Furt comis de inculpaţi majori cu minori

Sentinţă civilă 83 din 07.05.2015


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş înregistrat pe rolul judecătorului de cameră preliminară la data de 19.02.2015 inculpatul major

B. L., fiul lui - , născut la - în M., cetăţean român, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii primare, fără ocupaţie, domiciliat în D., CNP -

a fost trimis în judecată pentru comiterea a 12 infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru tentativă la 7 infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP şi pentru tentativă la o infracţiune de furt, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1 NCP,

inculpatul major

H. M.,  fiul lui - , născut la - , în S., cetăţean român, studii primare, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în D., CNP -

a fost trimis în judecată pentru comiterea a 12 infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru tentativă la 7 infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP şi pentru o infracţiune de tâlhărie, prev. de art. 234 al. 1 lit. d NCP,

iar inculpatul minor

L. L. P., fiul lui - , născut la - în S.,  cetăţean român, studii primare, fără ocupaţie, fără antecedente penale, cu domiciliul legal în D., cu domiciliu faptic în S., CNP -

a fost trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru tentativă la 2 infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP şi pentru tentativă la o infracţiune de furt, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1 NCP.

Procurorul a reţinut în actul de sesizare că în cursul lunii ianuarie 2015, de regulă, pe timp de noapte, prin escaladare şi/sau efracţie, inculpaţii au pătruns în imobilele persoanelor vătămate şi au sustras/încercat să sustragă bunuri în scopul însuşirii banilor obţinuţi după valorificare, iar într-o împrejurare inculpatul H. chiar a agresat una din persoanele vătămate, care l-a surprins în curtea sa.

Prin încheierea din 09.04.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.

Inculpaţii majori au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, iar inculpatul minor a fost cercetat sub control judiciar.

Inculpaţii majori au avut o atitudine oscilantă, în faza de urmărire penală au recunoscut comiterea faptelor, în faţa judecătorului de cameră preliminară au revenit asupra declaraţiilor recunoscând o mică parte din faptele imputate, pentru ca în faţa instanţei să prezinte o altă versiune, în care au recunoscut majoritatea infracţiunilor.

Inculpatul minor a recunoscut faptele imputate, cu o singură excepţie.

Din multitudinea de persoane vătămate, doar G. D. s-a constituit parte civilă până la finele procesului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

1. În noaptea de 10/11.01.2015 inculpaţii majori B. şi H. au pătruns prin escaladare în curtea persoanei vătămate P. V. de pe strada P. C. şi au sustras o sobă de fontă, un balot de sârmă şi un cărucior de mână. Bunuri au fost predate la centru de colectare fier vechi, iar banii obţinuţi i-au împărţit.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile persoanei vătămate ( f. 134-136 ), cu recunoaşterea inculpaţilor ( f. 213-215 j., 219-221 j. ), cu declaraţiile martorei L. M. de la centrul de colectare  ( f. 672 şi 253-254 j. ), borderourile eliberate de centrul de colectare ( f. 675-677 ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţia martorului asistent la reconstituire S. N. O. ( f. 669-670 şi 251-252 j. ).

Fapta inculpaţilor de a pătrunde pe timp de noapte, prin escaladare, în curtea persoanei vătămate şi de a sustrage bunuri în scopul valorificării şi însuşirii folosului obţinut constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare pentru cei doi coautori.

2. În noaptea de 10/11.01.2015, prin efracţie, inculpaţii B. şi H. au pătruns în imobilul persoanei vătămate C. M. de pe strada A. V., au răscolit în căutarea de bunuri pe care să le poată valorifica, însă nu au identificat astfel de bunuri, astfel că după ce au dormit în imobil au plecat şi nu au luat nimic.

Starea de fapt este probată cu declaraţia martorului C. D., fratele persoanei vătămate ( f. 159-160 ), cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere ( f. 213-215 j şi 219-221 j. ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. (f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a pătrunde pe timp de noapte, prin efracţie în imobilul persoanei vătămate şi de a căuta bunuri susceptibile de valorificare, pe care însă nu le-au găsit, constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al.1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi L. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare coautor.

3. Într-o noapte din intervalul 11-14.01.2015, fără a se putea stabili cu precizie data, prin escaladare, inculpaţii B. şi H. au pătruns în locuinţa persoanei vătămate D. N. de pe strada M. K. şi au sustras o rolă prelungitor cu lungimea cablului de 40 de metri, au ars învelişul şi au predat cuprul obţinut la centrul de colectare fier vechi.

Starea de fapt este probată cu declaraţia persoanei vătămate ( f. 190-191), declaraţia martorei R. A. ( f. 186-187 ), recunoaşterea inculpaţilor ( f. 213-215 j şi 219-221 j. ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a sustrage bunul indicat, pe timp de noapte, prin escaladare, din locuinţa persoanei vătămate în scopul însuşirii banilor obţinuţi prin valorificare constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru fiecare coautor.

4. În noaptea de 12/13.01.2015 inculpaţii B. şi H., prin escaladare şi efracţie, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate B. E. de pe strada -,  şi au sustras alimente. Persoana vătămată a susţinut că i-au fost sustrase şi bijuterii, însă organele de urmărire penală nu au putut proba cert sustragerea bijuteriilor.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile persoanei vătămate ( f. 217-219 ), cu recunoaşterea inculpaţilor ( f. 213-215 j şi 219-221 j. ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

 Fapta inculpaţilor de a sustrage alimente, pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie, din locuinţa persoanei vătămate în scopul însuşirii constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru fiecare coautor.

5. În data de 15.01.2015 inculpaţii B. şi H., prin escaladare şi efracţie au pătruns în imobilul persoanei vătămate G. D. de pe strada -  şi au sustras 30 de metri liniari de ţeavă de cupru din instalaţia de încălzire, valorificată ulterior la centrul de colectare.

Starea de fapt este probată cu declaraţia martorului N. L. care a constatat comiterea faptei şi a auzit explicaţiile inculpaţilor cu ocazia reconstituirii ( f. 260-262 ), declaraţia de recunoaştere a inculpatului H. ( f. 213-215 j. ), cu declaraţiile martorei L. M. de la centrul de colectare  ( f. 672 şi 253-254 j. ), borderourile eliberate de centrul de colectare ( f. 675-677 ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţia martorului asistent la reconstituire S. N. O. ( f. 669-670 şi 251-252 j. ).

Revenirea inculpatului B. în faţa instanţei asupra recunoaşterii din faza de urmărire penală este nejustificată. Tăgada participării sale nu este însoţită de o explicaţie plauzibilă şi este contrazisă atât de coinculpat, cât şi de celelalte probe indicate anterior.

Fapta inculpaţilor de sustrage prin escaladare şi efracţie bunurile indicate, în scopul însuşirii produsului obţinut prin valorificare constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare coautor.

6. În noaptea de 15/16.01.2015, inculpatul major B., împreună cu inculpatul minor L., prin escaladare şi efracţie, au pătruns în anexa locuinţei persoanei vătămate R. L. de pe strada - şi au sustras o rolă de cablu lung de 50 de metri şi o trusă de scule . Bunurile au fost vândute de către inculpatul L. martorilor P. E. şi B. A. din com. T., de unde au fost ridicate şi restituite.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile cumpărătorilor ( f. 272 şi 274 ), cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor ( f. 216-221 j. ), procesul – verbal de ridicare – restituire bunuri ( f. 268 ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţia martorului asistent la reconstituire S. N. O. ( f. 669-670 şi 251-252 j. ).

În actul de sesizare a fost menţionată şi participarea inculpatului H., însă nu există nicio probă privind participarea sa la comiterea acestei infracţiuni.

Fapta inculpaţilor de a sustrage pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie, bunurile menţionate din imobilul persoanei vătămate, în scopul valorificării constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedeapsa de 2 ani închisoare pentru inculpatul major.

În cazul inculpatului major H., în temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c NCPP instanţa va achita inculpatul pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP.

7.  În noaptea de 16/17.01.2015 inculpaţii B., H. şi L., prin spargerea geamului termopan, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate G. D. de pe Şos. S. cu intenţia de a sustrage bunuri. Zgomotul produs a alertat persoana vătămată, care a ieşit din casă, iar la apariţia acestuia inculpaţii au fugit.

Persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 380 de lei, reprezentând contravaloarea reparaţiei geamului.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile părţii civile ( f. 277-280 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor( f. 213-215 j., 216-218 j. şi 219-221 j. ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a încerca să sustragă bunuri din locuinţă, pe timp de noapte şi prin efracţie constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 1 an închisoare în cazul majorilor.

8. În noaptea de 16/17.01.2015, prin escaladare şi efracţie, inculpaţii B. şi H. au pătruns în imobilul persoanei vătămate B. I. de pe strada T. şi au sustras o pompă de stropit din cupru şi un topor, bunuri pe care le-au valorificat la centru de colectare.

Starea de fapt este probată cu declaraţia persoanei vătămate ( f. 302-303 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor( f. 213-215 j., 216-218 j. şi 219-221 j. ), declaraţiile martorei L. M. de la centrul de colectare  ( f. 672 şi 253-254 j. ), borderourile eliberate de centrul de colectare ( f. 675-677 ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a sustrage bunuri pe timp de noapte, prin efracţie şi escaladare din imobilul persoanei vătămate în scopul valorificării constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare coautor.

9. În actul de sesizare s-a reţinut că în perioada 17-20.01.2015, fără a se putea stabili data, prin efracţie şi escaladare, inculpaţii B. şi H. ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate C. M. de pe strada O. pentru a sustrage bunuri, sens în care au răscolit prin imobil fără a lua nimic.

În acest caz singura probă incriminatoare este recunoaşterea inculpatului H., care este însă contrazisă de coinculpatul B. şi nu poate fi coroborată cu alte probe. De remarcat este că a fost ridicată o urmă papilară, rămasă nevalorificată ( f. 326 ), în condiţiile în care ambii inculpaţii fuseseră amprentaţi anterior şi introduşi în baza de date, H. la data de 11.06.2013, iar B. la data de 23.03.2011 ( f. 559 verso ).

În concluzie, în lipsa probării cu certitudine a comiterii faptei de către cei doi inculpaţi, în temeiul art. art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c NCPP instanţa va achita inculpaţii pentru comiterea tentativei la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP.

10. În noaptea de 19/20.01.2015 inculpaţii B. şi H. , prin efracţie şi escaladare au pătruns în imobilul persoanei vătămate S. N. de pe strada Gh. L. şi au sustras suma de 30 de lei, un cuţit – pe care l-au aruncat în curte şi cupoane de pensie aparţinând soţiei persoanei vătămate – pe care le-au aruncat în curtea locuinţei învecinate, de unde au fost ridicate şi restituite.

În actul de sesizarea a fost reţinută şi participaţia inculpatului minor L., însă acesta a negat comiterea faptei, iar coinculpaţii au susţinut versiunea minorului.

Starea de fapt este probată cu declaraţia persoanei vătămate ( f. 355-356 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor( f. 213-215 j. şi 219-221 j. ), cu dovada de restituire ( f. 357 ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor majori de a sustrage bani şi bunuri pe timp de noapte, prin efracţie şi escaladare în scopul însuşirii pe nedrept constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare coautor.

În cazul minorului, în lipsa probării participării sale la comiterea faptei, în baza art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c NCPP instanţa va pronunţa achitarea pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP.

11. În noapte de 19/20.01.2015 inculpaţii B., H. şi L., prin efracţie şi escaladare, au pătruns în imobilul persoanei vătămate G. M. de pe strada Gh. L. şi au sustras îmbrăcăminte, ridicată ulterior de la locuinţa inculpatului B. şi restituită.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile persoanei vătămate ( f. 387-388 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor ( f. 213-221 j. ), dovezile de ridicare – restituire ( f. 389-390 ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. (f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a sustrage bunuri din imobilul persoanei vătămate pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie, în scopul însuşirii pe nedrept constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare coautor major.

12. În data de 19/20.01.2015, în jurul orei 0300, în timp ce inculpaţii B. şi L. aşteptau în stradă, inculpatul H. a escaladat gardul şi a pătruns în curtea persoanei vătămate B. I. de pe strada F., cu scopul de a sustrage bunuri. Auzind zgomotele din curte, persoana vătămată a ieşit din locuinţă, dar a fost lovit de inculpat, care a fugit fără să sustragă bunuri.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile  persoanei vătămate ( f. 395-397 ), cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului H. ( f. 213-215 j. ), cu declaraţiile celorlalţi doi inculpaţi rămaşi în stradă ( f. 216-221 j. ), procesul – verbal de reconstituire ( f.  571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpatului H. de pătrunde pe timp de noapte în curtea imobilului persoanei vătămate în scopul sustragerii de bunuri, pe care nu a apucat să le găsească întrucât a fost descoperit de persoana vătămată şi de a lovi victima pentru a-şi asigura scăparea constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 234 al. 1lit. d şi f NCP, pentru care instanţa va stabili pedeapsa principală de de 2 ani închisoare.

De asemenea, în baza 66 alin. (1) lit. a), b) NCP instanţa va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, iar în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) NCP va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Încadrarea juridică dată prin rechizitoriu a fost pusă în discuţie şi schimbată la termenul de judecată din data de 16.04.2015.

De remarcat este că faţă de coinculpaţii B. şi L. nu a fost începută urmărirea penală pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, deşi aceştia au asigurat paza, crezând că inculpatul H. urmează să comită o infracţiune de furt calificat.

13. În noaptea de 19/20.01.2015 inculpaţii B. şi H., prin escaladare şi spargerea geamului, au pătruns în imobilul persoanei vătămate H. S. de pe str. B. şi au răvăşit lucrurile în căutarea de bunuri susceptibile de valorificare. Nu au găsit bunurile căutate şi nu au luat nimic.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile martorului R. A. ( f. 416 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor( f. 213-215 j. şi 219-221 j. ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a încerca să sustragă bunuri pe timp de noapte, prin efracţie şi escaladare în scopul însuşirii pe nedrept constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare coautor.

14. În noaptea de 19/20.01.2015 inculpaţii B., H. şi L., prin escaladare, au pătruns în curtea persoanei vătămate M. L. de pe str. T., iar prin efracţie au pătruns în garaj pentru a sustrage bunuri. Au fost auziţi de un vecin, la apariţia căruia inculpaţii au fugit, abandonând o geantă de voiaj aparţinând inculpatului B., în care se aflau mănuşi, ochelari de soare şi un pachet de cafea.

Starea de fapt este probată cu declaraţia martorului ocular H. P. ( f. 424-425 ), declaraţia persoanei vătămate ( f. 421-422 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor H. şi L., identificarea bunurilor lăsate de inculpaţi la faţa locului când au fugit ( f. 426 ) procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Declaraţia inculpatului B. dată în faţa instanţei, unde nu mai recunoaşte comiterea acestei fapte, deşi iniţial a recunoscut-o, nu este motivată şi este contrazisă de susţinerile celorlalţi coinculpaţi, de faptul că aceşti au arătat că bunurile găsite de martor aparţineau inculpatului B. şi de reconstituire. În acest context, instanţa nu va avea în vedere revenirea acestui inculpat asupra declaraţiei iniţiale.

Fapta inculpaţilor de a încerca să sustragă pe timp de noapte, prin escaladare, bunuri din imobilul persoanei vătămate în scopul însuşirii pe nedrept, constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al.1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 1 an închisoare pentru coautorii majori.

15. În noaptea de 19/20.01.2015, prin escaladare, inculpaţii B. şi H.  au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate L. D., iar după spargerea geamului au pătruns în locuinţă şi au răvăşit lucrurile în căutarea de bunuri susceptibile de sustragere şi valorificare facilă, dar nu au găsit bunuri care să-i intereseze.

Starea de fapt este probată cu susţinerile persoanei vătămate (f. 443), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor( f. 213-215 j. şi 219-221 j. ), cu procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a încerca să sustragă bunuri din imobilul persoanei vătămate, pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie, în scopul însuşirii pe nedrept constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare coautor.

16. În noaptea de 19/20.01.2015, prin escaladare, inculpaţii B. şi H. au pătruns în curtea persoanei vătămate G. L. M. de pe strada M., iar după forţarea uşii au intrat în locuinţă şi au sustras o sobă de fontă cu burlan, pe care au valorificat-o la centru de colectare.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile persoanei vătămate ( f. 453-455), declaraţia de recunoaştere a inculpatului H. ( f. 213-215 j. ), declaraţiile martorei L. M. de la centrul de colectare  ( f. 672 şi 253-254 j. ), borderourile eliberate de centrul de colectare ( f. 675-677 ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. (f. 659-660, 669-670 ).

Revenirea inculpatului B. asupra declaraţiei iniţiale în care a recunoscut participarea la săvârşirea infracţiunii nu este motivată şi este contrazisă de restul probatoriului, astfel că nu poate fi luată în considerare.

Fapta inculpaţilor de a sustrage soba din locuinţa persoanei vătămate, pe timp de noapte, prin efracţie şi escaladare în scopul valorificării constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fiecare coautor.

17. În noaptea de 19/20.01.2015 inculpaţii B. şi H., prin escaladare au pătruns în curtea persoanei vătămate M. N. de pe str. , iar prin forţarea uşii au intrat în locuinţă şi au sustras 25 de metri liniari din instalaţia de încălzire, pe care au valorificat-o la un centru de colectare. Bunurile sustrase asu fost identificate şi restituite. Deşi iniţial persoana vătămată s-a constituit parte civilă, în faza de judecată a renunţat la constituirea de parte civilă.

Starea de fapt este probată cu declaraţiile persoanei vătămate ( f. 478-486 ), cu dovada de restituire a ţevii de cupru ( f. 487 ), cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor ( f. 213-215 j., 219-221 j. ), declaraţiile martorei L. M. de la centrul de colectare  ( f. 672 şi 253-254 j. ), borderourile eliberate de centrul de colectare ( f. 675-677 ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N.O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţlor de a sustrage bunurile din imobilul persoanei vătămate pe timp de noapte, prin efracţie şi escaladare în scopul valorificării constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fiecare coautor.

18. În rechizitoriu s-a reţinut că în perioada 17.12.2014-21.01.2015, fără a se putea stabili data, inculpaţii B. şi H. ar fi sustras prin efracţie din locuinţa persoanei vătămate L. H. de pe strada I. S. arzătoare de gaz pentru sobe de teracotă, cazan de ţuică, ţevi de gaz şi ar fi distrus un televizor.

Deşi a fost recuperat cazanul de ţuică şi câteva bucăţi de ţeavă, care au fost restituite persoanei vătămate, parchetul nu a probat că bunurile au fost predate de inculpaţi la centrul de colectare. În condiţiile în care inculpaţii au negat categoric comiterea faptei, instanţa constată că nu există nicio probă din care să rezulte participarea acestor inculpaţi la comiterea faptei.

Prin urmare, în baza art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c NCPP instanţa va achita inculpaţii pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP.

19. Într-o zi din luna ianuarie 2015, fără a fi stabilită cu exactitate data, inculpaţii B. şi L. au pătruns în pivniţa descuiată aparţinând persoanei vătămate F. I. de pe strada V. M.

 cu intenţia de a sustrage bunuri. Deşi persoana vătămată susţine că i-au dispărut două boxe audio, nu s-a putut proba sustragerea de bunuri de către inculpaţi.

Starea de fapt este probată cu declaraţia persoanei vătămate ( f. 540-542 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor ( f. 216-221 j. ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a pătrunde în pivniţa persoanei vătămate cu intenţia de a sustrage bunuri constituie tentativă la infracţiunea de furt, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1 NCP, pentru care instanţa va stabili pedeapsa de 3 luni închisoare pentru inculpatul major B..

20. În noaptea de 23/24.01.2015, inculpaţii B. şi H., prin efracţie au sustras din imobilul persoanei vătămate N. V. F. de pe str. V. M. suma de 150 de lei. Suma de 122 de lei a fost găsită asupra inculpatului B. şi restituită persoanei vătămate.

Starea de fapt este probată cu declaraţia persoanei vătămate ( f. 557), declaraţia martorei B. P. A. ( f. 665-667 ), recunoaşterea inculpaţilor (f. 213-215 j. şi 219-221 j. ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657 ) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a sustrage banii pe timp de noapte şi prin efracţie din imobilul persoanei vătămate în scopul însuşirii constituie infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. d NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare coautor.

21. În noaptea de 23/24.01.2015, inculpaţii B. şi H., prin escaladare au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate B. E. de pe str. S. pentru a sustrage bunuri. În timp ce căutau bunuri, au fost surprinşi de organele de poliţie aflate în patrulare.

Starea de fapt este probată cu procesul – verbal de constatare a infracţiunii flagrante ( f. 559 ), declaraţiile persanei vătămate ( f. 565-566 ), declaraţiile martorei oculare B. P. A. ( f. 665-667 ), declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor ( f. 213-215 j. şi 219-221 j. ), procesul – verbal de reconstituire ( f. 571-657) şi declaraţiile martorilor asistenţi la reconstituire Z. C. şi S. N. O. ( f. 659-660, 669-670 ).

Fapta inculpaţilor de a încerca să sustragă bunuri din imobilul persoanei vătămate pe timp de noapte, prin escaladare, în scopul însuşirii pe nedrept constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1 , 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP, pentru care instanţa va stabili pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare coautor.

La individualizarea pedpselor principale stabilite inculpaţilor majori B. şi H. instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă la limita minimă specială, gradul ridicat de pericol social concret raportat la numărul impresionant de acte materiale comise într-o perioadă scurtă de timp, starea de recidivă în cazul lui B. în raport cu condamnarea aplicată prin sent. pen. nr. 322/2011 a Judecătoriei Sibiu, existenţa antecedentelor penale în minorat pentru inculpatul H. ( a executat măsura educativă a supravegherii în temeiul sent. pen. nr. 346/2014 a Judecătoriei Mediaş), circumstanţele agravante prev. de art. 77 lit. a NCP ( acolo unde au acţionat toţi cei 3 inculpaţi ) sau art. 77 lit. d NCP ( când majorii au acţionat alături de minor ), poziţia oscilantă a inculpaţilor majori, consecinţele faptelor şi nerecuperarea pagubelor decât în mică măsură.

În cazul inculpatului B., în baza art. 38 al. 1 şi art. 39 al. 1 lit. b NCP instanţa va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 8 ani şi 9 luni ( 1/3 din totalul celorlalte pedepse – 26 de ani şi 3 luni ), urmând să execute în total 10 ani şi 9 luni închisoare.

În temeiul art. 104 al. 2 NCP instanţa va revoca liberarea condiţionată acordată inculpatului la data de 18.11.2014, în cursul executării pedepsei aplicate prin sent. pen. nr. 322/2011 a Judecătoriei Sibiu şi va dispune executarea restului de pedeapsă de 307 zile.

În baza art. 43 al. 2 NCP instanţa va adăuga pedeapsa de 10 ani şi 9 luni închisoare la restul neexecutat de 307 zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 ani, 9 luni şi 307 zile închisoare.

În temeiul art. 399 al. 1 NCPP instanţa va menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 9/A din 25.01.2015 a Judecătoriei Mediaş.

Conform art. 72 al. 1 NCP instanţa va scădea din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 24.01.2015.

În cazul inculpatul H., în baza art. 38 al. 1 şi art. 39 al. 1 lit. b NCP instanţa va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 ani şi 8 luni ( 1/3 din totalul celorlalte pedepse – 26 de ani închisoare ), urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 10 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 al. 1 NCP instanţa va aplica, alături de pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 45 al. 5 NCP instanţa va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 al. 1 NCPP instanţa va menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 9/A din 25.01.2015 a Judecătoriei Mediaş.

Conform art. 72 al. 1 NCP instanţa va scădea din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 24.01.2015.

În baza art. 124 al. 1 şi 2 NCP instanţa va aplica inculpatului minor L. L. P. măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an şi 6 luni, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP ( fapta nr. 6 ), tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP (fapta nr. 7 ), furt calificat, prev. de art. 228 al.1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP (fapta nr. 11 ), tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b NCP ( fapta nr. 14 ) şi tentativă la infracţiunea de furt, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228 al. 1 NCP ( fapta nr. 19 ).

La alegerea măsurii educative instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 114 al. 2 lit. b NCP ( limitele de pedeapsă de 7 ani în cazul infracţiunilor de furt calificat ), gravitatea infracţiunilor comise, lipsa unei locuinţe a inculpatului, lipsa de ocupaţie, gradul redus de instrucţie, lipsa oricărei supravegheri din partea părinţilor sau a altor persoane, concluziile expuse în cadrul referatului de evaluare - f. 176-178 j.

Având în vedere considerentele şi dispozitivul deciziei ÎCCJ nr. 7 /2015, dată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii,  instanţa va constata încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul minor prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în data de 06.02.2015, modificată prin ordonanţa aceluiaşi procuror din data de 13.02.2015.

În baza art. 404 alin. 4 NCPP instanţa va constata că inculpatul minor a fost reţinut în data de 05.02.2015.

În temeiul art. 397 al. 1 NCPP rap. la art. 1357 şi 1382 NCC instanţa va obliga toţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile G. D. ( fapta nr. 7) despăgubiri materiale în cuantum de 380 de lei, reprezentând contravaloarea reparaţiei geamului termopan.

În baza art. 112 al. 1 lit. e şi al. 5 NCP instanţa va confisca de la inculpaţii B. şi H. câte 211,33 de lei. Suma toatală de 422,67 lei provine din banii sustraşi la fapta 10 ( 30 de lei ), suma de 28 de lei nerecuperată de persoana vătămată N. F. ( fapta nr. 20 ) şi banii obţinuţi de inculpaţi prin valorificarea bunurilor sustrase la centrul de colectare – 271,68 lei ( f. 676 ) şi 92,99 lei ( f. 677 ), persoanele vătămate neformulând pretenţii civile.

În baza art. 112 al. 1 lit. b NCP instanţa va confisca de la inculpatul B. mănuşile, lanterna, levierul şi 2 ciocane, care însoţesc dosarul în calitate de corp delict.

În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 NCPP instanţa va obliga inculpaţii să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de câte 1000 de lei fiecare.

Onorariul apărătorilor din oficiu P. D., P. L. şi L. A. în cuantum de câte 300 de lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta