Litigiu cu profesionişti

Decizie 775 din 19.06.2015


T R I B U N A L U L

Constată că prin cererea reconvenţională disjunsă din dosarul civil nr. 4596/85/2008 şi înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 07.02.2009 reclamanta S.C. M &D …. S.R.L.  a chemat în judecată pe pârâta S.C. A…. S.A.  Mediaş solicitând  instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:

- obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum procentuală de 0,06 %/zi întârziere, aplicabile la valoarea contractului şi evaluate la 10.000 lei în vederea timbrajului;

- obligarea pârâtei la plata daunelor cauzate prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor referitoare la caracteristicile calitative ale bunurilor ce au format obiectul material al contractului, evaluate provizoriu la 50.000 lei;

-  obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâta şi-a executat cu întârziere obligaţia de livrare a celor 3 semiremorci şi că aceste bunuri au prezentat deficienţe calitative grave, care au condus la indisponibilizarea lor pe perioada remedierii.

Pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de livrare părţile au convenit plata unor penalităţi de 0,06 % /zi aplicabile la valoarea contractului.

Prejudiciile determinate de indisponibilizarea celor 3 semiremorci pentru transport lichide petroliere, vor fi cuantificate conform art. 1073 şi 1084 Cod civil, în vederea reparării integrale a pierderilor şi a beneficiului nerealizat.

Reclamanta a mai precizat că pe perioada indisponibilizării remorcilor a fost nevoită a perfecta contracte de transport cu terţe societăţi (preţul fiind pierdere a societăţii) la acestea adăugându-se costul asigurărilor, salariile şoferilor.

În drept au fost  invocate prevederile art.969, 1066, 1073, art. 1084 Cod civil şi art. 274 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa comercială nr. 120/C/1.02.2011 Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea comercială şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de penalităţi întârziere.

Petitul privind obligarea pârâtei la plata pierderilor suferite a fost respins.

S-a acordat cheltuieli de judecată în sumă de 961 lei.

S-a reţinut în considerentele hotărârii, împrejurarea că deşi prin raportul de expertiză contabilă cuantumul penalităţilor a fost calculat la suma de 27.297,18 lei, instanţa nu a putut acorda această sumă, neexistând o cerere a reclamantei în acest sens, astfel că s-au acordat penalităţi solicitate în acţiunea introductivă în sumă de 10.000 lei.

În ceea ce priveşte solicitarea de plată a daunelor, în sumă de 50.000 lei şi recalculate conform expertize contabile la suma de 718.135,08 lei, respingerea acestora a avut ca temei legal răspunderea pârâtei pentru viciile ascunse ale bunului vândut, vicii aparent  care nu au fost puse în discuţie în cazul în speţă, iar pretenţiile reclamantei nu au fost probate.

Hotărârea a fost atacată cu apel de către reclamantă prin administrator judiciar S.c. M… S.P.R.L. Constanţa, iar prin decizia comercială nr. 87/30.09.2011 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul, a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei competente, respectiv Judecătoria Mediaş.

În considerentele deciziei comerciale a Curţii de Apel Alba Iulia s-a reţinut că în temeiul art. 295 aliniatul 1din Codul de procedură civilă în urma punerii în discuţia părţilor a competenţei materiale a Tribunalului Sibiu s-a stabilit că, conform art. 132 al. 2 Cod procedură civilă reclamanta în urma efectuării raportului de expertiză contabilă şi-a majorat obiectul pretenţiilor de la suma de 60.000 lei la suma de 907.407,26 lei şi astfel competenţa aparţine Judecătoriei Mediaş.

Faţă de soluţionarea fondului cauzei de către o instanţă necompetentă, hotărârea a fost anulată şi cauza trimisă spre rejudecare instanţei competente, respectiv Judecătoriei Mediaş.

Cu ocazia rejudecări, reclamanta şi-a  precizat  acţiunea (fila 8 dosar Judecătoria Mediaş) în sensul majorării pretenţiilor, respectiv :

- obligarea pârâtei la suma de 27.297,18 lei penalităţi de întârziere de 0,06 %/zi întârziere, calculate prin raportul de expertiză contabilă;

- obligarea pârâtei la plata daunelor interese în sumă de 880.110,06 lei reprezentând :125.039,06 lei pierderi înregistrate prin angajarea de prestatori de transport pe perioada indisponibilităţii remorcilor; 721.525 lei lipsa de folosinţă a celor 3 semiremorci, reprezentând venitul ce putea fi realizat de reclamantă; 33.546,02 lei asigurări, impozite auto, salarii şoferi, alte prestaţii, pe perioada indisponibilizării semiremorcilor;

-  cu plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a  formulat  întâmpinare la precizarea de acţiune, exprimându-şi poziţia procesuală şi invocând mai multe excepţii:

I. Excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mediaş pentru următoarele motive:

- precizarea de acţiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din 12.01.201 pentru suma de 907.406,26 lei nu se referă la o majorare a câtimii obiectului acţiunii, ci priveşte noi pretenţii;

- reclamanta emite noi pretenţii, cum ar fi veniturile nerealizate pe perioada întârzierii la livrarea bunurilor (161.975 lei), aceasta fiind de fapt o extindere a cadrului procesual.

II.  Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile formulate, în considerarea celor mai jos expuse:

- acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 969, 970 Cod civil, corelate cu art. 1294, 1336 pct. 2 Cod civil;

- potrivit art. 1354 Cod civil vânzătorul este răspunzător de viciile ascunse ale bunului, chiar dacă nu a avut cunoştinţă de acestea;

- conform addendumului la contractul iniţial încheiat, părţile au derogat de la prevederile legale anterior enunţate, prin stabilirea unui termen de garanţie de 18 luni de la predarea bunurilor (faţă de cel de 1 an prevăzut de art. 11 din D.L. 167/1958; obligaţia vânzătorului de a remedia bunurile afectate de viciile ascunse; răspunderea vânzătorului pentru „avarii serioase”;

- prescripţia dreptului la acţiune este reglementată de art. 5,11 din D.L. 167/1958 – termenul fiind de 6 luni de la data descoperirii viciului, cu condiţia ca acesta să fie descoperit cel mai târziu până la împlinirea unui an de la data predării bunului. În speţă termenul potrivit voinţei contractuale a părţilor s-a stabilit la 18 luni;

Prin sentinţa civilă nr.945/04.05.2012 Judecătoria Mediaş, în rejudecare:

- a  respins  excepția prescrierii dreptului material  la acţiune invocată de pârâta S.C. A.. S.A., ca neîntemeiată.

- a admis  în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta S.C. M & D ….SRL prin administrator judiciar M SPRL  împotriva pârâtei S.C. A… S.A şi pe cale de consecinţă:

- a  obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere către reclamantă în sumă de 27.297,18 lei.

- a obligat  pârâta la plata pierderilor înregistrate de reclamantă prin angajarea de prestaţii de transport cu terţii pe perioada indisponibilizării celor 3 cisterne,  în sumă de 35.340 lei.

- a obligat  pârâta la plata lipsei de folosinţă pe perioada nelivrării semiremorcilor, în sumă de 161.975 lei.

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a pierderilor suferite pe perioada indisponibilizării cu asigurările achitate pentru cele 3 semiremorci în sumă de 5246,98 lei şi alte pierderi în sumă de 6631,04 lei.

- a respins  celelalte pretenţii solicitate de reclamantă.

Nu au fost acordate  cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a  reţinut  în esenţă următoarele:

În ce priveşte excepţia prescripţiei s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 11 din DL167/1958, susţinerile pârâtei neavând suport legal, în sensul că termenul de prescripţie de 6 luni începe la data descoperii viciilor şi că acestea se prescriu dacă nu au fost descoperite în termenul de garanţie.

Instanţa de fond a apreciat că în cazul de faţă termenul de garanţie convenţional de 18 luni s-a îndeplinit pentru semiremorca CT…. LA 14.10.2008, pentru semiremorca CT …-15.12.2005 iar pentru ce de-a treia la 28.02.2009, iar conform art. 5 din D.L. 167/1958, termenul de prescripţie începe să  curgă la datele anterior menţionate şi să se împlinească şi expirarea  termenului de 6 luni.

Acţiunea a fost înregistrată la data de 24.02.2009 iar termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 14.04.2009 pentru I Semiremorcă, la 15.06.2009 pentru cea dea doua  în ziua de 28.08.2009 pentru cea de-a treia.

Cu privire la fondul cauzei a reţinut că la data de  01.11.2006, între părţi a intervenit contractul de vânzare cumpărare nr. 127/01.11.2006, potrivit căruia pârâta s-a obligat să livreze reclamantei 3 bucăţi semiremorcă transport lichide petroliere TIP SLP8B în valoare totală de 166.005 Euro, în termen de 90 zile de la data achitării avansului de către cumpărător..

Art. 7.3 din contractul părţilor, prevede o clauză penală conform căreia pentru nelivrarea la termen  a mărfii contractante vânzătorul datorează penalităţi de întârziere de 0,06 % zi de întârziere.

Conform raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, prima semiremorcă – Auto CT – 14 …. a fost livrată cu 10 zile întârziere, cea de-a doua CT 56….a fost livrată cu 72 zile întârziere, iar cea de-a treia Auto CT 15 ….  cu 146 zile întârziere, rezultând astfel un cuantum al penalităţilor de întârziere de 27.297,18 lei, necontestate de pârâtă.

În această situaţie, în temeiul răspunderii contractuale coroborat cu prevederile art. 1069 Cod civil, instanţa de fond a obligat  pârâta la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere  în sumă de 27.297,18 lei.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de plată a daunelor interese, acestea au fost enunţate atât în acţiunea introductivă ( cererea reconvenţională) cât şi în precizarea de acţiune ( f. 8 dosar) , instanţa de fond, având în vedere raportul de expertiză contabilă,  au fost grupate  în trei categorii , astfel:

a)suma de 125.039,06 lei - pierderi înregistrate de societatea reclamantă prin angajarea  unor terţe societăţi care să efectueze transportul, pe perioada indisponibilizării semiremorcilor.

b)suma de 721.525 lei – lipsa de folosinţă a semiremorcilor pe perioada indisponibilizării acestora, reprezentând venitul ce putea fi realizat de reclamantă.

c)suma de 33.546,02 lei – asigurări, impozite auto, salarii şoferi, pentru perioada  indisponibilizării semiremorcilor.

A)Reclamanta a susţinut ( şi a depus contracte şi acte în dovedirea celor solicitate) că pentru transportul produselor ce nu puteau fi transportate cu semiremorcile din cauza defecţiunilor  acestora, a contractat alte societăţi de transport achitând contravaloarea acestora. Aceste prevederi au fost cuantificate în raport de expertiza contabilă astfel:

- Contract nr. ….. din 30.09.2008 încheiat cu S…– CFR S.A., prin care s-a închiriat un număr de 10 vagoane la preţul de 43 lei / vagon, contract derulat în perioada 01.10.2008 – 09.01.2009 rezultând suma de 43.430 lei;

-Contract nr. …. încheiat cu S.C. G. S T S.R.L.. S-au efectuat 12 curse pe ruta Rafo Oneşti – Constanţa Port şi a rezultat o sumă de 35.340 lei.

-Contract nr. …. încheiat cu S.C. E…. T… S.R.L. Constanţa derulat în perioada 01.01.2008 – 30.06.2009. S-a stabilit că în perioada 29.08.2008- 18.12.2008 reclamanta a achitat suma de 46.269,06 lei.

Instanţa de fond a apreciat că probele administrate în cauză, în special sesizările reclamantei adresate pârâtei şi vizând notificarea defecţiunilor, procesele verbale de predare primire a semiremorcilor reparate, au dovedit perioadele de indisponibilizare a acestor bunuri şi anume:

-pentru cisterne CT 14 … - 12.07.2007 – 09.11.2007 , 03.12.2007 – 10.12.2007;

-pentru cisterna CT 56 … – 12.07.2007 – 01.11.2007, 07.11.2007 – 10.12.2007;

-pentru cisterna CT 15 … – 01.10.2007 – 16.11.2007.

S-a constatat că derularea contractelor încheiate de reclamanta cu S… – CFR S.A. pentru perioada 01.10.2008 – 09.01.2009 şi contractul 21/2007 derulat în perioada 29.08.2008 – 18.12.2008 încheiat cu S.C. E T S.R.L. se situează în afara  perioadei dovedite, de indisponibilizare a semiremorcilor.

În aceste condiţii, dovedindu-se de către reclamantă că bunurile achiziţionate au prezentat vicii grave care vizau rezervorul de lichide ( fisuri, spărturi) , trenul de rulare (ABS, perna de aer, rulmenţi)  şi că acestea, deşi reparate,la scurt timp prezentau noi defecţiuni; instanţa în temeiul prevederilor art. 977 Cod civil şi 982 Cod civil, a acordat reclamantei  cu titlu de daune interese despăgubiri pentru perioada de indisponibilizare  şi efectuare de transport cu alte societăţi suma de 35.340 lei.

B)Instanţa de fond a mai apreciat că o  altă componentă a daunelor interese solicitată de reclamantă, o constituie venitul  ce ar fi putut fi realizat în perioada nelivrării celor 3 semiremorci şi care a fost calculat la suma de 161.975 lei şi pe perioada indisponibilizării calculat la suma de 559.550 lei.

Instanţa de fond  a apreciat  că penalităţile de întârziere în cuantum de 0,06 % pe zi întârziere prevăzute în contract au fost stipulate pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale iar conform art. 1.1 din Actul adiţional 1/20.12.2006 la contractul de vânzare cumpărare nr. 127/2006, vânzătorul răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de livrarea acestor bunuri conform normelor H.G. 568/2001.

Prima instanţă a constatat că s-a dovedit că bunurile livrate reclamantei de către pârâtă nu au fost conforme cu obligaţia asumată de vânzător şi în acest fel, este aplicabilă această dispoziţie contractuală,  pârâta urmând a fi obligată  la plata către reclamantă a sumei de 161.975 lei.

Pentru solicitarea reclamantei privind lipsa de folosinţă  a bunurilor şi venitului realizat pe perioada indisponibilităţilor semiremorcilor, calculul la suma  de 559.550 lei, instanţa de fond a constatat  că pentru perioada de indisponibilizare dovedită,  reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terţe societăţi, contravaloarea despăgubirilor fiind acordată de instanţă la punctul A).

C)Pentru perioada indisponibilizării semiremorcilor, reclamanta a mai solicitat  suma de 5.246,98 lei reprezentând asigurări plătite pentru cisterne, suma de 21.668 lei salariile şoferilor (fără a presta muncă) şi suma de 6.631,04 lei şi alte pierderi.

Toate aceste solicitări au fost cuantificate în raportul de expertiză tehnică contabilă, dovedite fiind doar sumele de 5.246,98 lei şi 6.631,04 lei conform actelor de la dosar.

Prima instanţă a mai considerat că  nu poate acorda reclamantei daune interese constând în plata salariilor cu angajaţii , care nu au desfăşurat nici o activitate remunerată.

În aceste condiţii, a obligat pârâta  la plata sumei de 5.246,98 lei reprezentând asigurări ale semiremorcilor şi suma de 6.631,04 lei reprezentând alte pierderi şi care constau în  remedierea unor defecţiuni, respectiv a instalaţiei ABS de către S.C. R….  S… S.R.L. pentru care s-a achitat aceste sume de către reclamantă.

În ce priveşte celelalte pretenţii solicitate de reclamantă în precizarea  de acţiune depusă, au fost respinse  ca nedovedite.

Nu a fost motivată neacordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Prin apelul formulat, reclamanta  SC M&D ….SRL CONSTANŢA, a solicitat admiterea căii de atac, modificarea, în parte, a hotărârii atacate, in sensul admiterii in întregime a acţiunii formulate si precizate si, pe cale de consecinţa obligarea  paratei-intimate,  cu  titlu  de  daune-interese  compensatorii,  a următoarelor sume : 89.699,06 lei - contravaloarea serviciilor de transport achitate pe perioada de indisponibilizare a remorcilor; 559.550 lei - pentru lipsa de folosinţa a remorcilor pe perioada indisponibilizării lor; 21668 lei - pentru salariile şoferilor, angajaţi proprii, pe aceeaşi perioada de indisponibilizare a remorcilor în total - 670.917,06 lei.  Acordarea cheltuielilor de judecata efectuate si dovedite, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorarii expert, onorarii avocat.

În motivarea apelului, apelanta –reclamantă a arătat că soluţia data cauzei de instanţa de fond este greşita, in parte, fiind supusa atât criticilor de nelegalitate, cat si de netemeinicie expuse , astfel:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1073 din Cod Civil (vechi), aplicabil spetei, "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei si, in caz contrar, are dreptul la dezdaunare"

De asemenea, art. 1084 Cod Civil, stipulează ca : "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprinde in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit'"

In aplicarea textelor vechiului Cod Civil citate mai sus, practica judiciara a conchis constant, in cazul neexecutarii culpabile a obligaţiilor contractuale ori a executării lor defectuoase, ca dreptul la daune-interese al creditorului obligaţiei cuprinde atât prejudicial efectiv suferit (damum  emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

Prin urmare, si in speţa sunt aplicabile dispoziţiile analizate, in baza cărora parata trebuie sa suporte daune-interese, atat pentru prejudiciul efectiv, cat si pentru beneficiul nerealizat de societatea apelantă.

Apelanta a mai arătat că  hotărârea atacata nu a respectat intocmai prevederile legale de mai sus, întrucât nu i-au fost acordate în întregime pierderile suferite si nici beneficiul nerealizat, in mod integral.

Concret, pierderile ce sunt daune efective si care nu au fost acordate reprezintă, in cauza, contravaloarea serviciilor de transport in cuantum de 89.660,06 lei si salariile achitate şoferilor angajaţi, in cuantum de 21.668 lei, pe perioada de indisponibilizare a remorcilor, pe care instanţa de fond le-a respins, cu motivarea ca "perioada 01.10.2008 -- 09.01.2009, in care s-au derulat contractele încheiate eu S.. - CFR si perioada 29.08.2008 - 18.12.2008, in care s-a derulat contractul încheiat cu SC E.. T… SRL, se situează in afara perioadei dovedite de indisponibilizare a remorcilor" (pentru prima suma) si ca "nu se pot acorda reclamantei daune-interese constând in plata salariilor cu angajaţii care nu au desfăşurat nici o activitate remunerate".

Considerentele instanţei de fond , sunt eronate, întrucât in raportul de expertiza ~ răspunsul la obiectivul nr. 2 (pag. 4 a expertizei) s-a  reţinut  că  durata de indisponibilizare a primei remorci, perioada cuprinsa intre 07,05.2008 - 09.01.2009, in care se situează si derularea contractelor încheiate cu S… — CFR (reţinuta ca fiind in afara perioadei de indisponibilizare - 01.10.2008 - 09.01.2009) si, respectiv, cu SC E… T… SRL (29.08,2008 - 18.12.2008), expertul constatând, din actele contabile puse la dispoziţie, închirierea unui număr de 10 vagoane de la S… - CFR, pentru care a calculat tariful de transport la pct. 1 al obiectivului nr. 2, in cuantum de 43.430 lei si, respectiv, achitarea de către reclamanta către transportatorul SC E… T…. SRL Constanta, a sumei de 46.269,06 lei, in aceeaşi perioada de indisponibilizare a remorcilor. Cele doua sume totalizează 89.699 lei - daune ce au fost respinse prin hotărâre.

Cum constatările expertizei nu au fost înlăturate de instanţa si nici combătute de partea parata, care nu a solicitat o contraproba, soluţia data de prima instanţă nu are suport probator, cu atât mai mult cu cât constatările expertizei sunt susţinute de documentele contabile ale reclamantei, care au forţa probatorie data de dispoziţiile art. 46 Cod Comercial.

De asemenea, a mai arătat apelanta că  sunt pierderi efective si salariile şoferilor, angajaţi ai reclamantei, care, avândcontract de munca pe perioada nedeterminata, în conformitate cu care s-au prezentat la serviciu in perioada de indisponibilizare a remorcilor, trebuiau sa primească salariile corespunzătoare încadrării lor, întrucât nu au nici o vina pentru faptul ca societatea noastră nu le-a putut pune la dispoziţie remorcile cu care aceştia desfăşurau activitate productiva.

Ca atare, se impune a fi reconsiderata pierdere efectiva si, deci, dauna, si suma de 21.668 lei, reprezentând salariile şoferilor pe perioada de indisponibilizare a remorcilor.

În privinţa beneficiului nerealizat constând in lipsa de folosinţa a remorcilor pe perioada indisponibilizării lor, in suma de 559.550 lei, instanţa a reţinut ca, : "reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terţe societăţi, contravaloarea despăgubirilor fiind acordata la pct. 1".

Considerentul  citat nu poate fi admis, apreciază apelanta întrucât sumele plătite furnizorului de servicii de transport sunt cheltuieli ale societăţii, fiind achitate si înregistrate ca si cheltuieli de contabilitate, si nu venituri, ele acoperind doar partea de costuri, pe când expertul a calculat, la obiectivul nr. 3 al expertizei, folosul de tras reprezentând veniturile ce puteau fi realizate prin efectuarea de servicii de transport cu semiremorcile in cauza pe perioada cat acestea au fost imobilizate, funcţie de tariful mediu de transport al societăţii reclamante si  ţinând seama de numărul mediu de curse efectuate cu remorcile in cauza atunci când acestea au funcţionat.

Prin urmare, veniturile in suma de 559.550 lei nu au fost realizate de către societatea reclamanta, câtă vreme remorcile nu au putut fi folosite, iar raportarea sentinţei atacate la cheltuielile achitate pentru serviciile de transport ale societăţii e greşita, întrucât acestea privesc doar partea de cheltuieli si, deci, serviciul efectiv, nu folosul de tras.

De asemenea, neacordarea cheltuielilor de judecata, in condiţiile in care acţiunea a fost admisa in parte, este greşita, acestea trebuind a fi acordate cel puţin in parte, iar in cazul admiterii in totalitate a pretenţiilor - in mod integral.

În drept au fost  invocate  prevederile art. 1073, art. 1084 Cod civil vechi,precum si art. 46 Cod Comercial.

Prin apelul formulat, pârâta  SC A…. SA a solicitat:  admiterea apelului, în sensul  schimbării  in parte a sentinţei apelate si rejudecând cauza să se admită acţiunea precizata numai in parte in ceea ce priveşte primul capăt de cerere al acţiunii aşa cum aceasta a fost precizata în fata instanţei de fond cu referire la penalităţile de întârziere, respingând restul pretenţiilor formulate; cu  cheltuieli de judecata .

În motivarea apelului, apelanta –pârâtă a arătat că  prin sentinţa apelată instanţa de fond - Judecătoria Mediaş - a admis in parte acţiunea formulata de către reclamanta SC M&D S… F… SRL  si a obligat pârâta la plata următoarelor  sume:  de 27.297,19 lei cu titlu de penalităţi întârziere, b.) suma de 161.975 lei lipsa de folosinţa pentru perioada nelivrării semiremorcilor c.) suma de 35.340 lei pierderi înregistrate de către reclamanta prin angajarea  de prestaţii de transport cu terţii pe perioada pretinsei indisponibilizări a celor 3 cisterne  d.) 5246,98 lei cheltuieli cu asigurări pe perioada indisponibilizării precum 6631,04  lei alte pierderi.

Instanţa de fond a mai respins si excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prescripţie care viza pretenţiile pe care reclamanta le învedera prin petitul 2 al acţiunii aşa cum aceasta a fost precizata in fata instanţei de fond al Judecătoriei Mediaş (al doilea ciclu procesual).

Apelanta S.C. A…. S.A. a arătat  că soluţia instanţei de fond este numai in parte legala si temeinica, respectiv in ceea ce priveşte obligarea la plata penalităţilor de întârziere in suma de 27.297, 19 lei, pretenţie fata de care a arătat dintr-un început ca nu se opune.

În drept apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile  art. 282 ind. 1, art. 284, 296 si urm. CPC.

Prin decizia nr 27/28.11.2012 pronunţată în dosarul nr 2213/85/2009* al Tribunalului Sibiu, a fost admis apelul  formulat de apelanta –pârâta SC A……  SA Mediaş împotriva sentinţei civile nr. 945 din 04 mai 2012 a Judecătoriei Mediaş pe care o schimbă în parte în sensul că:

A fost admisă excepția prescripţiei dreptului material  la acţiune invocată de pârâta S.C. A….. S.A. şi în consecinţă:

A fost admisă în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta S.C. M & D SRL prin administrator judiciar S.C. M… SPRL cu sediul în …..împotriva pârâtei S.C.. A… S.A …..şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere către reclamantă în sumă de 27.297,18 lei.

S-au respins celelalte pretenţii solicitate de reclamantă.

S-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M&D …. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe .

A fost obligată apelanta - reclamantă la plata sumei de 2105 lei cu titlu cheltuieli de judecată în apel către  apelanta - pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu art. 7.3. din contract, pentru nelivrarea la termen a mărfii contractate, vânzătorul datorează penalităţi întârziere în cuantum de 0,06 % pe zi de întârziere.

Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, prima semiremorcă: Auto CT – 14… a fost livrată cu 10 zile întârziere, cea de-a doua semiremorcă: Auto CT – 56 –… a fost livrată cu 72 zile întârziere, iar cea de-a treia semiremorcă: Auto CT – … cu 146 zile de întârziere, rezultând astfel un cuantum al penalităţilor de întârziere de 27.297,18 lei, penalităţi pe care pârâta S.C. A…. S.A. a fost de acord să le plătească.

Faţă de această împrejurare, în temeiul art. 969 Cod Civil (vechi), coroborat cu prevederile art. 1096 Cod Civil (vechi), instanţa de fond a admis în mod corect acest capăt de cerere.

Cu privire la solicitarea reclamantei de plată a daunelor interese, tribunalul a reţinut că în ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâta S.C. A……..S.A soluţia instanţei de fond este greşită, aceasta fiind admisibilă motivat de aceea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Decretul - Lege nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru sau ale unei lucrări executate, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării, ori, în speţa pendinte asumarea de către pârâtă a unor daune-interese pentru pagubele încercate de cumpărător pe perioada staţionării remorcilor în reparaţie, are caracter pur convenţional şi, ca atare, este greşită interpretarea dedusă în sensul art. 1356 Cod Civil (vechi) care instituie obligaţia de despăgubire legală pentru vânzător în ipoteza cunoaşterii/ascunderii cu viclenie a viciilor.

În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, tribunalul  a constatat că excepţia prescripţiei este întemeiată şi că ea a fost respinsă în mod greşit de prima instanţă ca neîntemeiată. Consecinţa este aceea a respingerii acţiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia nr 953/16.10.2013 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admis recursul declarat ,  a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare în fond instanţei de apel. S-a apreciat că dreptul material la acţiune nu este prescris, cauza urmând a fi soluţionată pe fondul acesteia.

Cauza s- a reînregistrat la Tribunalul Sibiu, în apel, sub numărul de dosarr 2213/85/2009**.

 Prin Decizia civilă nr. 227/2014 Tribunalul Sibiu s-au admis apelurile formulate de reclamanta M & D  SRL prin administrator judiciar SC M… SPRL Constanţa şi de pârâta SC A… SA Mediaş împotriva sentinţei civile nr. 945/04.05.2012 pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. 2213/85/2009, care a fost schimbată în parte  în sensul că a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă pe perioada nelivrării semiremorcilor, în sumă de 161.975 lei, a fost obligată pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 20.440 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi în căile de atac, reprezentând onorariu de avocat, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate şi au fost compensate cheltuielile de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această decizie tribunalul a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat pe un extrapetit, obligând pârâta la plata sumei de 161.975 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă pe perioada nelivrării semiremorcilor.

Raportat la critica privind obligarea pârâtei la plata sumei de 35340 lei, cu titlu de pierderi înregistrate de reclamantă prin angajarea de prestaţii de transport cu terţii pe perioada indisponibilizării celor trei cisterne, la plata sumei de 5246,98 lei reprezentând pierderi suferite de reclamantă pe perioada indisponibilizării cu asigurările achitate pentru cele trei semiremorci şi la plata sumei de 6631,04 lei reprezentând alte pierderi, raportat la care s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se constată că prin decizia nr. 953/16.10.2013 Curtea de Apel Alba Iulia a tranşat acest aspect, arătând că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantului a fost prescris.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 1073 şi art. 1084 Cod civil, referitoare la neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale ori a executării lor defectuoase.

În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că perioadele de indisponibilizare a semiremorcilor, dovedite în cauză, sunt: 12.07.2007 – 09.11.2007, 3.12.2007 – 10.12.2007 pentru cisterna CT 14 ….; 12.07.2007 – 01.11.2007, 07.11.2007 – 10.12.2007 pentru cisterna CT 56 …. şi 01.10.2007 – 16.11.2007 pentru cisterna CT 15 ….. Alte perioade de indisponibilizare nu au fost dovedite de către nici una dintre părţi şi nu au fost precizate prin cererile de apel.

De asemenea, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că pentru perioada de indisponibilizare dovedită, reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terţe societăţi, contravaloarea despăgubirilor fiind acordată de instanţă la punctul A.

De asemenea, instanţa de fond nu a acordat reclamantei daune interese constând în plata salariilor cu angajaţii, întrucât nu au desfăşurat nici o activitate remunerată.

Raportat la aspectul critic invocat de apelanta reclamantă SC M & D … SRL, cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată în prima instanţă  şi în apel, s-a reţinut că instanţa de fond, deşi a admis în parte acţiunea, în mod nelegal nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

Prin urmare, în baza dispoziţiile art. 274 C.pr.civ, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.440 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi în căile de atac, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC M & D ….. SRL şi pârâta SC A…… SA.

Prin decizia civilă nr. 554/25.11.2014 Curtea de Apel Alba Iulia a admis cele două recursuri, casând hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecarea apelului la Tribunalul Sibiu.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în esenţă că reţinerea din apel în sensul că prima instanţă s-a pronunţat extrapetit raportându-se la temeiul invocat de reclamantă în susţinerea pretenţiilor de 161975 lei şi la constatările făcute de expert, care a calculat aceste despăgubiri cu titlu de venituri ce puteau fi realizate pe perioada nelivrării remorcilor, este greşită, întrucât noţiunea de despăgubiri include chiar şi pe acelea pentru venitul nerealizat. Corect este ca aceste pretenţii să fie verificate sub aspectul fondului lor, urmând a fi dată o soluţie raportat la caracterul fondat sau nu al acestora.

Curtea a mai reţinut că tribunalul a verificat  aceste pretenţii raportat la prevederile art. 7.3 din contractul încheiat între părţi apreciind corect asupra naturii şi efectelor prevederii de către părţi asupra acestor penalităţi de întârziere în livrare.

Instanţa de apel s-a limitat la a afirma că prima instanţă a reţinut întemeiat care sunt perioadele de indisponibilizare şi că reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terţe societăţi.

Tribunalul nu a făcut însă o evaluare a criticilor părţilor în apel. Nu arată la ce anume probe se raportează atunci când confirmă cele reţinute de prima instanţă. Nu verifică nici criticile reclamantei privind veniturile nerealizate, cele realizate din derularea activităţii prin angajarea unor terţi în procesul de transport neavând relevanţă.

Nu se verifică nici criticile pârâtei privind perioadele de indisponibilizare şi modalitatea contractuală de îndeplinire a obligaţiei de reparare a produselor vândute.

Mai mult decât atât, instanţa de apel constată în alin. ultim pag. 5 a deciziei atacate că instanţa de fond nu a acordat reclamantei daune interese constând în plata salariilor, întrucât nu au desfăşurat activitate. Aceeaşi constatare a făcut-o şi reclamanta, care însă a criticat-o în apelul său. Tribunalul nu motivează această reţinere. Simpla constatare a instanţei de apel nu este suficientă pentru a se aprecia că s-a soluţionat fondul apelului reclamantei relativ la aceste critici.

Nu se motivează nici ce considerente au stat la baza obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ce reprezintă aceste cheltuieli şi dacă s-a avut în vedere măsura admiterii acţiunii reclamantei.

În aceste condiţii curtea de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile legate de lipsa motivării deciziei apelate şi de nepronunţare asupra apelurilor admiţând cele două recursuri.

Apelul se reînregistrază la Tribunalul Sibiu la data de 3 februarie 2015 sub numărul de dosar 2213/85/2009***.

Tribunalul, analizând apelurile deduse judecăţii prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, urmează să le admită pentru următoarele motive :

În rejudecarea celor două apeluri tribunalul va avea în vedere faptul că în două rânduri deciziile pronunţate în apel au fost casate de instanţa de recurs, anumite probleme fiind soluţionate de instanţa de control judiciar, motiv pentru care  nu vor mai fi dezbătute în cadrul prezentei judecăţi. Este vorba de modul de soluţionare a excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune invocată de partea pârâtă, modul de soluţionare pe fond a petitului 1 din acţiunea introductivă de instanţă, modul de interpretare a clauzei 7.3 din contractul părţilor şi a dispoziţiilor art. 1336 din Vechiul Cod civil.

Motivele invocate de către părţile apelantă- relamantă şi pârâtă vizează aspecte de netemeinicie a sentinţei atacate cu privire la greşita stabilire a situației de fapt, circumscris sferei de aplicare a dispozițiilor art. 295 aliniatul 1 teza 1 din C.pr.civilă.

Motivele de apel invocat sunt în parte întemeiate .

Cu privire la fondul litigiului, Tribunalul reţine că reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în daune contractuale, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata anumitor sume de bani, respectiv:

A.Suma de 27.297,18 lei solicitată cu titlu de penalităţi în cuantum de 0,06 % / zi întârziere în livrarea celor trei semiremorci.

Daunele sunt fundamentate pe clauza penală inserată de părţile contractante în art. 7.3. Cuantumul daunelor, raportat la zilele de întârziere în livrarea celor trei auto,  nu a fost contestat de părţi. Natura juridică a acestora este apreciată de Tribunal ca fiind moratorii, datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de livrare la termen a bunurilor contractate. Cele două apeluri nu vizează acest capăt de cerere.

B.Suma de 161.975 lei solicitată cu titlu de lipsă de folosinţă în perioada de nepredare în termenul de livrare a celor trei semiremorci.

Acest tip de daună a fost acordată în mod nefondat de prima instanţă pentru următoarea argumentaţie:

Daunele interese constând în lipsa de folosinţă au natura juridică a unor daune interese moratorii, datorate pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiei de livrare a bunurilor.

Aşa cum deja s-a precizat, pentru nerespectarea obligaţiei de predare la termen a bunurilor, părţile prin acordul lor de voinţă au statuat la art. 7.3 din convenţie, obligaţia de plată în sarcina vânzătorului a unor penalităţi în cuantum de 0,06 % / zi întârziere.

Această prevedere reprezintă deopotrivă un mijloc de garantare a executării pentru creditor,  dar mai cu seamă o modalitate de apreciere apriorică şi convenţională a eventualelor pagube pe care acelaşi creditor le-ar putea încerca prin neexecutarea conformă a obligaţiei de predare a bunului, trăsătură ce se desprinde neîndoielnic din dispoziţiile art. 1069 C.civ.

Văzând clauza penală ca o compensare a daunelor interese pe care creditorul le-ar suferi precum şi caracterul exclusiv convenţional şi deopotrivă opozabil între părţile semnatare ale acesteia, rezultă că într-o atare situaţie creditorul se socoteşte dezdăunat exclusiv prin aplicarea mecanismului penalităţilor contractuale, întrucât prejudiciul ipotetic a fost evaluat convenţional şi definitiv chiar la momentul  când părţile au convenit asupra clauzei penale. Drept urmare nici debitorul dar nici judecătorul nu ar avea posibilitatea de a micşora sau majora eventualele despăgubiri care ar rezulta din aceasta (art. 1070 C.civ.) chiar dacă în realitate prejudiciul ar fi mai mic sau mai mare.

În consecinţă, rezultă că prin stipularea clauzei penale problema despăgubirilor ce revine creditorului obligaţiei este definitiv tranşată întrucât acesta este mecanismul convenţional prin care părţile determină anticipat tocmai reparaţia ce se cuvine creditorului în cazul în care faţă de acesta nu se îndeplineşte întocmai obligaţia asumată. În aceste condiţii, creditorul nu mai are dreptul să pretindă şi alte despăgubiri chiar dacă prejudiciul acestuia ar fi mai mare decât suma ce face obiectul clauzei penale.

Pentru toate cele expuse se reţine că nu pot fi acordate de instanţă daune moratorii pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de livrare în termen a semiremorcilor, în alt cuantum decât cel stabilit convenţional de părţile contractante, în prezent litigante. Acest capăt de cerere urmează a fi respins.

C.Daune aferente perioadei de indisponibilizare a bunurilor în perioada reparării acestora, respectiv:.

C1 - Suma de 559.550 lei cu titlu de lipsă de folosinţă 

C2 - Suma de 5.246,98 lei cu titlu de asigurări auto

C3 - Suma de 21.668 lei cu titlu de salarii şoferi 

C4 - Suma de 125.039, 06 lei cu titlu de contravaloare transporturi angajate. 

Instanţa de fond a reţinut în cauză perioadele în care cele trei bunuri au fost indisponibilizate în vederea remedierii defecţiunilor apărute în perioada de garanţie, precum şi contractele încheiate de către reclamantă cu societăţi terţe în vederea efectuării de transporturi produse. Valoarea acestor închirieri este stabilită de expertiza contabilă la nivelul sumei de 125.039.06 lei. Cu toate că părţile nu contestă nici modul de calcul al acestei sume ( pârâta afirmând doar că nu este datorată) şi nici perioadele de indisponibilizare stabilite de expert, instanţa de fond a acordat cu titlu de daună doar suma de 35.340 lei. Tribunalul apreciază că această daună are valenţa unei daune compensatorii datorată pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiei de livrare bunuri conforme din punct de vedere calitativ, şi ca o consecinţa a admiterii celor două apeluri, va schima sentinţa în sensul că va acorda şi diferenţa de sumă în cuantum de 89.699,06 lei.

Deşi instanţa de apel reţine asemenea alegaţiilor apelantei- reclamante incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1073 şi 1084 din Codul civil, modul de interpretare este diferit, după cum urmează:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1073 din Cod Civil de la 1864( în prezent abrogat dar aplicabil speţei ca lege în vigoare la data încheierii şi executării contractului), "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare"

De asemenea, art. 1084 Cod Civil, stipulează că : "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit'"

In aplicarea textelor vechiului Cod Civil citate mai sus, practica judiciara a conchis constant, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale ori a executării lor defectuoase, că dreptul la daune-interese al creditorului obligaţiei cuprinde atât prejudicial efectiv suferit (damum  emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

 În cauză, daunele în cuantum de 125.039,06 lei ce sunt acordate de instanţa de judecată ca reprezentând contravaloarea transporturilor antrenate de societatea reclamantă în perioada indisponibilizării bunurilor în vederea reparării acestora se circumscriu sferei prejudiciului efectiv suferit. În mod corect însă instanţa de fond nu a acordat şi daunele în cuantum de 559.550 lei solicitate cu titlu de daune lipsă folosinţă( circumscrise prejudiciului constând în beneficiul nerealizat), în contextul în care societatea reclamantă a realizat venituri tocmai prin efectuarea transporturilor cu mijloacele închiriate. Cu alte cuvinte, veniturile reclamantei rezultate din efectuarea curselor de transport ar fi fost similare indiferent dacă acestea ar fi fost efectuate cu cele trei cisterne sau cu celelalte mijloace.

Apelanta este în eroare când afirmă că instanţa de fond a făcut confuzie între cheltuiala făcută de societate( contravaloare transporturi închiriate) şi daunele solicitate cu titlu de lipsă de folosinţă, în contextul în care Tribunalul, asemenea instanţei de fond, a apreciat aceste din urmă daune ca fiind nedatorate ca urmare a faptului că reclamanta a realizat veniturile cuvenite din activitatea de transport. Ori acordarea în prezent a acestor daune ar echivala cu o îmbogăţire fără just temei.

Cu privire la cauza juridică ce justifică acordarea daunelor-interese de această natură, Tribunalul reţine existenţa culpei societăţii pârâtei născută din obligaţia de garanţie a bunurilor furnizate. Art. 1336 din Codul civil instituie în sarcina vânzătorului nu doar obligaţia de a asigura o folosinţă liniştită a bunului ci şi una utilă, respectiv contra viciilor. Instanţa de recurs, prin decizia de casare a statuat în mod obligatoriu pentru instanţa de apel în temeiul art. 315 din Codul de procedură civilă de la 1864, pe de o parte că, daunele solicitate pe petitul doi se întemeiază pe răspunderea pârâtei pentru viciile ascunse( decizia 953/2013), iar pe de altă parte, că folosul de tras se circumscrie noţiunii de despăgubiri impunând cenzurarea pe fond a pretenţiilor solicitate cu acest titlu( decizia 554/2014).

Deşi părţile prin manifestarea lor expresă de voinţă au cuprins în contract clauze cu privire la obligaţia de garanţie( art. 5.2 astfel cu el a fost modificat de addendumul propus de reclamantă la data de 8.11.2006 şi însuşit de pârâtă), Tribunalul reţine că instanţa de judecată a fost investită cu acordarea de daune interese ce se sprijină pe culpa vânzătorului născută din această obligaţie, fără însă a se solicita daune materiale de natura valorii transportului autovehiculelor de la sediul reclamantei la acela al pârâtei în vederea remedierii defecţiunilor, cheltuielile efectuate cu notificarea pârâtei, etc, motiv pentru care respinge apărările pârâtei ce au vizat nerespectarea de către cumpărător a obligaţiilor corelative, respectiv predarea bunului pentru remediere, perioada de timp alocată staţionării. Actele dosarului confirmă ideea de culpă a pârâtei- vânzător rezultată din îndeplinirea defectuoasă a obligaţiei de livrare a unor bunuri conforme din punct de vedere calitativ, ca atare cumpărătorul este ocrotit de legea civilă. Obţinerea de daune, altele decât cele născute strict din cheltuielile cumpărătorului făcute cu notificarea vânzătorului şi transportul autovehiculelor, se fundamentează pe dispoziţiile art. 1336 Cod civil.

Necuvenite sunt şi daunele în cuantum de 21.668 lei  solicitate cu titlu de salarii în contextul în care nu s-a făcut dovada că angajaţii ar fi fost folosiţi de pârâtă doar pentru manevrarea celor trei mijloace de transport indisponibilizate.

Instanţa de fond a acordat însă în mod corect daunele reprezentând asigurări cu cele trei auto şi suma de 6.631 lei reprezentând alte pierderi( prejudiciu efectiv suferit).

Pentru toate cele ce au precedat, în temeiul dispozițiilor art. 269 teza a II-a Tribunalul urmează să admită apelurile promovate, să schimbe în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamantă a daunelor-interese compensatorii în cuantum de 89.699,06 lei reprezentând pierderi înregistrate  de reclamantă prin angajarea de prestaţii de transport cu terţii. Va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă pe perioada nelivrării semiremorcilor , în sumă de 161.975 lei. Va obliga intimata pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 25.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat ( fond şi căi de atac).Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul dispozițiilor art. 276 C.pr.civilă va compensa cheltuielile de judecată făcute de părţi în prezentul apel.