mod amiabil, reclamantul nu a solicitat program de vizitare, însă începând cu luna aprilie a anului 2010 nu-i mai permite minorei să aibă legături personale cu reclamantul.

Reclamantul susţine că pârâta îi interzice să aibă legături personale cu minora, deşi la momentul divorţului părţile s-au înţeles pe cale amiabilă că minora poate veni la tatăl ei ori de câte ori vrea după program de vizită de comun acord stabilit, motiv pentru care reclamantul a fost determinat să introducă prezenta acţiune.

Reclamantul doreşte să fie implicat în tot ceea ce o priveşte pe minoră, respectiv în pregătirea acesteia, să se consulte mama acesteia cu privire la şcoala care urmează să o frecventeze şi mai mult decât atât să nu aibă parte de statutul unui părinte decăzut din drepturile părinteşti câtă vreme nu se află în acea situaţie.

Reclamantul arată că minora suferă şi interesul copilului este de a avea legături cu tatăl său, reclamantul dorind să participe la creşterea şi educarea acesteia. Faptul că minora este încredinţată mamei, nu poate duce la întârzierea de a se vedea cu reclamantul, câtă vreme nu este decăzut din drepturile părinteşti, reclamantul având obligaţia plăţii pensiei de întreţinere dar şi drepturi.

De altfel în cadrul ocrotirii părinteşti, deplină egalitate în drepturi a părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi îndatoririlor faţă de copiii minori reprezintă unul dintre principiile de bază ale Codului familiei, prevăzut de art. 97 alin. 1, iar ca o expresie a acestuia art. 98 alin. 1 Codul familiei dispune ca : „măsurile privitoare la persoana copilului (…) se iau de către părinţi de comun acord”, ceea ce în cazul de faţă nu are aplicabilitate.

În vederea menţinerii contactului cu minora, drept ce are în vedere şi existenţa unei legături afective între părinte şi minor; în cauza Keegan c.Irlandei – hotărârea din 26 mai 1994 – Curtea a statuat faptul ca statele au obligaţia pozitivă de a nu împiedica taţii să stabilească legături cu copilul dacă doresc să facă acest lucru.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 43 alin. 3, raportat la art. 97 Codul familiei şi art. 274 Cod procedură civilă.

În susţinerea cererii, reclamantul depune la dosar: copia sentinţei civile nr. *** şi copia certificatului de naştere a minorei.

 La primul termen de judecată din data de ***, reclamantul a depus la dosar precizare şi modificare de acţiune solicitând, în principal: să-i fie reîncredinţată minora *** spre creştere şi educare; obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere pentru minoră în sumă de ¼ din venitul net realizat, începând cu data promovării cererii şi până la majoratul minorei; cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar : în fiecare prima şi a treia (sau a doua şi a patra) week-end prelungit, începând cu ziua de vineri, de la orele 16:00 până duminica la orele 20:00, prin ridicare şi readucere acasă la ora 20:00; la sărbătorile de Paşti şi de Crăciun, în mod alternativ, o dată va sta cu reclamantul şi o dată cu pârâta; de Revelion minora, în mod alternativ, va sta o dată cu reclamantul şi o dată cu pârâta; în fiecare vacanţă de vară, câte o lună, în perioada 15 iunie – 15 septembrie; în fiecare vacanţă de iarnă, câte o săptămână, în perioada 20 decembrie – 10 ianuarie; cu cheltuieli de judecată, ocazionate de proces.

 În motivarea precizării, reclamantul arată că, potrivit art. 44 alin. 1 din Codul familiei, instanţa poate modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale dintre părinţii divorţaţi şi copii, atunci când au survenit schimbări în împrejurările care au determinat luarea măsurii.

 Pe de altă parte, conform dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, toate măsurile luate faţă de minor trebuie să se subordoneze principiului superior al acestuia.

 Interesul superior al copilului nu poate fi apreciat în concepţia legiuitorului fără a se lua în considerare opinia acestuia, căci potrivit art. 24 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să fie ascultat iar opiniile sale trebuie luate în considerare în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate.

 Reclamantul consideră că împrejurările care au dus la încredinţarea spre creştere şi educare a minorei *** la mama sa s-au schimbat radical, iar în acest sens arată următoarele:

 Minora ***, şi-a exprimat dorinţa de a locui cu reclamantul de nenumărate ori, între minoră şi reclamant există o strânsă legătură afectivă ca şi între minoră şi bunicii paterni din partea tatălui; reclamantul dispune de condiţii apte şi potrivite creşterii şi întreţinerii minorei; cum pârâta obişnuieşte să lipsească din ţară şi minora este nemulţumită de viaţa pe care o duce, fiind lăsată singură într-un apartament zile în şir, soluţia nu poate fi alta decât reîncredinţarea copilului la tatăl reclamant; minora s-a plâns că mama ei nu se ocupă de ea şi de multe ori o neglijează, în detrimentul tatălui ei vitreg; limitarea nejustificată a vizitelor minorei la reclamant nu este în interesul superior al acestuia, arătând în acest sens că vizitele minorei la reclamant nu sunt de natură a pune în primejdie creşterea şi dezvoltarea sa, iar reclamantul nu şi-a exercitat abuziv drepturile; de o mare perioadă de timp minora refuză comunicarea normală cu mama sa, relaţiile de afecţiune dintre aceasta şi minoră fiind vizibil deteriorate datorită faptului prin care pârâta înţelege să îi interzică minorei tot felul de activităţi; menţinerea minorei la mama sa ar avea consecinţe dăunătoare asupra bunei dezvoltări fizice şi morale; în prezent minora este elevă în clasa a -X- a, iar datorită relaţiei pe care pârâta înţelege a o avea cu minora, rezultatele şcolare au de suferit.

Legal citată cu menţiunea personal la interogatoriu şi să formuleze întâmpinare, pârâta şi-a formulat apărări, în sensul că, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, menţinerea programului de vizită actual pe timpul vacanţelor şi în timpul şcolii – două sâmbete pe lună pe timp de zi cu ridicarea şi aducerea minorei, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

La ***, minora a fost audiată în Camera de Consiliu, fila 24.

La *** se depune ancheta socială de la  locuinţa  actuală a reclamantului, care atestă condiţii materiale adecvate  în vederea stabilirii domiciliului copilului minor şi confirmă existenţa unei relaţii mamă-fiică în curs de deteriorare.

La *** se depune ancheta socială efectuată la domiciliul mamei pârâte din Iernut, rezultând existenţa unor condiţii materiale optime pentru creşterea unui copil.

S-a mai depus  o caracterizare din partea dirigintelui minorei care relevă  participarea şi preocuparea mamei pentru situaţia şcolară a  fetiţei şi  împrejurarea că nu a fost înregistrat vreun interes din partea tatălui cu  privire la formarea şcolară a minorei ***.

Se mai depune dovada veniturilor mamei pârâte.

La termenul din ***, se depune la dosar de către pârâtă un răspuns la cererea de chemare în judecată prin care aceasta arată că, acceptă reîncredinţarea minorei ***, cu precizarea că pentru programul de vizitare al acesteia se va adresa judecătoriei ulterior. Totodată, pârâta mai arată că se obligă la plata pensiei de întreţinere.

In raport de dispozitiile art. 271 Cod procedura civila, coroborate cu dispoziţiile art. 42 din Codul Familiei si cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr.272/2002, instanţa considera cererea întemeiata.

Instanţa remarcă mai întâi faptul că relaţia dintre cele doua parti si copilul lor intră în sfera vieţii de familie, în sensul art. 8 din Convenţia Europeana pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art. 8 .

Obligaţiile pozitive impuse de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său , iar în chestiuni ce ţin de reunirea copiilor cu părinţii lor, caracterul adecvat al unei măsuri trebuie evaluat şi prin prisma rapidităţii executării sale, astfel de cazuri necesitând soluţionarea în procedură de urgenţă, având în vedere faptul că trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu aceştia .

 Atat dispozitiile art. 42 din Codul familiei cat si cele din Legea nr.272/2004 converg spre ideea  că interesele copilor sunt vitale în astfel de cazuri.

În cauzele în care a fost condamnată România ( Ignaccolo-Zenide şi altele) opinia a fost în sensul că autorităţile naţionale au obligaţia de a depune  eforturi rezonabile pentru a impune  respectarea vieţii de familie garantat de art. 8 din convenţie.

 Art. 8 din convenţie încearcă în principal să apere individul împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice, el implică, de asemenea, şi unele obligaţii pozitive inerente "respectării" efective a vieţii de familie. Şi într-un caz şi în celălalt trebuie avut în vedere raportul de proporţionalitate care trebuie să existe între interesul persoanei şi cel al societăţii, în ansamblul ei; de asemenea, în ambele ipoteze statul se bucură de o anume marjă de apreciere (Hotărârea Keegan împotriva Irlandei din 26 mai 1994, seria A nr. 290, pag. 19, alin. 49).

    Fiind vorba de obligaţia statului de a dispune măsuri pozitive,  art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum şi obligaţia autorităţilor naţionale de a dispune aceste măsuri (a se vedea, de exemplu, hotărârile Eriksson împotriva Suediei din 22 iunie 1989, seria A nr. 156, pag. 26 - 27, alin. 71, Margareta şi Roger Andersson împotriva Suediei din 25 februarie 1992, seria A nr. 226-A, pag. 30, alin. 91, Olsson împotriva Suediei (nr. 2) din 27 noiembrie 1992, seria A nr. 250, pag. 35 - 36, alin. 90, şi Hokkanen împotriva Finlandei din 23 septembrie 1994, seria A nr. 299-A).

    Cu toate acestea, obligaţia autorităţilor naţionale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută, deoarece este posibil ca reluarea convieţuirii cu minorul care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de uşor, să nu se poată face imediat şi să necesite unele măsuri pregătitoare. Natura şi anvergura acestora depind de circumstanţele fiecărei cauze, dar înţelegerea şi cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Dacă autorităţile naţionale trebuie să se străduiască să faciliteze o astfel de colaborare în acest domeniu, obligaţia lor de a recurge la coerciţie nu poate fi decât limitată: acestea trebuie să ţină seama de interesele şi de drepturile şi libertăţile acelor persoane şi în special de interesele superioare ale copilului şi de drepturile sale, stipulate în art. 8 din convenţie. În ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele (Hotărârea Hokkanen mai sus citată, pag. 22, alin. 58).

Pentru aceste motive, prin încheierea din *** s-a dispus încredinţarea provizorie a minorei tatălui.

    Obligaţiile pozitive impuse de art. 8 din convenţie statelor contractante, în materie de reunire a unui părinte cu minorii, trebuie interpretate în lumina Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii (Convenţia de la Haga). Aceasta este cu atât mai valabil în cauza de faţă, deoarece statul pârât este şi el parte la acest instrument, al cărui articol 7 conţine o listă de măsuri ce trebuie luate de state pentru asigurarea reîncredinţării imediate a copiilor.

    "Rezultă (...) că trebuie stabilit, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze şi în special de gravitatea măsurilor ce urmează a fi luate, dacă părinţii au putut să aibă în procesul de decizie, considerat ca un întreg, un rol atât de important pentru a li se acorda protecţia cerută de interesele lor. În caz contrar, a existat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii de familie, iar încălcarea rezultată nu poate fi considerată <<necesară>> în sensul art. 8 (Hotărârea W. împotriva Regatului Unit din 8 iulie 1987, seria A nr. 121-A, pag. 28 şi 29, alin. 62 şi 64)."

 Într-adevăr, procedurile legate de exercitarea autorităţii părinteşti, inclusiv executarea hotărârilor pronunţate, necesită urgenţă, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu ei. În speţă, acest fapt este cu atât mai adevărat cu cât procedura iniţiată de reclamantă s-a finalizat printr-o ordonanţă preşedinţială. Or, esenţa unei asemenea acţiuni este de a apăra individul împotriva oricărui prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla scurgere a timpului.

Pentru motivele de fapt şi de drept expuse se va  acţiunea aşa cum a fost precizată privind pe reclamantul *** şi pe pârâta ***, având ca obiect „reîncredinţare minor”.

 Va încredinţa la tatăl reclamant – ***, spre crestere si educare pe minora ***, născută la data de *** în ***.

 O persoană este îndreptăţită la întreţinere numai dacă îndeplineşte, cumulativ, două cerinţe [art. 86 alin. (2) C.fam.]: se află în stare de nevoie; cauza stării de nevoie în care se găseşte este incapacitatea sa de a munci.

 Starea de nevoie a creditorului întreţinerii  evocă neputinţa unei persoane, fie şi parţială, de a-şi procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic, adică alimente, îmbrăcăminte, locuinţă, medicamente şi alte asemenea. Se află în această situaţie cel care nu obţine venituri dobândite prin muncă ori produse de bunurile sale şi nici nu deţine bunuri de care, potrivit traiului obişnuit, s-ar putea dispensa valorificându-le.

 Starea de nevoie este, în ultimă analiză, o chestiune de fapt ce trebuie analizată şi apreciată de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă în care se găseşte cel care pretinde întreţinere, nivelul de trai al părţilor, păstrându-se echilibrul între standardul de viaţă al creditorului şi cel al debitorului întreţinerii.

 Unele particularităţi sunt de remarcat legat de conţinutul noţiunii de „stare de nevoie a descendentului minor”. După cum spune art. 86 alin. (3) C.fam., „descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află”, ceea ce înseamnă că, în cazul copilului, creditor în raport cu părintele său, singura cerinţă impusă pentru a beneficia de întreţinere este starea de nevoie 4 , iar această condiţie (a stării de nevoie a descendentului minor) este prezumată iuris tantum. Pe scurt, starea de nevoie a descendentului minor se prezumă până la proba contrară. Ca urmare, în cadrul acţiunii având ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere în favoarea sa, descendentul minor va fi protejat de această prezumţie, în sensul că va fi scutit de a proba starea de nevoie.

 În cuprinsul art. 94 C.fam. legiuitorul a fixat regula de principiu potrivit căreia întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.

 Articolul 89 C.fam. stabileşte ordinea imperativă în care se datorează întreţinerea, deci creditorul nu are un drept de opţiune în privinţa debitorului care-i va acorda întreţinere, ci este nevoit să se îndrepte împotriva celor virtual obligaţi potrivit art. 86 C.fam. în succesiunea riguros indicată prin art. 89 C.fam.

Fundamentul legal al obligaţiei de întreţinere ce revine paratului se regăseşte în dispoziţiile art.86 al.1 şi 107 al.1 C.fam,reglementări ce statuează obligaţia personală a părinţilor,de întreţinere a copiilor lor, cat priveşte cheltuielile de creştere şi îngrijire,obligaţie ce are un caracter succesiv,de natură a satisface nevoile actuale şi obiective ale acestora.

 Parata fiind pus de drept în întarziere, instanţa  va dispune obligarea acesteia să plătească reclamantului, pentru minora, suma de *** lunar, cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data de ***, până la schimbarea condiţiilor date, sumă stabilită în raportul de venitul minim garantat pe economie şi de împrejurarea că pârâta nu este în incapacitate specială de a munci.

 La stabilirea posibilităţilor materiale ale debitorului se va ţine seama, alături de resursele propriu-zise ale acestuia, şi de sarcinile cărora trebuie să le facă faţă, cum ar fi alte obligaţii de întreţinere, cheltuieli impuse de nevoile personale – inclusiv pentru îngrijirea sănătăţii –, costurile gospodăriei sale etc., fiindcă nici în această materie nu se poate da satisfacţie absolută dreptului unei persoane (dreptul la întreţinere al creditorului) împovărând peste măsură o altă persoană, periclitând dreptul debitorului întreţinerii de a-şi asigura sieşi mijloace rezonabile pentru un trai decent.

Faţă de împrejurarea că minora ***  este încredinţată tatălui reclamant , nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la  data pronunţării sentinţei civile  nr.*** şi urmează a se dispune sistarea obligaţiei de întreţinere  stabilită în sarcina debitorului ***, începând cu ***

Se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

1

Domenii speta

Spete similare