Cerere de valoare redusa

Prin decizia civilă nr. 753/25.06.2015, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă  SC PMH SRL, împotriva sentinţei civile nr. 247 din 11 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria A în contradictoriu cu intimata-pârâtă  SC R I SRL.

A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta SC PMH SRL.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 1925,45 lei reprezentând facturi neachitate şi 1814,01 lei penalităţi de întârziere.

A obligat intimatul pârât la plata către apelant a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.

.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 07.10.2014, sub nr. 5487/740/2014,  reclamanta  S.C. PMH S.RL.  a solicitat obligarea pârâtului S.C. RI S.R.L., pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă,  la plata sumei de 1925,45 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate și la suma de 1814,01 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că între părți s-au desfăşurat relaţii comerciale ce au constat în prestarea de către reclamantă a serviciilor de colectare, transport și depozitarea deșeurilor de la adresa pârâtei, pentru care s-a încheiat contractul nr. 4925/14.08.2014, iar contravaloarea serviciilor furnizate către debitor au fost facturate cu mai multe facturi fiscale neachitate până în prezent. A mai arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, în sensul dispozițiilor art. 662 C.p.civ..

În drept, au fost invocate prevederile art. 1025-1032 C.proc.civ,art. 1271C.civ., art. 1164 și 1535 C.civ., art. 46 C.com., art. 3 din O.G. 9/2000, legea nr. 101/2006.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, ataşând la dosar  somaţie,  contract de prestare a serviciului public  de salubrizare nr. 4925/14.08.2013, borderoul de calcul a penalităţilor,  situaţia facturilor neîncasate la data de 01.10.2014, facturi fiscale

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta invocă o creanţă în valoare de 1925,45 lei  reprezentând contravaloarea facturi neachitate, precum şi suma de 1814,01 lei  pretenţii accesorii constând în penalităţi.

 Între reclamanta S.C. PMH S.RL.  şi pârâtul S.C. RI S.R.L. s-a încheiat Contractul de prestare a serviciului public  de salubrizare nr. 4925/14.08.2013, (fila 13-15), în temeiul căruia reclamanta a furnizat  pârâtului S.C. RI S.R.L.  pentru care s-au emis facturi în valoare de 3132,56 lei depuse la dosar care nu au fost achitate de debitoare. Din aceste sume,  1925,45 lei reprezintă debitul principal, iar 1814,01lei reprezintă penalități de întârziere.

Instanța a constat că raporturile dintre părți sunt între un consumator și un furnizor de servicii, fiind incidentă Legea 193/2000 republicată.

Potrivit art. 1, alin. 3 din acest act normativ ,,Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.”

Iar alin. 1-3 din art. 4 prevede că ,,O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrare cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.”

Instanţa a reţinut că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2002 poate analiza ansamblul clauzelor prevăzute într-un contract pentru a observa dacă nu este creat, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Altfel spus, faptul că legea prevede una dintre clauzele inserate în contract nu exclude în mod automat controlul instanţei asupra întregului complex de drepturi şi obligaţii, instanţa putând statua dacă din coroborarea clauzelor contractuale rezultă că este creat un dezechilibru semnificativ pentru consumator

Totodată, având în vedere că actul juridic încheiat între părţi constituie un contract standard preformulat, instanţa consideră că acesta nu a fost negociat direct cu consumatorul.

În analiza caracterului abuziv al drepturilor profesionistului, instanţa a avut în vedere poziţia defavorabilă în care se află consumatorul, respectiv acesta este obligat să încheie contractul de furnizare a serviciilor de salubritate cu operatorul care  furnizează respectivele servicii în zona în care îşi are situată locuinţa. Astfel, acesta este în imposibilitate de a încheia un contract de furnizare cu un alt profesionist care să ofere condiţii contractuale mai favorabile decât reclamantul din prezenta cauză.

Sub un alt aspect, instanţa a reţinut dispoziţiile lit. r din Anexa la Legea 193/2000 care declară abuzive acele clauze care permit profesionistului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist.

Astfel, instanţa a avut  în vedere că dacă prin contract este prevăzut un drept profesionistului de a cere penalităţi de întârziere, evaluate convenţional, în cuantum de 1 % pentru fiecare zi de întârziere acelaşi lucru nu este prevăzut şi pentru consumator în cazul în care profesionistul nu îşi execută obligaţiile. Prin urmare, prejudiciul consumatorului în cazul neexecutării obligaţiilor profesionistului nu este prevăzut într-o modalitate echivalentă cu prejudiciul suferit de profesionist în cazul neîndeplinirii obligaţiei de către consumator.

În altă ordine de idei, un cuantum de 1%/zi de întârziere este exagerat de mare față de valoarea penalităților percepute în mod frecvent pe piața liberă între comercianți.

Faţă de aceste considerente, instanţa a constat că din coroborarea clauzelor contractuale, modul în care a fost prevăzut dreptul profesionistului de a obţine penalităţi, cu ignorarea dreptului corelativ al consumatorului de a obţine despăgubiri în cazul neîndeplinirii obligaţiilor profesionistul precum şi cuantumul exagerat al penalităților, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Pentru aceste motive, instanţa a admis cererea de chemare în judecată în parte, urmând să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 481,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare servicii salubritate şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiat.

Pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată.Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat apel apelanta- reclamantă SC PMH SRL ,criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie ,apreciind că în mod greşit instanţa de fond a reţinut  că există un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor întrucât în contract sunt prevăzute şi clauze de penalităţi şi în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor de către profesionist.

Analizând apelul din perspectiva dispoziţiilor art .477 c.p.c tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat urmând  să-l admită ca atare ,pentru considerentele ce se vor expune: Între reclamanta S.C. PMH S.RL.  şi pârâtul S.C. RI S.R.L. s-a încheiat Contractul de prestare a serviciului public  de salubrizare nr. 4925/14.08.2013, în temeiul căruia reclamanta a efectuat prestaţiile ce s-au derulat în mod neîntrerupt în perioada 01.01.2014-31.08.2014 , în favoarea pârâtului S.C. RI S.R.L.  pentru care s-au emis facturi în valoare de 3132,56 lei depuse la dosar, care nu au fost achitate de debitoare. Din aceste sume,  1925,45 lei reprezintă debitul principal, iar 1814,01lei reprezintă penalități de întârziere.Potrivit art.1270 c.civ  contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante şi produce efecte valabile generând  drepturi şi obligaţii în beneficiul şi respectiv în sarcina acestora.

Cum reclamanta a efectuat prestaţiile iar pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor  pe care nu le-a contestat, în cauză sunt incidente dispoziţiile art.46 c. com potrivit cărora factura acceptată de către debitor probează obligaţiile comerciale.Având în vedere şi dispoziţiile art.1164 c.civ tribunalul apreciază că reclamanta are dreptul la dezdăunări astfel că acţiunea se priveşte ca fiind întemeiată .Tribunalul constată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că  pârâtul nu datorează penalităţi de întârziere întrucât nu se poate aprecia că din coroborarea clauzelor contractuale, modul în care a fost prevăzut dreptul profesionistului de a obţine penalităţi, cu ignorarea dreptului corelativ al consumatorului de a obţine despăgubiri în cazul neîndeplinirii obligaţiilor profesionistului precum şi cuantumul exagerat al penalităților, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.Astfel,observă tribunalul că potrivit art.8 lit.i din contractul încheiat între părţi  operatorul poate fi obligat să plătească penalizări în cuantum de 1% pe zi din valoarea facturii curente pentru nerespectarea unor obligaţii ceea ce conduce la concluzia că există un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Pentru cele expuse , tribunalul, în temeiul art. 480 alin.2 c.p.c a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 1925,45 lei reprezentând facturi neachitate şi 1814,01 lei penalităţi de întârziere.

Totodată, a obligat intimatul pârât la plata către apelant a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată potrivit art.453 c. civ.

Domenii speta

Spete similare