Contraventie la legea nr.61/1991. Descriere fapta contraventionala. Legalitatea procesului-verbal de contraventie.

Sentinţă civilă 1891 din 22.11.2006


SENTINŢA CIVILĂ NR.1891 DIN DATA DE 22.11.2006

Contravenţie la Legea nr. 61/1991. Descriere faptă contravenţională. Legalitatea procesului – verbal de contravenţie.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 26.07.20066 petentul C. G.  a solicitat instanţei anularea procesului verbal de contravenţie încheiat de Jandarmeria Română – U.M. 0608 Constanţa şi exonerarea de plata amenzii aplicate de agentul constatator.

În subsidiar, petentul a solicitat reducerea cuantumului amenzii aplicate prin procesul verbal  de contravenţie contestat sau înlocuirii amenzii cu sancţiunea avertisment.

În motivarea plângerii petentul a  arătat că a fost în mod netemeinic sancţionat întrucât chiar petentul a fost cel care a sesizat organul constatator despre faptul că proprietarii locaţiei „ X” au dat muzica la maxim perturbând în acest mod liniştea publică iar clienţii cazaţi la  hotel „Y” se plângeau că nu pot dormi din cauza gălăgiei.

S-a arătat că petentul nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa şi din acest motiv nici nu a semnat procesul verbal de contravenţie iar sancţiunea aplicată  este disproporţionată faţă de aşa- zisa faptă reţinută.

Petentul a invocat excepţia nulităţii  procesului-verbal motivat de împrejurarea că fapta contravenţională nu a fost descrisă în mod corespunzător.

În drept , au fost invocate disp.art.31,art.16,art.17 şi art.19 din O.G.  2 /2001.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu disp.art.36 din O.G. 2 /2001.

Plângerea a fost depusă la organul constatator şi înaintată instanţei spore competentă soluţionare.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenţionale pentru următoarele motive: susţinerea petentului în sensul că liniştea publică a fost tulburată de patronii terasei „X” nu sunt de natură să înlăture răspunderea contravenţională a acestuia întrucît şi patronii respectivi au fost sancţionaţi  iar fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă în mod corespunzător.

S-a arătat că petentul ,în calitate de patron al  Hotelului„Y” şi al terasei „Z”, a dispus difuzarea de manele la volum maxim iar agenţii constatatori au făcut aplicarea corectă a disp.art.2  pct.29 din Lg.nr.61/1991 întrucât petentul a tulburat liniştea turiştilor cazaţi la imobilele aflate în vecinătatea terasei sale.

În combaterea plângerii s-a solicitat administrarea probei testimoniale şi a  probei cu înscrisuri.

Potrivit disp. art.137 Cod pr.civ., „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură  precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte ,cercetarea în fond a pricinii”.

În vederea soluţionării excepţiei nulităţii absolute a  procesului verbal de contravenţie invocată de petent pentru descrierea necorespunzătoare a faptei instanţa, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reţine următoarea situatie de fapt.

Prin procesul verbal de  contravenţie contestat petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 500 RON pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.2 pct.29 din  Lg. nr. 61/1991.

În sarcina petentului s-a reţinut că în noaptea de 25.06.2006, orele 2,00  a tulburat liniştea locuitorilor din localitatea Vama Veche precum şi a turiştilor cazaţi în incinta terasei „X” prin producerea de zgomote muzicale cu aparate folosite la intensitate mare.

În declaraţia olografă datată 25.06.2006 numitul „C.I.” menţionează că a fost deranjat de muzica ce se auzea din curtea  petentului în noaptea de 25.06.2006, numita I. I. sesizează faptul că a fost deranjată în noaptea de 23 spre 24.06.2006 de muzica provenind de pe terasa”x”, C. E.  şi T. S. au declarat că muzica difuzată la volum mare provenea de la terasa „X”  iar numitele D. C. şi V.  M.  au reclamant faptul că muzica şi zgomotele deranjante proveneau de la terasa„ x ”.

Din analiza întâmpinării depuse de intimată la dosarul cauzei  rezultă că petentul administrează terasa „y” iar nu terasa „ x”.

Având în vedere cele reţinute instanţa apreciază că sunt  întrunite cerinţele legale pentru admiterea excepţiei invocate de petent.

În drept, potrivit art.16 din O.G.2/2001 „procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu....descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite...”

Potrivit art.17 din O.G. 2/2001, lipsa menţiunilor privind descrierea faptei atrage nulitatea procesului verbal, nulitate care se constată şi din oficiu.

Potrivit art.2 pct.29 din Lg.nr.61/1991, constituie contravenţie tulburarea liniştii locatarilor  între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea orcărui aparat, obiect sau instrument muzical la intensitate mare 

în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora” .

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere faptul că agentul constatator nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative care reglementează conţinutul obligatoriu al procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi nu a descris în mod corespunzător fapta reţinută în sarcina  petentului, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită şi mai ales a locului concret de săvârşire, a scopului urmărit şi a urmărilor produse ci s-a limitat la redarea, şi aceasta incompletă, a unui text legal sancţionator, instanţa apreciază că excepţia nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie este întemeiată.

În condiţiile în care  locul  concret de săvârşire a faptei contravenţionale reprezintă un  element esenţial pentru încadrarea juridică a faptei  susţinute în sarcina petentului  în dispoziţiile art.2 pct.29 din Lg. Nr.61/1991  instanţa apreciază că omisiunea agentului constatator de a menţiona acest element obligatoriu al procesului-verbal de contravenţie are drept consecinţă imposibilitatea exercitării de către organele judiciare a prerogativelor conferite prin disp.art.34 şi următoarele din O.G. 2/2001, de a analiza legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi de a hotărî asupra sancţiunii în limita criteriilor legale de individualizare  prev. de art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001

Astfel, situaţia premisă pentru săvârşirea contravenţiei prev.de art.2 pct.29 din Legea 61/1991 o reprezintă producerea de zgomote în localurile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora  iar procesul verbal contestat, care potrivit legii nu poate fi completat din punct de vedere al conţinutului prin înscrisuri sau alte probe extrinseci, nu menţionează ca loc al săvârşirii faptei decât localitatea Vama Veche, în apropierea terasei „X”, care nu aparţine petentului.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa a admis excepţia invocată de petent, a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenţie contestat şi a dispus exonerarea petentului de plata amenzii aplicate de agentul constatator.