Desfacerea contractului de muncă

- sancţiune disciplinară - decizie de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă; invocarea prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară, urmare a faptului că contestatoarea  s-a aflat în concediu medical; incidenţa dispoziţiilor art. 50 lit. b Codul muncii referitoare la suspendarea de drept a contractului individual de muncă în perioada în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă; calcularea termenului pentru aplicarea sancţiunii disciplinare în raport de  decizia în interesul legii  nr.16/2012 -

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 16.10.2014

La data de 11.04.2014 sub nr. 2819/101/2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe contestaţia formulată de contestatoarea PE  împotriva deciziei nr. CV1/302/12.03.2014 emisă de intimata SNCFR SA – STFC C solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea acestei decizii, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei cu consecinţa reintegrării în cadrul societăţii pe postul şi funcţia deţinute, precum şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul de muncă pe perioada 12.03.2014 şi până la data integrării efective, actualizate, inclusiv dobânda legală până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatoarea a arătat că până la data concedierii a fost încadrată în funcţia de conductor de tren I în cadrul SNCFR SA – STFC C, staţia DTS, iar prin decizia nr. CV1/302/12.03.2014 a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru săvârşirea unor abateri foarte grave, constatate de organele de control în data de 19.07.2013 şi prevăzute în:  anexa 1 la dispoziţia nr. 74/05.06.2013 emisă de directorul general al SNTFC  CFR SA, dispoziţia nr. 66/2011, cap.III, art.9 lit.k), l) art.10 lit. m) şi art.15 lit. c),d), dispoziţia nr. 72/2011 anexa II pct.A 10-bilet eliberat în tren, pct.5 (1) lit.b), Regulamentul Intern al SNTFC art.22 lit.d), e) şi u), fişa de atribuţii pct.3 lit.l, m, r,  t, k1.

A susţinut că  măsura dispusă se datorează acţionării în instanţă pentru recuperarea unor drepturi salariale la care intimata a fost obligată prin sentinţa nr. 3239/13.11.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, precum şi faptului că a solicitat punerea în executare a acestei hotărâri.

Cu privire la motivele de nelegalitate, contestatoarea  a arătat că decizia contestată nu respectă dispoziţiile imperative prev. de art.252 alin.1 Codul muncii privind termenul de aplicare a sancţiunii disciplinare – 30 de zile calendaristice  de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei -  învederând că din conţinutul deciziei rezultă că angajatorul  a emis decizia pentru abaterile disciplinare din data de 19.07.2013, abateri  cercetate de comisia de disciplină, raportul de cercetare fiind finalizat la 20.09.2013.

Contestatoarea a precizat că este  o fire emotivă şi  în urma controlului efectuat  i s-a făcut rău, apelând la un echipaj SMURD în staţia C, iar ulterior a intrat în concediu medical până în data de 01.09.2013.  Convocarea nr. 7/C/T/1659/2013 în vederea cercetării disciplinare  i-a fost  comunicată la data de 02.09.2013, iar raportul de cercetare disciplinară nr. S28/2/839/20.09.2013 a fost înregistrat la societate în aceeaşi dată, astfel că de la acest  moment trebuia să curgă  termenul de 30 de zile de emitere a deciziei, termen care s-a împlinit la data de  20.10.2013.

Decizia contestată a fost emisă de intimată la data de 12.03.2014 cu încălcarea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art.252  alin.1 Codul muncii, deşi în perioada 01.09.2013-23.10.2013 s-a aflat la dispoziţia şefului de staţie DTS  efectuând serviciul de pază al garniturilor de tren din Staţia DTS, motive pentru care a invocat excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a mai aplica sancţiunea disciplinară.

Cu privire la motivele de netemeinicie, a arătat că „faptele care constituie abatere disciplinară” reţinute în art.2 din decizia de sancţionare  nu corespund realităţii.

Referitor la neprezentarea către organele de control a raportului cu privire la situaţia din sectorul său de activitate şi la refuzul de înmânare a carnetului de activitate, contestatoarea a arătat că după fiecare staţie a raportat şefului de tren situaţia din sectorul său.

La momentul la care organele de control au urcat în trenul etajat la Staţia HC I  se afla în prezenţa şefului de tren şi efectua operaţiunile din fişa postului cu privire la siguranţa circulaţiei în momentul opririi trenului în staţii, iar şeful de tren le-a prezentat raportul din ambele sectoare de activitate. Inspectorii PD  şi DA au cerut şefului de tren carnetul de activitate şi biletele din gestiune pentru a fi semnate în alb, documente pe care  inspectorii AV şi MF  nu le-au cerut şi contestatoarei, solicitându-i să efectueze  controlul general.

Cu privire la acuzaţia că a emis neinstrucţional cele 9 bilete tip B2 ( 3 bilete vag.1 şi 6 bilete în vag. 2)  în sensul că ar fi trecut o altă staţie de urcare decât cea declarată, contestatoarea  a arătat că respectivii  călători au fost depistaţi cu ocazia controlului general şi au declarat că au urcat în staţia HC Işalniţa, iar pe fondul aglomeraţiei de peste 140%  nu s-au putut  prezenta la conductor pentru a li se emite bilete tip A1 – tarif de casă, respectiv 3,7 lei. Potrivit normelor interne călătorii depistaţi de personalul de tren sunt trataţi cu bilete tarif B2, adică în raport de zone kilometrice cu o valoarea mai mare decât cea a biletelor A1- tarif de casă. În acest sens contestatoarea a precizat că biletele tip B2 Seria A de la 0094807-0094815 au fost emise pe ruta HC I-C conform declaraţiei călătorilor şi nu au fost emise, aşa cum au susţinut organele de control din ordin, deoarece biletele  ar fi trebuit să poarte menţiunea „din ordin”, însoţită de numărul autorizaţiei şi semnătura organului de control

Cât priveşte acuzaţia că  ar fi avut o atitudine necuviincioasă faţă de organele de control,  a arătat că este nefondată, deoarece din anul 1994 este conductor de tren şi în această perioadă de  aproximativ 20 de ani în carnetul de activitate nu există nici o menţiune în acest sens. Faţă de faptul că  a  considerat tendenţioasă acţiunea organelor de control, a formulat plângere penală împotriva acestora pentru abuz în serviciu, plângere aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Intimata SNCFR SA – STFC C a formulat întâmpinare  prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că abaterile săvârşite de contestatoare  sunt foarte grave conform dispoziţiei 74/05.06.2013, anexa 1, pct.3, 8, 10, 12 şi  17.

În  dispoziţia 66/2011 sunt arătate obligaţiile de serviciu ale personalului de tren la prezentarea unui salariat ierarhic superior, iar  potrivit instrucţiunilor nr. 80/1954 cap.I art.11  personalul de tren anunţă călătorii să-şi pregătească legitimaţiile în vederea controlului, această atribuţie revenindu-i personalului de tren , nu organelor de control.

Referitor la legitimaţiile de călătorie emise de contestatoare, s-a arătat că au fost în număr  de 9, fiind  eliberate la tarif de taxare în tren pe relaţia HC I-C,  neinstrucţional , 2 legitimaţii de călătorie fiind  emise din gestiunea organelor de control ca urmare a refuzului contestatoarei de a anula legitimaţiile emise neinstrucţional şi emiterea altora corect, bilete care poartă menţiunea „din ordin, numărul legitimaţiei de control , semnătura şi în sarcina doamnei  Pătraşcu Elena”. Legitimaţiile emise în tren  au fost  eliberate pentru călătorii depistaţi fără legitimaţii de călătorie de către organele de control,  fiind obligaţia contestatoarei de a le elibera în tren.

Cu privire  la menţiunea „ din ordin, numărul legitimaţiei de control , semnătura” s-a precizat că se face pe legitimaţiile de călătorie emise instrucţional, însă în cazul de faţă organele de control au observat că contestatoarea a emis bilete pe altă relaţie de călătorie decât cea solicitată de călători, astfel că au dispus anularea acestora şi emiterea instrucţională a biletelor în vederea stabilirii cu exactitate a numărului de călători depistaţi de organele de control,  precum şi relaţia pe care aceşti călători au circulat fără bilet. Organele de control au solicitat conductorului anularea biletelor şi emiterea instrucţională a acestora conform solicitării călătorilor, însă contestatoarea a refuzat  acuzând  o stare de sănătate precară, astfel că  inspectorul MF  a emis 2 legitimaţii pe relaţia solicitată de călători,  legitimaţii pe care s-a făcut menţiunea „din ordin” şi în contul contestatoarei  în calitate de conductor de tren.

În ceea ce priveşte  neprezentarea de către contestatoare a situaţiei  din tren la urcarea organelor de control, intimata a arătat că potrivit notei de relaţii - răspunsurile date la întrebările 8, 35 - aceasta  recunoaşte că nu a prezentat raportul pe motiv că elibera bilete, deşi avea această obligaţie de serviciu.

Prin întâmpinare s-a mai susţinut  că în data de 19.07.2013 în terenul 9502 au fost prezenţi în echipa de control posesori de autorizaţii de supracontrol şi ca atare susţinerile contestatoarei în legătură cu obligaţiile organelor de control nu se mai aplică, conform  dispoziţiei 10/2004, cap.III, art.5.6.

În urma acţiunii din data de 19.07.2013 s-a întocmit şi un proces verbal împreună cu Poliţia TF prezentă în tren şi raportul de control ce conţine toate aspectele depistate în sarcina personalului controlat; de asemenea, intimata a mai arătat că  contestatoarea a mai fost cercetată şi  sancţionată  pentru mai multe abateri disciplinare.

Cât priveşte susţinerea contestatoarei referitoare la promovarea unei acţiuni pentru obţinerea unor drepturi salariale, s-a arătat că  nu are nicio legătură cu călătorii depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.

Cu privire la termenul de emitere a deciziei de sancţionare  intimata  a arătat că a fost emisă în termenul legal prevăzut de art.252  alin.1 Codul muncii, raportul de cercetare nr. S28/2/839/2013 fiind  întocmit după finalizarea cercetării disciplinare şi înregistrat la data de 12.03.2014 la  registratura STFC Craiova, decizia de sancţionare fiind emisă în aceeaşi zi. Datorită concediilor medicale ale contestatoarei, termenele de 6 luni şi  de 30 de zile, ca termene de prescripţie, au  fost suspendate pe perioada de incapacitate temporară de muncă, perioada de emitere a deciziei prelungindu-se corespunzător, invocându-se  în acest sens decizia nr. 16/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motive  pentru care a solicitat respingerea excepţiei invocată de contestatoare.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea apărărilor intimatei atât cu privire la motivul de nulitate al deciziei, cât şi cu privire la starea de fapt care este cea prezentată în contestaţie.

Prin încheierea din şedinţa publică din 03.07.2014, instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei invocată de contestatoare referitoare la prescripţia dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară, reţinând că potrivit art.252 alin.1 Codul  muncii „ angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”, termenul de 30 de zile fiind un termen de prescripţie care poate fi suspendat sau întrerupt în condiţiile legii.

Referitor la interpretarea şi aplicarea art. 252 alin.1  Codul muncii,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a pronunţat  decizia în interesul legii  nr.16/2012  prin care a statuat că  „momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii”.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că contestatoarea, o perioadă de timp, s-a aflat în concediu medical, conform  certificatelor de concediu  medical ( filele 85-96 ) şi  notelor scrise depuse de contestatoare.

Potrivit  art. 50 lit. b Codul muncii „contractul individual de muncă se suspendă de drept în perioada în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă”.

Faţă de cele expuse, s-a constatat că iniţial raportul de cercetare disciplinară nr. S 28/2/839/20.09.2013 a fost înregistrat la data de 29.11.2013  şi urmare a faptului că  contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, ulterior a fost înregistrat în registrul de evidenţă la data de 12.03.2014,  când  a fost emisă  şi decizia de sancţionare disciplinară a contestatoarei, aşa cum rezultă din actele dosarului şi din registrul de evidenţă  al intimatei.

Având în vedere dispoziţiile deciziei  în interesul legii  nr.16/2012 , s-a apreciat că  decizia  de sancţionare a fost emisă de intimată cu respectarea termenului de  30 zile prev. de art.252 alin.1 Codul muncii, astfel că excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a mai aplica sancţiunea disciplinară  invocată de contestatoare a fost  respinsă.

Analizând contestaţia în raport de probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea PE a fost angajata intimatei SNCFR SA – STFC C în funcţia de conductor tren, iar prin decizia nr. CV1/302/12.03.2014 s-a dispus sancţionarea disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă în  temeiul art.61 alin.1 lit a coroborat cu art.248 alin.1 lit e Codul muncii.

 Prin decizia de sancţionare s-a reţinut că contestatoarea se face vinovată de următoarele abateri disciplinare: nu a prezentat organelor de control urcate din HC Işalniţa până la Craiova raportul cu privire la situația din sectorul de activitate şi a refuzat înmânarea carnetului de activitate;  nu a validat  un abonament tren şi un bilet  reducere  50%  prin  perforare până la urcarea organelor de control; a tratat neinstrucţional în prezenţa organelor de control 3 călători fără legitimaţie de călătorie urcaţi până la HC Işalniţa, în sensul că deşi călătorii au solicitat eliberarea biletelor din staţia de urcare - Almăj, conductorul de tren le-a eliberat pe relaţia HC Işalniţa - Craiova cu bilete tarif taxare tren în valoare de 8 lei fiecare;  cu ocazia controlului s-au depistat 6 călători fără legitimație de călătorie urcaţi din staţiile B, A  pentru staţia C, netrataţi de conductorul de tren la revizia legitimațiilor efectuată până la staţia HC Işalniţa, conductorul PE refuzând să elibereze legitimaţii din ordinul organelor de control pe relaţia solicitată atât de călători, cât şi de echipa de control; în momentul în care organele de control au sesizat că biletele eliberate la ordin se emiteau pe o altă relaţie decât cea reală, au solicitat prezentarea carnetului de bilete pentru verificarea legitimațiilor emisie, anulării acestora şi emiterii corecte, însă conductorul de tren a refuzat  prezentarea documentului, acuzând o stare de sănătate precară;  are o atitudine necuviincioasă faţă de organele de control  în prezenţa  călătorilor şi a organelor de Poliţie TF prin refuzul de a trata instrucţional şi din ordin călătorii depistaţi fără legitimaţie de călătorie.

Faţă de abaterile disciplinare reţinute prin decizia de sancţionare s-a apreciat că contestatoarea a încălcat următoarele prevederi:  Regulamentul Intern al SNTFC art.22 lit.d), e) şi u), fişa de atribuţii pct.3 lit.l,m, r, t, k1, dispoziţia nr. 66/2011, cap.III, art.9 lit.k), l) art.10 lit.m), art.15 lit.c) ,d), dispoziţia nr. 72/2011 - anexa II pct.A 10-bilet eliberat în tren, pct.5 (1) lit.b.

Examinând decizia de sancţionare disciplinară sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, se constată următoarele:

Decizia nr. CV1/302/12.03.2014 cuprinde  toate menţiunile prev. de art.252 al.2 lit.a-f Codul muncii în sensul că în conţinutul acesteia sunt descrise faptele  care constituie abateri  disciplinare, sunt precizate prevederile din regulamentul intern şi fişa postului care au fost  încălcate de către contestator, s-au arătat motivele  pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei;  de asemenea  a fost indicat  temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară, termenul şi instanţa la care sancţiunea se poate contesta.

Sancţiunea disciplinară a fost aplicată de intimată după efectuarea cercetării disciplinare prealabile prevăzută de art. 251 Codul muncii, cercetare în cursul căreia contestatoarea a fost convocată şi audiată.

Prin urmare, decizia contestată a fost emisă de intimată potrivit dispoziţiilor legale,  respectându-se condiţiile de formă prescrise de lege.

În ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii disciplinare aplicată de intimată  se constată că în mod corect angajatorul a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei Pătraşcu Elena, întrucât acesta a încălcat atribuţiile care-i reveneau în calitate de  conductor tren.

În acest sens se reţine că potrivit fișei postului contestatoarei - pct.3 lit. l, m, r, t, k1, - conductorul de tren are următoarele atribuţii: tratează toţi călătorii care nu posedă legitimaţii de călători valabile, incomplete sau care nu le aparţin, din proprie iniţiativă, cât şi din ordinul posesorilor de autorizaţii cu menţiunea control sau supracontrol, eliberează obligatoriu legitimații de călătorie  pentru banii primiţi de la călători pe distanţele solicitate şi la tariful la care se încadrează călătoria, are o atitudine cuviincioasă faţă de călători şi organele ierarhic superioare, răspunde ferm la solicitările organelor de control, respectă toate ordinile, dispoziţiile şi instrucțiile în vigoare

Prin dispoziţia nr.66/2011 a directorului general al SNCFR SA – STFC C au fost aprobate instrucțiunile privind activitatea personalului de tren, iar în cap. III sunt reglementate obligaţiile generale ale personalului de tren, în art.9 lit. k), l) prevăzându-se că acest personal are obligația să se prezinte şi să raporteze pe scurt  activităţile pe care le desfăşoară personalului ierarhic superior aflat în control şi să execute integral şi la timp dispoziţiile privind executarea serviciului primite  de la personalul cu o funcţie ierarhic superioară.

În aceeaşi dispoziţie se arată că personalului de tren îi este interzis să tolereze călători fără legitimaţii  de călătorie valabile sau incomplete – art.10 lit. m , prevăzându-se, de asemenea, că în relaţia cu publicul călător personalul de tren are obligaţia să verifice legitimaţiile de călătorie  prezentate de călători în tren şi să trateze pe loc toate neregulile constatate, să încaseze c/val călătoriei în cazul călătorilor fără legitimaţie sau cu legitimaţii incomplete – art.15 lit c,d .

 În raport de aceste dispoziţii care reglementează activitatea conductorului de tren se constată că în data de 19.07.2013 contestatoarea era de serviciu în trenul 9502 (supraetajat) care circula pe relaţia TS - C, având sectorul de activitate format din vagoanele 1 şi 2- etajul trenului.

În HC I s-a urcat o echipă de control formată din 4 membri care s-a împărţit în echipe de câte 2  membri ce au procedat  la verificarea  activităţii personalului trenului  9502 , echipa care a verificat partea de sus fiind formată din – inspectorul MF şi  şef serviciu VA.

Deşi la momentul urcării echipei de control în tren contestatoarea avea obligaţia să  prezinte raportul de activitate  din sectorul său şi să înmâneze carnetul de activitate, raportul a fost prezentat numai de şeful de tren DA căruia, la rândul său, contestatoarea îi prezentase raportul la fiecare staţie  (conform notei de relaţii dată de contestatoare în timpul cercetării disciplinare - răspunsul la întrebarea nr. 9, 35 şi  declaraţiilor martorilor MF şi DA.

Cât priveşte prezentarea carnetului de activitate, conform declaraţiei martorului MF acest document nu a fost prezentat de către contestatoare care a făcut referire la un litigiu pe care l-a avut cu societatea.

Ulterior, s-a procedat de către echipa de control împreună cu contestatoarea la verificarea legitimaţiilor de călătorie, fiind depistaţi călători fără legitimaţie sau cu legitimaţie eliberată  pe altă  relație decât cea pe care aceştia călătoreau .

Astfel, din declaraţia martorului MF rezultă că la controlul efectuat în sectorul de activitate al contestatoarei, a eliberat 2 bilete pentru 2 călători  pentru care solicitase contestatoarei să încaseze c/val şi să  le elibereze legitimaţii, însă aceasta a refuzat.  Cei 2 călători urcaseră la staţia B  care este anterioară staţiei HC I la care a urcat echipa de control şi până la acel moment conductorul nu le eliberase legitimaţiile  de călătorie.

Potrivit Instrucţiunii nr.80 controlul trenurilor de călători se efectuează în prezenţa personalului de tren – pct. 3.9-  însă în data de 19.07.2013 contestatoare nu s-a conformat acestei dispoziţii, neefectuând verificarea legitimațiilor călătorilor  împreună cu echipa de control, conform declaraţiei martorului MF.

 Din declaraţia aceluiaşi martor rezultă că  şi celălalt membru al echipei de control - VA  - a depistat 6 călători fără  legitimaţie de călătorie, c/val biletelor fiind luată de la călători şi predată contestatoarei căreia  i s-a solicitat să elibereze legitimaţii pe ruta indicată de călători .În momentul intrării trenului în staţia C, contestatoarea a manifestat o stare de sănătate precară, fiind apelat telefonic serviciul de urgenţă 112

Faptul că în trenul 9502 în data de 19.07.2013 au fost depistaţi călători fără legitimaţie de călătorie rezultă  şi din adresa nr. 2290088 /13.08.2013 a IGPR - Secţia Regională de Poliţie Transporturi C  din care reiese că contestatoarea nu a eliberat bilete  pentru un număr de 9 călători – fila 71 dosar.

De asemenea, din adresa nr.2.284.704/26.08.2013 emisă de IGPR Secţia Regională de Poliţie  Transporturi C  rezultă că în urma aceluiași control au fost audiaţi 2 martori care au declarat că au urcat în tren din staţiile B, Rfiindu-le emise legitimaţii de călătorie pe ruta HC I – C.

Pentru abaterile constatate de echipa de control în trenul 9502 în data de 19.07.2013 SNCFR  formulat şi plângere penală faţă de şeful de tren DA şi conductorul de tren PE pentru abuz în serviciu infracțiune prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, iar prin ordonanţa din data de 19.06.2014 dată în dosarul nr. 8972/P/2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria C a dispus clasarea cauzei, reţinând că faptele reţinute în sarcina suspecţilor sunt lipsite de pericol social, având în vedere că aceştia nu au antecedente penale, iar prejudiciul este redus ca valoare.

 Cât priveşte declaraţiile martorilor DA şi  TP propuşi de contestatoare, instanţa reţine următoarele:

În data de 19.07.2013 martorul DA desfăşura activitate ca şef de tren în trenul 9502 şi acesta a fost, la rândul său, verificat în sectorul de activitate –  partea de jos a trenului, martorul personal declarând că nu a fost de faţă la controlul efectuat în sectorul contestatoarei, ci a asistat numai la partea finală a controlului, respectiv la momentul în care aceasta a acuzat o stare de sănătate precară.

Referitor la declaraţia  martorului TP,  călător  în trenul 9502 în data de 19.07.2013, se constată că şi acesta a relatat date numai cu privire la partea finală a controlului  în care a fost solicitată intervenţia serviciului de urgenţă  112, având în starea de sănătate a contestatoarei.

Deşi ambii martori propuşi de contestatoare au arătat că trenul era aglomerat, fiind ocupate  atât scaunele, cât şi culoarele, din declaraţia martorului MF propus de intimată, a rezultat că trenul era ocupat în proporţie de 90%, nefiind călători în picioare, însă  referitor la gradul de ocupare al trenului  se constată că nu rezultă din acte oficiale.

În raport de stare de fapt reţinută de instanţă se apreciază că contestatoarea se face vinovată de abaterile reţinute în sarcina sa, întrucât aceasta nu a respectat obligaţiile care îi revin la urcarea organelor de control în tren referitoare la prezentarea raportului de activitate şi a carnetului de activitate şi nu a eliberat legitimaţii călătorilor urcaţi în tren pe ruta indicată de aceştia, cât şi călătorilor care se aflau în tren  şi nu aveau legitimaţii; de asemenea prin atitudinea sa contestatoarea a încălcat şi obligaţia de a răspunde ferm şi de a execute integral dispoziţiile primite de la personalul cu o funcţie ierarhic superioară.

 Nu prezintă relevanţă în cauză faptul că nu a fost produs un prejudiciu intimatei, întrucât prin faptele sale contestatoarea a încălcat atribuţiile din fişa postului şi celelalte dispoziţii care reglementează activitatea  personalului de tren, aşa cum au fost expuse anterior.

Cât priveşte invocarea de către contestatoare a unei sentinţe prin care angajatorul a fost obligat la plata unor drepturi salariale ca şi motiv de sancţionare disciplinară, se apreciază că nu poate fi reţinută această apărare, deoarece controalele se efectuează în trenurile de călători pentru a se verifica respectarea atribuţiilor de către personalul de tren.

Potrivit art.247 alin.2  Codul muncii republicat „ abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune  săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil , ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Art.250 Codul muncii prevede criteriile în raport de care angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară în raport cu gravitatea abaterilor, respectiv: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea disciplinară în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare aplicate anterior.

În raport de criteriile prevăzute de art.250 Codul muncii se apreciază că angajatorul a individualizat corect sancţiunea aplicată având în vedere împrejurările concrete în care s-au săvârşit faptele, consecinţele abaterii disciplinare, precum şi faptul că, anterior, contestatoarea a  mai fost sancţionată ( conform fişei de sancţiuni şi deciziilor de sancţionare depuse la filele 126, 166-178 dosar) pentru diverse abateri disciplinare, inclusiv pentru abateri de genul celor reţinute în decizia contestată în cauză, respectiv depistarea de călători fără legitimaţie de călători.

Având în vedere considerentele anterior expuse se constată că decizia de sancţionare nr. CV1/302/12.03.2014 este temeinică şi legală, iar contestaţia formulată de contestatoarea PE  este neîntemeiată urmând să fie respinsă.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.  1136/03.03.2015  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins apelul declarat de contestatoarea PE

Domenii speta

Spete similare