Pretentii

Dosar nr. 615/280/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 210/CM

Şedinţa publică de la 03 Februarie 2010

Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă privind pe reclamanta H M C şi pârâta SS , având ca obiect alte cereri.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţă din data de 28.01.2010 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 03.02.2010, când deliberând a pronunţat următoarea soluţie.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 21.01.2009, reclamanta H M C a chemat în judecată pe pârâta SS, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2000 Euro, reprezentând salariul pe patru luni aferent muncii prestate în cadrul acestei societăţi.

În motivare, reclamanta arată că a fost angajată la societatea pârâtă ca şofer de tir, începând cu luna aprilie, însă aceasta nu şi-a respectat obligaţia de plată a salariului, conform convenţiei încheiate.

În susţinerea acţiunii formulate reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f.4-20).

Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti în soluţionarea cauzei, întrucât competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă aparţine în primă instanţă Tribunalului.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulate, întrucât societatea şi-a respectat obligaţiile asumate în convenţia încheiată cu reclamanta, achitându-i acesteia suma de 700 lei lunar cu titlu de salariu până la încetarea contractului individual de muncă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115 şi urm. C.pr.civ. şi pe dispoziţiile C.muncii.

Printr-o cerere depusă în faţă Judecătoriei Piteşti, reclamanta a precizat că înţelege să-şi micşoreze valoarea pretenţiilor la suma de 6000 lei.

Prin sentinţa civilă nr.2668/06.04.2009 Judecătoria Piteşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată la data de 29.05.2009.

La termenul din data de 25.06.2009 reclamanta a precizat oral că suma de 6000 lei, solicitată pârâtei, reprezintă salariul aferent lunilor aprilie, mai, iunie şi iulie 2008, precum şi diurna aferentă curselor efectuate.

Sub aspectul probatoriului, în cauză au fost încuviinţate şi administrate pentru ambele părţi probele cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială cu câte un  martor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 02.06.2008 între părţi s-a încheiat contractul individual de muncă nr.12 înregistrat la ITM Argeş sub nr.1../2317/05.06.2008 (filele 8-9-dosar Judecătorie), pe o perioadă nedeterminată, reclamanta fiind angajată pe postul de conducător auto.

Contractul prevede ca dată a începerii activităţii reclamantei data de 02.06.2008. Raporturile de muncă au încetat prin acordul părţilor, începând cu data de 29.07.2008, aşa cu rezultă din adeverinţa nr.3../12.08.2008 eliberată de ITM Argeş (fila 7-dosar Judecătorie).

Reclamanta a susţinut prin acţiunea de faţă că activitatea sa efectivă în cadrul societăţii pârâte a început în luna aprilie 2008, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale aferente lunilor aprilie, mai, iunie şi iulie 2008, precum şi a diurnei aferente curselor efectuate.

Instanţa reţine că potrivit art.16 alin.1 din C.muncii „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, (....)”, iar potrivit alin.2 „În situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.”

Art.16 din C.muncii prevede încheierea în formă scrisă a contractului de muncă, dar această prevedere nu transformă contractul de muncă în contract solemn, forma scrisă fiind reglementată în interesul părţilor ad probationem şi nu ad validitatem. Forma scrisă a contractului individual de muncă se impune numai ca o condiţie de probă a existenţei unei relaţii contractuale între salariat şi angajator, iar lipsa formei scrise nu afectează însăşi valabilitatea contractului individual de muncă.

Cu probele administrate în cauză, respectiv declaraţia martorului P V (fila 63) coroborată cu datele care au fost descărcate de pe cardul tahograf al reclamantei (filele 10-11-dosar Judecătorie), aceasta a făcut dovada că a prestat activitatea de şofer în beneficiul pârâtei încă din luna aprilie 2008, ceea ce conduce la concluzia că anterior părţile şi-au exprimat implicit consimţământul în vederea perfectării unui contract de muncă (chir în lipsa unei convenţii în formă scrisă) conform art.16 alin.2 din C.muncii. În aceste condiţii, existenţa contractului dă naştere dreptului salariatului de a fi remunerat.

Potrivit contractului individual de muncă al reclamantei salariul de bază brut lunar al acesteia a fost de 700 lei, iar indemnizaţie de deplasare (diurna) era acordată în funcţie de km. parcurşi.

Potrivit dispoziţiilor art.40 alin.2 lit. c din C. muncii, angajatorul are obligaţia „să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă”.

În consecinţă, angajatorul trebuia să îşi îndeplinească obligaţia contractuală de a plăti reclamantei salariul şi diurna aferentă curselor efectuate.

Potrivit art.163 alin.1 C.muncii „Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.”

Analizând însă statele de plată aflate la dosarul cauzei (filele 15-18) se constată că acestea nu sunt semnate de către reclamantă, nefăcându-se de către pârâtă dovada achitării drepturilor salariale datorate acesteia aferente perioadei aprilie – iulie 2008,  în cuantum net de  2140 lei (530 lei x 4 luni), şi nici a diurnei aferente curselor efectuate în perioada aprilie – iulie 2008.

Neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator şi salariat, ceea ce atrage incidenţa disp. art.169 alin.1 din Codul Muncii, potrivit cu care angajatorul este obligat în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

În consecinţă, va fi admisă în parte acţiunea precizată şi va fi obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale corespunzătoare perioadei aprilie – iulie 2008, în cuantum net de 2140 lei, precum şi diurna aferentă curselor efectuate pentru pârâtă în perioada aprilie – iulie 2008.

In temeiul disp art. 274 C.pr.civ., va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta H M C, domiciliată în jud. Argeş, în contradictoriu cu pârâta S S, jud. Argeş.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei drepturile salariale corespunzătoare perioadei aprilie – iulie 2008, în cuantum de 2140 lei, precum şi diurna aferentă curselor efectuate pentru pârâtă în perioada aprilie – iulie 2008.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Definitivă şi executorie de drept.

Cu recurs in 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.02.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Domenii speta

Spete similare