Situaţia juridică a minorului – suplinire consimţământ

Sentinţă civilă 2 din 06.01.2015


Prin sentinţa  civilă  nr 3495/2012 a Judecătoriei Tecuci s-a  declarat  desfăcută căsătoria înregistrată sub nr.0000/0000 la Starea Civilă  de la Primăria mun. T, jud. Galaţi din vina ambelor părţi.

S-a dispus  ca reclamanta  să revină la numele  avut anterior  încheierii căsătoriei, acela de ”L”.

S-a  stabilit  ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei CA născută la data de … să se facă de către ambii părinţi.

S-a stabilit ca  locuinţaminorei C A sa fie  la reclamantă,  respectiv în mun. T, str…., jud. Galaţi.

S-a stabilit  ca ambii părinţi să contribuie în mod egal la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorei.

S-a  dispus  ca reclamanta să execute în natură obligaţia de întreţinere în favoarea minorului .

A fost  obligat pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorei C A născută la data de ….. suma de 135 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data formulării acţiunii 23.10.2012 şi până la majoratul minorei.

Ulterior divortului, reclamanta a fost nevoita sa plece in Ba, unde s-a casatorit cu B C G, lăsând minora  in grija bunicii materne, in T.

 Paratul nu si-a dat acordul cu privire la deplasarea minorei  in strainatate, invocand motive ce ţin de diferendele dintre el si fosta sa sotie, neinvocand motive plauzibile si dovedite care sa faca dovada unor situatii de risc pentru minora daca aceasta va pleca sa locuiasca in B, unde munceste si are resedinta in prezent reclamanta .

Instanta mai retine ca minora are conditii de trai in B in sensul ca reclamanta are inchiriat un apartament, beneficiaza de venituri, de asistenta medicala si ca este in interesul superior al minorei  sa traiasca alaturi de mama ei deoarece in prezent aceasta locuieste la bunica materna, iar relatiile cu tatal sau sunt foarte proaste .

De asemenea potrivit art.18 alin.2 din Legea 272/2004 deplasarea copiilor in ţară şi in străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri intre părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.

Analizând interesul minorei in efectuarea deplasărilor  in Belgia pe perioada minorităţii, alături de mama ei , instanţa reţine că astfel de deplasări sunt necesare  pentru minora , aşa cum s-a arătat mai sus .

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite cererea si va suplini consimţământul paratului - tata CPG la Serviciul Paşapoarte din cadrul Direcţiei Paşapoarte G, in vederea eliberării paşaportului pentru minora C A, născută la data de …...

 Va suplini consimţământul pârâtului-tată pentru ca minora  C A născută la data de …. să călătorească însoţita  de reclamanta-mamă, în B, in tot timpul minorităţii .