Fond funciar-constatare nulitate absoluta titlu proprietate

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. 8419/245/2014 reclamantul PRIMARUL COMUNEI a solicitat in contradictoriu cu paratii C R , G  C  M  si COMISIA JUDETEANA IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. …… emis pe numele D. P..

In motivarea cererii reclamantul arata ca, defunctului D. P. i-a fost emis titlul de proprietate nr. …… pentru suprafata de …….. mp in temeiul calitatii de specialist in agricultura, insa, acesta a fost emis cu incalcarea prevederilor art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991, intrucat, din carnetul de munca al defunctului se poate constata ca acesta nu a fost salariat la CAP M timp de trei ani, ci a fost angajat la CAP T., iar in ultimii ani a fost salariat la DGAIA Iasi.

 De asemenea, reclamantul mai arata ca, la data emiterii titlului de proprietate defunctul  nu locuia efectiv pe raza comunei M., nefiind indeplinite cumulativ conditiile impuse de lege pentru emiterea titlului de proprietate.

In drept, au fost invocate disp. art. III al. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997, art. III al. 2 din Legea 169/1997, HG 890/2005.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.

Paratii C. R. si G. C. M., au depus intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii aratand faptul ca, formularea actiunii la 21 ani de la emiterea titlului de proprietate este abuziva si contrara principiului securitatii raporturilor juridice, iar titlul de proprietate a fost emis cu respectarea prevederilor legale, titularul avand calitatea de persoana indreptatita conform art. 18 din Legea 18/1991.

Paratii mai arata ca, potrivit carnetului de munca, beneficiarul titlului a lucrat toata viata in cadrul cooperativei agricole, legea neprevazand calitatea de angajat la o anumita cooperativa agricola de productie, iar constituirea dreptului de proprietate s-a facut pe baza propunerii Comisiei Locale M. de fond funciar si a Hotararii Comisiei judetene de fond funciar nr. ……….

Sustin paratii ca, nu era necesar ca beneficiarul sa aiba domiciliul in localitate, ci sa aiba intentia de a se stabili in aceasta localitate, intentie exprimata de beneficiar in cererea formulata si, de asemenea, beneficiarul titlului nu detinea in proprietate teren in alte localitati, fiind astfel indeplinite toate conditiile necesare pentru emiterea titlului de proprietate contestat.

In drept, au fost invocate disp. art. 201 si 205 C.pr.civ.

In sustinerea intampinarii au fost depuse inscrisuri.

Parata COMISIA JUDETEANA IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR nu a formulat intampinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea formulata, reclamantul solicita constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. ……… emis pe numele defunctului D P., motivat de faptul ca nu erau indeplinite conditiile impuse de art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991 pentru constituirea dreptului de proprietate in favoarea defunctului.

Potrivit disp. art. 18 din Legea 18/1991, in vigoare la emiterea titlului de proprietate contestat, ,,Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa sau au adus teren mai puţin de 5.000 mp, precum şi celor care, neavînd calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativa sau asociaţii cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevãzute la art. 17, dacã sînt stabiliţi sau urmeazã sa se stabileascã în localitate şi nu deţin teren în proprietate în alte localitãţi. Suprafata atribuitã în proprietate se va determina ţinînd seama de suprafata terenurilor, numãrul solicitanţilor şi suprafata atribuitã celor care au adus pãmînt în cooperativa.

Prevederile alin. 1 se aplica şi persoanelor care au fost deportate şi nu beneficiazã de dispoziţiile art. 13-15.

Se pot atribui, la cerere, în folosinta agricolã, pînã la 5.000 mp în echivalent arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, în perioada cît lucreazã în localitate, dacã nu au teren în proprietate în aceasta localitate, ei sau membrii familiei din care fac parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri aparţine comunei, oraşului sau municipiului, dupã caz.,,

Conform art. III din Legea 169/1997, (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , Legii nr. 1/2000  pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991  şi ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi:  a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Instanta retine ca, urmare a cererii formulate de defunctul D.P., la propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar M.a, prin hotararea nr. ……… a Comisiei Judetene de Fond Funciar a fost validat dreptul de proprietate al acestuia pentru suprafata de …… mp teren, situata pe raza com. M., ulterior, fiind emis titlul de proprietate nr. ……….

In speta, reclamantul invoca gresita aplicare a normelor legale in privinta modalitatii de constituire a dreptului de proprietate, insa, reclamantul, in calitate de presedinte al Comisiei locale de fond funciar este o autoritate a statului cu atributii de decizie si control in procedura Legii 18/1991, care a recunoscut prin actele administrative emise indreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate.

Astfel, desi din probele administrate in cauza nu rezulta cu certitudine indreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate, nefiind indeplinite cumulativ conditiile impuzse de art. 18 din Legea 18/1991, in vigoare la momentul eliberarii titlului de proprietate, instanta apreciaza ca, afirmarea defunctului si ulterior a mostenitorilor acestuia, în calitate de proprietari necontestati vreme de 21 de ani până la data promovării cererii de faţă este un fapt de netăgăduit iar admiterea acţiunii şi anularea actului de proprietate al defunctului motivat de faptul că nu era indreptatit la emiterea acestuia constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al defunctului si al mostenitorilor sai.

O atare ingerinţă nu se justifică decât atunci când este prevăzută de o lege internă previzibilă şi accesibilă, urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport de proporţionalitate între interesul individual şi cel general al societăţii (art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Individuale).

În acest context, instanţa reţine că pe temeiul culpei reclamantului şi a Comisiei judetene, constatarea nulităţii absolute a actului supus analizei nu poate fi admisă în contextul în care nulitatea absolută ar duce la privarea persoanei îndreptăţite de suprafaţa de teren ce a făcut obiectul constituirii, la mai bine de 21 ani de la data finalizării procedurii.

Soluţia instanţei are în vedere principiul general conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria turpitudine în vederea obţinerii protejării interesului său, principiu general recunoscut în ordinea juridică internă.

Acest principiu, în cazul particular al actelor emise în cursul unei proceduri de constituire a dreptului de proprietate sub imperiul legilor fondului funciar, legi cu caracter declarat reparatoriu, este de natură să neutralizeze efectele celei mai energice sancţiuni de drept civil substanţial, nulitatea absolută.

Concluzia se impune şi prin prisma unei pratici constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care  în hotărârile date în numeroasele cauze cu care a fost investită, a subliniat în mod repetat faptul că incertitudinea juridică creată şi întreţinută prin aplicarea defectuoasă a legilor restituirii de către autorităţi este imputabilă acestora şi ea nu poate fi perpetuată cu noi repercusiuni asupra drepturilor recunoscute.

Astfel în cauza Ion Constantin c. României (Cererea nr. 38515/03) Curtea „observă că, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului şi al punerii în posesie a acestuia asupra terenului, şi anume în 1992, comisia locală era singura competentă să stabilească amplasamentul terenului asupra căruia trebuia să fie reconstituit dreptul reclamantului (Glod împotriva României, nr. 41134/98, pct. 39, 16 septembrie 2003 şi Hauler împotriva României, nr. 67703/01, pct. 21, 34-36, 12 iulie 2007). Prin urmare, era sarcina acesteia să se asigure că terenul respectiv făcea într-adevăr parte din patrimoniul comunei şi că aparţinuse într-adevăr antecesorilor tatălui reclamantului. De asemenea, comisia judeţeană a confirmat existenţa terenului de 194 ha în patrimoniul comunei Oarja. Prin urmare, Curtea constată că autorităţile administrative au avut ocazia să verifice dacă sunt într-adevăr îndeplinite condiţiile pentru eliberarea titlului de proprietate şi să prevină crearea unui drept de proprietate contrar legii (Gashi împotriva Croaţiei, nr. 32457/05, pct. 39, 13 decembrie 2007, Ioan citată anterior, pct. 50).39. După reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, tatăl reclamantului, iar apoi reclamantul însuşi, după actul de donaţie, puteau spera în mod legitim să beneficieze în mod paşnic de dreptul de proprietate. Unsprezece ani mai târziu, perioadă în care reclamantul şi tatăl acestuia au exploatat împreună terenul, autorităţile locale au iniţiat demersuri pentru clarificarea situaţiei juridice a terenului.40. În plus, Curtea consideră că era sarcina autorităţilor locale şi judeţene, competente să asigure reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului, să aducă la cunoştinţa acestuia, printr-o decizie formală, motivele modificării amplasamentului terenului său, şi să facă demersurile necesare pentru a se asigura că dreptul de proprietate valabil al acestuia, recunoscut în temeiul Legii nr. 18/1991, este concret şi efectiv (mutatis mutandis, Ioachimescu şi Ion împotriva României, nr. 18013/03, pct. 31, 12 octombrie 2006 şi Grosu împotriva României, nr. 2611/02, pct. 52, 28 iunie 2007).41. În această privinţă, Curtea observă că art. II din Legea nr. 169/1997 prevedea că modificările aduse Legii nr. 18/1991 nu puteau aduce atingere drepturilor de proprietate deja reconstituite cu respectarea prevederilor acestei din urmă legi. Pentru modificarea situaţiilor juridice create, se putea invoca doar nulitatea absolută a actelor eliberate unor persoane fizice, pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. Prin urmare, constatarea nulităţii absolute constituia actul prealabil adoptării oricărui nou act juridic în temeiul noii legi, pentru a asigura o coerenţă în aplicarea dispoziţiilor legale. Or, în cauză, spre deosebire de cauza Ioan citată anterior, instanţele naţionale au anulat atât actul administrativ de atribuire în domeniul comunei Oarja a terenului de 194 hectare, din care făcea parte terenul în litigiu cu suprafaţa de 1,30 hectare, cât şi titlul individual de proprietate asupra acestui teren, emis în favoarea tatălui reclamantului. Cu toate acestea, titlul de proprietate al lui D.I. a fost eliberat înainte de pronunţarea nulităţii absolute a titlului reclamantului, deci cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate anterior.42. Curtea poate accepta că anularea deciziei în partea cu privire la terenul de 194 ha era necesară pentru a se asigura reconstituirea dreptului de proprietate al locuitorilor din Bradu, în lipsa căreia aceştia din urmă ar fi putut, de asemenea, să se plângă de o încălcare a dreptului lor de proprietate, în măsura în care aveau dreptul să li se elibereze titluri de proprietate (a contrario Gashi citată anterior, pct. 40). Cu toate acestea, Curtea reaminteşte că a hotărât că atenuarea anumitor încălcări nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporţionate (a se vedea, mutatis mutandis, Pincová şi Pinc, nr. 36548/97, CEDO 2002 VIII, pct. 58, şi Raicu împotriva României, nr. 28104/03, pct. 25, 19 octombrie 2006) şi că erorile autorităţilor administrative nu trebuie suportate exclusiv de către particularii în cauză. Beneficiarul unui titlu administrativ de proprietate, care s-a aflat în posesia unui teren timp de unsprezece ani şi al cărui titlu a fost anulat după cincisprezece ani, cum este situaţia în cauză, nu trebuie să suporte consecinţele sistemului administrativ instituit, care a condus, în cauză, la coexistenţa, cel puţin până la momentul anulării titlului reclamantului, a două titluri administrative asupra aceluiaşi teren, aducând astfel atingere principiului securităţii raporturilor juridice.43. Curtea reaminteşte că a examinat deja în alte cauze problema anulării de către instanţele interne, după mai mulţi ani, a unor titluri de proprietate eliberate de autorităţi sau a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu autorităţile. Indiferent că este vorba despre aplicarea legislaţiei specifice privind repararea nedreptăţilor comise de un fost regim sau despre atribuirea ori vânzarea unui bun de către autorităţi în temeiul dispoziţiilor legale de altă natură, Curtea a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esenţial în examinarea proporţionalităţii privării, problema responsabilităţii părţilor în neregula sancţionată prin anularea titlului şi caracterul esenţial sau, din contră, mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele şi mutatis mutandis, Velikovi şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 43278/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 şi 194/02, pct. 186, 15 martie 2007; Gashi împotriva Croaţiei, nr. 32457/05, pct. 33-40, 13 decembrie 2007, Ichim împotriva României, nr. 164/02, pct. 38, 10 martie 2009, Toşcuţă şi alţii împotriva României, nr. 36900/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008, şi Ciovică împotriva României, nr. 3076/02, pct. 92, 31 martie 2009).44. În cauză, Curtea nu observă existenţa unor elemente care să conducă la concluzia că respectivul comportament al reclamantului s-ar afla, într-o oarecare măsură, la originea anulării titlului acestuia de proprietate (a se vedea, a contrario, cauza Elena şi Mihai Toma împotriva României, nr. 16563/03, decizia de inadmisibilitate din 12 ianuarie 2010).45. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlului de proprietate al reclamantului a fost justificată în mod exclusiv prin fapte imputabile autorităţilor şi fără să i se acorde o oarecare despăgubire sau să i se propună un teren echivalent (a se vedea Toşcuţă şi alţii împotriva României, nr. 36900/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008).”

În cauza Toşcuţă c. României (Cererea nr. 36900/03) „Curtea observă că reclamanţii deţineau două titluri de proprietate emise în 1993 şi, respectiv, 1995, titluri care au fost anulate cu privire la terenurile de 2 500 m² şi 6 581 m² în urma unei proceduri judiciare soluţionate prin hotărârea definitivă din 7 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti. (…) 34. Curtea reaminteşte că o privare de proprietate care intră sub incidenţa acestui articol poate fi justificată doar dacă se demonstrează, în special, că aceasta a intervenit pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerinţă în folosinţa proprietăţii trebuie să răspundă criteriul proporţionalităţii. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este inerent întregii convenţii. Curtea aminteşte, de asemenea, că echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială şi exorbitantă [Brumărescu împotriva României (GC), nr. 28342/95, pct. 78 şi 79, CEDO 1999 VII].35. În speţă, aceasta observă că titlurile de proprietate ale reclamanţilor au fost anulate pe motiv că, la emiterea acestora, comisia municipiului nu ţinuse seama de hotărârea din 15 decembrie 1995 a Tribunalului Bucureşti, care recunoscuse parohiei dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu (supra, pct. 22). Hotărârea respectivă era ulterioară datelor titlurilor de proprietate ale reclamanţilor (supra, pct. 8, 9 şi 13). Prin urmare, Curtea se îndoieşte de relevanţa motivelor formulate de instanţele naţionale.36. Mai mult, hotărârea din 15 decembrie 1995 a fost pronunţată într-o procedură în care reclamanţii nu fuseseră părţi. De altfel, tribunalul a reţinut, în hotărârea din 11 aprilie 2002, că decizia în cauză nu era opozabilă celorlalţi pârâţi, inclusiv reclamanţii.37. În măsura în care instanţele intenţionau să impute comisiei municipiului faptul că nu a ţinut seama de existenţa unei plângeri împotriva unei decizii administrative, Curtea consideră că era obligaţia comisiei să verifice dacă cerinţele impuse de lege, inclusiv cele cu caracter procedural, erau îndeplinite înainte de a emite titlurile în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Drăculeţ împotriva României, nr. 20294/02, pct. 40, 6 decembrie 2007).38. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor a fost justificată exclusiv prin fapte imputabile autorităţilor şi fără ca reclamanţilor să li se acorde vreo despăgubire sau să li se propună un teren echivalent.39. Prin urmare, chiar dacă s-ar putea demonstra că privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea consideră că echilibrul just nu a fost păstrat şi că reclamanţii au suferit un prejudiciu special şi exorbitant prin faptul că au fost privaţi nu numai de dreptul de folosinţă asupra celor două terenuri, ci şi de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privinţă.”

În speţă anularea titlului de proprietate contestat având drept cauză disp. art. III din Lg.169/1997 ar fi justificată, având drept cauză o politică de administrare a terenurilor agricole supuse restiturii foştilor proprietari/moştenitorilor lor urmare a confiscării lor în perioada comunistă, dacă în acest mod s-ar urmări protecţia intereselor unei persoane îndreptăţită la reconstituire pentru  terenul înscris în titlul contestat, ori, o asemenea situaţie nu a fost dovedita în cauză. Cât priveşte condiţia proporţionalităţii în sensul păstrării unui just echilibru între interesele generale ale comunităţii şi cele private, instanţa apreciază că acesta este rupt şi creează o sarcină specială pentru paratii persoane fizice care ar fi privati de dreptul de proprietate recunoscut prin titlul de proprietate a cărui anulare se solicită prin prezenta acţiune. În măsura în care ar exista greşeli privind emiterea titlului de proprietate, acestea nu sunt imputabile sub nici o formă nici titularului constituirii, ci exclusiv autorităţilor special constituite pentru aplicarea legilor fondului funciar care au emis fişa de punere în posesie şi titlul de proprietate fără să respecte dispoziţiile legale aplicabile in materie.

Fata de cele expuse, instanta apreciaza ca nu se impune anularea titlului de proprietate, motiv pentru care va respinge actiunea formulata, ca neintemeiata.

In baza disp. art. 453 C.pr.civ., instanta va obliga reclamantul sa plateasca paratilor C. R. si G. C. M a suma de … lei cu tilul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare