Procedura insolenţei. Creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolenţei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligaţia judecătorului–sindic de a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevăzute de Legea...

6.  Procedura insolenţei. Creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolenţei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligaţia judecătorului–sindic de a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr.667/62 din 25 iulie 2006, creditorul M.A. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. „I.T.”.S.A., pentru neachitarea creanţei în cuantum de 24.311 RON,  constând în 16.910 RON debit  şi  7.401 RON dobândă legală.

Prin sentinţa civilă nr. 34/SIND din 16 ianuarie 2007 au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi cererea creditorului.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul-sindic a reţinut următoarele:

Din motivarea cererii creditorului a rezultat că acesta a achitat în beneficiul S.C. „I.T.” S.A. suma totală de 16.910 RON, cu ordinele de plată nr.2/23.07.2003 şi nr.5/24.07.2003, plata fiind efectuată din eroare şi fără intenţia de a stinge  datoria altuia. Debitoarea a refuzat restituirea acestei sume de bani.

După comunicarea cererii de chemare în judecată debitoare a formulat întâmpinare – care a fost calificată ulterior drept contestaţie, conform prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea nr.85/2006 – prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece nu se află în  relaţii comerciale sau civile cu creditorul. S-a susţinut că plata efectuată de creditor reprezintă  un act  de voinţă personală, realizat  în baza unei înţelegeri prealabile între acesta  şi S.C. „D” S.R.L.

Invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu este justificată, în raport de faptul că a fost invocată de creditor o plată nedatorată – efectuată cu ordinele de plată anexate cererii introductive – or, debitoarea unei astfel de obligaţii ar fi ţinut să restituie  suma de bani pe care a încasat-o fără just titlu.

În cauză, creditorul nu a făcut dovada existenţei acestui temei şi implicit a unei plăţi efectuate din eroare.

Debitoarea a probat existenţa unor raporturi juridice între creditor şi S.C. „D.” S.R.L., precum şi între aceasta şi debitoare, depunând contractele aflate la dosar.

Pentru a putea cere restituirea creditorul trebuia să dovedească că a  efectuat plata din eroare, altfel aceasta putea fi calificată ca o liberalitate sau o gestiune a intereselor adevăratului debitor.

Întrucât astfel de dovezi nu au fost produse în cauză, dimpotrivă fiind probate raporturi juridice în temeiul cărora creditorul ar fi putut să efectueze o plată în favoarea S.C. „D” S.R.L., cererea de restituire este lipsită de  temei legal şi nu poate fi invocată nici drept temei pentru deschiderea procedurii de insolvenţă.

Nu a fost dovedit niciun raport juridic în baza căruia să se fi achitat două sume de bani cu titlu de avans lucrări.

Contestaţia debitoarei este admisibilă, întrucât creditorul nu a probat temeiul creanţei sale şi implicit  caracterul său cert şi exigibil.

Împotriva sentinţei a declarat recurs creditorul  care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art.3041 Cod procedură civilă.

Recurentul a arătat, în esenţă, că hotărârea  judecătorului-sindic este netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că debitoarea a formulat întâmpinare şi nu contestaţie.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor netimbrării şi tardivităţii contestaţiei, invocate de creditor.

Judecătorul-sindic a luat  în considerare înscrisuri lipsite de relevanţă şi nu a avut rol activ, întrucât nu a pus în vedere debitoarei  să depune acte care să răstoarne prezumţia de insolvenţă.

Cauza a fost soluţionată fără ca instanţa să se pronunţe  asupra aspectului insolvenţei debitoarei, respectiv dacă debitoarea dispune sau nu de fonduri suficiente pentru plata datoriilor.

Recurentul a solicitat casarea sentinţei, respingerea contestaţiei şi admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei intimatei debitoare.

Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale în materie, instanţa a constatat că recursul nu este întemeiat.

Conform dispoziţiilor art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, prin creditor îndreptăţit  să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul  a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de  mai mult de 30 zile.

Recurentul creditor nu era îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva intimatei debitoare, întrucât creanţa invocată nu este certă, lichidă şi exigibilă.

Judecătorul-sindic nu avea competenţa să stabilească dacă recurentul creditor era sau nu îndreptăţit să solicite restituirea sumei de 16.910 RON, achitate intimatei debitoare cu ordinele de plată nr.2/ 23.07.2003 şi nr.5/24.07.2003. Temeinicia unei asemenea cereri putea fi stabilită numai pe dreptul comun  şi nu în cadrul procedurii speciale a insolvenţei.

Faptul că intimata debitoare a fost notificată în condiţiile art. 7201 al.2 Cod procedură civilă este irelevant, întrucât litigiul privind  restituirea sumei de 16.910 lei nu a fost soluţionat prin conciliere directă.

Caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei  invocate de recurent putea fi stabilit numai pe dreptul comun.

Nu se impunea ca intimata să dovedească că  are lichidităţi, în condiţiile în care recurentul nu a dovedit că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Critica recurentului referitoare la faptul că judecătorul-sindic nu s-a pronunţat cu privire la insolvenţa intimatei este nefondată. Conform încheierii din  9 ianuarie 2007, recurentul s-a  opus amânării cauzei pentru ca intimata să depună  înscrisuri în dovedirea împrejurării că nu se află în stare de insolvenţă.

Prin aceiaşi încheiere  judecătorul-sindic a reţinut că debitoarea nu a formulat contestaţie în condiţiile art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Ca urmare, cele arătate în considerentele sentinţei cu privire la admiterea contestaţiei debitoarei reprezintă o evidentă eroare materială.

Minuta şi dispozitivul sentinţei apelate  nu cuprind nicio menţiune privind admiterea contestaţiei debitoarei. Or, soluţia dată de instanţă este cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Hotărârea apelată cuprinde motive  contradictorii, însă acestea nu sunt de natură să ducă la admiterea  cererii creditorului.

Chiar în condiţiile în care debitoarea nu ar fi  depus întâmpinare, judecătorul-sindic avea obligaţia să verifice dacă, în speţă, erau îndeplinite condiţiile cerute pentru aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.

Eventualele soluţii de anulare a contestaţiei, ca netimbrată, sau de respingere a  contestaţiei, ca tardivă, nu ar fi avut consecinţă admiterea cererii creditorului, întrucât nu erau îndeplinite cerinţele art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006.

Soluţia judecătorului-sindic de respingere a cererii creditorului de deschidere a procedurii  insolvenţei debitoarei fiind temeinică şi legală a fost menţinută.

(Decizia nr.181/R din 26 aprilie 2007 – D.G.)

Domenii speta

Spete similare