Succesiune

Decizie 849 din 27.05.2011


Prin sentinta civila nr. 99 din 21 01. 2011, instanta a admis actiunea asa cum aceasta a fost precizata ulterior si în consecinta:

A constatat ca reclamantii B M si B I, soti, împreuna având o cota de 1/3, reclamantul B C, cu o cota de 1/3 si B I ( în prezent decedat), cu o cota de 1/3, au construit si sunt coproprietari asupra urmatoarelor bunuri imobile edificate pe terenul proprietatea celui din urma ( B I), amplasat pe raza comunei Vedea, sat Cosoteni, judetul Teleorman, în suprafata de 2200 mp, cu vecinatatile : E si V- drumuri, N- L P, S- D C : casa din boltari de beton cu 3 camere si  2 holuri, acoperita cu placi de azbociment, tencuita interior si exterior cu var si ciment, racordata la reteaua de energie electrica, cu beton pe jos; lipit de casa, o anexa din chirpici cu 2 camere si un hol, acoperita cu placi de azbociment, tencuita interior cu pamânt si exterior cu var si ciment, racordata la reteaua de energie electrica; gard din beton la strada cu 2 porti metalice si o fântâna stil american.

A declarat  deschisa succesiunea defunctului B I, decedat la data de 28.01.2010, cu ultimul domiciliu în comuna Vedea, judetul Teleorman, de pe urma caruia au  ramas mostenitori legali B C, B M, B F si B A – fii, reclamantii B C si B M fiind si mostenitori testamentari.

A constatat  ca pârâtii B F si B A nu au înteles sa ceara reductiunea testamentului autentificat prin încheierea nr.893/8 mai 2009 la Biroul Notarului Public  M B din Rosiorii de Vede, prin care B I i-a instituit pe fiii sai B C si B M, legatari universali si nici nu au facut dovada ca acest testament  a fost revocat sau desfiintat.

A constatat  ca masa succesorala ramasa la decesul lui B I se compune din urmatoarele bunuri: teren extravilan în suprafata de 2550 mp, situat în comuna Vedea sat Cosoteni, cu vecinatatile : E si V- drumuri, S si N - L P; 919 mp teren extravilan situat în comuna Vedea, sat Cosoteni, în T 5/II, P 34; 1853 mp teren extravilan situat în comuna Vedea, sat Cosoteni, în T 5/II, P 37; 0,03 ha teren extravilan  situat pe raza aceleiasi localitati, în T 24/4, P 21; 6900 mp teren extravilan situat pe raza comunei Draganesti de Vede, judetul Teleorman, în T 3, cu vecinatatile: N si S- drumuri exploatare; E – M P, V- C I; 6000 mp teren extravilan situat pe raza comunei Draganesti de Vede, în T 11, cu vecinatatile: N- Z I. Gh, E – Cosoteni Vale; V- Padure, S- P I.I; 0,46 ha teren extravilan situat în comuna Maldaeni, judetul Teleorman în T 77, P 59, cu vecinatatile : N- C I, E si V- DE, S- V M; 2200 mp teren intravilan situat  în comuna Vedea, sat Cosoteni, judetul Teleorman , în T 3 I, P 19, cu vecinatatile: N- L P, E si V- drum, S- D C si cota de 1/3 din constructiile sus-mentionate detinute în coproprietate cu B C, B M si B I.

A stabilit ca bunurile ramase în succesiunea defunctului B I sunt culese, în cote egale doar de mostenitorii legali si testamentari B C si B M, luând act ca acestia doresc sa ramâna în indiviziune.

 A luat act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut declaratiile martorilor audiati cu privire la stabilirea cotei de câte 1 / 3 pentru sotii B M si I  împreuna, pentru reclamantii  B C si B I, decedat, respectiv P I, E C, I V si A E. A retinut ca în perioada în care au fost edificate constructiile de pe terenul defunctului B I , acesta locuia împreuna cu reclamantii B M si B I si împreuna, precum si cu reclamantul B C au edificat în cote egale aceste constructii.

A mai retinut prima instanta ca, B I si – a lasat averea printr-un testament fiilor sai, B M si C, în cote egale, testament  autentificat sub nr. 893 / 8 . V. 2009 la BNP  Maria Barbu din Rosiori de Vede si care ar fi revocat un altul anterior încheiat în favoarea pârâtei B F, asa cum rezulta din  declaratiile  martorului I V, fara însa ca pârâta sa prezinte acest testament.

S –a declarat deschisa succesiunea defunctului B I i s –a constatat  calitatea de mostenitori legali a fiilor sai si a reclamantilor  B C  si M  si de mostenitori testamentari pe baza actelor de stare civila de la dosar, a masei succesorale pe baza actelor de proprietate, stabilind  ca toate bunurile din masa succesorala vor fi culese de cei doi mostenitori testamentari, care vor sa ramâna în indiviziune.

Instanta a mai retinut ca pârâtii B F si B A nu au înteles sa ceara reductiune testamentului nr. 893 / 8.V. 2009 si nici  nu au facut dovada ca acest  testament a fost revocat sau desfiintat.

Împotriva acestei sentinte a declarat  recurenta – pârâta B F, prin procurator C E, în termen  si legal motivat, criticând-o pentru  nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:

1.- Instanta de fond nu  a verificat acceptarea mostenirii în termenul legal de catre succesorii legali si testamentari în conditiile art. 689 si 700 Cod civil.

2. Instanta nu si –a exercitat rolul  activ în ceea ce o priveste  pe pârâta- reclamanta B F , în sensul ca trebuia sa îi acorde un termen pentru a cere în scris  reductia testamentului întrucât din  pozitia sa din fata instantei- rezulta fara echivoc dorinta de a i se  recunoaste calitatea  de mostenitor rezervatar.

Prin întâmpinare (f. 10 ) intimatii B C si B M au cerut  respingerea recursului pentru urmatoarele considerente:

1. Calitatea  de mostenitori a partilor, de pe urma defunctului  B I, a fost  stabilita prin  sentinta civila nr. 1036 / 2. 06. 2010 irevocabila, si mai mult, prin sentinta atacata s –a constatat ca mostenitorii defunctului B I  sunt cei 4 fii ai sai B C si M  fiind si mostenitori  testamentari.

2. Nu era necesara cererea pârâtei de a fi recunoscuta ca mostenitor rezervatar, întrucât însasi legea îi confera aceasta calitate, însa actiunea în reductiunea  liberalitatilor excesive este o actiune personala, ceea ce recurenta – pârâta nu a promovat în fata instantei de fond, desi cauza a fost lasata la II –a strigare tocmai în acest scop, însa intimata nu s –a mai prezentat, iar în recurs nu poate formula o  atare  cerere.

Verificând  legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma criticilor aduse, tribunalul constata ca recursul este nefondat .

Acceptarea sau neacceptarea unei succesiuni este un aspect care tine de fondul pricinii în care se  dezbate aceasta succesiune, iar instanta nu este obligata sa invoce o eventuala exceptie de neacceptare a  succesiunii câta vreme aceasta nu este o exceptie  absoluta, iar în fata instantei, recurenta pârâta nu a invocat o atare exceptie.

Cât priveste critica privind rolul activ al instantei  aceasta este neântemeiata.

Din practicaua sentintei atacate rezulta ca instanta si –a exercitat pe deplin acest rol însa recurenta- pârâta a  refuzat sa formuleze cerere de  reductiune testamentara. Instanta a lasat cauza la a doua  strigare tocmai pentru formularea unei astfel de cereri, însa recurenta a refuzat orice ajutor în acest sens . Sustinerea din recurs în sensul ca a refuzat semnarea cererii formulate în numele sau  de aparatorul partii adverse, nefiind  convinsa de bunele intentii , nu are temei , câta  vreme chiar în fata instantei, intimatii – reclamanti, prin aparator au  îndemnat-o sa faca o cerere de  reducere  a testamentului .

Pentru toate aceste considerente, constatând ca nu exista nici unul din  motivele de nelegalitate, prevazute de art 304 C.p.c, în temeiul art . 312 alin. 1 C.p.c, recursul va fi respins ca nefondat .