Dreptul de superficie

Hotărâre 1470 din 12.11.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 23.09.2010 reclamanţii B.I. şi T. C. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. Malaia să se pronunţe o hotărâre prin care să se constate că suprafaţa de 1733 m.p. aferentă C C Ciunget este deţinută în indiviziune de părţi.

În motivare s-a arătat că la data de 4 iunie 2009 reclamanţii au cumpărat parterul imobilului CC Ciunget situat în com. Malaia, sat Ciunget, jud. Vâlcea, în suprafaţă de 602,62 m.p., complex comercial situat pe un teren în suprafaţă de 1733 m.p.

Susţin reclamanţii că intrucât doresc să modernizeze proprietatea astfel dobândită au fost indrumaţi să promoveze o astfel de acţiune, existând şi acordul autorităţilor locale.

În drept s-au invocat disp.art. 111 cod proc.civ.

Prin cererea depusă la dosar, fila 37 reclamanţii au modificat acţiunea introductivă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu şi cu pârâta C Malaia să se dispună constituirea unui drept de superficie asupra suprafeţei de 1733 m.p. aferentă imobilului CC Ciunget.

Pârâta C Malaia a formulat cerere reconvenţională solicitând la rândul său constituirea în favoarea sa a unui drept de superficie în indiviziune, alături de celelalte părţi asupra terenului în litigiu, arătând în motivare că este proprietar al etajului CC Ciunget, acesta fiind achiziţionat de la pârâta C Malaia prin contractul de vânzare-cumpărare nr..../2007 autentificat de BNP G D.

Prin cererea formulată oral în şedinţa din .....06.2011 reclamanţii au completat acţiunea solicitând ca aceasta să fie pronunţată şi în contradictoriu cu C Brezoi.

A fost administrată proba cu inscrisuri şi interogatorii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra parterului imobilului – C C Ciunget, situat în com. Malaia, sat Ciunget, jud. Vâlcea, în suprafaţă de 602,62 m.p. prin adjudecare de la fostul proprietar, CMalaia, astfel cum rezultă din actul de adjudecare nr. .../....07.2009 emis de B.E.J. M.

De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ..../2002 autentificat de BNP G D etajul aceluiaşi imobil a fost vândut de pârâta C Malaia Consiliului Local al C Malaia, pârâta C Malaia rămânând astfel proprietarul terenului aferent respectivei construcţii.

În speţă părţile au depus la dosar o tranzacţie semnată de reclamanţi, C Malaia şi C Brezoi prin care au arătat că „sunt de acord ca instanţa să admită acţiunea formulată în sensul de a se constata un drept de superficie pentru suprafaţa de 1733 m.p.”, tranzacţie ce nu a putut fi consfiinţită atât datorită lipsei în persoană a părţilor semnatare ale tranzacţiei cât şi a neindeplinirii condiţiilor de fond a acestui contract judiciar, astfel cum s-a reţinut prin incheierea din 27.02.2012.

Instanţa reţine că atât în reglementarea anterioară cât şi în condiţiile noului cod civil dreptul de superficie poate fi dobândit exclusiv prin convenţie, uzucapiune sau prin lege, acesta neputând fi constituit pe calea unei acţiuni în realizare sau în constatare în lipsa acordului expres al proprietarului.

În speţă, din probele administrate rezultă că proprietarul terenului aferent imobilului C C Ciunget este pârâta C Malaia persoana care, potrivit afirmaţiilor pârâtei C Brezoi ar fi fuzionat cu aceasta din urmă. Cu toate acestea, din probele administrate nu rezultă existenţa unei astfel de fuziuni.

Chiar şi reţinând o astfel de fuziune, acordul dat de pârâta C. Brezoi prin inscrisul intitulat „tranzacţie” – fila 125 dosar nu poate fi considerat accept expres al proprietarului.

Cum hotărârea judecătorească constituie un inscris autentic, în situaţia în care părţile optează pentru constituirea dreptului de superficie pe această cale acordul expres al proprietarului trebuie constatat în mod direct, ex propriis sensibus de către instanţa de judecată, neputând fi dedus în altă modalitate.

În lipsa unui astfel de acord nici acţiunea principală şi nici cererea reconvenţionala nu pot fi primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii B I, domiciliat în ...... jud. Vâlcea şi T C, domiciliat în Rm............... jud. Vâlcea în contradictoriu cu pârâtii C MALAIA, CI MALAIA şi C BREZOI.

Respinge cererea reconventionala formulată de pârâta-reclamanta C MALAIA în contradictoriu cu reclamanţii şi paratele CI MALAIA şi C BREZOI.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publica azi, 12.11.2013.

Presedinte,Grefier,