Acte ale autorităţilor publice

Sentinţă comercială 1467/CA/2015 din 09.06.2015


Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire a sentinţei nr. 941/25.03.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 5076/85/2013, în cauza având ca obiect pretenţii, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1491/85/2015, revizuentul P… M…, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU şi ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie schimbată în tot sentinţa atacată şi, rejudecând, să fie admisă acţiunea formulată de reclamant.

În motivarea cererii de revizuire, reclamantul a arătat că instanţa a soluţionat cauza pretinzând conformitatea cu dreptul Uniunii a Legii nr. 9/2012, în forma sa finală de aplicare, însă, în mod vădit, soluţionarea cauzei este efectuată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului unional, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând prin Hotărârea Marii Camere dată în cauza C-76/I4 (pct, 44-50) că:

- scutirea în perioada de referinţă de taxa instituită prin această lege a transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naţionale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii şi care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă a avut că efect sustragerea de la plata taxei în cauză, a primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra acestor autovehicule, în timp ce această taxă a fost percepută-invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuţie a favorizat astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naţionale şi a descurajat importul unor autovehicule similare. Mai mult, la punctul 50 teza finală, Curtea a defipt că: valoarea reziduală a taxei (nn. auto) care se regăseşte în valoarea autovehiculelor rulate naţionale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 si 1 ianuarie 2013, este egală cu zero şi este, aşadar, în mod necesar inferioară taxei aplicate unui autovehicul rulat importat de acelaşi tip, având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură. Astfel cum reiese din jurisprudenţa citată la punctul precedent (Hotărârea X, C-437/12, EU:C:2013:857, punctele 30-32), o asemenea situaţie este incompatibilă cu articolul 110 TFUE. Coroborând acest principiu jurisprudenţial unional cu respingerea cererii de limitare în timp a efectelor hotărârii pronunţate de CJUE (pct. 52-59), rezultă că şi taxa de emisii poluante percepută în perioada 01.01.2013-14.03.2013 (cum este în cazul în speţă) este prohibită de dreptul Uniunii şi este supusă repetiţiunii cu dobânda aferentă. Cum jurisprudenţa CJUE constituie izvor de drept comunitar derivat, fiind de aplicabilitate directă, imediată şi prioritară în raport cu dreptul intern, aplicându-se şi relaţiilor juridice preexistente (ex tunc şi nu ex nunc) se impune admiterea cererii de revizuire.

În drept, s-au invocat prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 27 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

La data de 21.05.2015, intimata AJFP Sibiu a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii arătând că revizuentul a achiesat la hotărârea instanţei de fond întrucât nu a formulat recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, făcând trimitere la dreptul la un proces echitabil şi principiul stabilităţii raporturilor juridice.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 C.proc.civ., art. 21 din legea nr. 554/2004.

Pârâta, Administrația Fondului pentru Mediu, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând prioritar excepţiile invocate, instanţa reţine că:

Faţă de excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de către intimata de ordin I prin întâmpinare, instanţa constată că, prin Decizia 1609/2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional art. 21 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care face referire la termenul de 15 zile în care putea fi introdusă cererea de revizuire, iar, din 27.01.2011, această  dispoziţie şi-a încetat de drept aplicabilitatea.

Prin urmare, conform art. 147 alin. 1 din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

În concluzie, începând cu data de 27 ianuarie 2011, dispoziţiile art. 21 alin. 2 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se suspendă de drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice începând cu data de 14 martie 2011, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.

Din 14 martie 2011, nemaiexistând un termen legal imperativ prevăzut de lege, nu se poate concluziona altfel decât că legea procedurală specială nu impune un termen de decădere în interiorul căreia trebuia depusă cererea de revizuire întemeiată pe regulile speciale de procedură impuse de art. 21 alin. 2. Însă, având în vedere principiul securităţii raporturilor juridice, chiar în condiţiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului naţional şi a lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, nu poate fi lăsată posibilitatea contestării acesteia, sine die, prin intermediul căilor extraordinare de atac, întrucât ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO şi art. 21 din Constituţia României.

Or, dreptul comun care reglementează calea de atac a revizuirii îl constituie art. 509 pct. 10 Cod procedură civilă, care se aplică în lipsa intervenţiei legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul menţionat. Drept urmare, conform art.511 alin. 3 Cod procedură civilă, în situaţia formulării cererii de revizuire „pentru motivele prevăzute la art. 509 pct. 10 şi 11 Cod procedură civilă, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, partea I.

În acelaşi sens, s-a pronunţat şi ICCJ prin Decizia nr. 595/8.02.2013, care a reţinut împrejurarea că „odată pronunţată hotărârea Curţii Europene şi realizată fiind publicitatea soluţiei adoptate de instanţa europeană, partea interesată în promovarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 322 pct. 9 C.proc.civ. din 1864, poate declara această cale extraordinară de atac oricând după pronunţarea ei (şi rămânerea definitivă a acesteia) până la împlinirea termenului legal, imperativ – cele 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, după împlinirea lui, intervine însă decăderea din acest drept şi sancţiunea respingerii cererii ca tardivă”.

Având  în  vedere  că  termenul  de  3  luni  nu  s-a împlinit,  deoarece actiunea a fost formulata în data de 07.05.2015, iar Hotărârea CJUE (Marea Cameră) a fost pronunţată în cauza C-76/14 (M…M… împotriva Instituției Prefectului – Județul Brașov – Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor), în data de 14.04.2015, se va respinge excepţia tardivităţii.

Faţă de excepţia inadmisibilităţii revizuirii pe motiv că revizuentul a achiesat la hotărârea instanţei de fond întrucât nu a formulat recurs împotriva acesteia, instanţa constată că aceasta nu este fondată, întrucât, spre deosebire de recurs, care urmăreşte remedierea erorilor de drept, revizuirea are drept scop, de regulă, îndreptarea erorilor săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă, cele două căi de atac fiind complementare şi putând fi exercitate chiar şi concomitent.

Deliberând asupra cererii de revizuire, instanţa reţine:

Prin sentinţa nr. 941/25.03.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 5076/85/2013, devenită definitivă prin nerecurare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P… M… în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU şi ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU, acţiune având ca obiect pretenţii -restituire taxă pentru emisii poluante şi obligarea la plata dobânzii fiscale.

Potrivit art. 21 alin. 2 teza 1 din Legea 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Reclamantul a achiziţionat autoturismul marca …, tip …., cu număr de identificare ……, iar, prin decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la cererea reclamantului, s-a stabilit pentru acest autovehicul o taxă în sumă de 9.178 lei.

La data de 10.07.2013, prin cererea adresată pârâtei emitente a deciziei de calcul, înregistrată sub nr. 191910 (fila 15), s-a solicitat restituirea taxei pentru emisiile poluante, cerere cu privire la care nu s-a formulat răspuns.

Faţă de aceste împrejurări, acţiunea se impune a fi analizată prin prisma Legii 9/2012, astfel cum era în vigoare la data de 30.01.2013, data achitării prin plată voluntară a taxei în cauză-chitanţa fila 11.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 1 din acest act normativ, obligaţia de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 şi 8;

c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Instanţa, analizând acţiunea prin prisma compatibilităţii acestui sistem de taxare, în raport cu dispoziţiile art. 110 T.F.U.E (fost art. 90), reţine că, potrivit acestora, ,,Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie”.

Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformităţii dispoziţiilor Legii nr. 9/2012, forma în vigoare la data de 30.01.2013, cu art. 110 din T.F.U.E., şi implicit constatarea nelegalei pretinderi a taxei de emisii poluante instituită prin acest act normativ, invocând în mod corect şi dispoziţiile art. 148 aliniatul 2 din Constituţia României, potrivit cărora, ca efect a aderării statului nostru la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, acestea precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legea internă.

În realizarea acestei analize judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecţiei drepturilor conferite prin dispoziţiile ordinii juridice comunitare, are obligaţia de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziţii contrare ale legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituţionale ( hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 – Admministrazionedelefinanzedello Stato c. Simmenthal Spa. ), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe şi ca atare creează drepturi individuale ce se impun a fi protejate pe cale jurisdicţională.

Cu privire la Legea nr. 9/2012, forma în vigoare la data de 30.01.2013, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcţionarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C-76/14 (M… M… împotriva Instituției Prefectului – Județul Brașov – Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor), urmare a unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, dar că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.”

În opinia C.J.C.E., articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă, iar o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare.

Curtea a mai statuat că „valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul. Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare.”

Rezultă, aşadar, că Legea nr. 9/2012, forma în vigoare la data de 30.01.2013, prin reglementarea mecanismului de scutire, este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se şi menţinându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import care s-au înmatriculat în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013 în raport cu cele similare de pe piaţa naţională înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007 şi în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2012.

Constatarea inexistenţei unui drept de creanţă fiscală şi, corelativ, a obligaţiei de achitare a taxei de emisii poluante din partea reclamantului pentru autoturismul importat şi înmatriculat în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, lipseşte de temei refuzul autorităţii publice pârâte de a proceda la satisfacerea cererii reclamantului de restituire a taxei achitate, astfel că se impune sancţionarea acestei obligaţii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1 şi 8 Legea nr. 554/2004, instanţa apreciază că se impune admiterea acţiunii reclamantului şi restituirea sumei de 9178 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.

 În ceea ce priveşte cererea de obligare la dobânda legală de la data plăţii taxei, pârâta a invocat dispoziţiile art. 70 şi 124 OG 92/2003 apreciind că dobânda nu poate fi calculată decât începând cu data formulării cererii de restituire a taxei şi până la momentul restituirii integrale.

În această privinţă, instanţa învederează cauza CJUE C-565/11 (M… I…. împotriva AFP Sibiu şi AFM Bucureşti) potrivit căreia „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau sumelor reţinute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde şi pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilităţii premature a taxei…Principiul obligării statelor membre să restituie cu dobânda taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept” (paragraful 21, 22).

Curtea a interpretat dreptul Uniunii în sensul că „se opune unui regim naţional, precum cel în discuţie în litigiul principal (art. 70 şi 124 OG 92/2003), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.

Aplicând principiul supremaţiei dreptului Uniunii, instanţa va înlătura dispoziţiile naţionale contrare acestuia şi va constata că pârâtele pot fi obligate la plata dobânzii legale aferentă sumei de 9178 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, pentru perioada cuprinsă între data perceperii taxei, respectiv 30.01.2013, şi până la data plăţii efective a debitului.

Având în vedere toate considerentele de fapt şi de drept expuse, în ceea ce priveste achitarea de către reclamant a taxei pentru emisii poluante, la data de 30.01.2013, pot fi reţinute ca îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, se va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul P…M…..

Raportat la soluţia pronunţată, văzând dispoziţiile art. 453 Cod pr.civilă, se vor acorda cheltuielile de judecată solicitate de revizuent, respectiv suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul 5076/85/2013, şi suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.