Vătămare corporală gravă. Loviri sau alte violenţe.

Decizie 40 din 09.02.2009


1.  Vătămare corporală  gravă. Loviri sau alte  violenţe. Avulsia  unor  dinţi  şi mobilitate  gr.III altor dinţi.

Fapta  prin care s-a pricinuit  părţii vătămate  avulsia a trei dinţi şi mobilitatea gr.III a altora, nereimplantaţi, deşi durata îngrijirilor medicale necesare  vindecării  nedepăşind 20 de zile, constituie infracţiunea de vătămare corporală  gravă, prev.de art.182 al.2 C.p.

Tribunalul Dolj, Secţia Penală,

Decizia  nr.40 din 9 februarie  2009.

Prin s.p.nr.nr.137 din 12 mai 2008  pronunţată de către  Judecătoria Băileşti s-a dispus  schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al. 2 C.p. în infracţiunea de lovire sau alte violente prev. de art. 180 al. 2 Cp ; în baza art. 180 al. 2 C.p cu aplic . art. 74 lit. a C.p si art. 76 lit. c C.p s-a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpaţii C.A.G.  şi G.V. la 2 luni închisoare;

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, arătând că instanţa de fond în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care sunt trimişi  în judecată inculpaţii din infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. şi ped. de art. 182 alin.2 Cp în infracţiunea de lovire, faptă prev. şi ped. de art. 180 alin.2 Cp, în condiţiile în care s-a produs părţii vătămate o dizarmonie substanţială în fizionomia acesteia sau o diminuare a funcţiilor ei fiziologice, hotărârea pronunţată fiind astfel afectată de nulitate conform art. 3859 pct.17 din Cpp.

Verificând  cauza  sub toate  aspectele de fapt  şi de drept atât prin  prisma disp. art.372  C.p.p., cât şi a criticilor formulate, Tribunalul constată apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:

În doctrină, sluţirea  este definită  ca fiind o deformare  vizibilă evidentă, obiectivă, cu caracter permanent şi substrat morfologic şi care,  indiferent de localizare alterează aspectul estetic, armonios, motiv al unei regiuni anatomice, punând persoana  respectivă  în  condiţii certe  de inferioritate.

Pentru a se stabili dacă  o vătămare a avut  ca efect pierderea unuia sau mai multor  dinţi ori numai  lezarea acestora, a cauzat o modificare a fizionomiei  victimei  sau diminuare a funcţiilor  fiziologice , trebuie să se ţină seama , potrivit şi jurisprudenţei  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ( vezi decizia  nr.II din 28 oct. 2002 – Secţiile  Unite), de  criterii de ordin anatomic şi fiziologic proprii naturii umane, dar şi vârstă, sexul ori profesia părţii vătămate.

De asemenea, la stabilirea  împrejurării dacă  pierderea dinţilor a avut ca efect  stabilirea  persoanei  vătămate, trebuie  avută în vedere  şi gravitatea  concretă a rezultatului  imediat produs prin actul de violenţă, iar în  situaţia  atemată prin înlocuirea  dinţilor  smulşi sau rupţi ori prin protejare.

Or, se constată că în urma agresiunii, leziunile produse au constat în avulsia  dinţilor 11,21-22, dar şi în mobilitatea de gr.III a dinţilor 41-31, 32.

Având în vedere gradul III de mobilitate al dinţilor 41,31-32, care determină  avulsia, ultimii  doi dinţi, fiind incisivi frontali, dar şi avulsia  dinţilor 11,21-22, vârsta părţii vătămate( 29 ani), se constată  o modificare  a funcţiei masticată dar şi modificarea severă a fizionomiei aspectului fizic, al părţii vătămate.

Motivarea primei instanţe în sensul că prin  protejarea  dinţilor  pierduţi , fără a lua în considerare  şi gradul mare  de  mobilitate  al dinţilor 41,31, 32, nu se produce o  schimbare  a aspectului  feţei, este superficială, şi fără suport, întrucât împrejurarea că dinţii  ar putea fi  înlocuiţi printr-o proteză  dentară, este lipsită de relevanţă , neputând vorbi de un proces de  vindecare normală, iar lucrarea dentară , deşi în  anumite  condiţii poate ascunde  prejudiciul estetic suferit nu este totuşi de natură să-l înlăture.

Pe considerentele  susmenţionate şi având în vedere  dispoz.art.379 pct.2 lit.a C.p.p., Tribunalul va admite  apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti şi va desfiinţa în  parte  sentinţa penală în ceea ce priveşte  latura penală.