Anulare act fraudulos-art.80 alin.1 lit.b) şi c) Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei

Anulare act fraudulos-art.80 alin.1 lit.b) şi c) Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei

Actul săvârşit de către debitoare conduce prin el însuşi la destabilizarea bunului mers al societăţii al societăţii, fiind un act lezionar încheiat de societatea debitoare în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenţei, fiind astfel îndeplinite condiţiile art.80 alin.1 lit.b) din Lege.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art.80 alin.1 lit.c), instanţa constată că legiuitorul a instituit în privinţa debitorului prezumţia de fraudă, prin încheierea actului debitorul acceptând sau urmărind posibilitatea vătămării intereselor creditorilor săi în beneficiul celui cu care a contractat căruia îi transferă o valoare patrimonială.

De asemenea, legiuitorul a prevăzut şi complicitatea terţului la fraudă, complicitate care presupune intenţia acestuia de a leza interesele creditorilor prin înţelegere cu debitorul.

În speţă, pe fondul lipsei lichidităţilor debitoarei, situaţie cunoscută de ambele părţi contractante, a avut loc  înstrăinarea unui activ important pentru desfăşurarea activităţii debitoarei, aşa cum s-a descris mai sus.

Ambele părţi au urmărit satisfacerea preferenţială a creditoarei P  SA, în detrimentul celorlalţi creditori, fiind cunoscută lipsa lichidităţilor societăţii X BĂBENI, în condiţiile în care debitoarea nu achitase contravaloarea prestaţiilor executate de către pârâtă, începând cu luna august 2010, aşa cum reiese din operaţiunea de compensare consemnată în actul depus la fila 16 dosar.

SENTINŢA NR.3332 din 11 iunie 2014 TRIBUNALUL VÂLCEA-SECŢIA II CIVILĂ

La data de 06.03.2012 reclamanta  A I SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei X SA, în contradictoriu cu pârâtele X SA, prin administrator special CF şi  P SA a solicitat, potrivit dispoziţiilor art.46 şi 49 din Legea 85/2006, constatarea nulităţii facturii  /01.11.2011 şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv operaţiunile de compensare a datoriilor reciproce concretizate prin Ordinele de compensare cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii de către pârâta P SA în averea debitoarei a bunurilor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv „linia electrică aeriană de medie tensiune ca racord de rezervă din ….cu o lungime de 1,9 km, linia subterană de medie tensiune de 20 kv cu o lungime de 75 m, aferentă liniei ….. celula de medie tensiune şi punctul de măsură aferent intrare …., celula de medie tensiune plecare spre TRAFO 41.000 kva, linie electrică subterană de 200m şi punct TRAFO 1000kVA.”

În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art.79 şi 80 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 85/2006, se solicită anularea facturii fiscale sus-menţionate şi a tuturor actelor subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În motivare se arată că în data de 04.11.2011 debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pentru datorii de 9.000.000 lei, cerere admisă prin sentinţa 2180/09.11.2011.

Societatea pârâtă P SA asigura serviciile de pază a debitoarei, având o creanţă anterioară deschiderii procedurii de circa 120.000 lei, pentru care a fost emis un bilet la ordin avalizat în nume personal şi de directorul societăţii-M I.

Se menţionează că, după data deschiderii procedurii, pârâta PSA, în scopul stingerii creanţei sale prin compensare, a propus debitoarei să cumpere activul descris anterior, sub ameninţarea executării biletului la ordin faţă de directorul debitoarei şi retragerea personalului de pază.

Sub această presiune, fără o analiză tehnico-legală, debitoarea a vândut activul, prilej cu care a fost emisă factura fiscală din data de 10.11.2011 antedatată cu 01.11.2011, la propunerea pârâtei P SA.

De asemenea, se arată că la cererea aceleiaşi societăţi a fost înregistrat, la aceeaşi dată, şi Raportul de evaluare nr.220  întocmit de P MA, raport prin care s-a stabilit un preţ derizoriu.

Prin urmare, s-au emis cele două ordine de compensare la data de 16.11.2011.

Faţă de această operaţiune, prin Decizia 1/03.01.2012, administratorul special a constituit o comisie de cercetare a modului de vânzare, raport din care s-au reţinut următoarele:

Activul ce a constituit obiectul tranzacţiei şi al cărui preţ real era de circa 400.000 lei faţă de preţul vânzării de 131.379,97 lei reprezintă racordul pentru debitoare şi celelalte firme cărora debitoarea le asigura furnizarea energiei electrice, activ ce era închiriat firmei E SA, conform Contractului /12.08.2008, cu termen de valabilitate 01.05.2015.

Având în vedere cele arătate, în opinia reclamantei, vânzarea a avut loc ulterior deschiderii procedurii, condiţii în care devin incidente prevederile art.46 şi art.49 din Legea 85/2006, astfel că se solicită, în principal,constatarea nulităţii facturii fiscale sus-menţionate şi a actelor subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În subsidiar, în situaţia în care instanţa va considera că tranzacţia a avut loc anterior deschiderii procedurii, la data de 01.11.2011, se solicită aplicarea dispoziţiilor art.79 şi art.80 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 85/2006, plecând de la data încheierii tranzacţiei, preţul vânzării, precum şi modalitatea de achitare a preţului vânzării, la care se adaugă intenţia părţilor de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori sau de a le leza interesele.

Astfel, se arată că persoana care a participat la încheierea tranzacţiei, M I, cunoştea starea incertă şi dezechilibrul puternic pe care îl înregistra debitoarea, la data vânzării, ca urmare a datoriilor scadente de peste 9.590.000 lei, conform tabelului de creanţe refăcut, dar şi faptul că activul nu putea fi vândut din punct de vedere tehnic, întrucât este racordul electric de rezervă al debitoarei, iar E SA, avea drept de preempţiune în cazul vânzării, aşa cum era stipulat în contractul de închiriere.

Se menţionează că explicaţia dată ulterior de MI, în sensul că tranzacţia s-a încheiat sub presiunea executării biletului la ordin avalizat personal, nu este considerată de către reclamantă decât un aspect ce conduce la concluzia încheierii tranzacţiei în detrimentul debitoarei şi în fraudarea celorlalţi creditori ai acesteia.

Prin urmare, se solicită anularea actelor frauduloase şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind subliniat faptul că pârâta P SA intenţionează să dezafecteze această reţea de alimentare, aşa cum reiese din adresa 57/04.01.2012 transmisă chiriaşului E SA, împrejurare care ar aduce grave prejudicii debitoarei.

Prin întâmpinare pârâta P SA a arătat că între debitoare şi pârâtă au existat raporturi contractuale din anul 2008, raporturi în baza cărora s-a născut o creanţă de 103.848,20 lei, aşa cum s-a arătat şi în notificarea din data de 21.04.2011.

Se arată că propunerea de vânzare a liniei PAL a venit din partea administratorului debitoarei, MI, care a menţionat că linia nu mai era în folosinţă, deoarece debitoarea se alimenta prin încă două linii.

Întrucât creanţa nu a fost achitată, pârâta a introdus cerere de emitere a ordonanţei de plată, conform OUG 119/2007, debitoarea solicitându-i să renunţe la judecată, fiind emis biletul la ordin…., prezentat unităţii bancare, bilet nul, condiţii în care suma nu a putut fi încasată.

Prin urmare, debitoarea a fost notificată din nou, la data de 03.08.2011, astfel că a fost emis un alt bilet la ordin predat pârâtei  la data de 16.09.2011

….., bilet refuzat la plată de bancă.

În aceste condiţii, a fost emisă Notificarea …/21.10.2011, prin care se anunţa rezilierea contractului de pază, situaţia faţă de care debitoarea a propus vânzarea în contrapartidă a activului Linie PAL cu anexele sale, propunere cu care pârâta a fost de acord, deoarece societatea OC SA, la care avea datorii societatea pârâtă, era dispusă să închirieze sau să cumpere acest activ.

Pârâta precizează că a luat cunoştinţă de Raportul de evaluare la data de 27.10.2011, astfel că s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare 775/28.10.2011, la preţul negociat de 131.379,97 lei.

Ulterior, la data de 01.11.2011 au fost întocmite: Procesul-verbal de predare –primire; Acordul ..; Factura fiscală …, factură transmisă de NI, director la OC SA, unitate ce are o secţie de producţie în cadrul debitoarei şi al cărei sediu se află în aceeaşi clădire cu societatea pârâtă.

Pârâta subliniază faptul că ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, aceasta nu a fost notificată de către administratorul judiciar/administratorul special în legătură cu tranzacţia descrisă mai sus.

Pârâta explică introducerea prezentei cereri, ca urmare a relaţiilor contractuale dintre pârâtă şi E SRL, căreia i s-a cerut o chirie lunară care să acopere, din punct de vedere fiscal, contravaloarea amortizării şi să participe la întreţinerea şi repararea activului, aceasta funcţionând în momentul de faţă în condiţii de pericol.

Referitor la cererea principală, se arată că solicitarea de intrarea în insolvenţă a fost a debitoarei, iar nu a unui creditor, solicitare ulterioară încheierii tranzacţiei, bunul vândut nefiind un racord de rezervă, atât timp cât nu mai era folosit, ci închiriat pentru suma de 100 lei/lunar, iar terenul pe care se află bunul nu mai este în proprietatea debitoarei.

Mai mult, se arată că prin Acordul /01.11.2011, se stabilise că în caz de faliment/insolvenţă debitoarea putea utiliza acest bun, în condiţii de necesitate,  iar prin vânzarea acestui bun, debitoarea a fost degrevată de cheltuieli pe care nu le mai putea oricum suporta.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară, se arată că pârâta este o societate autorizată de Ministerul de Interne a asigura paza şi protecţia armate, pază în baza căreia debitoarea îşi putea desfăşura activitatea.

De asemenea, se subliniază că activul vândut nu mai era folosit din anul 2008, dată de la care nu a mai fost efectuată nicio revizie, condiţii în care bunul nu a fost vândut în scop fraudării celorlalţi creditori, cedarea activului către pârâtă permiţând continuarea furnizării serviciilor de pază armate, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii debitoare.

Totodată, se arată că această vânzare a dus la diminuarea datoriilor cu suma de 131.379,97 lei, ce măreşte posibilitatea de reorganizare şi care a degrevat debitoarea de costurile de achiziţie a terenului pe care se află amplasat activul, precum şi de costurile de reparaţie şi întreţinere a liniei electrice.

Referitor la preţul vânzării, sunt invocate aceleaşi aspecte, la care se adaugă faptul că valoarea de piaţă a bunului este dată de capacitatea de valorificare a elementelor componente şi nu de bun întreg.

Valoarea de expertiză a fost stabilită la suma de 23.741 lei, valoare egală cu valoarea amortizării bunului în 20 de ani, pentru o chirie de 100 lei/lună.

Cum preţul oferit de pârâtă este de 5,53 ori mai mare decât valoarea estimată, iar modul de plată, prin compensare reprezintă regula în ceea ce priveşte derularea raporturilor juridice dintre cele două societăţi, compensare admisă şi de dispoziţiile art.52 din Legea 85/2006 se arată că nu este vorba despre fraudarea intereselor creditorilor societăţii debitoarei, ci ne aflăm în prezenţa unei convenţii încheiate conform dispoziţiilor art.970,980 şi 981 Cod civil.

Prin urmare, se solicită respingerea cererii.

La data de 18.09.2012  reclamanta a  precizat obiectul  cererii, solicitându-se în principal şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare 775/28.10.2012, iar în subsidiar anularea acestui contract, faţă de apărările din întâmpinarea depusă, în care a fost menţionat acest înscris, act înregistrat numai de către societatea pârâtă, iar nu şi de către debitoare.

Este amintită declaraţia dată de MI din care rezultă că la data încheierii tranzacţiei au fost încheiate numai Procesul-verbal de predare-primire /01.11.2011 şi Acordul dintre părţi /01.11.2011.

În plus, se arată că în cuprinsul facturii fiscale nu este menţionat acest document, ceea ce dovedeşte că la acea dată nu exista contractul sus-menţionat.

De asemenea, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care se arată că istoricul creanţei deţinute de către pârâtă nu se deosebeşte de cel al creanţelor înscrise în tabelul creditorilor, creditori care au deţinut, la rândul lor titluri executorii încă din prima parte a anului 2011.

Totodată, se reiau cele susţinute în cererea de precizare referitor la apariţia contractului de vânzare-cumpărare, despre care se susţine că este întocmit după introducerea prezentei cereri, având în vedere că acesta vizează aspecte menţionate în Raportul Comisiei de cercetare şi cuprinde neconcordanţe în raport de conţinutul facturii 3409/01.11.2011(factură în care nu este trecut acest contract şi în care apare ca modalitate de plată „cu OP”, iar în contract” prin compensare”).

Astfel, se arată că nu are relevanţă faptul că pârâta a menţionat că a luat cunoştinţă de raportul de evaluare la data de 27.10.2011, data reală a întocmirii raportului fiind 10.11.2011, aşa cum rezultă şi din Nota explicativă a lui MI.

De asemenea, este subliniat faptul că valoarea derizorie stabilită de evaluator dovedeşte că acesta a  stabilit o valoare pentru un bun dezafectat, ce putea fi valorificat  ca materiale recuperabile, în realitate fiind vorba despre o reţea electrică în funcţionare, mai precis de un racord de rezervă, potrivit Inventarului …/27.01.2001 şi Procesului-verbal de recepţie din anul 1984.

În ceea ce priveşte petitul subsidiar, se menţionează că suma datorată pârâtei nu este o creanţă prioritară, ci una chirografară, iar plata prin compensare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii 85/2006.

De asemenea, este considerată greşită aprecierea pârâtei referitoare la valoarea şi utilitatea reţelei electrice vândute, care este unicul racord electric de rezervă care nu poate fi înstrăinat, datorită obiectului de activitate al societăţii debitoare-depozitare şi delaborare muniţie, armament etc, care impune cu necesitate existenţa în patrimoniu a acestei linii pentru protejarea şi asigurarea funcţionării continue şi în siguranţă a sistemelor de alarmă, în caz de avarii pe linia principală de alimentare cu energie electrică.

Totodată, se precizează faptul că închirierea racordului s-a făcut tocmai cu scopul menţinerii lui în funcţiune şi folosirii în caz de necesitate.

În final, se arată că aprecierea pârâtei că la momentul încheierii contractului nu cunoştea despre situaţia concretă a debitoarei este contrazisă de conţinutul propriei întâmpinări, potrivit căreia pârâta deţinea facturi fiscale scadente şi neîncasate din august 2010, condiţii în care se solicită admiterea cererii, aşa cum a fost precizată.

Au fost audiaţi martorii BV, MG şi MI, pentru reclamantă, martori care au declarat că tranzacţia a avut loc pe data de 09.11.2010,  MG-fost inginer şef şi M I-fost director general, unicul acţionar al societăţii şi preşedintele Asociaţiei salariaţilor, arătând că în fapt a avut loc o vânzare ce cuprindea atât reţeaua de rezervă care alimenta societatea debitoare, în caz de avarie a liniei principale, cât şi elemente comune cu staţia principală: celule de intrare şi ieşire, cablu subteran şi un  punct de transformare care nu puteau fi separate de staţia principală.

Martorii au declarat că au fost vândute şi alte mijloace fixe ce nu sunt cuprinse în contract, ca: separatori, cutii de protecţie bară, celulă de măsură şi descărcător.

Martorul M a descris modalitatea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, contract încheiat sub mare presiune, fiind anunţată Prefectura, pentru asigurarea pazei de către societatea pârâtă, care lăsase fără pază societatea debitoare, condiţia impusă chiar de către Prefect pentru reluarea serviciilor fiind plata acestora.

Martorul a vorbit şi despre o grevă a salariaţilor, în aceeaşi zi fiind încheiate mai multe documente, între care şi un contract, despre care a aflat că nu au fost înregistrate în evidenţa debitoare.

Martorul a precizat că la acel moment nu a cunoscut că linia este una de rezervă şi că societatea chiriaşă avea un drept de preempţiune, martorul solicitând ridicarea preţului faţă de raportul de evaluare  întocmit de expertul ales de societatea pârâtă.

De asemenea, acesta a declarat că modalitatea de plată a serviciilor prestate de către pârâtă era fie prin bilete la ordin, fie prin compensare.

Martorii pârâtei: NI-angajat al O C SA, MM-angajat al pârâtei şi P A-fost director general al pârâtei, au declarat că debitoarea înregistra datorii faţă de societatea pârâtă, condiţii în care au încercat să retragă paza, dar la cererea autorităţilor locale aceasta nu a fost ridicată, fiind vorba despre un obiectiv strategic.

Martorul PA nu şi-a amintit de data încheierii contractului, dar a precizat că nu ştia la acea dată că societatea este sau nu în faliment, contractul fiind încheiat în urma unor negocieri.

Cu prilejul încheierii contractului, s-a arătat că au fost încheiate mai multe documente, contractul fiind semnat de martorul PA în biroul acestuia, după ce fusese semnat de către directorul debitoarei, contract prezentat de martorul N I.

Acesta din urmă a confirmat faptul că a transmis documente între cele două societăţi contractante, între care şi contractul de vânzare-cumpărare, fără a putea preciza momentul transmiterii, dacă a fost anterior sau ulterior intrării în insolvenţă a debitoarei.

Prin interogatoriul luat debitoarei, la cererea pârâtei P SA, s-a arătat că linia electrică ce a format obiectul vânzării este linie de rezervă, permanent cuplată, aceasta fiind o rezervă caldă, ceea ce înseamnă, din punct de vedere energetic, permanent funcţională.

În cauză au fost dispuse expertize tehnice, pentru a se verifica dacă, din punct de vedere tehnic, reţeaua electrică poate fi separată şi partajată de reţeaua principală ce alimentează X SA, fără ca aceasta din urmă să fie afectată, pe de o parte şi pentru a se stabili valoarea de piaţă a reţelei electrice vândute, pe de altă parte.

Prima expertiză tehnică a fost efectuată de către expertul specialist în electroenergetică, MI, care a arătat, în raportul depus la dosar, că reţeaua electrică vândută nu reprezintă „Racord de rezervă” a societăţii debitoare, fiind de fapt una dintre cele trei surse ce alimentează societatea debitoare, ca atare, această reţea, tehnic, nu poate fi separată şi partajată, fără ca alimentarea cu energie electrică, în condiţii de siguranţă sporită a debitoarei, să fie afectată.

În final, s-a arătat că siguranţa sporită în alimentarea cu energie electrică a debitoarei nu este afectată atât timp cât Acordul încheiat între părţi(debitoare şi societatea pârâtă) nr./01.11.2011, cu privire la apariţia unor „probleme tehnice pe cele două linii de alimentare cu energie electrică de medie tensiune(Mecanică 1 şi Mecanică 2) este riguros respectat.

S-a reţinut în cuprinsul raportului că  societatea debitoare are asigurată, din anul 1984, alimentarea cu energie prin căi-circuite aeriene de 20 kv, din care două cu sarcină-Mecanică 1(scos de sub tensiune) şi Mecanică 2, amplasate pe o linie aeriană LEA cu dublu circuit, în prezent în sarcină numai Mecanică 2 şi unul de rezervă caldă, cu tensiune până la bornele de intrare a celulei de alimentare din această staţie.

Al treilea circuit de 1,4 km proprietatea P SA, racordat la linia aeriană ….-PAL , proprietatea furnizorului de electricitate, poate prelua în caz de nevoie, prin manevrarea corespunzătoare a aparatajului din dotare, sarcina oricăruia dintre celelalte două racorduri.

Toate cele trei racorduri au punct terminus Stația de distribuţie a debitoarei, care are partea exterioară construită din stâlpi cu aparataj electric şi partea interioară în construcţia zidită, constituită din două secţii de bare echipată cu celule tip IO

Din acest racord se alimentează şi un post de transformare aferent Secţiei de mobilă, proprietatea E SA.

La data expertizei Staţia electrică interioară era închisă, alimentarea cu energie electrică a debitoarei făcându-se de la Mecanică 2.

Expertul a reţinut în conţinutul raportului că la proiectarea şi realizarea instalaţiei electrice descrise mai sus s-a avut în vedere realizarea unei instalaţii de alimentare cu energie electrică, în condiţii de siguranţă sporită, care să facă posibilă alimentarea consumatorilor prin oricare din cele trei circuite separate, care, la rândul lor, pot fi alimentate din două surse diferite.

Avându-se în vedere că cele două circuite aeriene Mecanică 1 şi 2 sunt amplasate pe o singură linie electrică aeriană LEA cu dublu circuit şi avarierea unui singur stâlp de susţinere al acestei linii ar scoate din funcţiune două linii deodată, rolul celei de al treilea circuit de 20 kv, care este racordat la linia electrică aeriană de 20 kv ….-PAL …., este hotărâtor în alimentarea cu energie electrică în deplină siguranţă al acestui obiectiv.

Este menţionată şi Anexa 4 a Contractului de furnizare a energiei electrice, din care rezultă că al treilea circuit este o cale de alimentare a societăţii debitoare, circuit folosit ocazional, exclusiv în situaţia în care cele două linii menţionate devin indisponibile.

Părţile nu au formulat obiecţiuni faţă de acest raport de expertiză.

Expertiza pentru evaluarea liniei electrice descrise anterior a fost efectuată de către un expert cu specializare în energetică, aşa cum s-a comunicat de Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Vâlcea, filele 158-159 dosar.

Expertul  CG, în raportul depus la dosar, a arătat că societatea debitoare este o unitate de producţie cu obiect de activitate în domeniu special-fabricarea armamentului şi muniţiei, încadrată în categoria consumatorilor de gradul I, consumatori care nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare /26.09.1983.

S-a reţinut că Normativul Prescripţii pentru alimentarea cu energie electrică E 28.62, elaborat de Ministerul Energiei prevede că pentru receptoarele de categoria I, sistemul de alimentare va fi astfel conceput încât, în caz de avarie, electroalimentarea să fie menţinută sau restabilită imediat.

Cu privire la contractul din litigiu, s-a reţinut că, la punctul 7 al contractului(prevederi preluate de Acordul din 01.11.2011), s-a prevăzut că, în cazul în care există probleme tehnice pe cele două linii de alimentare, să se poată face alimentarea, contra cost, din linia PAL  şi invers, în cazul unor probleme tehnice pe linia PAL  a societăţii pârâte, aceasta să se poată alimenta, contra cost, din cele două linii de medie tensiune, cu acordul scris al pârâtei.

De asemenea, s-a prevăzut că societatea pârâtă poate efectua modificări în staţia de conexiuni pentru alimentarea cu energie a proprietăţii deţinute, din linia PAL.

Expertul a identificat bunurile vândute de societatea debitoare, şi anume Linia electrică PAL  de 1,9 km, linia subterană de 75 metri, celula de medie tensiune intrare linie PAL, celula de medie tensiune plecare TRAFO 1000 KVA, precum şi linia electrică subterană de  200 metri, secţie tâmplărie, punctul Trafo 1000KVA alimentare secţie tâmplărie.

Expertul a concluzionat că, din analiza schemei monofilare, rezultă că TRAFO 1000 KVA, secţia tâmplărie, nu se poate alimenta direct şi separat din linia electrică aeriană PAL, fiind nevoie de modificări majore în staţia electrică de 20 KV a debitoarei şi care tehnic nu se pot realiza, deoarece uzina a fost gândită să funcţioneze unitar.

De asemenea, expertul a identificat între facturile fiscale emise de CEZ VÂNZARE SA, cantităţi de energie electrică pe contorul montat pe alimentarea din linia 20 KV PAL, ceea ce înseamnă că au fost situaţii în care alimentarea de bază din staţia M a fost indisponibilă şi s-a funcţionat pe racordul de rezervă(mai-iunie 2010).

În ceea ce priveşte evaluarea liniei electrice pusă în funcţiune în anul 1984, este invocat Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, act conform căruia durata normală de funcţionare reprezintă durata de utilizare în care se recuperează din punct de vedere fiscal  valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării, durată, care pentru reţelele aeriene pe stâlpi metalici sau beton armat, este de 32-48 ani.

În speţă, s-a reţinut că instalaţia electrică are o vechime de 29 de ani, iar raportat la durata de funcţionare sus-menţionată, s-a stabilit un procent de 60-90% de amortizare şi un grad de uzură fizică  de circa 45%.

Conform devizelor anexate, expertul a stabilit valorile de înlocuire a bunurilor vândute, şi anume 404.104 lei pentru Linia electrică aeriană şi bunurile de la punctele 2,3,4 şi 6 din Procesul-verbal de predare-primire şi de 218.798 lei pentru utilajele cu montaj, total 622.902 lei.

La această sumă s-a aplicat gradul de uzură sus-menţionat, fiind stabilită o valoare de piaţă de 342.596 lei, la data vânzării-28.10.2011.

Faţă de raportul de evaluare întocmit de expertul observator al pârâtei P SA, s-au formulat obiecţiuni.

Se arată că expertul nu a folosit niciun mijloc tehnic de evaluare pentru stabilirea uzurii liniei electrice, raportat la faptul că aceasta este amplasată pe terenuri proprietatea altor persoane, linia fiind evaluată ca şi cum ar fi nouă, expert care de altfel nu avea competenţă să realizeze lucrarea, deoarece nu este afiliat ANEVAR.

Obiecţiunile au fost admise în parte, potrivit Încheierii din data de  04.12.2013 rectificată prin Încheierea din data de 12.03.2014.

Prin răspunsurile de obiecţiuni se arată că aprecierea gradului de uzură de 45% este apropiat de cel de 50% stabilit de propriul expert observator al pârâtei, pentru estimarea valorii instalaţiilor putându-se folosi metoda comparaţiilor directe şi metoda costului.

Prima metodă presupune comparaţii pe elemente, metodă ce nu a fost folosită în cazul de faţă, din cauza lipsei posibilităţii comparaţiei cu proprietăţi similare.

Cea de-a doua metodă presupune că valoarea maximă a unui bun este suma necesară pentru a construi un bun nou cu o utilitate echivalentă, din care trebuie deduse toate formele de depreciere constatate la inspecţia proprietăţii la data evaluării.

Expertul explică modul de calcul, stabilirea valorii de înlocuire  fiind făcută prin întocmirea unui deviz concret de construcţie la preţurile actuale, iar nu conform unor tabele, aşa cum s-a procedat de expertul observator, valoare la care s-a aplicat gradul de uzură fizică.

S-a menţionat faptul că, datorită faptului că şi în prezent liniile electrice aeriene se realizează cu aceleaşi tipuri de materiale, nu s-a luat în calcul deprecierea funcţională determinată de progresul tehnic din 1984 până în prezent şi nici cel de ordin economic, având în vedere că această linie îndeplineşte şi astăzi aceeaşi funcţie ca la momentul construirii ei - rezervă în caz de avarie a liniei electrice dublu circuit.

Faţă de cele arătate, expertul a menţionat că unicul tip de depreciere ce poate fi luat în considerare este gradul de uzură fizică, metoda aplicată fiind corectă, din punctul de vedere al expertului.

Pârâta a depus punctul de vedere al expertului observator faţă de răspunsul la obiecţiuni, punct de vedere însuşit de către pârâtă, care constituie şi obiecţiunile la acest răspuns.

Din raportul depus de pârâtă instanţa reţine că expertul a arătat că gradul de depreciere este format din uzura fizică, deprecierea funcţională şi deprecierea economică, expertul desemnat  stabilind deprecierea totală numai raportat la deprecierea fizică, apropiată de cea stabilită de expertul observator.

Se arată că deprecierea funcţională nu este dată nu numai de materialele utilizate, dar şi de tehnologiile folosite la confecţionarea stâlpilor, a cablurilor, a lucrărilor de construire, al utilajelor utilizate la aceste lucrări.

De asemenea, deprecierea economică este socotită ca referindu-se la gradul în care piaţa recunoaşte valoarea unui activ, depreciere care poate fi pozitivă sau negativă, în raport şi de gradul de vandabilitate al unui activ.

Cu privire la metoda costurilor de înlocuire, expertul observator a arătat că aceasta este corectă, însă rezultatul obţinut este mult mai mare decât valoarea credibilă, tabelul criticat de către expertul desemnat din oficiu fiind întocmit de editura IROVAL, asociată ANEVAR, care are la bază calcule de deviz corect întocmite.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa nr.2180/09.11.2011 a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de societatea debitoare X SA, la cererea debitoarei, înregistrată la data de 04.11.2011.

Societatea debitoare este o unitate de producţie cu obiect de activitate-fabricarea armamentului şi muniţiei, condiţii în care anterior deschiderii procedurii a încheiat cu societatea pârâtă P SA Contractul de prestări servicii de pază şi ordine 1132/21.08.2008, durata contractului fiind prelungită prin acte adiţionale. La data deschiderii procedurii prelungirea duratei contractului fusese efectuată prin Actul adiţional /04.11.2011(cu 12 luni începând cu data de 01.01.2011).

Societatea pârâtă şi-a prestat serviciile conform contractului sus-menţionat, pentru plata cărora au fost emise facturi fiscale, la data de 21.04.2011 societatea debitoare înregistrând restanţe în achitarea contravalorii serviciilor prestate în cuantum de 122.830,97  lei, conform operaţiunilor de compensare, cuprinse în actele depuse la dosar.

Pe acest fond, părţile în litigiu au hotărât stingerea creanţei prin compensare, fiind depus la dosar Contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la societatea pârâtă sub numărul …., în data de 28.10.2011, act semnat de reprezentanţii legali ai celor două societăţi, şi anume de MI, în calitate de director economic al debitoarei şi de PA, în calitate de director general al societăţii pârâte.

Cu acelaşi prilej au fost încheiate Factura fiscală înregistrată sub numărul /01.11.2011, Procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub numărul/01.11.2011, Acordul între părţi înregistrat sub numărul /01.11.2011 şi, ulterior, Ordinele de compensare … şi …./16.11.2011.

Aceste acte au vizat vânzarea de către societatea debitoare, cu preţul de 131.379,97 lei, a racordului medie tensiune compus din: LEA 1,9 KM PAL (compusă din 13 stâlpi beton TCP 15006 şi 10 stâlpi beton de TC 15014, conductori 3x1,9 km, 2 separatori şi 3 descărcători); LES 75 M, aferentă liniei, celulă intrare linie, celulă plecare linie la TRAFO 1000KVA tâmplărie şi linie electrică subterană de 200m şi punct TRAFO 1000 KVA.

Între părţi s-a stabilit ca în cazul apariţiei unor probleme tehnice pe cele două linii cu energie medie tensiune Mecanică 1 şi Mecanică 2 ale societăţii debitoare, să se poată face alimentarea, contracost, din linia vândută şi invers, potrivit art.7 din contract şi Acordului 270/01.11.201.

Descrierea celor trei linii cu energie electrică de medie tensiune este făcută de experţii desemnaţi în cauză.

În sinteză, s-a arătat  că  societatea debitoare are asigurată, din anul 1984, alimentarea cu energie prin căi-circuite aeriene de 20 kv, din care două cu sarcină-Mecanică 1(scos de sub tensiune) şi Mecanică 2, amplasate pe o linie aeriană LEA cu dublu circuit, în prezent în sarcină numai Mecanică 2 şi unul de rezervă caldă, cu tensiune până la bornele de intrare a celulei de alimentare din această staţie.

Cel din urmă a constituit obiectul vânzării-cumpărării, iar prin interogatoriul luat debitoarei, s-a arătat că această linie electrică este o linie de rezervă, permanent cuplată, fiind o rezervă caldă, ceea ce înseamnă, din punct de vedere energetic, permanent funcţională.

Din acest racord se alimentează şi un post de transformare aferent Secţiei de mobilă, proprietatea E SA.

S-a reţinut că la proiectarea şi realizarea instalaţiei electrice descrise mai sus s-a avut în vedere realizarea unei instalaţii de alimentare cu energie electrică, în condiţii de siguranţă sporită, care să facă posibilă alimentarea consumatorilor prin oricare din cele trei circuite separate.

S-a arătat că, avându-se în vedere că cele două circuite aeriene Mecanică 1 şi 2 sunt amplasate pe o singură linie electrică aeriană LEA cu dublu circuit, rolul celui de al treilea circuit de 20 kv, care este racordat la linia electrică aeriană de 20 kv -PAL, este hotărâtor în alimentarea cu energie electrică în deplină siguranţă al acestui obiectiv.

Al treilea circuit este în fapt o cale de alimentare a societăţii debitoare, fiind un circuit folosit ocazional, exclusiv în situaţia în care cele două linii menţionate devin indisponibile, societatea debitoare fiind încadrată în categoria consumatorilor de gradul I, consumatori care nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare /26.09.1983.

S-a reţinut că Normativul Prescripţii pentru alimentarea cu energie electrică E 28.62, elaborat de Ministerul Energiei, prevede că pentru receptoarele de categoria I, sistemul de alimentare va fi astfel conceput încât, în caz de avarie, electroalimentarea să fie menţinută sau restabilită imediat.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi a actelor aferente descrise anterior sunt socotite de către reclamantă ca nelegale, sub mai multe aspecte.

În primul rând, s-a susţinut că actele au fost încheiate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, actele fiind antedatate, potrivit declaraţiilor fostului director economic al debitoarei, IM şi având în vedere data menţionată pe Raportul de evaluare întocmit, la cererea pârâtei, de către inginer MA P, şi anume 10.11.2011.

Faţă de încheierea actelor ulterior deschiderii procedurii, se solicită, pe cale principală, constatarea nulităţii lor, văzând dispoziţiile art.46 alin.1) din Legea 85/2006, conform cărora ” În afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.”

În subsidiar, în condiţiile în care instanţa va aprecia că data încheierii actelor este anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, reclamanta a invocat dispoziţiile art.80 alin.1) lit.b şi c din Lege, dispoziţii conform cărora „Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.”

S-a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată, în temeiul dispoziţiilor art.80 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 85/2006, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art.46 şi 49 din Legea 85/2006, instanţa constată că, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a facturii fiscale, a Procesului-verbal de predare-primire şi a Acordului 270/01.11.2011, la o dată ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei faţă de societatea debitoare, prin sentinţa nr.2180/09.11.2011, mai precis la data de 10.11.2011.

În speţă, actele sus-menţionate sunt înscrisuri sub semnătură privată încheiate de o societate, în desfăşurarea activităţii sale, condiţii în care există prezumţia că actele ar fi fost făcute la data consemnată în cuprinsul acestora, prezumţie ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă de către partea care contestă data înscrisului.

Deşi reclamanta a susţinut antedatarea actelor sus-menţionate, din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă faptul că aceste înscrisuri ar fi fost încheiate la data de 10.11.2011, în mod neîndoielnic.

Astfel, singurele probe care arată faptul că aceste acte ar fi fost încheiate la data de 10.11.2011 sunt declaraţiile extrajudiciare şi judiciare ale martorului I M(fost director economic al societăţii debitoare).

Instanţa a apreciat că aceste declaraţii sunt subiective, având în vedere cele relatate de către martor, în sensul că actele au fost încheiate sub presiunea pârâtei, care l-a ameninţat cu executarea biletului la ordin avalizat de către martor, în condiţiile în care debitoarea nu deţinea  mijloace băneşti în conturi, pentru achitarea datoriei, la acea dată, de 122.830,97 lei.

S-a reţinut că aceste declaraţii nu se coroborează că celelalte probe administrate în cauză, restul martorilor audiaţi nu au relatat nimic în legătură cu data încheierii actelor de vânzare-cumpărare, cu excepţia martorului MG, care însă a arătat numai că la data de 09.11.2012 a fost chemat de directorul M pentru a-şi exprima opinia din punct de vedere tehnic în legătură cu vânzarea activului descris anterior.

Cele arătate nu conduc la concluzia încheierii actelor la o dată ulterioară 09.11.2011, opinia unui specialist din cadrul societăţii administrate de martorul IM putând fi solicitată şi ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

În plus, reclamanta a invocat data menţionată în Raportul de evaluare întocmit de către expertul MA P, şi anume data de 10.11.2011.

Data înregistrării acestui raport nu poate conduce la concluzia încheierii actelor la data de 10.11.2011, atât timp cât la dosar există şi adresa din 27.10.2011 emisă de acelaşi expert către  OC SA, prin care se comunică preţul de 23.741 lei, preţ cuprins şi în raportul sus-arătat.

Prin această adresă, expertul a menţionat că „Raportul de evaluare vă va fi transmis după achitarea tarifului de evaluare.”

Prin urmare, concluzia care se desprinde este că raportul de evaluare a fost întocmit anterior datei de 27.10.2011, iar înregistrarea acestuia ulterior, la data de 10.11.2011, dovedeşte faptul achitării tarifului de evaluare solicitat de expert.

În ceea ce priveşte emiterea ulterioară a ordinelor de compensare, la data de 16.11.2011, această împrejurare nu este de natură a demonstra, prin ea însăşi, a încheierii actelor de vânzare-cumpărare la data de 10.11.2011

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a concluzionat că cererea întemeiată pe dispoziţiile art.46 şi 49 din Legea 85/2006 apare ca neîntemeiată, în speţă nefăcându-se dovada efectuării unor operaţiuni de către debitoare, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Cu privire la cererea subsidiară, aşa cum a fost precizată ulterior, instanţa a constatat următoarele:

Reclamanta a invocat existenţa unei operaţiuni comerciale în care prestaţia debitoarei a depăşit vădit pe cea primită, în sensul că preţul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare în cuantum de 131.379,97 lei, achitat prin compensare de către pârâtă, nu corespunde preţului real al liniei electrice aeriene vândute, preţ stabilit prin expertiza dispusă în cauză ca fiind de 342.596 lei.

Instanţa a constatat existenţa unei discrepanţe vădite între cele două prestaţii, pentru considerentele următoare:

Aşa cum reiese atât din expertiza tehnică întocmită de către expertul MI, cât şi de către expertul CG, linia aeriană ce a constituit obiectul vânzării-cumpărării nu poate fi separată şi partajată de reţeaua electrică principală ce alimentează societatea debitoare, în condiţiile în care aceasta reprezintă una dintre cele trei surse ce alimentează societatea, mai precis  o sursă de rezervă care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a debitoarei, care are ca obiect fabricarea armamentului şi muniţiei.

Faţă de această împrejurare, nu se poate stabili gradul în care piaţa ar putea recunoaşte valoarea acestui activ şi nici gradul de vandabilitate a unui asemenea activ, în condiţiile funcţionării societăţii debitoare şi desfăşurării activităţii potrivit obiectului său de activitate.

În consecinţă, metoda costurilor de înlocuire menţionată atât de expertul desemnat de către instanţă, cât şi de către expertul parte al societăţii pârâte, nu poate conduce la stabilirea preţului real  de circulaţie, la data vânzării activului, la data de 01.11.2011.

Aceasta este şi explicaţia discrepanţei dintre preţurile stabilite atât de experţi, cât şi de către părţi, în urma negocierii.

În concret, s-a reţinut că expertul MA P a stabilit o valoare de piaţă de 23.741 lei,  expertul CG o valoare de piaţă de 342.596 lei, iar părţile au stabilit un preţ de 131.379,97 lei.

Preţul a fost stabilit în urma negocierilor dintre părţi, elementul determinant în stabilirea acestuia fiind în fapt cuantumul creanţei deţinute de către pârâta P SA, creanţă în cuantum de 122.830,97 lei, iar nu preţul de circulaţie al unui astfel de activ pe piaţă.

Prin urmare, debitoarea a vândut un activ, cu valoare patrimonială, dar al cărui preţ de circulaţie nu putea fi stabilit la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, pentru considerentele expuse mai sus.

Cu toate acestea, disproporţia vădită dintre cele două prestaţii constă în faptul înstrăinării de către debitoare a unui activ indispensabil desfăşurării în condiţii de maximă siguranţă a activităţii debitoarei, debitoarea fiind un consumator de gradul I, ce nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare /26.09.1983.

Acordul încheiat între părţi /01.11.2011 nu este de natură a asigura desfăşurarea corespunzătoare a activităţii  debitoarei, atât timp cât modalitatea de exploatare a liniei aeriene vândute este la discreţia  P SA, în calitatea sa de proprietar, care poate dispune juridic de bunul ce a constituit obiectul vânzării, aşa cum reiese din adresa /04.01.2012(ameninţarea locatarului cu demontarea stâlpilor şi a reţelei aferente), precum şi din apărările  din întâmpinare(intenţia vânzării liniei  către OC SA).

Actul săvârşit de către debitoare conduce prin el însuşi la destabilizarea bunului mers al societăţii al societăţii, fiind un act lezionar încheiat de societatea debitoare în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenţei, fiind astfel îndeplinite condiţiile art.80 alin.1 lit.b) din Lege.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art.80 alin.1 lit.c), instanţa a constatat că legiuitorul a instituit în privinţa debitorului prezumţia de fraudă, prin încheierea actului debitorul acceptând sau urmărind posibilitatea vătămării intereselor creditorilor săi în beneficiul celui cu care a contractat căruia îi transferă o valoare patrimonială.

De asemenea, s-a reţinut că legiuitorul a prevăzut şi complicitatea terţului la fraudă, complicitate care presupune intenţia acestuia de a leza interesele creditorilor prin înţelegere cu debitorul.

În speţă, pe fondul lipsei lichidităţilor debitoarei, situaţie cunoscută de ambele părţi contractante, a avut loc  înstrăinarea unui activ important pentru desfăşurarea activităţii debitoarei, aşa cum s-a descris mai sus.

Ambele părţi au urmărit satisfacerea preferenţială a creditoarei P SA, în detrimentul celorlalţi creditori, fiind cunoscută lipsa lichidităţilor societăţii X, în condiţiile în care debitoarea nu achitase contravaloarea prestaţiilor executate de către pârâtă, începând cu luna august 2010, aşa cum reiese din operaţiunea de compensare consemnată în actul depus la fila 16 dosar.

Apărările pârâtei din întâmpinare nu au fost primite, neprezentând relevanţă juridică faptul stingerii creanţei în cuantum de 131.379,97 lei prin compensare şi nici eliminarea cheltuielilor de întreţinere a liniei aeriene vândute.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a admis cererea reclamantei, aşa cum a fost precizată, în temeiul dispoziţiilor art.80 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 85/2006, cu consecinţa readucerii bunurilor vândute în patrimoniul debitoarei.

Domenii speta

Spete similare