În cauză nu se poate reţine că exercitarea autorităţii părinteşti de către mamă ar putea să afecteze în mod grav interesul superior al copilului, câtă vreme reclamantul nu a invocat la judecata în fond aspecte de natură a conduce la prezumţia că lăsarea la mamă ar putea avea efecte negative asupra integrităţii fizice ori psihice a copilului, respectiv asupra dezvoltării intelectuale şi emoţionale a acestuia
Judecătoria Iași
Conditiile exercitarii procedurii speciale reglementate de art. 581 Cpc. Lipsa urgentei.
Tribunalul Sibiu
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale pe calea ordonanţei preşedenţiale
Judecătoria Brezoi
ordonanţă preşedinţială-sistare lucrări inexistente
Tribunalul Galați
ORDONANŢĂ PRESEDINTIALĂ – OBLIGAŢIA DE A FACE
Tribunalul Galați
Ordonanta presidentială. Inadmisibilitate.