Anulare contract de vânzare-cumpărare active economice.

8.  Anulare contract de vânzare-cumpărare active economice.

Prin sentinţa civilă nr. 690/20.XII.2005 Tribunalul Dolj – Secţia Comercială şi Contencios Administrativ a respins acţiunea reclamantei S.C. R.M. S.A. Craiova împotriva pârâtei S.C. C.C. S.A.  şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.C. BMO O.  S.A. în contradictoriu cu S.C. R.M. S.A. Craiova şi S.C. C.C. S.A. Craiova.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte istoricul persoanelor juridice şi reprezentanţii acestora, la încheierea actelor juridice de natură comercială, se constată următoarele:

Societatea reclamantă S.C. „S” S.A. la epoca încheierii contractului de vânzare-cumpărare, avea alcătuirea unei societăţi pe acţiuni cu capital majoritar de stat, în care statul deţine 94,5 % din acţiuni, iar persoanele fizice deţin 5,5 % din acţiunile societăţii.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.50/12/22 octombrie 2003, statul şi-a vândut integral acţiunile deţinute, acţiuni ce au reprezentat 94,41 % din capitalul social al societăţii reclamante, astfel încât la data pronunţării acţiunii, reclamanta deţine capital integral privat.

Potrivit încheierii judecătorului delegat nr.7918/21 octombrie 2004 la ORC, ca urmare a fuziunii prin absorbţie societatea reclamantă este absorbită de S.C. R.M. SA Craiova, aceasta din urmă ca urmare a transmisiunii universale a patrimoniului, preia întreg patrimoniul deţinut de S.C. „S” S.A., astfel încât noua titulară de drepturi şi obligaţii, inclusiv cele de natură procesuală devine S.C. R.M. S.A. CRAIOVA, reclamanta din cauza de faţă.

Societatea reclamantă, d-a lungul existenţei sale, aşa cum rezultă din contractul de management nr.383 din 22 mai 1997, precum şi din hotărârile adunării generale ce s-au succedat a desemnat în calitate de manager, pe F.O., care potrivit convenţiei reprezintă societatea, încheie acte juridice, în numele şi pe seama societăţii, inclusiv actele juridice care potrivit Legii nr. 31/1990 necesită aprobarea adunării generale a  acţionarilor.

Societatea pârâtă, iniţial S.C. N.S. S.R.L., conform actului adiţional înregistrat la 17 aprilie 2001, şi-a schimbat forma şi denumirea societăţii, în S.C. C.C. S.A. pârâta în cauza de faţă.

Cu privire la înstrăinarea activului ce reprezintă sala de calculatoare FELIX, proprietatea reclamantei, se constată următoarele:

Adunarea generală  a acţionarilor societăţii reclamante din 2 noiembrie 1999, înregistrată sub nr.3 a hotărât vânzarea activului prin licitaţie publică – fila 28-30 dosar – licitaţie organizată la 29 noiembrie 1999, care însă ulterior a fost anulată, în urma aprobării contestaţiilor formulate de ofertanţi.

La data de 17 ianuarie 2000, adunarea generală a acţionarilor hotărăşte vânzarea activului societăţii pârâte în aplicarea art.27 din legea nr.99/1999, hotărâre reluată la 17 martie 2000 în adunarea generală nr.3/2000 – fila 55 dosar.

În luna aprilie 2000, acţionarul majoritar FPS, a solicitat o nouă reevaluare a activului, realizată în conformitate cu nota aprobată de Comitetul de Direcţie al F.P.S. cu nr.128/CD/28 aprilie 2000, fila 117. preţul de pornire al negocierii a fost stabilit la 500.000 mii lei, vânzarea urmând a fi realizată în conformitate cu art.27 alin.1 din O.U.G. nr.88/1997, modificată şi completată prin Legea nr.99/1999.

În luna mai 2000, reprezentanţii reclamantei şi ai pârâtei, au încheiat procesul verbal de negociere a înstrăinării, iar la 15 mai 2000, autentificat sub nr. 1931 de B.N.P. „M.P.” – Bucureşti, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Craiova, str. Brestei nr. 3A, compus din: sală calculatoare FELIX cu nr. de inventar nr.18002 şi teren aferent în suprafaţă de 650,87 mp. Cu vecinătăţile descrise în contract, acest din urmă contract formând obiectul cauzei de faţă, cauză în care se solicită constatarea nulităţii absolute.

De asemenea, s-a mai constatat că au format obiectul acţiunilor judecătoreşti, constatarea nulităţii hotărârilor AGA în care s-a hotărât vânzarea activului menţionat în contractul de vânzare-cumpărare, acţiunea fiind respinsă de către Tribunalul Sibiu prin sentinţa nr.3390/C din 29 decembrie 2004, rămasă definitivă şi irevocabilă.

Ca prim motiv de nulitate a convenţiei încheiate între părţi, s-a invocat lipsa capacităţii de exerciţiu a reclamantei, în condiţiile în care s-a susţinut că numitul F.O., a semnat actul de înstrăinare în calitate de persoană fizică, în care acesta nu avea împuternicirea persoanei juridice.

Se observă astfel că excepţia invocată a fost considerată neîntemeiată în condiţiile în care se realizează o confuzie între persoana juridică şi reprezentantul persoanei juridice, confuzie care este menită a pune în discuţie tocmai capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de exerciţiu, parte a capacităţii civile a persoanei juridice, constă în aptitudinea sa de a dobândi dreptul şi de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice civile de către organele sale de conducere abilitate în acest scop de lege şi actul societar.

Art. 31 din Decretul nr.31/1954 arată că, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, realizate în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.

Astfel, cel care are calitatea de organ de conducere al persoanei juridice, nu exprimă decât voinţa persoanei juridice, interesul ei de subiect distinct de drept civil.

Art.143 din Legea nr.31/1990, împuterniceşte administratorul la încheierea actelor juridice, inclusiv înstrăinarea bunurilor aflate în patrimoniul societăţii.

Având acest temei legal, s-a constatat că managerul societăţii reclamante, F.O., în baza împuternicirii date de societate, contractul de management, actul societar emis în baza legii, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a exprimat voinţa şi interesul persoanei juridice al cărei organ de conducere este, încheind actul  nu proprio nomine, ci alieno nomine.

Se observă astfel că la nivelul societăţii comerciale, ca o consecinţă a prevederilor art.35 alin.3 din decretul nr.31/1954, directorul societăţii reclamante, organul de conducere al persoanei juridice, nu este un reprezentant al persoanei juridice, ci este parte constitutivă a persoanei juridice pe care o conduce, astfel încât aici ne găsim în prezenţa unui subiect de drept, persoana juridică şi nu cum greşit a susţinut reclamanta în prezenţa persoanei juridice şi a reprezentantului acesteia, prin distincţia făcută.

Numai în raporturile cu terţii, directorul este calificat ca reprezentant al persoanei juridice, căci actul juridic civil al unei persoane juridice, nu poate fi încheiat fizic decât de o persoană fizică, persoana juridică neavând o existenţă concretă reală, însă din punct de vedere juridic actul este al persoanei juridice însăşi, puterea organului de conducere de a reprezenta persoana juridică în raporturile cu terţii, este o prerogativă izvorâtă din lege.

De aceea, aşa cum s-a arătat, a fost înlăturată susţinerea reclamantei în ceea ce priveşte lipsa capacităţii de exerciţiu, explicaţiile de mai sus vor fundamenta şi răspunsul la susţinerea reclamantei privind inexistenţa mandatului în formă autentică la înstrăinarea terenului, mandat acordat conducătorului reclamantei.

Cum directorul societăţii comerciale nu a încheiat actul în nume personal, condiţia mandatului autentic este nefundamentată din punct de vedere teoretic şi practic.

S-a invocat de către reclamantă încălcarea dispoziţiilor imperative privind vânzarea activelor a căror valoare contabilă depăşeşte 50% din valoarea activelor societăţii comerciale.

Şi această susţinere a fost considerată greşită, în condiţiile în care adresele 021/200 emise de reclamantă, raportul de cesiune din 31.12.1999, filele 24, 25 dosar, adresa nr.319/1999 emisă de „S” caietul de sarcini, scrisoarea 319/23.04.1999 a F.P.S., Direcţia Teritorială Dolj, au arătat că valoarea totală a  activului se ridică la 1.362.198.000 lei, iar a activului din cauza de faţă se ridică la 166.867.954 lei reprezentând 12,24%.

Chiar dacă valorile arătate nu impun îndeplinirea unei condiţii de aprobare a adunării generale se constată totuşi că în cauză această condiţie a fost îndeplinită, mărturie fiind hotărârile adunării generale prin care s-a aprobat vânzarea către pârâtă, hotărâri luate la nivelul anului 1999 şi 2000.

S-a mai invocat că în cauză vânzarea nu întrunea cerinţele impuse de art. 27 alin. 1 din O.U.G. nr.88/1997, modificată şi completată de Legea nr. 99/1999, respectiv între părţi nu existau în derulare raporturi comerciale.

Ori,contractul de asociere în participaţiune nr.494/1 iulie 1999 încheiat între părţi, contractul  nenumit de oferire a serviciilor nr.531/1999, precum şi celelalte contracte ce atestă derularea raporturilor obligaţionale pentru actualizarea bazei de date cu proprietarii de terenuri agricole pentru zona Dolj, încheiate în iulie 1999 şi septembrie 1999, probele administrate privind lucrările efectuate de către pârâtă, la spaţiul din litigiu, declaraţiile angajaţilor şi facturile fiscale sunt elemente în raport de care se face dovada întrunirii ca o condiţie a vânzării a  art. 27 din O.U.G. nr.88/1996: societăţile comerciale care au contracte de asociere în participaţiune pot vinde sau încheia contracte de înstrăinare.

Arătând  astfel că societatea pârâtă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cât şi societatea reclamantă au respectat dispoziţiile legale invocate, expuse anterior, s-a apreciat că înţelegerea părţilor întruneşte cerinţa unei convenţii licite, realizată în acord cu dispoziţiile legale şi în conformitate cu efectele prevăzute de lege şi nu cum contrar a susţinut reclamanta.

Toate aceste elemente au fost avute în vedere şi la aprecierea cererii formulate de intervenientă în interes propriu, S.C. BMO O. S.A., cesionara de drepturi litigioase, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată.

Constatând astfel ca valabil contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două părţi, instanţa de fond  a respins acţiunea cât şi cererea de intervenţie  în interes propriu formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intervenienta în interes propriu S.C. BMO O. S.A. pentru următoarele motive:

Managerul S.C. „S” S.A. nu a avut mandat din parte societăţii prin care să fie împuternicit să încheie vânzarea activului „Sala de calculatoare Felix”. Nu au fost respectate dispoziţiile legale privind necesitatea mandatului în formă autentică pentru vânzarea terenurilor; de asemenea, nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la reprezentarea societăţilor comerciale pe acţiuni şi vânzarea activelor acestora; astfel, vânzarea se putea face numai cu aprobarea AGA şi în baza unui mandat special acordat de aceasta.

Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că valoare activului  înstrăinat nu depăşeşte jumătate din  valoarea contabilă totală, ceea ce ar fi atras necesitatea aprobării vânzării de către Adunarea generală extraordinară a acţionarilor, în condiţiile art. 146 din Legea nr. 31/1990.

La încheierea contractului nu s-a făcut dovada constituirii unei garanţii reale sau personale îndestulătoare, care să fi fost constituită anterior sau cel târziu concomitent încheierii  contractului, aşa cum prevăd H.G.  450/19990 şi O.U.G. nr. 88/1997. Se arată că managerul societăţii a mai efectuat şi alte astfel de tranzacţii cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în defavoarea societăţilor.

Instanţa de fond a ignorat apărările expuse în cererea de intervenţie formulată de apelantă nerăspunzând  practic la motivele de nulitate absolută invocate.

În cauză a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. Regional Media S.A. întrucât se arată că aceasta nu este succesoarea în drepturi a S.C. Sico S.A.

În data de 22.05.2006, apelanta depune la dosar o grupare a motivelor de apel. Astfel, ca motive de netemeinicie sunt reluate aspectele privind lipsa unui mandat special la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reţinerea eronată de către prima instanţă a faptului că prin hotărârile AGA luate la nivelul anilor 1909 – 2000 ar fi fost aprobată vânzarea  activului în cauză. Se mai arată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că sunt  îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 şi 28 din O.U.G. nr. 88/1997, neexistând acordul F.P.S. cu privire la înstrăinarea activului nici la preţ global, nici în rate.

Ca motive de nelegalitate, sunt indicate din nou aspectele privind lipsa mandatului special; se arată că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere la verificarea îndeplinirii condiţiilor art. 146 din Legea nr. 31/1990 valoarea de circulaţie a  activului şi nu valoarea contabilă a acestuia. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 27 şi 28 din O.U.G. nr. 88/1997, neexistând acordul F.P.S. cu privire la înstrăinarea activului. Nu s-a verificat de către instanţa de fond legalitatea şi cuantumul investiţiilor şi nu s-a făcut dovada constituirii garanţiei obligatorii.

Instanţa de fond nu a cercetat aspectele ce vizau cauza ilicită a contractului, invocată ca motiv de nulitate absolută.

Analizând hotărârea atacată în limitele motivelor de apel formulate, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a S.C. R.M. S.A., Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Potrivit Încheierii judecătorului delegat nr. 7918/21.10.2004 la O.R.C., ca urmare a fuziunii prin absorbţie, S.C. R.M. S.A. Craiova preia întreg patrimoniul deţinut de S.C. „S” S.A. ca efect al transmisiunii universale, inclusiv drepturile şi obligaţiile de natură procesuală.

Referitor la celelalte motive invocate, Curtea constată următoarele:

Având în vedere contractul de cesiune de drepturi litigioase, în virtutea subrogării cesionarei S.C. BMO O. S.A. în toate drepturile cedentei decurgând  din calitatea acesteia de reclamantă în prezentul proces, Curtea constată că intervenienta în interes propriu poate invoca excepţiile şi apărările pe care le-ar fi putut invoca cedenta în calitatea sa de vânzătoare a spaţiului în litigiu.

Astfel, se invocă lipsa consimţământului ca motiv de nulitate absolută determinat de lipsa mandatului special pentru administratorul  societăţii. Acest motiv de nulitate nu poate fi reţinut. Din probele administrate în cauză rezultă că administratorul unic al societăţii, semnatar al contractului de vânzare-cumpărare nr. 365/15.05.2000, a acţionat în baza prerogativelor derivate din această calitate, în baza prevederilor  Contractului de management şi a dispoziţiilor hotărârilor AGA referitoare la vânzarea acestui activ, hotărâri a căror legalitate a  fost contestată în instanţă, fiind însă  considerate legale prin sentinţa nr. 3390/C/20904 a Tribunalului Sibiu, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului. Aşa cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond, faţă de calitatea sa în societate, de competenţele conferite de contractul de management, de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 – art. 134 – 143 şi ale Decretului nr. 31/1954, administratorul semnatar al contractului nu avea nevoie de mandat special pentru încheierea de acte juridice în numele societăţii.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la lipsa aprobării AGA pentru vânzare, Curtea reţine că prin sentinţa civilă 3390/C/2004 a Tribunalului Sibiu, hotărârile AGA referitoare la aprobarea vânzării activului au fost considerate legale. Pe de altă parte, se reţine că aprobarea AGA pentru vânzarea activului era necesară numai dacă valoarea activului depăşeşte 50 % din valoarea contabilă a activelor  societăţii comerciale la data emiterii ofertei de vânzare, aşa cum rezultă din dispoz. art. 146 din Legea nr. 31/1990, coroborate cu prevederile art. 4.1. din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997. din interpretarea acestui text legal rezultă fără dubiu că la determinarea proporţiei legale trebuia avută în vedere valoarea contabilă şi nu cea de circulaţie a imobilului. Pe mai departe,  se reţine că, valoarea activului vândut era de 166.867.954 lei, în timp ce valoarea contabilă a tuturor activelor societăţii, conform bilanţului pe anul 2000, era de 1.362.198.000 lei la începutul anului 2000 şi de 1.980.250.000 lei la sfârşitul anului.

Prin urmare valoarea contabilă a activului vândut, raportată la valoarea contabilă a tuturor activelor „S” S.A. reprezenta, la începutul anului 2000, 12,24 % şi numai 8,42 % la sfârşitul anului, oricum mult sub limita legală de 50%, a cărei depăşire impunea aprobarea A.G.A. pentru vânzarea activului.

În ceea ce priveşte obiectul contractului, aşa cum rezultă din convenţia încheiată, precum şi din actele anterioare – mandatul special 304/822/2000 al F.P.S. şi Procesul verbal de negociere 317/08.05.2000, acesta l-a constituit activul „Sala de calculatoare Felix” şi terenul aferent acesteia.

Pe de altă parte, operaţiunea de vânzare a activului şi a terenului aferent acestuia întruneşte toate condiţiile impuse de art. 27 al O.U.G. nr. 88/1997, întrucât din raportul de evaluare a activului, cât şi din procesul-verbal de negociere a preţului de vânzare, se constată că valoarea investiţiilor a reprezentat 37 % din valoarea activului vândut, iar acordul instituţiei publice implicate este dat, conform mandatului special 304/822/2000 şi celorlalte acte prealabile vânzării.

Din procesul-verbal de negociere, la care a participat reprezentantul F.P.S., rezultă clar că părţile au stabilit că plata preţului se va face în două tranşe, condiţionate de întocmirea fişei cadastrale şi de întabularea activului, nicidecum în rate, cum susţine apelanta.

În final, Curtea constată că nu au fost produse nici un fel de dovezi în legătură cu susţinerea caracterului ilicit al contractului, nefiind încălcat, pe de altă parte, nici un interes public.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 Cod procedură civilă, apelul a fost respins, cu obligarea pârâtei căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.

(Decizia nr.68/Ap din 7 mai 2007 – G.Ş.)

Domenii speta

Spete similare