Actiune Pauliana

Dosar nr. 3507/288/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

SECŢIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 2923

Şedinţa publică de la 27 Mai 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Bogdan Mateescu

Grefier Carmen Niţoi

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii civile formulate de reclamantul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BE, cu sediul în Rm. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâţii CDşi CM, ambii cu domiciliul în Băile Govora, str. Căpşunilor nr. 21, jud. Vâlcea, având ca obiect acţiune pauliană.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, cu ocazia pronunţării, lipsesc părţile.

Fără citare.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care  învederează instanţei că au fost depuse note scrise de pârâţi, prin Serviciul de registratură.

Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 20.05.2014, fiind consemnate pe larg în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, când instanţa a amânat pronunţarea la acest termen de judecată pentru oferi părţilor să depună la dosar concluzii scrise, încheierea pronunţată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA,

Deliberând asupra procesului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 14333/288/2012, reclamantul GRIGOROIU MIHAI – GHEORGHE a chemat în judecată pe pârâţii C DUMITRU şi CM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze tranzacţia intervenită între pârâţi, consfinţită prin hotărârea de expedient nr. 7240/06.07.2010 a Judecătoriei Rm Vâlcea, pronunţată în dosarul nr. 6535/288/2010, întrucât a fost încheiată în frauda intereselor sale, cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în temeiul sentinţei civile nr. 5398/13.05.2011 a Judecătoriei Rm Vâlcea pronunţată în dosarul nr. 15721/288/2010, irevocabilă la data de 14.06.2011, prin nerecurare,  pârâtul a fost obligat la plata către acesta a sumei de 5.600 lei, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii acţiunii.

La 13.12.2011 a formulat cerere de executare silită, ce face obiectul dosarului nr. 659/2010 al BEJ Buzatu Constantin, iar cu ocazia demersurilor întreprinse pentru executarea creanţei s-a constatat că debitorul este insolvabil, întrucât prin tranzacţia la care a făcut referire, fosta sa soţie a primit întregul imobil din Băile Govora, acesta fiind obligat numai la plata unei sulte de 8.000 lei, mult inferioară valorii de piaţă a imobilului.

Apreciază reclamantul că, acea tranzacţie a fost făcută de pârâţi în frauda intereselor sale, astfel că, în temeiul art. 975 cod civil, solicită anularea acesteia.

La dosarul cauzei s-au depus acte.

La data de 15.01.2013 s-a depus şi înaintat la dosar o cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantului formulată de Cabinet Individual de insolvenţă ec. BE.

La termenul acordat, 19.02.2013, reclamantul, prin apărător a declarat că nu a timbrat cererea şi nici nu înţelege să mai execute această obligaţie, deoarece a fost despăgubit de pârât pentru creanţa invocată, astfel că prin sentinţa civilă 1665/19.02.2013, instanţa a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu, având în vedere că aceasta nici măcar nu a putut fi discutată în principiu, instanţa, în baza art. 55 C. pr. civ., a disjuns-o şi a dispus judecarea ei separat, desprinderea din dosar şi înaintarea către grefierul repartitor în vederea repartizării aleatorii a acesteia.

Aşa fiind, la data de 15.01.2013, cererea de intervenţie a fost înregistrată sub nr. unic dosar 3507/288/2013.

Prin cererea de intervenţie reclamantul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BE a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi admiterea acţiunii pauliene formulată de reclamantul în dosarul nr. 14333/288/2012, anularea tranzacţiei judiciare intervenită între pârâţi şi consfinţită prin sentinţa civilă nr. 7240/06.07.2010 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr.6353/288/2010, ca fiind încheiată în frauda creditorilor. A solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea a fost repartizată aleatoriu conform dispoziţiei completului iniţial învestit, fiind înregistrată sub nr. 3507/288/2013.

În motivarea acţiuni devenite astfel principală, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 365/10.02.2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul 2935/90/2010, s-a dispus antrenarea răspunderii personale a pârâtului CD pentru suma de 538869,72 lei, pasivul societăţii LBCompany SA, pârâtul fiind obligat către reclamant şi la plata sumei de 6682 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamantul arată că a formulat o cerere de executare silită a sentinţei menţionate, la data de 16.05.2012, însă pârâtul a depus la dosarul de executare sentinţa civilă nr. 7240/6.07.2010, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 6535/288/2010, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, fiind consfinţită tranzac?ia părţilor asupra bunurilor comune, casa de locuit fiind atribuită pârâtei CM, iar pârâtul primind sultă în cuantum de 8000 lei.

În opinia reclamantului, în cauză sunt întrunite condiţiile acţiunii pauliene prevăzută de art. 975 din C.civ. 1864, revocarea unei tranzacţii fiind posibilă pe această cale.

În probaţiune, a solicitat interogatoriu şi înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 77 alin. 1 din Legea 85/2006.

Prin cererea din data de 19.11.2013 (fila 90), reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia pusă în sarcina sa de către instanţă, a cărei neîndeplinire iniţială a atras suspendarea judecăţii conform art. 155 ind. 1 din C.p.c. 1865 aplicabil rationae temporis faţă de data introducerii acţiunii şi-a precizat acţiunea, în sensul că a arătat exact cuantumul creanţei pentru realizarea căreia a demarat prezentul demers judiciar la nivelul sumei totale de 22028,45 lei, din care suma de 6682 lei – creanţa principală reprezentând cheltuielile de judecată din sentinţa comercială nr. 365/2010 a Tribunalului Vâlcea, suma de 13846,45 lei reprezentând cheltuielile de executare din dosarul de executare 178/2012 al BEJ Buzatu Constantin şi suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces.

La data de 28.05.2013, pârâţii au depus întâmpinare, prin care au arătat că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece prin acţiune se tinde la desfiinţarea sentinţei de expedient, deşi termenul de atacare s-a împlinit. De asemenea, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active deoarece instanţa de faliment a dispus descărcarea de sarcini a administratorului judiciar, astfel încât acesta nu mai poate promova acţiuni în numele societăţii falite.

Pe fond, pârâţii au arătat că acţiunea nu este întemeiată, întrucât  prin partaj nu s-a creat o stare de insolvabilitate, operând subrogaţia reală, valoarea imobilului fiind înlocuită de valoarea sultei.

În plus, nu s-a făcut dovada complicităţii terţului.

În probaţiune, s-au solicitat înscrisuri, martori şi interogatorii.

În cauză a fost administrată proba prin înscrisuri, în privinţa probei cu interogatoriul pârâţilor urmând se face aplicarea art. 225 din C.p.c. 2010.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine că prin sentinţa comercială nr. 365/10.02.2011, a Tribunalului Vâlcea, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus antrenarea răspunderii personale a pârâtului CD pentru suma de 538869,72 lei, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 6682 lei către reclamantul CII BE.

Sentinţa menţionată a fost pusă în executare, conform cererii lichidatorului din data de 14.05.2012 (fila 15), constituindu-se dosarul nr. 178/2012 al BEJ Buzatu Constantin.

În dosarul de executare astfel constituit, Primăria Băile Govora a depus adresa nr. 4679/22.06.2012 (fila 52), prin care, răspunzând la solicitarea executorului, a arătat că pârâtul nu mai figurează cu bunuri imobile pe raza oraşului de domiciliu.

A fost anexată şi sentinţa civilă nr. 7240/6.07.2010, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr.  6535/288/2010, irevocabilă prin nerecurare (fila 53), prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei pârâţilor, prin acordul acestora şi s-a consfinţit tranzacţia părţilor cu privire la modul de împărţire a bunurilor comune.

Conform sentinţei de expedient, bunul imobil - casă de locuit, situat în Băile Govora, ….., i-a revenit în lot pârâtei, aceasta plătindu-i pârâtului suma de 8000 lei cu titlu de sultă.

Partajul voluntar astfel consfinţit este atacat cu prezenta acţiune pauliană de către reclamant.

În prealabil, se cuvine a fi menţionat că aşa zisa excepţie a inadmisibilităţii, în realitate o apărare de fond invocată de pârâţi care vizează imposibilitatea discutării partajului consfin?it prin sentinţa de expedient pentru considerentul că s-ar tinde la desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, este vădit neîntemeiată.

Prin acţiunea pauliană nu se tinde la desfiinţarea vreunui act juridic ci la inopozabilitatea unui act pretins fraudulos exclusiv faţă de creditorul reclamant. Ceea ce se atacă nu este dispoziţia judiciară de consfinţire, ci conţinutul actului supus consfinţirii, care rămâne eminamente voluntar astfel încât poate fi atacată paulian şi tranzacţia judiciară, prin care părţile fac concesii reciproce.

Nici excepţia lipsei calităţii procesuale active întemeiată pe împrejurarea imposibilităţii promovării unei asemenea acţiuni de către reclamant ca efect al descărcării sale de responsabilităţi în procedura insolvenţei nu este întemeiată, deoarece descărcarea de responsabilităţi şi sarcini vizează raporturile practicianului în insolvenţă faţă de societatea supusă procedurii, or în prezenta acţiune reclamantul invocă un drept propriu, neacţionând în numele societăţii falite. Prin acţiunea pauliană se valorifică un drept propriu al creditorului, spre deosebire de acţiunea oblică, astfel încât promovarea sa nu este legată de calitatea de administrator judiciar al fostei societăţi aparţinând pârâtului.

De aceea excepţia lipsei calităţii procesuale active va fi respinsă, nefiind întemeiată.

Pe fond, potrivit art. 975 din C.civ. 1864, aplicabil rationae temporis cauzei, faţă de data certă a tranzacţiei (6.07.2010) şi a naşterii creanţei (10.02.2011), creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Din textul legal menţionat, s-au dedus condiţiile de temeinicie a unei acţiuni revocatorii:

- Creditorul să fie titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile născute, în principiu, anterior actului atacat;

- Prin actul atacat debitorul să îşi fi provocat sau agravat o stare de insolvabilitate;

- Actul să fie fraudulos, adică debitorul să fi acţionat cu intenţia de a-şi prejudicia creditorul,

- Să se dovedească, în cazul actelor cu caracter oneros, complicitatea la fraudă a terţului cocontractant.

Evaluând temeinicia acţiunii reclamantului, instanţa trebuie, aşadar, să analizeze întrunirea condiţiilor anterior menţionate.

În primul rând, nu este disputat că reclamantul creditor are, împotriva pârâtului CD o creanţă.

Ea a fost prezentată definitiv de către reclamant la nivelul sumei de 22028,45 lei, din care suma de 6682 lei – creanţa principală reprezentând cheltuielile de judecată din sentinţa comercială nr. 365/2011 a Tribunalului Vâlcea, suma de 13846,45 lei reprezentând cheltuielile de executare din dosarul de executare 178/2012 al BEJ Buzatu Constantin şi suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces.

Este de subliniat că, prin cererea de intervenţie iniţială, devenită cerere principală, reclamantul s-a referit la suma de 538869,72 lei, debitul pentru care sa angajat răspunderea personală a acestui pârât în procedura insolvenţei care s-a desfăşurat faţă de societatea administrată de acesta, LBSRL, însă prin cererea de la fila 90, el şi-a precizat creanţa conform celor ce preced.

Din cuprinsul sentinţei comerciale nr. 365/2011 reiese că, într-adevăr, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată faţă de cabinetul reclamant în sumă de 6682 lei, această parte a creanţei nefiind discutabilă.

Cu toate acestea, instanţa reţine că suma de 13846,45 lei reprezintă cheltuieli de executare silită calculate de BEJ Buzatu Constantin ca urmare a cererii de executare silită formulate de reclamant pentru întreaga sumă cuprinsă în sentinţa comercială anterior menţionată, deci inclusiv pentru suma de 538869,72 lei (fila 91).

Este adevărat că acţiunea pauliană are ca finalitate îndestularea creanţei creditorului şi se referă inclusiv la accesoriile acesteia precum cheltuielile de executare silită, însă acestea din urmă trebuie să vizeze creanţa care este înfăţişată pentru dovedirea calităţii de creditor, iar nu altele, de o altă natură juridică, asupra cărora reclamantul nu are această calitate el însuşi ci acţionează ca un reprezentant al creditorilor unui terţ conform procedurii speciale.

Într-adevăr, pentru executarea creanţei de 538869,72 lei, reclamantul cabinet de insolvenţă nu acţionează în nume propriu, ci ca un reprezentant al creditorilor, creanţa aşadar neaparţinându-i acestuia.

În consecinţă, nu poate fi reţinută prim prisma primei condiţii suma de 13846,45 lei, ci numai partea aferentă creanţei principale a creditorului reclamant, respectiv, conform art. 39 alin. 1 din Legea 188/2000 în vigoare la data întocmirii procesului verbal, cel mult 10% din suma urmărită, adică 668,2 lei, la care se pot adăuga celelalte cheltuieli proporţional cu partea din întregul urmărit care reprezintă creanţa proprie, în total cel mult 675 lei.

Accesoria proprie creanţei principale a reclamantului nu poate fi aşadar atât cât pretinde acesta, ci cel mult suma anterior menţionată.

Tot ca o creanţă accesorie creanţei principale poate fi privită şi suma reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de acţiunea pauliană însăşi, pentru că ea nu este intentată decât în scopul realizării, în fond, a creanţei principale.

Astfel, în cererea de la fila 90, reclamantul pretinde 1500 lei cu acest titlu (deşi în chitanţa de la fila 71 onorariul achitat este de 2000 lei).

Cu toate acestea, în materia cheltuielilor de judecată devin incidente şi dispoziţiile art. 274 alin. 3 din C.p.c. 1865, creditorul neputând împovăra fraudulos debitorul prin exagerarea cheltuielilor de judecată pretinse.

Instanţa reţine că debitul urmărit în nume propriu de  către creditor este reprezentat de cheltuielile de judecată de care a beneficiat în justiţie, ca efect al angajării, de către specialistul în insolvenţă, a soţului său ca avocat ales.

Nu se pot cenzura aceste cheltuieli în prezenta procedură, însă instanţa nu poate să nu remarce o modalitate discutabilă de agravare a răspunderii debitorului prin jocuri de ordin familial între specialistul în insolvenţă şi soţul acestuia, chiar în procedura demarată la cererea celui dintâi.

Procedura insolvenţei are ca raţiune salvarea debitorilor şi îndestularea creditorilor acestora, iar nu agravarea răspunderii celor dintâi prin naşterea unor creanţe noi şi nejustificate către rudele sau soţii specialiştilor în insolvenţă.

Aceeaşi practică este reluată şi în prezenta procedură, cabinetul de insolvenţă BE angajând ca avocat ales pe BConstantin, soţul specialistului, însă în această procedură instanţa poate cenzura acest procedeu ca evident abuziv, în temeiul art. 723 din C.p.c.. Procedurile judiciare se exercită cu bună credinţă în virtutea atingerii unui scop licit, ele neputând fi transformate în mici afaceri de familie prin interpretarea rigidă şi contrar principiului bunei credinţe a dispoziţiilor legale şi pe fondul unei aparente lipse a unei interdicţii legale exprese.

În analiza primei condiţii, instanţa nu va lua în seamă, aşadar,  suma pretinsă de reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată şi va concluziona, sub un prim punct de vedere, totuşi, că acesta este titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 7357 lei, din care 6682 lei  reprezintă debit principal, iar 675 lei-creanţă accesorie celei dintâi.

Tot  în evaluarea primei condiţii, este necesar, de regulă, ca naşterea creanţei să se fi făcut anterior naşterii actului dedus analizei ca fraudulos; creanţa trebuie, în principiu, să fie anterioară actului atacat. Cerinţa se justifică obiectiv, deoarece nu se poate susţine rezonabil că debitorul ar putea acţiona fraudulos împotriva unei persoane care nu ar avea, faţă de el, calitatea de creditor, la momentul încheierii actului.

Cu toate acestea, se poate reţine îndeplinită prima condiţie şi dacă debitul este născut ulterior actului, însă numai dacă există dovada certă că debitorul şi-a provocat insolvabilitatea cunoscând iminenţa naşterii creanţei creditorului.

În examinării globale a întregului context faptic care a permis naşterea creanţei proprii reclamantului din cauză, instanţa reţine că pârâtul CD a fost administratorul societăţii falite LBCompany SRL, iar procedura insolvenţei a fost demarată  la cererea acestei societăţi.

În cadrul acestei proceduri a fost desemnată ca administrator judiciar şi lichidator specialistul în insolvenţă BE.

Ca urmare a verificărilor specifice, s-a constatat existenţa unei datorii globale însemnate, de 538869,72, iar lichidatorul a solicitat angajarea răspunderii personale a administratorului cerere respinsă iniţial de Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa comercială  nr. 1184/2009.

Această sentinţă a fost casată, ciclul procesual reluat, iar abia în anul 2011, prin sentinţa comercială  nr. 365/10.02.2011 a fost angajată răspunderea personală şi, ceea ce interesează exclusiv în această procedură, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 6682 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

Sentinţa de expedient, prin care s-a consfinţit tranzacţia atacată paulian prin acţiunea de faţă a fost pronunţată în data de 6 iulie 2010.

Problema care se pune, cu relevanţă pe planul acţiunii  de faţă este, aşadar, dacă pârâtul a acţionat cu intenţia directă de a-şi provoca starea de insolvabilitate faţă de cabinetul reclamant, cu referire la creanţa sa de 6682 lei, cu accesoriile anterior arătate.

Pentru edificarea chestiunii, este necesar un examen adecvat al acţiunilor obiectivate şi o interpretare astfel a intenţiei cu care se pretinde că a acţionat pârâtul debitor. În urma acestui examen, instanţa apreciază că nu se regăsesc date care să permită o speculaţie în sensul că pârâtul a divorţat şi s-a partajat cu fosta soţie doar pentru a-l împiedica pe creditor să-şi valorifice creanţa proprie născută ulterior divor?ului (instanţa subliniind că numai aceasta interesează pe planul acţiunii de faţă).

Astfel cum s-a arătat anterior, nu este permis ca procedurile judiciare să determine creanţe născute ca efect al unor transferuri pecuniare înăuntrul familiilor speciali?tilor în insolven?ă, între soţii ori rudele lor, creanţa înfăţişată de reclamant reprezentând în realitate un astfel de transfer.

Tot astfel, nu se poate reţine că un debitor şi-ar putea imagina că lichidatorul societăţii sale ar fi beneficiarul unor creanţe directe faţă de el însuşi, deşi scopul existenţei acestuia din urmă este cu totul altul.

Dacă s-ar putea specula în sensul că debitorul ar încerca să-şi sustragă activele de la executare silită prin demersul criticat, acest aspect s-ar explica numai prin raportare la debitul societăţii falite şi la creditorii acesteia, iar nu la alte debite colaterale cu caracter neobişnuit precum cel pretins prin acţiunea de faţă.

Un debitor obişnuit, chiar de rea credinţă dacă ar fi, nu şi-ar putea imagina rezonabil  că un cabinet de insolvenţă ar putea ridica pretenţii directe faţă de el, cel mult ar putea-o face faţă de creditorii societăţii anterior administrate de el.

Iar această concluzie este firească nu numai prin rezultatul unei interpretări logice a contextului faptic, dar şi prin examinarea dispoziţiilor legale în materie.

Potrivit art. 37 lit. f din OUG 85/2006 în vigoare la data faptelor, onorariul practicianului în insolvenţă se stabileşte avându-se  în vedere şi numărul litigiilor judiciare, iar acest onorariu nu rămâne, potrivi legii, neacoperit, întrucât potrivit art. 37 alin. 3 din aceeaşi OUG, plata sa se va face din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR. Litigiile şi complexitatea lor reprezintă un criteriu la stabilirea onorariului practicianului, iar nu un izvor de creanţe în familia acestuia din urmă.

Prin urmare, în nici un caz nu se poate reţine că debitorul pârât ar fi acţionat cu intenţia de a frauda pe practicianul reclamant, sumele avansate de acesta putând fi prefigurate numai  ca urmând a fi recuperate din fondul anume stabilit de lege şi pe deplin funcţional.

Că reclamantul însuşi, prin angajări efectuate în familie, având, astfel cum s-a arătat mai sus, o suficientă doză de nefiresc, generează cheltuieli chiar mai mari decât onorariul practicianului însuşi, este exclusiv culpa sa, care nu putea fi prevăzută de către pârât şi care, cu atât mai mult nu putea determina acte frauduloase pro causa în raport cu acesta.

O creanţă născută ulterior actului pretins fraudulos poate da loc la revocare pauliană numai dacă, astfel cum s-a arătat, iminenţa naşterii creanţei este cunoscută de debitor şi reprezintă imboldul faptei sale, nu şi atunci când naşterea sa nu ar putea fi, rezonabil, prevăzută de către acesta ori de către oricare altcineva.

Aşadar, în cauză, nu este întrunită în cauză prima  condiţie a acţiunii pauliene.

Alegaţiile reclamantului în ceea ce priveşte existenţa unei puteri de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 13538/20.12.2011, a judecătoriei Rm. Vâlcea, prin care s-a admis o acţiune pauliană faţă de acelaşi act şi acelaşi pârât la cererea unui alt creditor nu au nicio relevanţă pe planul acţiunii de faţă.

Astfel, prin sentinţa menţionată (fila 133) a fost admisă cererea unui creditor persoană fizică a cărei creanţă s-a născut separat de contextul faptic aferent procedurii speciale în care s-a evaluat intenţia debitorului pârât. Creanţa sa este distinctă şi născută ab initio faţă de o persoană fizică, iar nu prin jocurile angajărilor familiale nesusceptibile de prefigurări rezonabile. În plus, creanţa acelui creditor este anterioară tranzacţiei atacate, iar nu ulterioară precum creanţa prezentată în acţiunea de faţă de către actualul reclamant, iar acest aspect nu a fost discutat de instanţa atunci învestită.

Instanţa subliniază că o acţiune revocatorie admisă nu are putere de lucru judecat faţă de oricare acţiune revocatorie ulterioară, deoarece condiţia fraudei se pune în special, faţă de fiecare creditor şi se raportează la cuantumul şi data naşterii creanţei fiecăruia dintre ei, precum şi la atitudinea fiecăruia dintre ei examinată în concret.

Instanţa conchide, aşadar, că prima condiţie a acţiunii revocatorii nu este îndeplinită, întrucât la data actului atacat creditorul nu avea nicio creanţă născută in proprio nomine, creanţa sa nu avea dată certă anterioară actului a cărei revocare se cere iar debitorul nu putea prefigura, astfel cum în mod extins s-a explicat anterior, naşterea acesteia, astfel încât el nu putea acţiona cu intenţia de a-l frauda.

În consecinţă, este de prisos examinarea şi a celorlalte condiţii, inclusiv complicitatea destul de discutabilă la fraudă a celeilalte pârâte, acţiunea pauliană fiind neîntemeiată şi urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BE, cu sediul în …în contradictoriu cu pârâţii CD şi CM, ambii cu domiciliul în …., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2014.

Preşedinte,

Bogdan Mateescu

Pt. Grefier,

Carmen Niţoi, aflată în CO,

Semnează Grefier şef,

Olivia Grigoriu

1

Domenii speta

Spete similare