Conflict negativ de competenţă. Instanţa competentă în soluţionarea unei cereri privind obligaţia de a face izvorâtă din prevederile Legii nr. 10/2001.
Constată că prin sentinţa civilă nr. 571/20.01.2006 Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea cauzei şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.
La rândul său, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 50/27.03.2006, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii de Apel Braşov pentru darea unui regulator de competenţă.
Examinând obiectul acţiunii formulate de reclamanta Gillich Hermina şi considerentele celor două instanţe curtea constată că este competent material în soluţionarea în primă instanţă a cauzei Tribunalul Braşov.
Acţiunea de faţă este o acţiune prin care reclamanta solicită obligarea unităţii deţinătoare a imobilului, pe care a notificat-o în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, să emită decizie.
Judecătoria a reţinut că pentru motive de logică unitară, în temeiul art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 6 pct.1 din Convenţia Europeană, competentă a soluţiona această obligaţie de a face este instanţa ce ar fi competentă să soluţioneze acţiunea îndreptată împotriva deciziei, respectiv tribunalul.
Tribunalul a considerat că Legea nr. 10/2001 instituie norme speciale de competenţă, derogatorii de la dreptul comun în materie, aşa încât ele sunt de strictă interpretare, analogia legii fiind inadmisibilă, iar textele legale invocate de instanţa care s-a dezinvestit prin declinator nu cuprind prevederi care să atragă competenţa materială în primă instanţă a tribunalului.
Curtea constată că obligaţia de a face din speţă este expres reglementată prin Legea nr. 10/2001, făcând parte dintr-o procedură jurisdicţională prealabilă imperativ instituită, astfel că neîndeplinirea ei nu poate fi rezolvată în temeiul dreptului comun, ci tot prin aplicarea legii speciale.
Aceasta şi pentru că soluţionarea litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 10/2001 nu poate atrage competenţe materiale diferite în funcţie de atitudinea persoanei juridice notificate de a emite sau nu decizie sau dispoziţie motivată.
Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 24 alin. 31 din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale art. 31 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege nu pot fi privite ca fiind de strictă interpretare şi neaplicabile prin analogie, instanţele abilitate prin aceste prevederi legale să cenzureze însuşi actul (decizia sau dispoziţia motivată) având competenţe de a cerceta şi atitudinea omisivă a celui care avea obligaţia de a-l emite, nefiind în scopul legii ca persoanele îndreptăţite să se adreseze unor instanţe diferite după cum persoanele juridice pe care le-au notificat au emis, sau dimpotrivă, au omis ori au refuzat să emită decizia/dispoziţia motivată.
Pentru aceste considerente se stabileşte competenţa materială a tribunalului, secţia civilă, în soluţionarea acţiunii de faţă.
(Sentinţa civilă nr. 4/26.04.2006 )
Tribunalul Vaslui
măsuri şi excepţii dispuse de judecător de cameră preliminară
Curtea de Apel Constanța
Inadmisibilitate apel incident formulat de apelantii reclamanti. Apelul incident – mijloc procedural pus doar la dispozitia intimatului.
Tribunalul Maramureș
Negravarea situatiei in propria cale de atac. Principiul „non reformatio in pejus” se aplică inclusiv în etapa rejudecării ca urmare a admiterii căii de atac.
Curtea de Apel Galați
Aplicarea dispoziţiilor art.5221 din Codul de procedură penală, privind rejudecarea persoanei extrădate care a fost judecată şi condamnată în lipsă. Condiţii pentru admiterea cererii de rejudecare.
Curtea de Apel Craiova
Interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale prevazute in art. 5 alin.1 teza I Titlul XIII din Legea 247/2005. Cerere accesorie.