Anulare proces-verbal de contravenţie

Prin decizia civila nr. 245 din 16 martie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 5730/55/2009, s-a admis recursul declarat de intimat împotriva Sentintei civile nr.11567 din 09.12.2009, pronuntata de Judecatoria Arad, în dosarul nr.5730/55/2009, a fost modificata aceasta hotarâre în tot, în sensul ca s-a respins plângerea formulata de petent împotriva procesului verbal de contraventie încheiat de intimat.

S-a subliniat ca intimatul petent a fost sanctionat contraventional în temeiul art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, în conformitate cu care constituie activitati comerciale ilicite si atrag raspunderea contraventionala sau penala, dupa caz, fata de cei care le-au savârsit, efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute în Codul comercial sau în alte legi, fara îndeplinirea conditiilor stabilite prin lege.

În acest context, dar si în acord cu cele evidentiate de catre intimatul recurent în motivele sale de recurs, prima instanta a ignorat ca prin enumerarea faptelor de comert cuprinsa la art. 3 din Codul comercial, legiuitorul a avut în vedere nu numai manifestari de vointa contractuale sau unilaterale, ci a luat în considerare fenomenul economic în toata complexitatea sa în momentul anterior aceluia în care el intra în sfera de actiune a dreptului, iar utilizarea sintagmei „fapte de comert” exprima vointa legiuitorului de a supune regulilor dreptului comercial nu numai obligatiile izvorâte din acte juridice, ci si pe acelea nascute din fapte juridice licite sau ilicite, savârsite în cadrul activitatii comerciale.

Pe aceeasi linie de idei, pentru a fi considerata comerciala, iar nu civila, si pentru a fi supusa dreptului comercial este suficient ca cumpararea sa fie facuta în scop de vânzare, în sensul în care rezida din prevederile art. 3 pct. 1 din Codul comercial, iar aprecierile judecatorului primei instante referitoare la aceea ca chiar agentul de politie a mentionat ca petentul a fost oprit în trafic, fiindu-i controlat autoturismul, si nu în timp ce efectua acte sau fapte de comert, nu prezinta relevanta în sensul retinut prin sentinta, câta vreme faptele de comert obiective au fiinta în temeiul legii, prin calificarea lor ca atare de catre legiuitor independent de vointa autorului faptei, independent de cauza lor si indiferent daca persoana care le executa are sau nu dreptul sa îndeplineasca asemenea acte.

În concret, asa cum s-a subliniat corect si în recurs, cantitatea de cafea transportata de catre petent a fost una considerabila, cu mult peste consumul obisnuit de cafea pentru uzul personal al persoanei si chiar al cunoscutilor acesteia, putându-se prezuma cu suficienta putere doveditoare ca respectiva cantitate de cafea a fost achizitionata cu intentia de revânzare.

Potrivit art. 1203 Cod civil, prezumtiile care nu sunt stabilite de lege, sunt lasate la luminile si întelepciunea magistratului, care poate sa se pronunte în temeiul acestora atunci când au greutatea si puterea de a naste probabilitatea, fiind în afara de orice îndoiala ca în procesul civil român au aceeasi valoare probanta ca si celelalte mijloace de proba prevazute de legea de procedura, fiind permise judecatorului atunci când, precum în speta de fata, este permisa de principiu si dovada prin martori.

În acest context, mai trebuie subliniat ca art. 6 alin. 2 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale cere statelor semnatare ale acesteia numai ca în utilizarea lor sa fie luata în calcul gravitatea mizei si sa fie pastrate drepturile la aparare (cauza „Salabiaku contra Frantei” si cauza „Telfner contra Austriei”), în cauza fiind vadit ca drepturile petentului au fost respectate, acestuia asigurându-i-se dreptul la un proces echitabil.

Pe de alta parte, corect s-a subliniat de catre intimatul recurent ca marfa ar fi trebuit însotita de documente – avize de însotire a marfii, stabilit fiind caracterul comercial al faptei petentului fata de intentia de revânzare ce poate fi si prezumata, conform cu cele evidentiate mai sus, si în orice caz, contrar a ceea ce s-a retinut în considerentele sentintei, înscrisurile pretins justificative depuse la dosarul primei instante de catre petent, în sustinerea motivelor plângerii contraventionale, nu sunt de natura sa satisfaca exigentele mentionate.

Nu în ultimul rând, cum  judicios s-a evidentiat în recurs, textul legii în baza caruia s-a facut încadrarea faptei contraventionale nu distinge asupra unor acte anume ce trebuie detinute, ci face trimitere generica la actele necesare conform legii, concluzionându-se corect ca intimatul petent trebuia sa detina aceste acte tocmai pentru a putea desfasura o activitate de natura comerciala, pentru a putea fi o persoana fizica autorizata în sensul Legii nr. 300/2004.

În concluzie, judecatorul primei instante ar fi trebuit sa retina ca, desi petentul nu poate face dovada calitatii sale de comerciant, ori de persoana fizica autorizata, lipsindu-i calitatea de a efectua acte si fapte de comert de natura celor savârsite de catre acesta, totusi acesta, în puterea legii, a savârsit un fapt de comert obiectiv pentru care sanctiunea contraventionala aplicata este legala tocmai pentru ca acesta nu detine sub aspect formal documente care sa îl îndreptateasca în acest sens si care ar fi trebuit sa existe anterior controlului efectuat de catre agentul constatator si pe care legea la care s-a facut referire mai sus le solicita imperativ. 

Domenii speta

Spete similare