Conflict negativ de competenţă. Instanţa competentă în soluţionarea unei cereri privind obligaţia de a face izvorâtă din prevederile Legii nr. 10/2001.
Constată că prin sentinţa civilă nr. 571/20.01.2006 Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea cauzei şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.
La rândul său, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 50/27.03.2006, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii de Apel Braşov pentru darea unui regulator de competenţă.
Examinând obiectul acţiunii formulate de reclamanta Gillich Hermina şi considerentele celor două instanţe curtea constată că este competent material în soluţionarea în primă instanţă a cauzei Tribunalul Braşov.
Acţiunea de faţă este o acţiune prin care reclamanta solicită obligarea unităţii deţinătoare a imobilului, pe care a notificat-o în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, să emită decizie.
Judecătoria a reţinut că pentru motive de logică unitară, în temeiul art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 6 pct.1 din Convenţia Europeană, competentă a soluţiona această obligaţie de a face este instanţa ce ar fi competentă să soluţioneze acţiunea îndreptată împotriva deciziei, respectiv tribunalul.
Tribunalul a considerat că Legea nr. 10/2001 instituie norme speciale de competenţă, derogatorii de la dreptul comun în materie, aşa încât ele sunt de strictă interpretare, analogia legii fiind inadmisibilă, iar textele legale invocate de instanţa care s-a dezinvestit prin declinator nu cuprind prevederi care să atragă competenţa materială în primă instanţă a tribunalului.
Curtea constată că obligaţia de a face din speţă este expres reglementată prin Legea nr. 10/2001, făcând parte dintr-o procedură jurisdicţională prealabilă imperativ instituită, astfel că neîndeplinirea ei nu poate fi rezolvată în temeiul dreptului comun, ci tot prin aplicarea legii speciale.
Aceasta şi pentru că soluţionarea litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 10/2001 nu poate atrage competenţe materiale diferite în funcţie de atitudinea persoanei juridice notificate de a emite sau nu decizie sau dispoziţie motivată.
Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 24 alin. 31 din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale art. 31 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege nu pot fi privite ca fiind de strictă interpretare şi neaplicabile prin analogie, instanţele abilitate prin aceste prevederi legale să cenzureze însuşi actul (decizia sau dispoziţia motivată) având competenţe de a cerceta şi atitudinea omisivă a celui care avea obligaţia de a-l emite, nefiind în scopul legii ca persoanele îndreptăţite să se adreseze unor instanţe diferite după cum persoanele juridice pe care le-au notificat au emis, sau dimpotrivă, au omis ori au refuzat să emită decizia/dispoziţia motivată.
Pentru aceste considerente se stabileşte competenţa materială a tribunalului, secţia civilă, în soluţionarea acţiunii de faţă.
(Sentinţa civilă nr. 4/26.04.2006 )
Tribunalul Vrancea
Nemotivarea hotărârii la fond - imposibilitate de exercitare a controlului judiciar
Curtea de Apel Oradea
Apel. Cerere de încuviinţare a executării provizorii a Sentinţei atacate, formulată pentru prima dată în faţa instanţei de apel. Inadmisibilitate.
Curtea de Apel Suceava
Art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă. RECURS la RECURS. Stabilirea valorii obiectului pricinii pentru calificarea căii de atac. Cerinţe.
Curtea de Apel Suceava
Nepronunţarea asupra conţinutului unei cereri de chemare în garanţie echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare
Tribunalul Prahova
Obligativitatea respectarii de catre procuror a dispozi?iilor hotarârii instantei de recurs în cazul în care cauza a fost trimisa acestuia ca urmare a admiterii plângerii împotriva solutiei de scoatere de sub urmarire penala