Rolul activ al instanţei de judecată şi motivarea hotărârii judecătoreşti

În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă 1865 hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă 1865 este reglementat prin norme imperative iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă 1865.

În speţă, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a considerentelor sentinţei atacate, rezultă că motivarea sentinţei atacate nu satisface exigenţele art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, împrejurare ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5 şi art. 312 pct. 3 şi 5 Cod procedură civilă 1865.

Având în vedere că nota de constatare depusă la dosar de recurenţi nu a fost însuşită de intimata Comisia locală, prima instanţă se impunea, în exercitarea rolului său activ, prevăzut de art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, să pună în discuţie şi să ordone din oficiu administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, probă necesară pentru verificarea susţinerilor părţilor şi pronunţarea în cauză a unei sentinţe temeinice şi legale.”

DECIZIA CIVILĂ NR. 10/R din 28 ianuarie 2015

Prin sentinţa civilă nr. 279/4.02.2014 pronunţată de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 694/307/2013 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii AI, AV, AS în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Sighetu Marmaţiei  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi în consecinţă:

Au fost obligate pârâtele să pună în posesie şi să elibereze titlu de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 27.245 mp situat în Sighetu Marmaţiei, str. Iapa, înscris în C.F. 482 nr. top 512 aşa cum a fost menţionat în Sentinţa civilă nr.1051/23.05.2008, dosar nr. 830/307/2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente: Prin acţiunea înregistrată  sub dosar nr. 694/307/ 14 februarie 2013, reclamanţii  au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia locala de aplica Legii nr. 247/2005 Sighetu Marmaţiei  şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 247/2005 Maramureş, obligarea pârâtei de rândul l a se efectua punerea în posesie a reclamanţilor  pentru suprafaţa de 2,7245 ha , în conformitate cu Sentinţa civilă nr.1051/23.05.2008 rămasa definitivă şi irevocabilă şi obligarea pârâtei de rândul 2 de a emite titlu de proprietate pentru acesta suprafaţă.

In situaţia în care nu există teren disponibil în totalitate,  după identificarea vechiului amplasament solicită punerea în posesie pe un alt teren de aceeaşi natură,  din rezerva Comisiei locale.

In fapt, prin Sentinţa civilă nr.1051/23.05.2008 rămasă definitivă şi  irevocabilă, a  fost  admisă  contestaţia reclamantului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate  pentru suprafaţa de cca 3 ha teren în natura fânaţ şi arabil , situat în Sighetu Marmaţiei, str. Iapa.

Reclamanţii sunt moştenitorii numitului AI titularul reconstituirii.

In drept, invocă dispoziţiile art. 8 şi următoarele  din Legea nr.18/1991 modificată, Legea nr. 247/2005 Regulamantul  nr.890/2005  şi dispoziţiile Cod procedură civilă.

Pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş, depune întâmpinare arătând că prin Hotărârea nr. 810/C din data de 06.1 1.2006, a respins contestaţia depusă de numitul Aranyosi Ioan după autor - bunicii soţiei, pe motiv că nu are vocaţie succesorală după antecesorii soţiei, iar ulterior prin sentinţa civilă nr. 1051/23.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei dată în dosar nr. 830/307/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. l068/R/12.11.2007 a Tribunalului Maramureş, a admis cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate.

Reclamanţii au formulat o  precizare de acţiune solicitând obligarea pârâtei de rândul l la punerea în posesie a lor pentru suprafaţa de cca 1,5 ha din C. F. 482 ( nou 56404), top 512/6/3 Iapa constituind vechiul amplasament disponibil parţial, iar pe top.2306/3 C.F.1642 Sighet in suprafaţa de 2203 mp,top. 3091/5/2/2 din C.F.826 Sighet in suprafaţa de 5882 mp si top 3090/2 din C.F. 55871 Sighetu M(C.F.vechi 1444 Sighet )suprafaţa de 7291 mp.

Conform  identificării si schiţei de amplasament solicită, obligarea de  a  emite  titlu  de proprietate pentru aceste suprafeţe.

Suprafaţa de teren identificată constituie rezerva Comisiei locale,  fiind înscrisă pe Statul Român şi alte persoane înscrise în anul 1922,  din Coala C.F.1444 Sighet.

Prin precizarea de acţiune depusă la data de 25 iulie 2013 solicită în  obligarea pârâtei de a efectua punerea în posesie  pentru suprafaţa totală de 2,7245 ha , în conformitate cu Sentinţa civile nr.1051/23.05.2008 rămasă definitivă şi irevocabilă, din următoarele suprafeţe existente la dispoziţia Comisiei locala Sighetu Marmaţiei:

1.- Din vechiul nr.topo 512/6/5Iapa C.F.482 suprafaţa de 1 ha teren rămasă disponibilă ;

2.-In locul numit "Cireti" suprafaţa de cca.0,3 ha 

3.-In  locul  numit  "Lazu  Şesului"  suprafaţa de  0,55  ha din C.F.1444 top. 3090/2 Sighetu Marmaţieişi C.F.826 top.3091/5/2/2 Sighetu Marmaţiei;

4. -La locul numit "Făget" suprafaţa de 0,9 ha din C.F.9029 top.3944/3/2/2 Sighetu Marmaţiei; si obligarea de a emite titlu de proprietate pentru aceste suprafeţe.

Terenul identificat face parte din Rezerva Comisiei locale de fond funciar Sighetu Marmaţiei.

Din probele de la dosar instanţa a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr.1051/23.05.2008 rămasă definitivă şi  irevocabilă, a  fost  reconstituit dreptul de proprietate  pentru suprafaţa de cca 3 ha teren în natura fânaţ şi arabil , situat în Sighetu Marmaţiei, str. Iapa. pe seama lui AI.

Reclamanţii sunt moştenitorii numitului AI titularul reconstituirii, potrivit certificatului de moştenitor nr. 2/2010 din 8 ianuarie 2010, fila 5.

Reclamanţii, nefiind de acord cu terenurile existente în rezerva comisiei, au efectuat o notă de constatare, identificând terenuri înscrise în cartea funciară pe Statul Român, sau pe alte persoane fizice, solicitând atribuirea acestora şi susţinând că fac parte din rezervă.

Această afirmaţie nu este dovedită, iar Comisia  Locală precizează că nu a identificat încă toate terenurile disponibile pentru a fi trecute în rezervă. Intimata nu se opune admiterii acţiunii, în sensul respectării sentinţei civile , iar punerea în posesie să fie efectuată conform C.F. 482 Iapa, nr. top 512.

Faţă de faptul că reclamanţii nu fac dovada că terenurile identificate de ei fac parte din rezerva comisiei, ( simplul fapt că proprietar este Statul Român nefiind suficient), ba mai mult, pentru unele suprafeţe solicitate s-au eliberat titluri de proprietate, care nu au fost operate în cartea funciară până în prezent, fila 79, instanţa va admite în parte acţiunea în sensul că va obliga intimatele la punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 27.245 mp situat în Sighetu Marmaţiei, str. Iapa, înscris în C.F. 482 nr. top 512 aşa cum a fost menţionat în Sentinţa civilă nr.1051/23.05.2008, dosar nr. 830/307/2007.

Împotriva sentinţei civile nr. 279/2014, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865, au formulat recurs recurenţii AI, AV şi AS, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii precizate, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe amplasamentele solicitate.

În subsidiar, recurenţii au solicitat modificarea sentinţei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi reconstituirii dreptului de proprietate pe amplasamentele solicitate şi identificate prin nota de constatare întocmită, pentru suprafaţa de 1,78 ha şi cheltuieli de judecată la fond şi în recurs.

În motivele de recurs, recurenţii au arătat că, prin precizările depuse la fond, s-au identificat suprafeţele de teren, atât suprafaţa de teren rămasă disponibilă din vechiul amplasament, cât şi unele parcele care constituie rezerva comisiei.

Terenurile identificate prin Nota de constatare includ şi schiţele de amplasament şi delimitare făcând parte din această rezervă, fiind identificate strict parcelele care sunt necesare în vederea complinirii suprafeţei totale validate respectiv 2,72 ha teren.

Comisia locală Sighetu Marmatiei, exprimandu-şi poziţia în cauză, nu se opune în principiu acţiunii în vederea punerii în posesie pe vechiul amplasament, însa în privinţa amplasamentelor identificate, menţionează faptul că nu s-au efectuat verificări în vederea stabilirii componentei rezervei, iar în prezent nu au un inginer topograf care să efectueze aceste operaţiuni.

Prin notele de şedinţă intimata invocă dispoziţiile  Legii nr.165/2013 şi arată faptul că până în prezent nu s-a procedat la identificarea rezervei comisiei, iar recurenţii prin notele de şedinţă depuse la termenul din data de 29.10.2013, au analizat dispoziţiile legale invocate în raport cu aplicabilitatea ori nu a acestora în speţa dedusă judecaţii, chestiuni asupra cărora intimata nu a mai înţeles să răspundă.

La adresa instanţei, solicitându-se a se pronunţa daca, terenurile identificate prin nota de constatare formează rezerva comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, intimata nu răspunde clar, menţionează faptul că nu cunoaşte acest aspect nefiind definitivată identificarea rezervei, menţionând ca s-au emis titluri care nu s-au înscris în C.F.,fără însă a justifica acesta afirmaţie cu acte, în vreun fel.

Instanţa a respins solicitarea recurenţilor în vederea obligării intimatei de a justifica emiterea a altor titluri pe terenul în discuţie, în favoarea altor persoane, şi a menţiona date minime cu privire la acest aspect.

Instanţa de fond a admis în parte solicitarea recurenţilor, şi a dispus obligarea intimatelor de a pune în posesie şi eliberarea titlului în favoarea antecesorului recurenţilor pe vechiul amplasament a suprafeţei totale de 2,76 ha.

Hotărârea instanţei de fond este, în opinia recurenţilor, netemeinică, conform următoarelor considerente: Criticabilă fiind hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte: In privinţa petitului principal:Instanţa de fond nu a analizat prin intermediul unei cercetări adecvate, nu a analizat poziţia exprimată de părţi a argumentat sumar hotărârea adoptată (în câteva rânduri aspect care nu justifică o motivare în adevăratul sens al noţiunii) conform dispoziţiilor art.261 pct. 5 Cod procedură civilă.

Singurul argument reţinut de instanţa de fond, fiind cel privind aspectul nedovedirii apartenenţei la rezerva comisiei a terenurilor identificate, şi faptul că pentru unele suprafeţe solicitate ca amplasament s-au eliberat titluri neînscrise în C.F., însa instanţa de fond nu a analizat suficient aceste reţineri, în sensul că, recurenţii în limita disponibilităţii lor, au făcut dovada faptului că aceste terenuri aparţin rezervei, instanţa considerând ca recurenţii sunt obligaţi a face dovada unui fapt negativ respectiv de a dovedi că nu s-au eliberat titluri pe aceste parcele.

Ilogica acestui argument, este evidentă, recurenţii nu au la îndemână baza de date privind emiterea titlurilor persoanelor pe raza municipiului, singura verificare posibilă este identificarea în evidenţele cadastrale şi cele din teren. Înseşi intimatele au la îndemână aceste date, ele fiind cele care efectuează punerile în posesie şi emit titlurile de proprietate, precum şi evidenţa acestora scriptică.

Intimaţii au făcut o simplă afirmaţie, nejustificată prin nici un argument care să combată susţinerile recurenţilor privitoare la includerea terenurilor solicitate în rezerva comisiei, afirmaţie preluată de instanţa de fond fără nici o justificare plauzibilă.

Maniera în care a fost adoptată denotă o nemotivare a hotărârii, respectiv, considerentele hotărârii nu pot constitui o motivare, incidente fiind dispoziţiile art. 304 pct.7,9 Cod procedură civilă şi art. 304 ind. 1 prin raportare la art. 312 al. 5 Cod procedură civilă.

Hotărârea instanţei de fond este lipsită de raţiune în privinţa punerii acesteia în executare.

Intimata, niciodată nu poate să-si respecte obligaţia stabilită de instanţa de fond, în condiţiile în care suprafaţa de cca.1,5 ha teren din vechiul nr. topo 512 C.F.482 Sighet nu poate constitui rezerva, sub nici o formă, fără a încalca dreptul de proprietate înscris în evidenţele de C.F. ale altor persoane, iar pentru suprafaţa de cca. 20 ari teren, pe acesta suprafaţă se află amplasate construcţii (casă şi anexe) care, în principiu, nu pot fi demolate, fiind construite în urma cu mulţi ani şi cu acordul tacit al administraţiei locale.

Astfel recurenţii, nu au posibilitatea de a beneficia de emiterea unui titlu pe acest amplasament, eventual ca ulterior să fie nevoie a se judeca în contradictoriu cu aceste persoane pe o acţiune în revendicare/comparare titluri etc.

Si chiar în acele condiţii, prin pronunţarea unei astfel de hotărâri, instanţa nu poate îngreuna situaţia reclamanţilor în vederea generării de numeroase litigii, situaţie pe care au încercat sa o evite însăşi prin promovarea şi precizarea prezentei cauze. Scopul justiţiei fiind cel de a soluţiona echitabil şi într-un timp optim, previzibil, litigiul generat, şi nu prin adoptarea unei soluţii (care denotă o superficialitate ori grabă de soluţionare) să îngreuneze situaţia părţilor şi să genereze nenumărate alte litigii conexe.

Soluţia adoptată nu ajunge din punct de vedere al finalităţii la o soluţie fiabilă, care să protejeze interesele reclamanţilor pentru drepturile dobândite de antecesor în temeiul dispoziţiilor legilor fondului funciar.

Instanţa astfel a analizat(ori nu a analizat) total superficial prezenta cauză, a pronunţat o hotărâre vădit netemeinică şi nelegală.

Instanţa de fond, a omis să reţină aspectele sesizate de către recurenţi, privind culpa exclusivă a autorităţilor prin care s-au eliberat adeverinţe care infirmau faptul că antecesorul recurenţilor avea solicitare de retrocedare a suprafeţei din C.F.482 top. 512, preluate faţă titlu de la antecesorul acestuia, respectiv de faptul că acestuia i se reconstituie dreptul de proprietate prin Hotărârea nr.1051/2008, adusă în dosarul 830/307/2007, pe vechiul amplasament.

Raţiunea pentru care s-a solicitat schimbarea vechiului amplasament, fiind şi aspectul evitării angajării unei culpe în sarcina reprezentaţilor intimatei, care nu si-au îndeplinit cu simt de răspundere atribuţiile şi au permis excluderea din patrimoniu a suprafeţelor pentru care s-a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune a altor persoane, din suprafaţa care revenea antecesorului reclamanţiilor-petenţi în prezenta cauză.

Din probele administrate reies următoarele: Prin precizăriile depuse s-au identificat suprafeţele de teren, atât suprafaţa rămasă disponibilă din vechiul amplasament cât şi unele parcele care constituie rezerva comisiei (nefăcându-se dovada susţinerilor intimatei cu nici un act apt de a se avea în vedere acest fapt, iar raportat la dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar, constituie rezerva comisiei toate terenurile de pe raza municipiului, care nu sunt proprietatea altor persoane.

Terenurile identificate prin Nota de constatare incluzând şi schiţele de amplasament şi delimitare făcând parte din acesta rezerva, fiind identificate strict parcelele care sunt necesare în vederea complinirii suprafeţei totale validate respectiv 2,72 ha teren.

S-a făcut dovada faptului că, începând cu anul 2008, atât antecesorul cât şi moştenitorii au solicitat efectuarea punerii în posesie a terenului reconstituit, indicând şi alte amplasamente posibile, însă intimata nici măcar nu a răspuns acestor solicitări, ignorând drepturile recurenţilor şi neîndeplinindu-şi obligaţiile care decurg din lege.

Intimata, prin poziţia procesuală adoptată, tergiversează la nesfârşit punerea în posesie a recurenţilor invocând diferite motive, în ultima variantă dispoziţiile Legii nr.165/2013.

Intimata însăşi este culpabilă de faptul ca vechiul amplasament din C.F. 482 top. 512 Iapa nu este disponibil în totalitate, astfel eliberând adeverinţe care au atestat faptul că terenul nu este retrocedat şi nici solicitat spre reconstituire, astfel s-a ajuns în situaţia de a se diminua suprafaţa iniţială până la suprafaţa de 1 ha.

Obligaţia intimatei este de a efectua punerea în posesie cu terenul în suprafaţa de 2,72 ha, astfel pentru 1,72 ha urmează a se efectua din terenul aflat la dispoziţia intimatei.

Intimata, de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, prin care s-a stabilit dreptul antecesorului recurenţilor, nu a făcut nici un demers în vederea identificării unei suprafeţe care poate fi oferită în compensare, nici nu a propus vreun amplasament, astfel aceasta a rămas în pasivitate totală faţă de executarea obligaţiei prevăzute de lege.

Din extrasele de carte funciară anexate precizărilor şi notei de constatare, terenurile care nu fac parte din vechiul amplasament, sunt proprietatea statului roman, precum şi suprafeţe preluate de fostul ADS ori IAS, acestea în prezent fiind libere, în sensul de nu fi fost emise titluri de proprietate pe aceste suprafeţe, iar celelalte suprafeţe care nu figurează pe Statul Roman, din operările din C.F. reiese faptul că suprafeţele limitrofe au format obiectul Legilor fondului funciar.

În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 312 alin. 1, 5, 304 pct. 7, 9, 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865.

Intimata Comisia judeţeană Maramureş de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare, arătând că reiterează susţinerile din întâmpinarea depusă la instanţa de fond pentru termenul din 5.03.2014, lăsând la aprecierea instanţei soluţionarea recursului şi solicitând judecarea cauzei şi în lipsă – fila 23.

Comisia locală Sighetu Marmaţiei a comunicat instanţei că suprafaţa de teren situată în locul numit „Ciredi” se află în folosinţa persoanelor fizice. În zona respectivă au fost emise titluri de proprietate, sens în care precizează faptul că terenul menţionat mai sus nu se află în rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Sighetu Marmaţiei. Având în vedere faptul că suprafeţele de teren înscrise pe titlurile de proprietate nu au o identificare topografică, iar majoritatea titlurilor de proprietate nu au fost înscrise în cartea funciară, nu poate comunica titlurile de proprietate emise pe suprafaţa de teren situată în locul numit „Ciredi” identificată prin nr. top. 3090/2 şi 3091/5/2/2, aşa cum a fost evidenţiată în nota de constatare întocmită în prezentul dosar.

În ceea ce priveşte suprafaţa de teren situată în locul numit „Făget” identificată topografic prin nr. top. 3944/3/2/2, comunică faptul că, Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei demarează un proiect denumit „Satul Maramureşean”, sens în care se opune admiterii acţiunii privind punerea în posesie a reclamanţilor pe suprafaţa identificată mai sus.

Suprafaţa de teren situată în locul numit „Făget”, identificată prin nr. topo. 3944/3/2/2, solicitată de reclamanţi pentru a fi atribuită în compensare, nu face parte din rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Sighetu Marmaţiei şi se suprapune cu amplasamentul identificat pentru implementarea proiectului menţionat mai sus.

Analizând sentinţa civilă nr. 279/4.02.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe baza motivelor de recurs formulate şi în considerarea dispoziţiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că, în ceea ce priveşte solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare, criticile din memoriul de recurs sunt fondate, şi recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:

În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă 1865 hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă 1865 este reglementat prin norme imperative iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă 1865.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligaţie esenţială a acestuia.

Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu motivarea hotărârii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile şi obligaţiile părţilor sunt în mod real ascultate, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.

Articolul 6 CEDO implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă ale părţilor.

Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

În speţă, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a considerentelor sentinţei atacate, rezultă că motivarea sentinţei atacate nu satisface exigenţele art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, împrejurare ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5 şi art. 312 pct. 3 şi 5 Cod procedură civilă 1865.

Având în vedere că nota de constatare depusă la dosar de recurenţi nu a fost însuşită de intimata Comisia locală, prima instanţă se impunea, în exercitarea rolului său activ, prevăzut de art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, să pună în discuţie şi să ordone din oficiu administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, probă necesară pentru verificarea susţinerilor părţilor şi pronunţarea în cauză a unei sentinţe temeinice şi legale.

În cauză, pentru analizarea susţinerilor părţilor formulate în faţa primei instanţe şi respectiv în recurs, se impune suplimentarea probaţiunii.

Raportat la dispoziţiile art. 305 Cod procedură civilă 1865 în recurs neputând fi administrate alte probe cu excepţia înscrisurilor, tribunalul, în baza art. 312 pct. 3 şi 5 Cod procedură civilă 1865 va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de trimitere, cu observarea considerentelor ce preced, va pune în discuţie şi va administra proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, precum şi orice alte probe apreciate a fi pertinente, concludente şi utile, în vederea pronunţării unei sentinţe temeinice şi legale, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Domenii speta

Spete similare