Lege contravenţională mai favorabilă.

Sentinţă civilă 4853 din 13.05.2014


Lege contravenţională mai favorabilă. Proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social. H.G. 69/2012 reglementează condiţiile ce trebuie îndeplinite  pentru exercitarea ocupaţiei de operator  de transport rutier şi accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul. Aplicarea sancţiunii nu în baza H.G. 69/2012 , ci în baza O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Inaplicabilitatea dispoziţiilor mai favorabile ale H.G. 69/2012

Sentinţa  civilă  nr.  4853 din data de 13.05.2014

Potrivit art.21 alin.(3) O.G. nr.2/2001, sancţiunea ce se aplică unui contravenient trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Petenta a fost amendată pentru nerespectarea obligaţiei de a prezenta la controlul ISCTR diagramele tahograf ori un document justificativ al activităţii pentru o perioadă de aproximativ o lună.

Ţinând seama de împrejurările descrise cât şi de faptul că, în concret, pericolul social al faptei contravenţionale există instanţa a analizat individualizarea sumei pecuniare. Amenda ce se putea aplica petentei este prevăzută la articolul 9 alin.(1) lit. c) din O.G. nr.37/2007 şi este în cuantum de la 4000 la 8000 lei însă sancţiunea trebuie să fie proporţională iar instanţa a observat că nu s-a făcut dovada unui pericol social concret foarte ridicat şi nici că petenta a mai fost amendată pentru situaţii similare.

Astfel că a fost aplicată o sancţiune disproporţionată raport la pericolul social şi împrejurările faptei şi la circumstanţele personale ale contravenientei

Pentru aceste considerente constatând legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa a admis, în parte, plângerea contravenţională şi a dispus reindividualizarea sumei de 8000 lei aplicată prin Procesul - verbal seria ISCTR nr…. din 27.03.2013, la suma de 4000 lei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal,  a declarat apel S.C. D S.R.L.

Prin cererea de apel , apelanta a solicitat Tribunalului să facă aplicarea legii contravenţionale mai favorabile. A arătat că HG 69/2012 a fost modificată în luna febr. 2014 , în sensul reducerii cuantumului amenzilor la jumătate. În atare situaţie se impune reducerea amenzii la cel mult 2000 lei sau înlocuirea ei cu avertisment.

Instanţa de control judiciar a reţinut că apelanta a invocat faptul că prin HG 69/2012 aşa cum a fost modificată în luna februarie 2014, cuantumul amenzilor s-a redus la jumătate. Solicită să i se facă aplicarea legii contravenţionale mai favorabile.

Această critică este nefondată.

HG 69/201 2 reglementează condiţiile ce trebuie îndeplinite  pentru exercitarea ocupaţiei de operator  de transport rutier şi accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul. Într-adevăr conform modificărilor aduse acestei HG în anul 2014 au fost reduce limitele amenzilor pentru sancţiunile prev. de această HG.

Apelanta însă nu a fost sancţionată în baza HG 69/2012 , ci în baza OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Conform art. 9 al. 1 lit. c din OG 37/2007 limitele amenzii pentru contravenţiile prev. de art. 8 al. 1 pct. 31 din aceeaşi OG sunt de la 4000 la 8000 lei. În aceste condiţii, reducerea amenzii sub 4000 lei până la 2000 lei aşa cum solicită apelanta, nu este posibilă